Cunoscutul, harnicul și talentatul tânăr scriitor Bogdan Răileanu a isprăvit de scris volumul “Să nu lași moartea să te găsească” (editura Polirom), iar acum trudește la o biografie romanțată a lui Marin Preda.

Andrei Crăciun

Bogdan Răileanu, iată-ne ajunși din nou în luna decembrie, luna tradiționalului nostru interviu cu dumneata. Nu te-ai astâmpărat și în plină pandemie ai mai scris o carte: “Să nu lași moartea să te găsească”. Cum și de ce? Care e treaba cu acest volum nou, inedit?
Ce era să fac? De la geamul din bucătărie văd clădirea Bibliotecii Academiei și mă gândeam mereu ce liniște o fi printre cărțile alea, cum stau ele singure, nu le aprinde nimeni lumina, nu le șterge de praf, uită lumea de cărți dacă nu scriem alte cărți. Pentru că și această carte e făcută din altă carte. La baza acestui text stă Miorița sau mai bine zis o serie de întrebări pe care mi le-am pus în ultimul timp legate de apariția acestei balade care a pus pecetea resemnării peste noi, dar și a înțelepciunii, a înțelegerii unui fenomen așa misterios cum este cel al morții. Ce vreau să zic e că mi s-a părut interesant să speculez în jurul apariției baladei Miorița. Jocul nu e nou, evident, apar multe istorii romanțate, multe dedesubturi rămase acoperite de mister sunt reluate și rediscutate în cărțile contemporane. Am lucrat cu neîncrederea, nu am vrut să cred că un tânăr ciobănaș care află că va fi răpus de tovarășii săi de transhumanță va ceda așa ușor șansa lui la viață. Ce român ar face asta? Să luăm ca exemplu niște vecini de bloc, un ungurean, un vrâncean și un moldovan (se întâmplă des să găsim această garnitură de oameni în blocurile din țara asta, mai ales în București). Păi, credeți că vecinul moldovan va începe să-și scrie testamentul aflând de la femeia de serviciu a blocului că ceilalți doi vor să-l omoare? Va spune el că la nunta lui a căzut o stea? Nu. Poate va face o reclamație la Administrator, dar nu se va resemna. Deci necredința m-a adus în fața acestui text și fascinația pentru timpurile acelea. Am căutat detalii despre cum a ieșit la suprafață balada. Au circulat multe variante, multe discuții contradictorii. Am deci să o plasez undeva în timpul ciumei lui Caragea, să dau un sens mai adânc acestei resemnări în fața morții. Căutam o asemănare și cu situația în care ne aflăm noi zilele astea. Cu toate astea rămâne o speculație, o ficțiune care vorbește despre catharsisul autorului, cel care topește în opera sa propriile trăiri și concluzii, cel care prin actul creației înfruntă și trece dincolo de propria moarte.

Țara și lumea. Ce ne facem cu prăvălia, Bogdan? Constatăm apocalipsa și stingem lumina sau se dreg și țara și lumea? Ce ne profețești? Ce-o să fie, ce-o să fie?
Era o liniște și un soare frumos peste București în luna aprilie. Nu cred că o să uit niciodată sentimentul de pauză din acea carantină. Băiețelul meu a învățat să meargă pe bicicletă în perioada aia. Ieșeam pe furiș în spatele blocului, era o primăvară îngrozitor de frumoasă afară și lumea se temea în case, eu însumi eram copleșit. Era adevărul atunci? Eram asediați de virus noi atunci? Păi și acum cum suntem? Ca să îl citez pe domnul Damien Hirst, „Undeva, între minciuni și adevăr, se află adevărul,”

Cine suntem noi să știm adevărul? Niște comentatori de Facebook, niște omuleți instagramabili, cu mască, fără mască. E păcat că adevărul nu e matematică sau gramatică. Dacă mă gândesc câte comentarii am citit în ultimii ani pe Facebook, câte aberații, câte manipulări, pe unele le-oi fi crezut chiar și eu, mi se face rușine. Cât timp am pierdut inutil. Ce imensă mașinărie a pierzaniei a devenit internetul. Dacă ar fi să fac o profeție e că mintea oamenilor va deveni din ce în ce mai leneșă, mai slabă și mai puțin critică. It will be worse before getting better. Mă uit la copilul meu și mă simt vinovat.

La ce mai lucrează îndrăgitul nostru scriitor Bogdan Răileanu? Cu ce își va mai răsfăța el publicul cititor în cele ce urmează?
Lucrez cu greu la o biografie romanțată a lui Marin Preda. Simt că m-am luat la trântă cu un uriaș care mă înghite. E greu și îmi e greu să scriu. Ăsta e adevărul în perioada asta. Dar fiecare zi înseamnă un avans. Mai am în plan un volum de povestiri. O parte au fost scrie, altele așteaptă. Alte gânduri despre scris stau undeva în fața ochilor, departe cam cum se văd munții din București când e senin. Cred că sunt mulți care au scris din plin în această perioadă. Unii fac copii, alți scriu cărți când stau prea mult în casă.

Te mai putem vedea pe la evenimente on-line sau chiar față către față? De unde îl putem lua pe Bogdan Răileanu, dacă nu mai putem de dorul său? Cum să procedăm?
Eu recunosc că mă tem de virus. Am morbidități închipuite și unele mai puțin închipuite și deci mă tem. Evit întâlnirile. Mă plimb uneori prin piața Matache, cumpăr mărar și pătrunjel și telemea de oi proaspătă, puțin sărată, dacă vrea cineva să mă întâlnească. Mai sunt și pe Facebook, dar păstrez cât pot distanța față de subiectele arzătoare ale zilei. Sunt oricum prea multe păreri. O să fiu mai prezent cu ocazia lansării acestei cărți pe care am scris-o din primăvară până în vară. Sper să nu se plictisească lumea.

Fă-ne te rog un rezumat al acestui an. Cum a trăit scriitorul Bogdan Răileanu pandemia? Cum i-a mers dumnealui? Ce a constatat omul cu privire la sine și la ceilalți?
Ca să încheiem într-o notă umoristică rezumatul acestui an cred că se află în cuvântul Șoșoacă. Nu știu să îl explic nici eu prea bine, pare să denumească ceva feminin pe care noi românii îl merităm până la urmă. Cine credea că nu merită șoșoacă s-a înșelat. Avem fiecare câte o feliuță rezervată.

În ce mă privește pe mine anul ăsta a început prost încă de anul trecut. Nu intru în detalii. Poate voi scrie până la urmă o carte despre industria de publicitate din România și caracterele care o populează (multe din ele infecte). Am făcut de două ori amigdalită acută și mi s-a recomandat să fac operație, dar nu fac pentru că operație îmi mai lipsește mie în perioada asta. Mă gândesc că sunt în timpurile mioritice, beau ceai și mănânc brânză, poate trece. Am reușit să fac 40 (patruzeci) de flotări într-o singură serie, asta ar mai fi o altă întâmplare din acest an. Era într-o duminică. M-am ridicat pe jos și m-am gândit la abonamentele la WorldClass pe care le-am tot avut. Totul a fost în van, bani aruncați. Iată că o pandemie a bătut WorldClassul la șoșoacă, dacă îmi permiteți exprimarea. Mi-e dor totuși de piscina de acolo. Aștept vaccinul ca să o revăd și să o pipăi. Ce-o face ea, piscina? Oare fac baie doamnele de la curățenie? Eu așa aș face dacă aș fi o doamnă de la curățenie. Am vrut să scriu la un moment dat un volum de povestiri despre viața la WorldClass, WorldClassStories așa i-aș fi zis. N-a fost să fie. Numai bine la toată lumea și un an mai puțin stresant în 2021.

CITAT
Cred că sunt mulți care au scris din plin în această perioadă. Unii fac copii, alți scriu cărți când stau prea mult în casă.
Bogdan Răileanu, scriitor