de Ionuț Axinescu

Kara Molnar este o româncă născută în Oravița, care a copilărit în pitorescul sat Ciclova Montană, din Caraș-Severin. În 2006, a obținut diploma de inginer peisagist, în Timișoara, dar întreaga ei carieră profesională s-a concentrat în jurul artei.

„Mi-a plăcut şi am făcut totul: muzică, teatru, dans, pictură, poezie, iar pe întreg parcursul vieţii am hrănit aceste mărunte talente cu mii de ore de studiu autodidact, la care am adăugat nenumărate nopți nedormite”, povestește Kara. Pentru ea, arta a fost mereu un instrument de autocunoaștere, un mod de a reda nuanțele fine ale universurilor ei interioare.

Din 2013, s-a mutat în Germania, împreună cu soțul ei. „Și aici, arta îmi ocupă tot timpul. Organizez expoziţii, concerte, lansări de carte şi evenimente culturale, colaborând cu Asociaţia Românilor din Frankfurt şi împrejurimi”, spune Kara.

Care a fost momentul în care ai decis să pleci din România și cum a fost impactul cu Germania?
Am hotărât să plecăm când soțul meu a primit o ofertă de job. Fără un loc de muncă, sigur nu am fi plecat nicăieri. Germania mi-a plăcut încă din prima zi. Mi-a plăcut noutatea ei şi aventura de a o descoperi. Mi-a plăcut până şi singurătatea, pentru că la început nu am cunoscut pe nimeni; eram doar eu şi soţul meu, doi oameni ca picaţi de pe lună direct în mijlocul Frankfurtului.

Dar mi-a plăcut întregul proces de adaptare la noul mediu, mi-a plăcut cursul de limba germană şi apoi toată povestea care s-a derulat în anii următori. Am auzit multe experienţe triste în care alţi români nu s-au putut adapta la viaţa de aici, la regulile ţării, la felul de a fi al oamenilor, dar noi suntem un caz fericit; pe noi ne-a primit bine această ţară şi încă ne bucurăm de frumuseţea şi de ospitalitatea ei. Avem prieteni de diverse naţionalităţi dar şi nemţi, desigur, toţi oameni buni, cu simţul măsurii şi de nădejde.

Ești o artistă cu diverse preocupări, de la pictură la poezie. Cum se îmbină toate acestea, când ai timp pentru toate?
Se îmbină toate foarte strâns şi dacă nu am timp, îmi fac, pentru că trebuie. Uite cât de frumos se îmbină ele: poezia mea se transformă deseori în text pentru muzică, iar alteori mă inspiră liniile melodice să le scriu textele necesare. Pictura, pe de altă parte, mă ajută să exprim prin formă, textură şi culoare tot ce nu am găsit posibil prin cuvânt şi melodie. Toate se îmbină şi se completează pentru a forma o imagine de ansamblu, cât mai precisă şi coerentă a gândurilor, emoţiilor şi ideilor mele.

În perioadele în care sunt creativă dorm foarte puţin şi deseori procesul creativ este unul chinuitor; devin extrem de sensibilă la tot ce se întâmplă în jurul meu şi în general în lume, simt un soi de agitaţie interioară şi o constantă presiune de care mă pot elibera doar atunci când găsesc modalitatea potrivită de exprimare. În acele săptămâni sau luni de travaliu creativ, în care mă loveşte inspiraţia, socializez puţin, dorm puţin. Mă trezesc să scriu şi atunci când mă pornesc scriu foarte mult. Pot scrie 10-12 poezii una după alta sau poezii cu foarte multe strofe, alteori pictez cu frenezie, compun melodii pe care le înregistrez repede pe telefon ca să nu le uit, după care urmează o perioadă de acalmie. E perioada de refacere şi de reîncărcare – cum o numesc eu, în care acumulez iarăşi informaţii, impresii, emoţii, în care mă bucur de o relativă linişte interioară, de gânduri mai potolite. Atunci e momentul în care îmi expun lumii creaţiile, îmi lansez cărţile, merg în studio să înregistrez piese şi socializez mai mult.

Care sunt cele mai semnificative diferențe între Germania și România?
Un lucru este cert: încă se face cultură în România, dar e nevoie de mult mai mult sprijin şi efort comun pentru a atinge cote maxime. Le port un profund respect celor care se luptă, uneori ca Don Quijote, cu morile de vânt, pentru a promova adevăratele talente şi valori ale României. Din punct de vedere al potenţialului artistic nu cred că sunt mari diferenţe între România şi Germania. Talente se nasc peste tot.

Dacă există totuşi diferenţe, acestea vin din gradul de suport acordat de societate, sistemul educaţional şi de instituţiile statului copiilor/oamenilor talentaţi, pentru ca ei să îşi poată fructifica şi expune creativitatea. De cealaltă parte a baricadei, nivelul de trai şi educaţia publicului joacă un rol extrem de important în succesul sau lipsa lui din cadrul cultural. Spre deosebire de români, majoritatea nemţilor îşi permit să meargă la spectacole, să se culturalizeze, să investească în artă. Germania este, totuşi, favorizată de economia ei puternică, iar succesul culturii se pare că merge mână în mână cu succesul economic.

Cum diferă activitatea ta din Germania față de cea din România?
Eu, ca persoană, dar mai ales ca artist, am evoluat mult în ultimii șase ani. Nu pot compara perioada mea trăită în România cu cea trăită aici pentru că atunci trebuie să vorbim despre două persoane diferite. Am avut şi în România proiecte frumoase, am avut câteva expoziţii mititele, trupe de muzică alături de care am concertat în diverse locaţii, am fost invitată la câteva emisiuni TV şi am lansat primul volum de poezii Emoţii Timpurii, la editura TIM Reşiţa, în primul teatru din România – Teatrul Vechi Mihai Eminescu din Oraviţa, dar totul s-a întâmplat la o scară mai mică.

Și în Germania?
Aici, prin Asociaţia ARO, am avut la îndemână resursele necesare pentru a-mi întinde aripile. Astfel am început colaborarea cu asociaţia printr-o mică expoziţie de pictură la sediul ei, după care am concertat live la nenumărate evenimente şi mi-am lansat în Frankfurt volumul Visul Copilului de Cristal, editura Waldpress, Timişoara. Prin contactele asociaţiei am mers la o audiţie şi am primit rolul principal într-un musical german intitulat Broken Hartz, la care au performat şi muncit o echipă de aproape o sută de persoane.

Au urmat apoi şi proiecte pe care le-am iniţiat eu, am pus bazele şi am dirijat un cor pe două voci, format din 12 doamne talentate, alături de care am concertat în Frankfurt, Offenbach şi Heidelberg. Am organizat mai multe expoziţii mari şi frumoase, personale, dar şi de grup, în Offenbach, Frankfurt şi Lich. Am fondat grupul international de artişti ART-INT, iar anul acesta am început o colaborare cu Galeria Pashmin Art Management, din Hamburg. Prin această galerie am participat la o mare expoziţie de grup (27 artişti profesionişti) găzduită de Muzeul de Artă Contemporană din Beijing, China.

Cum e publicul german?
Minunat. Se bucură şi încurajează foarte mult acţiunile artistice, apreciază faptul că cei de pe scenă s-au pregătit ca să le ofere un spectacol, par să înţeleagă destul de bine că în spatele talentului şi al evoluţiei artistice este multă muncă şi efort susţinut; niciodată nu am auzit pe cineva să râdă ori  îşi bată joc de un artist care a greşit undeva în timpul programului. Ceea ce în România, din păcate, am văzut întâmplându-se; artişti buni care au fost ridiculizaţi de persoane din public pentru o greşeală minoră.

Indiferent unde performez, eu încerc să mă pregătesc cât mai bine înainte de spectacol, pentru că acolo pe scenă ofer o părticică din mine, din ceea ce sunt eu şi este important să fac asta cu siguranţa programului bine învăţat. Însă ştiu că oricând este posibil să greşesc ceva – factorul uman nu poate fi exclus din ecuaţia unui spectacol live. Şi noi, artiştii, suntem oameni, nu roboţi. Mă bucur că până acum am avut feedback pozitiv. Sper să fie la fel şi pe viitor.

Cum se vede din Germania situația României? Te-ai întoarce în țară sau mai degrabă nu?
Mă întristează profund situaţia politică din România. Nu vreau să intru în detalii pentru ştim cu toţii foarte bine cu ce ne confruntăm şi, din păcate (sau din fericire), o ştiu prea bine şi străinii. Ei blamează nedreptăţile şi sunt alături de poporul român care protestează şi se revoltă pentru că îşi doreşte un trai decent şi o viaţă onorabilă. Deocamdată nu plănuiesc să revin în ţară, dar nu exclud în totalitate posibilitatea.

Ții legătură și cu alți români din zonă?
Există o comunitate a românilor, sigur că da. Există locuri în care oamenii se adună în mod frecvent, cum ar fi: bisericile româneşti din zonă, asociaţiile româneşti, restaurantele cu specific românesc şi grupurile de pe reţelele de socializare unde românii împart idei, stabilesc contacte şi organizează întâlniri. Cât de mare şi de unită este această comunitate nu pot să îţi spun cu exactitate, dar ceea ce pot să îţi spun cu certitudine este că majoritatea românilor caută alţi români cu care să se împrietenească, să socializeze şi să vorbească limba natală.

În asociaţii se organizează evenimente speciale pentru păstrarea tradiţiilor româneşti, obiceiuri care se vor a fi transmise îndeosebi copiilor români născuţi în Germania. În acest sens există câteva şcoli româneşti înfiinţate de biserici şi de asociaţii, frecventate în week-end de copii, care au în program diverse teme despre tradiţiile româneşti. Învaţă despre geografia şi istoria României, învaţă să scrie şi să citească în româneşte, ceea ce duce automat la păstrarea limbii române ca identitate culturală. E frumos pentru că se cântă colinde la Crăciun, se serbează Ziua Femeii în martie, se cântă muzică populară. Se vorbeşte şi se simte româneşte.

Ce planuri de viitor, apropiat și îndepărtat, ai?
Doresc ca în toamna acestui an 2019 să îmi lansez, în Germania, volumul bilingv (român-englez) Poemul dintre Lumi, editura Inspirescu, Satu-Mare. Volum pe care în luna mai 2019 l-am lansat deja în Timişoara. Am în studio câteva piese – compoziţii proprii – la care lucrez şi pe care le voi finaliza în curând. În ianuarie-februarie 2020 voi organiza prin ART-INT o expoziţie de grup în Biblioteca Centrală din Offenbach, iar în luna martie 2020 voi avea o expoziţie personală cu 30 de tablouri de dimensiuni mari, în incinta Primăriei din Koenigstein.

Planuri am multe, dar trebuie să le iau pe rând şi în funcţie de posibilităţile de a le infăptui. Oricum, cine doreşte să urmărească activitatea mea artistică este invitat cu drag să urmărească postările mele de pe Facebook (https://www.facebook.com/KaraRomania/ ) sau să intre direct pe site-ul meu (www.KaraMolnar.art).