Rugby-ul este un sport de golani practicat de domni” afirma Pierre de Coubertin și asta vom descoperi astăzi în interviul acordat de românul supranumit „mașinăria” nemților.

Constantin Niculiță, ieșean la origini este unul dintre tinerii care a plecat de la o vârstă fragedă de lângă familie pentru un vis. Avea 14 ani când și-a pregătit bagajul pentru Cluj. Acolo avea să urmeze cursurile unui liceu cu program sportiv. Departe de casă, tânărul și-a croit în minte perspective de viitor. Se antrena cu ceilalți colegi din echipa CS UAD ARAD, când antrenorul a venit cu propunerea de a părăsi România.

Decizia a fost una grea pentru Constantin, dar gândul că va practica sportul de care s-a îndrăgostit la un alt nivel, l-a făcut să accepte oferta. Un lucru a fost cert pentru rugbystul nostru. El trebuia să devină un jucător important care să-și facă familia și antrenorii care l-au motivat mândri de capacitatea lui de pe teren. Sportul în sine este unul de contact, dar extrem de elegant, spune sportivul.

Printre echipele care l-au format se numără Universitatea Cluj Juniori, CSS Siromex Baia Mare, acolo unde a ieșit campion la rugby în 7 și o medalie în bronz la rugby în 15, iar la Baia MARE a jucat ultimul an de juniorat. În anul 2018 a câștigat Cupa Germaniei alături de Löwen TGS Hausen, echipa la care juca și care l-a declarat „mașinăria”. Momentan, tânărul face performanță în Prima Ligă la Rugby-Klub Heusenstamm.

Cu un fizic impresionant, Constantin are ambiții mari și un îndemn pentru toți părinții: “Îi îndrum să îşi lase copiii să facă un sport, indiferent ce sport le place, importantă este mişcarea pentru o viaţă activă şi sănătoasă, ştiţi vorba aceea că o minte sănătoasă trăieşte într-un corp sănătos.”

Cine este Constantin Niculiţă?

Costin Niculiţă este un tânăr ambiţios care a ales să plece din locurile natale la o vârstă fragedă pentru a-şi forma o carieră sportivă şi a-şi duce visul mai departe.

Cum a început povestea dumneavoastră în lumea acestui sport?

Încă din şcoala generală de pe la vârstă de 10 ani am cochetat cu acest sport la îndemnul domnului antrenor Ioan Hău. Dorind să extindă echipa de rugby a oraşului Paşcani, a făcut o selecţie printre copiii de vârsta mea şi uite aşa m-am clasat şi eu conform cerinţelor de acolo.

În Paşcani ați descoperit mingea ovală, acest sport de contact, de care v-ați îndrăgostit. Cine v-a descoperit pasiunea?

După cum spuneam şi adineori, copil fiind nu ştiam eu exact care îmi sunt atuurile şi pasiunile în acea perioada. Cu ocazia acestei  selecţii pentru echipa de rugby din oraşul natal mi-am descoperit talentul sportiv şi se pare că acest sport m-a format ca şi om cu un caracter bine definit.

Cum făceați antrenamente pentru meciuri, în Paşcani?

Antrenamentele pentru meciuri le făceam doar în weekend pentru că în timpul săptămânii fiecare dintre noi se ocupa de şcoală şi de educaţie. La început, antrenamentele aveau loc în cadrul liceului CFR Unirea Paşcani, iar după un timp ne-am mutat cu echipa la Locomotiva Paşcani. Timp de câteva ore antrenorul Ioan Hău ne explica şi ne arăta tainele jocului sportiv numit rugby, ne insufla spiritul de echipă şi descopeream numeroase tehnici de joc. Odată cu trecerea timpului am reuşit să ne cunoaştem foarte bine şi să devenim o adevărat echipa care a câştigat multe turnee.

Aveți pe cineva în familie de la care ați moştenit talentul sau pasiunea?

Nu ştiu să fi avut pe cineva în familie care să fi făcut vreun sport la nivel de performanţă, deci nu cred că este vreun talent moştenit ci pur şi simplu este pasiunea mea descoperită la o vârstă fragedă.

Ați fost susţinut de familie în acest demers?

Din păcate, familia mea mi-a oferit doar un sprijin financiar întrucât ei nu îşi doreau să continui pe plan sportiv pe viitor. Mereu îmi dădeau motive şi argumente să renunţ la rugby şi să mă apuc de orice altă şcoală mai serioasă, cum ar fi cea de ofiţeri de poliţie.

V-a fost greu să părăsiți România?

Bineînţeles că mi-a fost foarte greu. În primul rând că a trebuit să îmi las familia acasă, apoi să renunţ la prieteni şi la locurile unde am crescut. Să aleg să plec de unul singur într-o ţară străină, să o iau de la zero.

Care au fost gândurile dumneavoastră când ați decis să mergeți în altă ţară?

Primul meu gând a fost să reuşesc să întru într-o echipă de rugby la nivel internaţional pentru a acumula şi mai multă experienţă. Pe lângă acest gând mi-am propus să îmi găsesc şi un job pentru a reuşi să îmi creez un viitor mai bun decât reuşeam să îl am în ţară.

La ce nivel este rugby-ul în Germania?

În Germania, rugby-ul este un sport în proces de formare şi dezvoltare, este foarte apreciat din partea susţinătorilor care mereu se adună în număr foarte mare la meciuri. Ca şi antrenament pot spune că este cu mult mai dur decât un meci deoarece se insistă mult pe tehnici, contact, alergări şi sprint-uri, e foarte solicitantă pregătirea fizică şi cei de acolo au multe pretenţii de la noi.

Ne puteţi spune ce diferenţă ați descoperit între rugby-ul din România şi cel din Germania, având în vedere că ați jucat în ambele ţări?

Cred că diferenţa între cele două ţări este faptul că în România se joacă la meciuri mult mai dur, simţi cu adevărat un meci şi competiţia cu care te-ai confruntat, în schimb în Germania meciurile sunt mai lejere au un stil mai elegant, se joacă mai mult pe tehnică decât pe contactul dur dintre jucători. Din punct de vedere financiar, rugby-ul în România nu se bucură de foarte mare susţinere, de aceea mulţi jucători aleg să plece în echipele din străinătate.

Care este idolul dumneavoastră din lumea acestui sport?

Gorcioaia Andrei este un jucător foarte bun, este un tânăr ambiţios care a ales să joace rugby-ul în Franţa şi îl apreciez mult pentru această alegere, dar în acelaşi timp el joacă şi în echipa naţională a României, deci îşi merită locul pe care îl ocupă.

Ne puteţi spune de ce nemţii vă spun:”maşinăria”? Vă caracterizează acest termen?

Mi s-a atribuit această porecla de maşinărie pentru că sunt printre jucătorii care intră mai dur în contact faţă de colegii mei şi cred că la nivel de echipă sunt apreciat pentru acest lucru.

Ce sacrificii ați făcut pentru acest sport?

În primul rând, faptul că a trebuit să plec de lângă familie de la vârstă de 14 ani şi să învăţ să mă descurc singur într-un oraş mare ca şi Clujul, unde am făcut liceul şi am început performanţa în acest joc sportiv. Pe lângă aceasta, au fost numeroase accidentări urmate de fracturi, comoţii cerebrale, internări în spitale şi tratamente medicale de recuperare. A urmat şi foarte multă economie la bani deoarece ghetele sunt costisitoare şi trebuiau schimbate în mod regulat.

Sunt grele antrenamentele?

Cu siguranţă au dificultatea lor aparte însă eu le privesc constructiv şi nu mă plâng de niciun impediment întrucât fac asta din plăcere şi pentru dezvoltarea mea personală. Indiferent de starea mea de zi cu zi nu mă dau deoparte şi muncesc atât cât trebuie să am rezultate mari.

Este dificil să practici acest sport?

Mie nu mi se pare un sport dificil pentru că fac asta din plăcere şi mă implic total indiferent de consecinţe.

 

Cine vă susţine, chiar şi acum, de acasă din cei care v-au învăţat rugby în Paşcani?

Din fericire, încă mai am susţinere din partea domnului antrenor Ioan Hău, căruia îi datorez startul carierei mele sportive şi, în acelaşi timp, mă bucur şi de susţinerea unui fost coleg dar şi bun prieten, Nastasia Marian.

Simţiți dorul de casă? Mai ales de sărbători?

Evident că simt dorul de casă ori de câte ori îmi aduc aminte de ei şi mai ales că uneori şi singurătatea e greu de suportat. De obicei, de sărbători fac tot posibilul să merg în ţară să fiu acasă alături de familie pentru că ştim cu toţii că nicăieri nu-i ca acasă.

Ce vă lipseşte de acasă?

În primul rând,  famila îmi lipseşte cel mai mult, în special nepoţeii mei din partea surorii, dar şi mâncarea tradiţională românească pregătită de mama mea.

Aveți un îndemn pentru cei care doresc să practice acest sport?

Eu lansez un îndemn către toţi copiii care doresc sau cărora le place să facă sport să aleagă rugby pentru că acest sport o să contribuie la bună lor dezvoltare, şi aici vorbesc de fizic dar şi de partea psihică, o să înveţe să comunice mai bine cu cei din jur, să îşi dezvolte spiritul de echipă şi să lupte pentru un vis al lor.

Un mesaj pentru cei de acasă?

Cred că am un mesaj special către toţi părinţii care vor citi acest material, îi îndrum să îşi lase copiii să facă un sport, indiferent ce sport le place, importantă este mişcarea pentru o viaţă activă şi sănătoasă, ştiţi vorba aceea că o minte sănătoasă trăieşte într-un corp sănătos.

Vreau să mulțumesc pe final de interviu tuturor antrenorilor. Le datorez ceea ce sunt și sper să-i fac mândri! Mulțumesc Simion Mărginean de la Universitatea Cluj, Horea Hâmpea de la Under 17, Mircea Talos și Răzvan Popovici de la Baia Mare, respectiv Under 19 și Marian Grindea de la CSU Arad.