Irina Antonie, actriță: “Sper că teatrul se va schimba în bine, în sensul că ne va fi atât de dor încât vom înțelege ce binecuvântare e să poți face ce îți place”

- - 9- 254 vizualizari

ACTORI ÎN PANDEMIE. Ce mai pregătesc actorii noștri în pandemie, când teatrele sunt închise și le e tot mai greu să-și facă meseria?Astăzi, ne răspunde Irina Antonie, actriță independentă.

Andrei Crăciun

Cum mă uitam eu într-o seară la serialul artistic Killing Eve, pe cine îmi e dat să văd că apare pe micuțul meu ecran? Actrița Irina Antonie. Ce ai căutat dumneata să apari în Killing Eve? Cum ai ajuns dumneata aici, pe micul meu ecran? Pe ce alte ecrane mici, mari sau mijlocii te mai vedem?
Cum să mai vezi sensul unei discuții despre tine cu toate tragediile care ni se întâmplă? Cred totuși că Dumnezeu ne iubește foarte tare și a fost extrem de generos cu noi. Foarte.“Să nu ne pierdem credința. Principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ce visam eu, ci puterea noastră de a îndura. Să știi să îți porți crucea și să îți păstrezi credința. Eu cred și sufăr mai putin. Și atunci când mă gândesc la chemarea mea, nu mă mai tem de viață”, spune Nina în Pescărușul lui Cehov.

Și cu mine Dumnezeu a avut planuri pe termen lung. M-a salvat din atâtea situații și mă iubește atât de mult încât am primit mai mult decât îmi imaginam eu în adolescență, dar încă nu atât cât am visam când eram copil. Ăsta e un lucru bun nu? Mai avem timp. Sper.

Să îți răspund la prima întrebare? A trecut un an și ceva. Repetam în sufrageria Ancăi Colțeanu poate cel mai frumos rol pe care l-aș fi putut juca până acum dacă am fi scos spectacolul “Domnișoara Iulia” a lui August Strindberg, eu fiind Ea, această domnișoară. Era cumva și ciudat sa iasă, unu la mână pentru că mai repetam și la Unteatru “Domnișoara Cristina” a lui Eliade și mi-am spus că e ceva să repet la două domnișoare în același timp,  în plus nici nu mai sunt domnișoară și doi la mână pentru că avusesem niște repetiții absolut minunate, mai bune decât orice spectacol bun care ar fi putut ieși, așa că a venit și pandemia și s-a închis cutia cu magie. Dar în timpul acestor repetiții m-a sunat un om căruia îi datorez o mare parte din ceea ce sunt și fac astăzi. Mihai Ghior. El a fost primul director de casting care m-a văzut la Pro TV în primul serial în care am jucat și a garantat pentru mine, și așa Mihai mi-a deschis drumul către alte seriale, către facultate, către UNATC, apoi către Killing Eve. Când mă sună Mihai știu că se va schimba viața mea. Vorbesc serios. Și mă sună rar. Dar și când mă sună… Asa am ajuns să dau poate cea mai importantă probă din viața mea și să joc o scenă în Killing Eve. (este un serial britanic cu premii Bafta și Emmy).

Să ne liniștim, totuși, am două replici, eu mi-am făcut treaba, ăsta era rolul,  ce aș fi putut face mai mult?! Deși recunosc că până la Viscri unde am filmat scena mi-am imaginat că voi fi foarte bună și mă vor plăcea atât de tare încât personajul meu va apărea și mai departe în serial. Și ce crezi… nu m-au plăcut. Glumesc.

De fapt nu apariția în acest serial a fost cea mai frumoasă întâmplare ci întâlnirea cu Harriet Walter. Nu știam cine este Harriet Walter, din păcate, sau din fericire, pentru că am stat de vorbă și ne-am împrietenit și a vrut să vină să vadă teatru în România, mi-a lăsat numărul ei, am vorbit și in iunie ar fi trebuit să jucăm la Londra „Nu regret nimic”, spectacol în regia lui Eugen Gyemant cu Lucian Iftime și Dan Radulescu, spectacol al Teatrului Act.

Și ce s-a întâmplat mai departe?
Finalul povestirii ar trebui sa fie: Nu regret nimic. Nu a depins de mine. E foarte trist că nu depinde de noi nimic din ce se întâmplă acum. Am simțit că m-a încuiat cineva într-o camera cu multe uși, fără ferestre, într-o căsuță albă pe care a băgat-o în buzunarul de la sacou și eu am rămas acolo pentru totdeauna.

Am muncit enorm, mulți ani,și într-o zi s-a oprit totul. Nu regret nimic. Poate nici nu ajungeam vreodată aici. Poate o să fie bine și o să putem lucra din nou. Proiecte și mai frumoase. Poate.

Și încă nu ți-am povesti ce am trăit eu în adolescență. Dar dumneata, domnule Crăciun, cred că știi déjà, deci îți dai seama de șansa uriașă pe care am primit-o. 

În orice caz, din orașul numit Hackerville (n.r. – Râmnicu Vâlcea), chiar din spatele blocului meu, de unde aveam acces la internet să putem juca în rețea Counter Strike doar dacă semnam că suntem membrii de tineret ai unui partid politic au ieșit niște oameni extraordinari.

Cine sunt acești oameni extraordinari?
Andreea Soare, colega mea de festival de interpretare de la Bușteni de când aveam amândouă 12 ani, crescută de bunici, este acum soprană la Opera Garnier din Paris.

I-am scris după douăzeci și unu de ani de când nu ne-am mai văzut, mai exact după festivalul de interpretare de la Bușteni, unde ea lua locul întai la canto iar eu premiul special pentru interpretarea unui monolog – premiu venit din partea domnului Mircea Albulescu. Și mi-a răspuns. Am invitat-o la nunta mea și a venit. Și a cântat Ave Maria. Al doilea vecin excepțional este Bogdan Simion, vestitul cobzar pe care sigur îl știe toată lumea. Îi curățam acvariul cu pești cand eram mici. El cânta la vioară și citea cam tot ce îi pica în mână. Și el a venit și a cântat la nuntă.

Apoi este Adrian Vasile, violonist în Romanian Chamber Orchestra. Este printre cei 21 de muzicieni români care fac performanță atât în țară cât și în unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Orchestra a fost creată la inițiativa violonistului Alexandru Tomescu.

Și, nu în ultimul rând, sora mea, Catrinel Antonie, care este cea mai serioasă fată pe care o cunosc, acum medic ORL la Spitalul Colțea.

Și tocmai mi-am dat seama că n-am mai întrebat-o de multă vreme pe Irina ce a mai făcut ea în viață și în muncă. Așadar: ce ai făcut în ultimii cinci ani, Irina Antonie? Ia fă-ți dumneata un mic bilanț.
Ultimii 5 ani?

  1. Două liniuțe”, la Teatrul Metropolis, regie Lia Bugnar
  2. Contracte”, la Teatrul Act, regie Cristi Juncu
  3. Apă de Mină”, la Teatrul Act, regie Alexandru Dabija
  4. With a little help from my friends”, la Teatrul Excelsior, regie Alexandru Mâzgăreanu
  5. Teen Spirit”, la Teatrul Excelsior, regie Peter Kerek
  6. Stă să plouă”, la Teatrul Green Hours, regie Lia Bugnar
  7. Job Interview”, la Teatrul Toma Caragiu, regie Alexandru Mazgareanu
  8. Avarul”, la Teatrul Toma Caragiu, Cristi Juncu
  9. Visul unei nopți de vară”, la Unteatru, regie Peter Kerek
  10. Pluto”, la Unteatru, regie Cristi Balint
  11. Preșul”. La TNB, regie Mircea Cornișteanu

Am mai făcut cu Matei Lucaci-Grunberg trei spectacole și am repetat la alte trei. Am repetat, am fost fericită. 

Mai studiezi istoria artei? Limba maghiară? Ce lucruri inedite mai învață Irina? Că mereu învață ea câte ceva.
Irina învață să se oprească și este al naibii de greu. Cum să oprești un mecanism la care ai lucrat o viață? Sunt studentă la Istoria Artei în anul trei și am vrut sa fac un performance în noaptea de Sânziene în pandemie. O să îl fac, atunci când o să fie timpul potrivit. Nu mai studiez limba maghiară. Am făcut canto cu o soprană și cu Letiția Vlădescu. Am mai multă experiență și mai multă încredere în mine pe scenă. Fac câte o tură de parc aproape în fiecare zi din viața mea și repet textele la care lucrez și mi-am notat să merg la un curs de mimică gestuală pentru un proiect viitor.

Cum ți-a mers în starea de urgență&alertă? Cum te-ai descurcat? Cât de greu le-a fost și le este independenților?
Le este al naibii de greu. Mulți au trecut și trec prin drame efectiv. Nu pot să vorbesc în numele altor actori independenți, dar știu ce se întâmplă și este foarte greu. Asta cred că li se întâmplă artiștilor independenți în general nu numai actorilor. Vorbeam chiar cu o jurnalistă, talentată, foarte bună, cu experiență în spate, care a colaborat cu cele mai bune reviste și ziare. Mi-a spus, te înțeleg Irina, nici eu nu simt că îi pasă cuiva de ce fac, de ce am făcut, nu contăm.   

La teatru, când se revine, unde te vom putea vedea oare? Ce ne pregătești dumneata nouă?
Am câteva proiecte la care sper să mă întorc din primăvară sau când se va putea. Poate o să reluăm repetițiile la ambele domnișoare amintite la începutul interviului, Am început să lucrez cu Eugen Gyemant și Șerban Pavlu la un text foarte frumos, ar trebui să încep repetiții și la Trilogia minelor a lui Csaba Szekely în regia lui Horia Suru.

Cum crezi că se va schimba teatrul după pandemie, în cazul în care, desigur, se mai încheie vreodată molima pangolinului? Ce vine peste noi, dragă Irina?
Să joc e un dar, nu toți oamenii fac ceea ce le place, ce îi face fericiți și liberi. Nu toți au privilegiul asta. Să ne dăm timp, este un moment, să trăim acest moment și să învățăm să ne cerem drepturile, să avem curaj să fim creativi și liberi. Nimic nu este definitiv, doar finalul vieții. 

Nu știu cum se va schimba teatrul, știu doar că pe mine dacă ma ridici din pat în miezul nopții și mă duci la teatru mă îmbrac în costum și sunt pregătită să joc cel mai liber, sincer și curat spectacol, cu cea mai mare bucurie de până acum.

Caut pe platforme internaționale festivaluri internaționale care se vor organiza în 2020 și grant-uri pentru viitoare proiecte, vreau să scot acest performance pentru că este o formă de exprimare pe care nu am mai încercat-o până acum și ma gândesc la spatii performative în afara teatrului ca muzee sau galerii de artă, vitrine pe calea Victoriei și tot felul de spații neconvenționale.  Până atunci să nu uităm de noi.

M-am maturizat, înțeleg ce spune Nina în Pescăruș, să îți porți crucea și să îți păstrezi credința. Sper că teatrul se va schimba în bine, în sensul că ne va fi atât de dor încât vom înțelege ce binecuvântare e să poți face ce îți place. Să facem spectacole bune, cu toată dăruirea și bucuria și energia noastră.

CITAT
Am simțit că m-a încuiat cineva într-o camera cu multe uși, fără ferestre, într-o căsuță albă pe care a băgat-o în buzunarul de la sacou și eu am rămas acolo pentru totdeauna.”
Irina Antonie, actri
ță

Credit foto: Ovidiu Moisin
9 recommended
comments icon 0 comments
254 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun


Bookmark?Remove?

Valentina Zaharia, actriță: “Nutresc sentimente mai degrabă bune fată de țara în care m-am născut, ba chiar descopăr din ce în ce mai multe lucruri mișto de făcut pe-aici”

-

ACTORI ÎN PANDEMIE. Știm că abia așteptați să aflați: oare ce au făcut actorii și actrițele de la noi în vremea molimei pangolinului? Andrei Crăciun Ce mai faci, Valentina Zaharia, cum ți-a mers în pandemie? La ce ai mai lucrat? În ce zone ți-ai mai manifestat... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Lucian Dan Teodorovici, scriitor: “Artistul este, în opinia mea, un creator de locuri de întâlnire. Atât. Dincolo de asta, sigur, se dezvoltă o imensă poveste”

-

Lucian Dan Teodorovici (căruia în copilărie i se spunea – atât de frumos – Dănuț) a scos, la editura Polirom, un spelendid pictoroman (împreună cu pictorul Felix Aftene): „Mustaţa lui Dalí şi alte culori”. Andrei Crăciun Dar nu doar atât a făcut do... Mai mult »