Tânărul Miercure este angajat la Teatrul Evreiesc de Stat din București.

Andrei Crăciun

Drum. Andrei Miercure, actor. De unde vine Andrei și unde vrea el să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actorul de astăzi? Cine ești dumneata, Andrei Miercure? Care îți este povestea?
Andrei Miercure vine din haos și se îndreaptă către ordine. Am terminat Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu” în 2016 și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” în 2019. În prezent sunt angajat al Teatrului Evreiesc de Stat din București. Sigur că este puțin neobișnuit ca de la un liceu de informatică intensiv să ajungi la actorie, dar cred că arta a fost cheia care m-a ajutat să mă salvez de mine însumi.

La vârsta de 13 ani mi-am cumpărat prima mea chitară pentru că mi-am dorit din tot sufletul să învăț să cânt. Iar la liceu, muzica s-a îmbinat foarte frumos cu actoria, când, în clasa a 9-a, mi s-a propus să intru în trupa de teatru din Vianu, sub îndrumarea profesorului de informatică Marcel Homorodean, sau “ Dirigu’” – deși nu mi-a fost diriginte. Spun că muzica s-a îmbinat foarte frumos cu actoria, pentru că acest dirig și-a dorit dintotdeauna să facă musicaluri și noi am fost prima generație care s-a ridicat la nivelul așteptărilor sale. Iată cum perspectiva vieții mele s-a schimbat la 180 de grade. Bine, nu că aș fi avut vreo perspectivă până atunci. Voiam să fac de toate și din această cauză nu aveam nicio busolă care să mă ghideze. Am tendința să spun că m-am lăsat purtat de val și că am avut noroc să fie un val foarte frumos, dar această neasumare a ființei provine dintr-un trecut pe care am început să-l răscolesc relativ recent.

Pe scurt, la 1 an am fost lăsat de părinți la bunici pentru a fi crescut. De ce? Asta m-am întrebat și eu mulți ani. Pentru că munceau de dimineață până seara pentru a ne asigura existența. Cel puțin asta îmi spunea bunica de fiecare dată când plecau ai mei înapoi la București. Astfel, până la 4 ani am stat excluziv în provincie, iar după am venit în București pentru a începe grădinița și ulterior școala. Aici am stat cu ceilalți bunici, până la vârsta de 8 ani. Frumos, nu? Da, poate că bunicii sunt mai permisivi, dar să simți că nu ai siguranță afectivă nu este chiar așa cool. Abia pe la 20 de ani mi-am dat seama că aceste evenimente din trecut m-au făcut să am foarte multe blocaje, așa că am început să sap cât de adânc s-a putut. Fiind încăpățânat de fel, nu m-am lăsat până nu am ajuns la fundația ființei mele. Dar ce a fost, a fost. Am sucit și răsucit toate întâmplările din viața mea pe toate părțile și am căutat să îmi cunosc cât mai bine trecutul și fundația. Ce pot spune este că dintr-o lipsă se pot naște multe calități. Așa că iată-l pe Andrei Miercure. Sunt un călător într-un tren fără o destinație precisă, pe scaunul de la geam.

Pandemie. Cum ți-a fost în starea de urgență și în starea de alertă, cu ce învățăminte s-a ieșit, și de acum încotro?
Starea de urgență a fost prilejul de a mă recupera după 7 ani de muncă continuă. A venit când nu se putea mai bine și chiar am profitat peste măsură de oportunitatea de a lucra de acasă. M-am și relaxat, am văzut multe filme și am compus câteva melodii. Chiar spuneam, încă de la sfârșitul anului 2019, că îmi doresc foarte tare o pauză. Nu mă așteptam ca Cel de sus să mă ia atât de în serios… cred că am insistat cam mult cu rugămințile.A fost o perioadă de căutări în sine. Mi-am permis să mă pierd în labirintul meu, ca să mă cunosc mai bine, pentru că până acum am petrecut destul de puțin timp cu mine însumi. Și pentru că am făcut asta, pot spune cu o oarecare încredere că de acum pornesc și mai motivate spre idealul meu de artist complet. Sună cam pompos, nu?…

Spectacole.Unde să vină publicul-spectator să te vadă, cu apetitul deschis de citirea interviului (și apocalipsa încheiată)? Unde ești de găsit? Pe marele ecran, precum și pe ecranele mici și mijlocii unde te putem vedea?
După ce se va termina tot acest scenariu apocaliptic, vă aștept cu mare drag la Teatrul Evreiesc de Stat, unde joc în câteva spectacole delicioase, precum – ”Bună seara, Domnule Wilde” (alături de Alexandra Murăruș, Lorena Luchian, Ionuț Grama și doamna Maia Moregenstern) în regia lui Andrei Măjeri – “Scripcarul pe acoperiș” în regia lui Andrei Munteanu – „Sand-up Lechaim”, regie colectivă. De asemenea, din noiembrie vă aștept și la Teatrul de Operetă și Musical “Ion Dacian”, la musicalul „Next to Normal” în regia lui Victor Bucur.

Pe micile ecrane de acasă (sau marile ecrane de acasă), puteți vedea „Turnul din Pisa”, în regia lui Bogdan Ilieșiu, pe HBO GO, iar pe marile ecrane(astea chiar sunt mari) din Croația, Serbia, Muntenegru, Slovenia și (sper) România puteți vedea lungmetrajul “Po Tamburi”, în regia lui Stanislav Tomic,începând cu anul 2021. De asemenea, pot fi reperat în reclamele de la Savana și Vodafone România. Sunt foarte drăguțe.

Țara. Ce relație are Andrei cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede el viitorul României?
Am observat că majoritatea concetățenilor, când sunt întrebați de România, lansează o înșiruire de aspecte negative sau opinii despre cum ar trebui să arate țara noastră. Eu pot spune că am o relație de prietenie cu țara noastră. Aici îmi este familia, aici îmi sunt oamenii apropiați și mentorii. Îmi doresc și o carieră internațională, dar momentan aș vrea să îmi pun bazele aici. Bineînțeles că sunt multe lucruri care ar trebui schimbate și altele care ar trebui consolidate, dar cred că ce pot face eu este să contribui cu calitățile cu care am fost înzestrat pentru buna funcționare și dezvoltare a țării. Știu că această contribuție poate să fie considerată infimă, dar dacă fiecare s-ar gândi la ce ar putea să facă în mod concret, mai degrabă decât ce nu se face, rezultatele ar fi pe măsură în 15 ani. Problemele apar atunci când oamenii nu își exercită funcțiile în conformitate cu fișa postului, codurile morale și responsabilitatea propriei ființe.

În opinia mea, ce reprezintă cu adevărat o problemă pentru România este imaturitatea emoțională. Cred că trebuie să învățam să ne exprimăm durerile și frustrările, fără a le proiecta pe ceilalți oameni. Să ne privim neajunsurile, să le acceptăm și să ne asumăm propria povară. Viitorul este mereu incert, așa că nu vreau să lansez nicio afirmație legată de acest aspect, dar cred că poate să arate bine.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru.
Voi lăsa aici o lista cu prieteni-colegi care sunt foarte talentați și îmi doresc să își atingă maximul de potențial pe care îl posedă: Cătălina Mihai, Sandra Ducuță, Maruca Băiașu, Iacob Paștina, Iosif Paștina, Tudor Cucu-Dumitrescu, Ilinca Neacșu, Alex Mirea, Anda Sîrbei, Ștefan Iancu, Bogdan Iancu, Vlad Ionuț Popescu, Andrei Bibire, Ioana Repciuc, Eva Cosac, Jawad Mohammad Shahbazimogadam . Toți acești oameni și mulți alții au și vor avea cu siguranță un cuvânt de spus în domeniul artistic și nu numai. Câtorva le mulțumesc, pe această cale, pentru contribuția lor la dezvoltarea mea profesională.

Ce ai vrea să știm despre tine și eu nu am știut să te întreb: Andrei Miercure să se întrebe, el să răspundă.
Ia să vedem. Andrei Miercure?

-Da?

Care este cel mai de preț lucru pe această lume?

– Iubirea.

Și de ce îți este cel mai frică?

– De iubire.

CITAT
În opinia mea, ce reprezintă cu adevărat o problemă pentru România este imaturitatea emoțională. Cred că trebuie să învățam să ne exprimăm durerile și frustrările, fără a le proiecta pe ceilalți oameni. Să ne privim neajunsurile, să le acceptăm și să ne asumăm propria povară.
ANDREI MIERCURE, ACTOR