Cristina Voicu este economistă de profesie, dar întotdeauna i-a plăcut mai mult să petreacă timpul în bucătărie și să facă de toate, doar „bune să fie”. În urmă cu zece ani s-a decis să-și transforme hobby-ul într-un mic business și s-a reorientat spre dulciuri și deserturi „ca la mama acasă”.
de Ionuț Axinescu
Așa a pornit la drum brandul Sweet Ela, la sfârșitul lui 2009, o afacere „de suflet”, cum o numește Cristina. Experiența acumulată ca economistă a ajutat-o ulterior în dezvoltarea și gestionarea afacerii. Dar peste toate, cel mai mult a contat gustul torturilor și prăjiturilor aromate concepute de ea și realizate împreună cu echipa ei
De-a lungul anilor, a trecut prin multe momente grele, mai ales că nu avea deloc experiență în antreprenoriat. „Dar când viața și munca îți oferă satisfacție și împlinire de sine, clipele complicate se șterg din memorie”, explică Cristina. Astăzi, Sweet Ela face în jur de 40 de torturi pe săptămână.
Când ai descoperit că ai o pasiune pentru dulciuri?
În copilărie, în timpul unei vacanțe. Aveam șapte-opt ani, iar bunica mea voia să facă niște checuri pe care să le împartă în amintirea bunicului pe care nu l-am cunoscut. Am rugat-o să-mi arate și mie cum se face și să mă lase să încerc. Nu am să uit niciodată satisfacția avută când am văzut că cel mai mare și mai frumos chec era chiar al meu.
Știu că ai nenumărate rețete de tort, care combină diverse arome. Cum îți găsești inspirația pentru a crea mereu lucruri noi?
Inspirația o găsesc în orice văd și simt. Dacă cineva își dorește un tort de botez și nu știe ce vrea, nu îl pun să aleagă un model deja făcut de pe site-ul nostru. Urăsc plafonarea. Așa că îl rog să-mi trimită tot ce are vizual pentru evenimentul lui. Și cum majoritatea persoanelor își fac invitații simpatice și inspiraționale, ajung și eu să creez modele noi de tort.
În privința rețetelor, m-am bazat mereu pe poftele mele de moment. De exemplu, în copilărie, mama ne tot făcea un tort de mere răsturnat. Era un tort foarte popular în familiile din România, în comunism și imediat după 1989. Îmi amintesc că uram acel tort, pentru că nu conținea ciocolată, favorita mea. Cu vremea însă, lucrurile se schimbă, iar toamna trecută mi s-a făcut poftă de mirosul de măr copt umplut cu dulceață și scorțișoară. Așa am făcut o rețetă nouă, care să amintească de gustul tortului de mere răsturnat din copilărie, cu câteva accente noi adăugate de mine. Rezultatul? Un deliciu!
Cum ți se pare piața de dulciuri din România?
Din păcate, cred că suntem în urmă față de alte țări. Odată cu dezvoltarea industriei alimentare din România, au început să apară, ca peste tot în lume, metode moderne de a produce un desert. Și nu mă refer la utilaje mai performante, ci la materia primă, care nu mai este naturală, de calitate. Totul s-a transformat într-un praf. Ce-i drept, timpul de lucru și consumul de energie și forță de muncă umană sunt reduse considerabil. Dar materia primă este extrem de procesată.
Ce înseamnă asta?
Am fost, de curând, la un seminar oferit de unul dintre furnizorii noștri de ciocolată. E vorba despre o companie belgiană, numărul doi în lume. Tematica a fost înghețata artizanală, pentru că cineva tocmai lansase o nouă linie de materie primă pentru înghețată. Dezamăgirea mea a fost profundă când am aflat că, de fapt, ei au lansat diverse „baze” pentru înghețată.
Ce sunt „bazele”? În gelateria modernă (la fel ca în cofetăria modernă), totul s-a transformat în praf. Oul, zahărul, laptele, smântâna dulce sunt deshidratate, obținându-se astfel „premix-uri”. Cu ajutorul chimiei alimentare și a adaosului de alte câteva E-uri, mai mult sau mai puțin nocive, aceste premix-uri îți garantează 100% reușita. Nu trebuie să stai cu grija dacă vor crește sau nu cozonacii. Apoi, profitabilitatea e de 100%. Așa e și-n industria gelateriei moderne. Premixul, numit bază în cazul ăsta, e un praf obținut din ingrediente naturale la care se adaugă diverse gusturi, de la ciocolată la piureuri de fructe.
Mare mi-a fost surprinderea să văd cum se face o înghețată naturală, bio 100% și vegană, dacă se dorește, dintr-o pungă de un kilogram de praf, amestecat cu blenderul timp de cinci minute și pus în mașina de înghețată. E adevărat, prețul e pe măsură, rezultând o înghețată scumpă și pe care dacă o guști, juri că nu e făcută din praf. Dar cum poate numi cineva „natural” un ou, când recent am văzut o emisiune despre o fabrică de ouă în care spuneau că, dacă apar infecții la găini, acestea sunt tratate cu antibiotic? Antibiotice care se duc direct în ouă, iar primele două-trei nu sunt date spre consum, ci se transformă în praf folosit în industria de panificație și cofetărie sau ca hrană pentru alte animale.
Cum se poate face diferența între produs de calitate și unul slab calitativ?
E tot mai greu să faci diferența între adevăr și minciună, mai ales că marketingul s-a dezvoltat puternic în ultimii ani. Slogane precum „100% vegan” sau „100% bio” sunt des întâlnite și tot mai căutate de consumatorii care vor să trăiască sănătos. Într-o astfel de piață concurențială, eu încerc să reintroduc rețetele copilăriei noastre, adaptate vremurilor moderne. Însă doar ca gusturi și aspect, pentru că folosesc materie primă așa cum știam și acum 30 de ani.
Cât de bine răspund clienții la asta?
E greu să-i convingem că noi chiar folosim această materie primă, că noi chiar facem înghețată artizanală așa cum această denumire o impune. Adică din gălbenuș de ou, cu zahăr, smântână dulce și lapte, nu din acea „bază” care a devenit atât de performantă încât nici eu, care sunt mare consumator, nu mai pot face diferența. Singurul mod de a demonstra asta celor care vor să se convingă este să ne treacă pragul laboratorului. Să vadă cu ochii lor cum și din ce facem prăjiturile, torturile, înghețatele.
Evident, nu câștigăm piața prin metoda asta. Tot impulsul dat de marketing primează. Însă noi existăm de aproape zece ani, timp în care produsele noastre și-au făcut singure reclamă, prin gustul simplu, dar bun. Clasic, dar modern, în același timp. Fiecare tort gustat de 50-100 de persoane a adus circa 20% clienți noi. Și tot așa, lumea a aflat despre noi. Pe o cale naturală, organică, 100% bio.
Care sunt cele mai comune cereri pe care le primești? Dar cele mai inedite?
Comune? Nu prea există așa ceva. Clientul nostru are dezvoltat atât simțul gustului, cât și cel artistic. Își dorește mereu altceva, iar noi facem tot posibilul să ne adaptăm. În privința celor inedite, ar fi multe de spus. Am făcut torturi uriașe pentru nunți, torturi în forme 3D. Am făcut și torturi aniversare cu tematici sexuale, de exemplu. Oamenii au multă imaginație când vine vorba despre dulciuri.
Cum ai caracteriza consumatorul român de dulce? Preferă foarte dulce sau moderat?
Acum un an, am deschis o micuță cafenea în zona Foișor, din București. Am observat că cei care vin pentru prima oară rămân plăcut surprinși de gustul mai puțin dulce al prăjiturilor noastre, în care se simt bine aromele, neacoperite de gustul intens al zahărului. Avem clienți care nu-s atinși de dependența de zahăr sau de glutamat și care fac diferența între o prăjitură de casă cu ingrediente bune și una îmbuibată cu sirop, cum oferă cofetăriile clasice. Ușor-ușor, tot mai mulți români tind spre un trai sănătos și se informează mai bine despre alimentația corectă.
Zahărul nu dăunează, nu este otravă, așa cum mulți susțin astăzi, decât dacă e consumat constant și în cantități mari. La cât de sensibili am devenit la toate schimbările de mediu, de alimentație, alergiile sunt la ordinea zilei. Tocmai de aceea, nu trebuie să evităm anumite alimente, dar nici să abuzăm de ele, ci trebuie să ne învățăm organismul să se adapteze la ele. Să fie în armonie.
Apropo de cafeneaua din București. Cum ajută la creșterea afacerii Sweet Ela?
Am deschis cafeneaua chiar la dorința clienților noștri, care își doreau să guste mai des prăjiturile făcute de noi, nu doar de câteva ori pe an, la evenimentele mari. Suntem încă la început și nu e ușor întreținerea unui asemenea loc. Eu nu sunt adepta unui marketing abuziv, așa că mulți dintre clienții noștri nici nu știu de existența cafenelei. Până la urmă, satisfacția oamenilor care ajung acolo merită tot efortul depus.
Cum vezi piața de dulciuri din România peste cinci-zece ani?
În evoluție, spre bine. Spre un dulce mai calitativ, mai natural. Poate mai puțin dulce decât suntem obișnuiți, dar mai gustos, cu siguranță.