În considerarea programului multianual de promovare a capitalei “București Destinație Turistică” (BDT), Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic a trecut la implementarea soluțiilor aplicabile unei campanii de redefinire și promovare a Bucureștiului.
În acest sens, Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic anunță demararea programului de valorizare a patrimoniului turistic bucureștean “DESTINATION : BUCHAREST” adresat formatorilor de opinie locali, naționali și internaționali, mediei dedicate promovării turismului, precum și industriilor conexe, în vederea prezentării orașului București pe termen mediu și lung ca destinație turistică de prim rang în concertul capitalelor europene ofertante.
Scopul este recunoașterea potențialului turistic incontestabil al Capitalei României, prezentat într-un mod profesionist, tinzând spre o nouă identitate, curajoasă, modernă, proaspătă și atractivă pentru turiștii de pretutindeni.
În subsidiar, acest program va schimba în totalitate percepția neproductivă conform căreia principalele atracții au fost distruse în perioada regimului comunist fiind înlocuite cu volume neatractive, inestetice, de inspirație totalitaristă, aducând totodată în lumină ospitalitatea și creativitatea bucureștenilor precum și eclectismul fermecător al orașului.
Accentul va fi pus pe actuala imagine de destinație turistică a prezentului și a viitorului, fără regrete pentru trecut, relevând calități neștiute ale patrimoniului material și uman, dinamismul și optimismul de “gazdă bună” a Bucureștiului.
Proiectul are în vedere faptul că anul 2019 este premergător Campionatului European de Fotbal – UEFA EURO 2020, Bucureștiul numărându-se printre orașele gazdă ale acestei uriașe manifestări, generatoare de fluxuri semnificative de turiști pentru o lungă perioadă de timp.
Programul presupune derularea în spațiul media a unei serii de dezbateri publice, emisiuni radio și TV, articole de presă scrisă și online, interviuri și reportaje pe marginea patrimoniului material și imaterial, de natură a atrage atenția tuturor potențialilor turiști și celor asimilați acestora, asupra ofertei cultural-turistice și spirituale.