Alex Cascătău, îmblânzitor al hergheliei de cai mecanici care se hrănesc cu petrol prelucrat. A studiat electronica și telecomunicațiile în limba germană, la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine de la Poli. Nu a avut vreo pasiune pentru acest domeniu, însă la ales ca să-și întrețină limba germană. E vorbitor avansat, iar clasa a 11-a a făcut-o chiar acolo. Abia la Masterul făcut la Berlin a studiat ce îi place: mașinile. Între examene de la București, Viena (unde a plecat în Erasmus) și Berlin, Alex mai făcea și câte o cursă. Acum e la Londra și oferă consultanță în domeniul care îi place cel mai mult: mașinile. Despre cum a făcut și face slalom printre cele necesare vieții ca să-și ia doza de adrenalină de la curse, mi-a povestit, prin videocall, de volanul simulatorului din camera lui.

 

Cum ai început?

Primul meu kart de curse mi l-am luat acum aproape zece ani, în 2011, aveam optișpe’ ani și prima mea cursa a fost în campionatul național, fără prea multe antrenamente. Nu prea cunoșteam bine kartul și n-am făcut eu chiar ce trebuie. Oricum, ulterior, având termen de comparație, mi-am dat seama cât de greu e să conduci un kart. E cea mai grea chestie pe care am condus-o eu până acum

„AM STRÂNS SINGUR BANI SĂ-MI IAU PRINUL KART”

De ce ai așteptat să împlinești optișpe’ ani? Nu puteai mai devreme?

Ah, eu voiam mai de mult, ai mei tot ziceau că „nu, că n-avem bani”, până mi-am strâns eu singur bani să-mi iau kart.

Cât a costat?

În jur de o mie de euro.

Foarte tare să strângi banii ăștia singur în a doișpea’.

Taică-miu mi-a zis că e greșeală, că nu știu ce, mi-e nu-mi păsa. Voiam foarte tare să pilotez. Atunci îmi era și mai ușor pentru că nu mai depindeam de el; aveam permis, aveam mașină, puteam să duc singur la București. În Constanța nu există pistă de karting.

Cum ai strâns banii?

I-am strâns din banii de buzunar, am ieșit mai puțin, am băut mai prost, am stat mai mult prin casă. O mai ajutam pe mama la ce face ea și mai primeam niște bani în plus. Cam tot ce primeam, de la bunici, de la rude, strângeam. Mi-a luat cam un an să strâng banii. Așa, îți povesteam de prima cursă care a fost un dezastru. Deși nu i-a convenit inițial că am luat kartul, până la urmă tata a venit cu mine la prima cursă. Adversarii erau mai pregătiți și cu experienta în curse, noi venisem cu un Opel Zafira, fără vreo idee de ce tre’ să facem, cu trei spray-uri la noi și cinci seturi ce chei. Eram cam fiii ploii. Eu testasem kartul înainte la București înainte să-l cumpăr. Și testul ăsta era o grămadă, vreo sută de euro.

Mamăăă!

 Da, cam să testezi orice de curse costa foarte mult (spune Alex fără vreo inflexiune în glas). Așa, băieții de la care cumpărasem kartul au concurat și ei etapa aia și i-am rugat pe ei să ne mai ajute Ei aveau și mecanic în echipă. Ei au avut bunăvoință și ne-au zis unele chestii, dar nu au avut timp de foarte multe. Pe scurt, a fost un dezastru. Apoi, am încercat tot așa, din aproape în aproape, să-l repar.

Deci, după ce ai strâns foarte mult timp bani ca să-ți iei un kart, s-a stricat după prima cursă.

Da, s-a făcut praf motorul, șasiul era OK. Am încercat să-l vând, dar oricum nu știam ce să fac după – un kart nou, bun, costă vreo șase mii de euro. Am avut noroc să întâlnesc pe cineva care avea o echipă de karting (JMS Performance), în echipa aia era un tip care avea un kart cu care doar se antrena. Era foarte bun. Am întrebat cât costă, mi-au zis că trei mii de euro. N-aveam banii ăștia – primisem ceva bani pe kartul celălalt. Am reușit să-l scot pe ăsta la vreo două mii șapte sute și plata în rate. Atunci tata m-a ajutat cu bani spre deosebire de prima dată. Și abia atunci am aflat că una e să cumperi kartul și alta e să-l întreții, revizia e scumpă, e scump să te dai, e scump să te antrenezi. Cu cel nou am făcut patru sau cinci etape de campionat național, asta în doi-trei ani. Cel mai bun rezultat a fost un loc 2 la Bacău și un pole-position, pe care l-am pierdut fiindcă ambreiajul nu era conform regulamentului.

Și cam câte te costa?

Nu mai țin minte exact. Gândește-te că era cel puțin câteva sute de euro pe etapă, un set de cauciucuri noi era o sută cincizeci de euro-două sute, și cam de două pe etapă aveai nevoie. Bine, eu mergeam pe gume mai vechi. Între timp m-am și angajat ca inginer de date la JMS Performance: tu trebuie să-i ajuți pe piloți și pe mecanici să seteze kartul. Câștigam bani, dar nu-mi eram de ajuns să concurez la nivelul pe care îl voiam.

„LOGANUL E O MAȘINĂ EXCELENTĂ DE ÎNCEPUT”

Cum ți se pare Loganul ca mașină de curse? Cum era modificată?

E o mașină excelentă de început. Evident, era scos tot din ea, bateria mutată în spate, cauciucuri semi-slick, chiulasa modificata, evacuare de curse, suspensie de competiții, etc.

Ce înseamnă semi-slick?

Știi cum sunt cele de la Formula 1, cele fara profil. Eh, semi-slick e ceva între. Nu ai voie să mergi cu anvelope slick pe drumurile publice (trad. – fară profil). Deci semi-slick e cel mai performant pe care îl poți lua pe stradă. Erau puțin mai puternice, aveau în jur de 105 CP , cel de stradă are în jur de 90 de CP. Suspensia și amortizoarele mai erau schimbate. Eu până atunci mă dădusem doar pe kart și eram pe punctul de a renunța, dar proprietarul de la JMS Performance mi-a făcut o ofertă să concurez în Campionatul Național de Turisme, pe Logan Cup. Era deja un alt nivel, concurau Matei Mihăescu, care fusese la Formula Masters, Sergiu Nicolae, Cătălin Țuțuianu, care mai participase la Logan Cup in cadrul Bucharest City Challenge.

Voiam foarte mult să pilotez din nou, dar nu aveam mari gânduri, mai ales că știam că băieții ăștia sunt foarte buni, la karting nu ma apropiam de ei. Am avut noroc că la aici semănă mult mai mult cu condusul unei mașini de stradă. Nu pot să zic că eram mai antrenat, pentru că nu mergeam foarte tare pe stradă, dar îmi era mai familiar. Și a ieșit foarte bine, am terminat pe 2 prima cursă, nu mi-a lipsit foarte mult să termin primul. Era wow!, aveam mai puțină experiență și mai puține antrenamente decât ei, plus ca era deja etapa a treia a sezonului, deci am inceput la jumatatea anului practic.  Ăla a fost un fel de restrart pentru mine în carieră și mi-am zis „În mașini sunt chiar OK, dar în kart sunt praf”. Și de atunci m-am tot m-am tot dat. Familia m-a susținut din ce în ce mai mult. Și am ajuns în 2015, când am plecat la Master, la Berlin. Știam deja că universitatea din Berlin are echipa de Formula Student, unde fiecare universitate își construiește mașina de la zero. E o competiție foarte populară, sunt etape peste tot în lume, avem și noi echipe românești, una e la Brașov, alta e la Timișoara, și mai știu de o echipa ieșeană. la București nu avem, știu că m-am interesat, când eram Poli. Păcat.

De unde primesc studenții bani pentru asta?

La Berlin am primit de la Universitate, dar nu numai atât, am fost ajutați și cu un atelier echipat cu tot ce trebuie.

Tu erai pilot, deși studiai altceva.

Eu nu am intrat ca pilot în echipă, ci ca inginer proiectant – task-ul meu era să proiectez un nou volan pentru mașină, ceea ce am și făcut, dar nu a intrat în producție. Am făcut asta pentru că știam că piloții se aleg mai târziu. M-am bătut la karting cu pilotul lor din anii trecuți, am fost mai rapid decât el pe muchie de cuțit și așa am devenit noul lor pilot. Și am început să concurez. Mers cu corturi, cazări cât mai ieftine, ca să economisim bani. M-am cam concentrat pe asta pe asta și examenele le-am cam lăsat deoparte, cred că am luat doar un examen în sesiunea aia. De-aia am stat mai mult la Master decât era inițial în plan. Dar a fost foarte fain. Partea mișto abia acum urmează. Încă de când eram în România, mă gândeam să pilotez un Audi de curse. În fiecare an poți să aplici, mai aplicasem și din România, însă nu mă chemaseră, dar după experiența din Germania m-au chemat, în noiembrie, la sfârșit de an, la Neuburg, unde au centrul de producție si dezvoltare pentru mașinile de curse (din campionatul mondial de anduranta, DTM, GT3) …Nu mai știu câți oameni au chemat, erau vreo douăzeci de locuri în campionat. Aveam mai multe probe. Cei care te notau erau Markus Winkelhock – a câștigat curse mari, cum ar fi 24h Nürburgring , a si pilotat în F1, fiind faimos pentru faptul ca a condus prima sa cursa, la Nürburgring în 2007. A fost si campion mondial in G și Marco Werner, care a câștigat de trei ori cursa de 24 de ore de la Le Mans. Mi-au dat feedback foarte bun și am fost selecționat să testez un Audi TT Cup. Aveam doar zece tururi la dispoziție asa ca scopul era sa tragi cat de tare poți. A fost o placere și un vis împlinit pentru mine să pot pilota o mașină de curse preparata de o uzina mare. Ca timp pe tur, am fost la o secundă de Markus Winkelhock, care dăduse și el niște tururi în ziua aceea. O secundă e mult în mașini, dar el știa pista și pilotase mai mult de zece tururi, evident. Not bad. După am primit o scrisoare în care am fost anunțat că am fost selecționat, super-tare! Acum, scoate banu’!Trebuia să ai o sută șaizeci de mii de euro, deci no f@$%&^#’ chance, adică a fost o experiență frumoasă și atât. Și cu asta s-a terminat 2016. În 2017 am făcut o pauză de la formula student pentru că trebuia să-mi iau totuși examenele și n-am făcut nimic aproape. Iar apoi a venit 2018, cu sezonul in Belgia alături de BMW Team Van der Horst, am avut trei podiumuri internaționale și am câștigat la Spa (n.a. – circuitul de la Spa Francorchamps) – prima mea victorie în afara granițelor țării. La sfârșitul anului am fost invitat sa testez o mașină de EuroNascar, din nou o premiera pentru un pilot român! Un sezon in EuroNASCAR m-ar fi costat doar patruzeci de mii de euro, dar nici banii ăia nu-i am. Dar, după cum ți-am zis, costă enorm să testezi o mașină de curse și chiar dacă am plătit cazare, transport etc până în Franța, unde a fost testul, tot cred că am ieșit pe plus. Anul ăsta am concurat pentru VGL Racing în Belcar Endurance Championship, care e campionatul belgian de anduranță. Am reușit să am trei pole-position-uri din trei dar am părăsit recent echipa fiindcă mașina are probleme grave de fiabilitate. In tara concurez in Romanian Endurance Series alături de Ciprian Petrăreanu la clasa A2 pe o Honda Civic și, cel mai probabil, vom ieși campioni la clasa noastră în acest sezon.

De când visai să concurezi?  

De când eram mic, Schumacher era idolul meu.

Care e circuitul tău preferat?

Spa, clar.

Unde ți-ar plăcea să pilotezi?

Aș vrea să pilotez la Brands Hatch, ceea ce e ironic că nu e departe de unde stau eu acum, primul care-mi vine în minte și Nürburgring.

Noi ce circuite avem?

Avem două, avem Motor Park România de la Adâncata și Transilvania Motor Ring de la Târgu Mureș.

Ce fonduri îți trebuie ca să ajungi pilot de F1 și când trebuie să te apuci?

Îți trebuie câteva milioane bune și trebuie să te apuci de karting pe la cinci ani. Indicat ar fi să mergi în Italia, unde sunt cele mai puternice campionate de karting, iar apoi s-o iei F4, F3, F2, și așa ajungi la F1. Logic.

Ce lucrezi la Londra?

Consultanță în domeniul auto.

Din curse ai câștigat ceva?

Nu, până nu ajungi pilot de uzină, nu ai ce să câștigi.

Încă te mai gândești să ajungi profesionist?

Încă e posibil dacă ești la momentul potrivit, la locul potrivit. Pilot de uzină e cam improbabil. Ce ar fi mai fezabil, la cursele de anduranță există echipaje mixte – formate dintr-un profesionist și un amatori și amatorul e, în general, un om înstărit care plătește profesionistul. La asta sper. Varianta cu sponsorii e destul de grea.

Ți se pare că ai un nume predestinat?

(Râde) Mi s-a mai spus, dar foarte rar, eu nu m-am gândit niciodată, mai des e „Căscatu’”, na.

„NU AM MAȘINA MEA PROPRIE”

Despre drumurile de la noi ce poți să-mi zici? O părere de șofer profesionist.

Da, infrastructura lasă de dorit, ce pot să spun. La noi, lumea nu prea conștientizează ce impact are infrastructura dezastruoasă. Oamenii, în loc să fie mai prudenți, sunt mai nervoși, asta îi face mai agresivi. E motivul pentru care avem atât de multe accidente și multe foarte stupide. Îi sfătuiesc pe șoferi să se ducă la circuit. După ce ai fost pe circuit, vrei apoi doar să ajungi în siguranță de la A la B, cel puțin ăsta e cazul meu. Nu ai cum să ai aceeași senzație mergând tare pe stradă. Condusul, în general, azi e foarte enervant peste tot, chiar și dacă ai infrastructură, tot aglomerat e. Eu conduc, în principiu, doar când tre’ să ajung la circuite, pentru că sunt în afara orașului și nu am cum să ajung altcumva. Nu am mașina mea proprie și nu mă gândesc să-mi iau.

În multe poze te Facebook te-am văzut, pe podium, lângă o fată, care era pe o treaptă diferită. E o disciplină mixtă?

Da, depinde campionat. În Belcar s-a făcut și un clasament pentru fete, dar pe pistă concurează roată lângă roată, echipele sunt mixte.

Cum ți s-a părut diferit Masterul din Germania față de ce știai că e în România?

Era organizat foarte OK. Aveai acces ușor la cursuri, totul era în .pdf, toate încărcate online. Era mai greu ca în România, trebuia să înveți foarte mult, dar calitatea informației mi s-a părut foarte bună, nu atât profesorii, multe erau predate sec. Învățai lucruri relevante și actuale, dar și complicate. Cu orice te luau de la bază și ajungeai până la cele mai mici detalii. Am avut și o materie care se numea „Tehnica și management în motorsport” și era predată de primul campion din DTM, Volker Strycek,

„POȚI AJUNGE MILIONAR LA CURSE DOAR DACĂ EȘTI MILIARDAR”

Ești pasionat și de mașini vechi, de epocă.

Am avut la Berlin un Porsche 944. Era din ’84. Am avut-o pentru un an și mi-a ruinat viața (râde Alex amar). Am vrut mașină de epocă și am aflat câți bani trebuie să investești. Am înțeles cu ce se mănâncă asta. Dar tot visez la una.

În ce ai investi mai degrabă? Mașini de epocă sau ca să participi la curse?

Curse, oricând. Știi, e o vorbă printre noi: „Poți ajunge milionar la curse doar dacă ești miliardar”.

Ce crezi despre motoarele electrice?

Sunt viitorul. Sunt foarte faine caracteristicile unui motor electric, chiar ar fi fain să ai o mașină electrică în oraș, problema e cum stochezi energia. Motorul e foarte fain, poți face niște chestii pe care nu le poți face pe un motor termic; poți pune un motor pe fiecare roată, pe care îl controlezi diferit, cum ai tu nevoie. Cum ți-am zis problema mare o ai cu stocarea de energie, o problemă cu cobaltul, element esențial în baterii, care se scoate din Congo în condiții dubioase.

Când crezi că vom avea etape de Formula 1 cu mașini care au motoare electrice?

Păi, nu văd de ar fi nevoie asta din moment ce există Formula E.

Când crezi va fi mai populară Formula E?

Never (râde). Nu știu ce să-ți spun, e un subiect foarte complicat. Dar ce este cert e ca actiunea pe pista în Formula E este excelenta, momentan fiind mai multe depășiri și mai mult entertainment decât în Formula 1. E un episod din Top Gear care dezbate subiectul acesta; ai spuneau că atunci când industria nu va mai depinde de benzină, atunci o poți folosi în scopuri recreaționale cât vrei. Probabil o să se întâmple cum s-a întâmplat cu caii.