Silvia este poetă și copywriter. Ea e de părere că:”Poet poate să fie și vecinul de la doi, și casiera de la Mega sau cine a trecut ultima dată cu bicicleta pe lângă tine. Și poeții râd la meme-uri, se uită la filme, merg la vot, stau pe net, se plimbă, citesc și așa mai departe.”

Andrei Crăciun

Silvia Grădinaru, poetă. Ce are specific o viață de poetă în zilele noastre, Silvia? Cum e să fii poetă în mileniul III?
Pe undeva prin clasa a II-a, am avut de răspuns la cum arată un om leneș și un om lacom. Toți ceilalți copii au venit cu descrieri despre oameni care umblă cu toate podoabele pe ei sau mișcă extrem de lent. Eu am scris la amândouă: ”Arată ca oricare dintre noi”. Au zis că sunt neserioasă și nu mi-am făcut tema, dar eram câte se poate de serioasă. La fel și aici. Nu cred că e un specific anume, că poeții au un turn de fildeș în care se pun să scrie, că ”noaptea vesel, ziua trist” sau altele asemenea.

Poet poate să fie și vecinul de la doi, și casiera de la Mega sau cine a trecut ultima dată cu bicicleta pe lângă tine. Și poeții râd la meme-uri, se uită la filme, merg la vot, stau pe net, se plimbă, citesc și așa mai departe. Ce e diferit e că, poate, citim mai multă poezie, mergem la mai multe evenimente poetice și luăm notițe mai des. Și poate avem mai des iluzia că putem să schimbăm ceva cu ceea ce facem.

Ne poți detalia un pic viața și opera? Cum ai ajuns dumneata să scrii poezie? Unde te putem citi? Unde te putem întâlni, când mai faci performance-uri? Ce proiecte inedite îți mai ocupă timpul și mintea?
La sfârșitul verii am aplicat pentru o rezidență digitală oferită de Goethe Institut București și, pentru asta, a trebuit să fac un fel de dosar cu ”viața și opera”. M-a ajutat foarte mult că mi-am făcut site, unde îmi centralizez proiectele și ofer o oarecare perspectivă a preocupărilor mele. Cine e curios ce, cum și unde, intră pe www.silviatgradinaru.com și află din câteva click-uri.

De curând, am listat acolo și proiectul pentru rezidența digitală pentru că da, m-au selectat, și zilele astea lucrez cu partenera mea din Germania la The Comfort Zone. Dacă tot am intrat în era noului normal, am creat împreună o serie de GIF-uri care explorează ce înțelegem prin normalitate.

Toate GIF-urile fac parte dintr-o instalație mixed-media care vizitează șapte festivaluri din România și Moldova. Până acum a ajuns la Amural, Simultan și Clujotronic – ElectroArts Festival. Urmează Radar New Media Art și expoziții la Muzeul Național Brukenthal, Graphikiosk, Artcor – Creative Industry Hub și BorderlineArtSpace.

Și, pentru că pandemia e ceea ce ne afectează cel mai mult anul acesta, răspund la cât e aproape și cum e departe în proiectul ”Poezia Distanțării cu 4 poeți români – Cele mai poetice fundaluri pentru ședințele tale pe Zoom”, unde particip alături de Andrew Davidson-Novosivschei, Cosmina Moroșan și Răzvan Țupa. Videopoemele noastre apar până pe 22 octombrie, în fiecare joi, pe pagina de facebook ICR Praga.

O să te întreb vulgar, ca non-poeții, se poate trăi din poezie? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește o poetă a timpului nostru?
Nu doar în România e greu să trăiești din poezie. Dar în România e greu și să câștigi ceva din poezie. În timp ce Poetry Magazine îți oferă 10$ pe vers când îți publică un poem și alte reviste îți oferă 20-200$ pe poem, aici ești plătit cel mai des prin valoarea gestului de publicare. Evenimentele și premiile au cele mai multe valoare emoțională, iar din cărți câștigi infim, dacă se întâmplă să câștigi. Și nu e vina organizatorilor, care nici ei nu au de unde. Poți să organizezi proiecte, dar trebuie alergi după finanțări. În condițiile în care bugetele pentru cultură mai mult nu sunt decât sunt.

Majoritatea poeților, chiar și cunoscuți, trăiesc dintr-un job anume. Și, de cele mai multe ori, e un job care le permite să urmărească ceea ce-i interesează. De exemplu, în afară, o mare parte predau Creative Writing la diverse facultăți. În România, dacă vrei să predai, câștigi dacă mai organizezi ateliere de creative writing deoarece în facultăți nu avem catedre de Creative Writing și o gamă vastă de programe specializate. Cu atât mai puțin în cazul poeziei.

Așa că, dacă te orientezi atent și ai un pic de noroc, îți alegi un job prin care să poți să trăiești, dar și să-ți susții creativitatea. Eu mă consider dintre cei norocoși. Sunt copywriter într-o agenție de publicitate, iar ceea ce fac are legătură cu scrisul și mă obligă să vin constant cu idei noi. Lucru care îmi e foarte util și în proiectele de poezie.

Uite, deunăzi o poetă americană tocmai ce a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Avem și noi Louise Glück-urile noastre și nu știm? Unde să le căutăm?
Uite că nici pe Louise Glück nu o cunoștea toată lumea. Deși, dacă citești postările poeților americani de pe Twitter, poți ușor să ai impresia că e un nume familiar. La noi, abia au fost propuse câteva traduceri. Era cunoscută, tot așa, într-un cerc restrâns.

De cele mai multe ori, poezia e subiect de conversație pentru cei interesați în prealabil de ea. Mi-ar plăcea ca poezia să devină exterioară poeților, să fie subiect de conversație acolo unde nu era deja. De aceea, mă bucur când apar proiecte ca Poster x Poem, care aducepoezia în stradă, pe drumul oricui. Nu trebuie să știi să cauți poezia, pentru că te găsește ea pe tine. Cred că de asta avem nevoie mai mult.

Ce părere aveți dumneavoastră, Silvia, despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor? Cum vezi dumneata viitorul României? Vă interesează aspectul? Sau vrei să pleci de aici și să nu mai auzi niciodată de noi?
În publicitate e o vorbă: nu avem probleme, avem oportunități. Așa și cu România. E o țară în care avem multe oportunități. Și, din fericire, avem și oameni care văd că e nevoie să facem ceva cu ele. Cam ăsta ar fi prezentul, și aș zice că nu e cazul să ne avântăm la previziuni. Când joacă Halep, toată lumea care comentează știe să joace tenis mai bine. Când are meci naționala, la fel, toți știu fotbal. La lecturi, brusc știm toți ce e poezia. La fel și cu țara, parcă toți știm cum e mai bine. Toți suntem experți la ce pretindem că trebuie să facă alții. Eu abia când m-am apucat de crescut plante pe balcon mi-am dat seama câte am de făcut. În ciuda faptului că mă cheamă Grădinaru.

Emigrare. De ce nu ați emigrat, dacă nu ați emigrat? Ce vă ține acasă, aici, la noi, în lumea a doua?
Am mulți foști colegi și prieteni care fie au emigrat, fie se gândesc să emigreze. Unii vor să se întoarcă, alții nici n-au plecat bine și știu că nu vor să mai revină. Până la urmă, e o chestiune de alegere și de unde simți că e mai bine să fii.

Acum 9 ani, am cochetat cu ideea unui masterat în afară, dar m-am angajat și am rămas aici. Apoi nu mi s-a oferit vreun job în alt oraș, deși tind să cred că l-aș fi refuzat politicos.

Când am fost în excursii, pe la festivaluri sau rezidențe, am avut de câteva ori impresia că mi-ar fi mai ușor să trăiesc în țările pe care le vizitam. Dar la fel de ușor mi-a fost să revin după fiecare ședere. Ba chiar m-am bucurat. Iar asta are cel mai mult legătură cu oamenii de aici și cu faptul că încă simt că am destulă libertate să fac mare parte din ceea ce îmi propun.

Literatura română astăzi. Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?
Cred că literatura română la zi are câte ceva pentru fiecare. Și asta e bine. În ciuda restricțiilor impuse de anul 2020, evenimentele de poezie au continuat. Pentru cei care voiau să citească poezie în scurtele ieșiri din casă, Poster x Poem a expus poeme grafice în București și Chișinău. Pentru cei care voiau să audă poezie contemporană fără să iasă din casă, am avut Maratonul de poezie online și Festivalul Zile Și Seri de Literatură Ștefan Augustin Doinaș. Pentru cei care voiau să asculte poezie afară, cu muzică și dans, ARCEN a continuat să organizeze ”Nocturne de Poezie Contemporană”. Cozy Poetry Night  ne-a scos din casă cu performance-uri pe muzică într-o atmosferă, așa cum îi spune numele, cozy. Pentru adolescenți, Super a ținut workshop-uri de poezie și o serie de evenimente dedicate. Cenaclul de la Institutul Blecher () a avut primele sale ediții online și a revenit de curând la evenimente offline. Poezia e laBistrița continuă și el. S-a ținut și Gala Premiilor Sofia Nădejde.

Au apărut și evenimente noi, cum ar fi LitOutLoud unde, la fel, poți vedea și auzi la fiecare ediție câte doi poeți contemporani. S-a lansat Her Word, un proiect audiovizual dedicat poeziei feminine. Și chiar și editurile abia apărute cum este OMG  continuă să publice cărți ale autorilor tineri de azi și să organizeze lansări, cu distanțare cu tot.

Sunt sigură că, pe cât de multe am enumerat, pe atât de multe îmi scapă. Dar iată că, și într-un an ca 2020, tot avem oricând de unde să începem. Întrebarea e cum faci să ajungă la mai multă lume ocaziile astea.

Ce întrebare ai fi vrut să primești și nu ți-am oferit? Întreabă-te dumneata singură și conferă răspunsul.
Mă surprind spunând destul de des că mi-ar plăcea să ne luăm mai puțin în serios. Nu mă întreb nimic, doar profit de moment să o mai repet.

Ne spui o poezie de-a ta, dacă te rugăm frumos?
Dacă tot am pomenit de ”Poezia Distanțărilor cu 4 poeți români de azi”, uite videopoemul cu care am contribuit.

CITAT
În publicitate e o vorbă: nu avem probleme, avem oportunități. Așa și cu România. E o țară în care avem multe oportunități. Și, din fericire, avem și oameni care văd că e nevoie să facem ceva cu ele. Cam ăsta ar fi prezentul, și aș zice că nu e cazul să ne avântăm la previziuni.
Silvia Grădinaru, poetă