Este constituţia un subiect imposibil de înţeles pentru copii? Alina Dumitraşcu, avocat şi mamă, s-a gândit că nu şi aşa a pornit la a scrie cartea pentru copii „Ce este constituţia?”, publicată la editura Curtea Veche, după care a continuat pe aceeaşi cale cu ONG-ul Smartastic Lab, o organizaţie care vrea să aducă în faţa copiilor modele reale de femei de succes.

Zi-mi un pic despre tine; cine eşti, cu ce te ocupi în viaţa profesională?

Sunt avocat, sunt specializată pe energie, lucrez într-o multinaţională, deci ar fi fost premisele să fiu un om cu o viaţă liniştită, să-mi văd de treaba mea, mai ales că am şi un copil în clasele primare.  Traiectoria profesională a fost frumoasă, sunt genul de om norocos, pentru că mereu am vrut să fiu avocat, încă de mică, chiar dacă în vremurile alea părinţii îşi voiau copiii la clasa A, că acolo erau ăia cei mai deştepţi. De fapt am şi făcut informatică, la Neculce, m-am luat la trântă cu copiii ăia chiar talentaţi la matematică şi chiar am făcut faţă, dar eu tot cu gandul să fiu avocat am rămas. Asta pentru că aveam o vecină pe care o vedeam mereu că învăta şi până la urmă am intrat în vorbă cu ea şi am întrebat-o pentru ce învaţă şi mi-a zis că e avocat. Mi-a dat cadou şi un cod penal adnotat. Cred că eram plin clasa a treia sau a patra. La mine în familie toţi sunt ingineri, deci nu am avut niciun ajutor, nu că nu ar fi vrut, dar nu ştiau cu ce se mănâncă, nu cunoşteam avocaţi pentru vreo recomandare, ce să mai, le-am mâncat sufletul alor mei cu meseria asta (râde). Dar pot spune că mi-am îndeplinit visul, acum coordonez o echipă de avocaţi tineri, super simpatici şi profesionişti, care mişcă lucrurile.

Şi totuşi ai simţit nevoia să faci ceva mai mult? Ce şi cum ţi-a venit ideea?

Da, pe fondul a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, oamenii ieşiţi în Piaţa Victoriei, deşi poate nu acolo e locul potrivit sau momentul potrivit, pentru că un act normativ poate e în vigoare, deci nu la guvern e locul, mi s-a părut că parcă nu prea se ştie cu ce se mănâncă subiectul ăsta al legilor. Parcă nici nu avem soluţii concrete, pur şi simplu reacţionăm şi ne plângem, de multe ori târziu. Aşa că am început să mă gândesc cum m-aş putea implica şi am ajuns la concluzia că e mult mai greu, poate imposibil, să schimbi sau să educi adulţii, deci poate ar trebui invers, să încerc de jos în sus, de la copii. Mai ales că îl am şi pe cel mic şi m-am gândit că n-aş vrea să plece, sau să plecăm. Şi mi-a venit ideea să scriu o carte pentru copii, prin care să explic în mod atractiv pentru ei constituţia, pentru că acolo e baza unui stat. Am vorbit cu mai multe colege din birou, le-am zis ce vreau să fac şi li s-a părut o idee foarte bună, aşa că m-am apucat. Am făcut textul, apoi am căutat ilustrator, toate erau noi pentru mine. În primul rând că mi-a fost destul de greu la început să formulez ideile ca pentru copii, eu venită din avocatură cu limbajul ăla oarecum rigid, că nimeni nu mai stă să asculte, mai ales clientul. Clientul întreabă şi tu răspunzi cât mai scurt şi la obiect. Apoi găsirea unui ilustrator. Aveam frica aia să nu se întrebe oamenii “cine e şi asta de s-a apucat ea să scrie o carte?”. Am găsit o fată de la Braşov, i-am scris un mail foarte detaliat, iar în următoarea zi mi-a şi răspuns că vrea să se implice. Am studiat şi cum trebuie structurat textul, cât timp îi poţi capta atenţia unui copil, astfel încât să adaptez textul, să nu fie prea greoi, am descoperit o grămadă de lucruri noi cu ocazia asta.

Ai avut vreun model din care te-ai inspirat?

M-am uitat destul de mult la sistemul ţărilor nordice, că mă tot întrebam ce-i face pe oamenii ăia atât de fericiţi şi de ce vorbesc mereu despre “early years education”. Chiar m-am gândit că poate asta e problema la noi, că pierdem startul, mai ales că am văzut mulţi părinţi care consideră că anii de şcoală primară nu sunt aşa importanţi, mai merge să nu se ducă copilul şi să mai stea la bunici sau mai ştiu eu ce. Mie mi se pare că atunci se formează multe dintre valori. Bineînţeles că toate ideile le-am testat pe fiul meu şi pe nepoatele mele, pentru că eu locuiesc şi cu fratele meu, care are două fetiţe tot din clasele primare. Şi când îi prind relaxaţi, uneori în pijamale, e mult mai uşor să am o discuţie cu ei despre diverse teme sau noţiuni. Ce e corupţia? Ce credeţi că vreau să exprim prin imaginea asta? Dacă vedeam că nu se înţelege ideea, o schimbam. Personajele principale sunt bazate tot pe fii-miu şi verişoarele lui. E o carte pe care o pot parcurge şi părinţii odată cu copiii

Ai întâmpinat probleme în drumul până la publicarea cărţii? Cum a fost primită?

Am observat că pentru adulţi e greu să depăşească anumite idei, preconcepţii, rigidităţi pe care şi le formează în ani de zile. De exemplu, m-am lovit de ideea că nu e normal să explicăm constituţia cu un urs panda roşu ca personaj. Dar mi se pare că pe copii trebuie să-i şi atragi, pentru că de la televizor este greu să înţeleagă, nu sunt atraşi de mediul ăla al ştirilor, cum nici mulţi adulţi nu sunt sau nu mai sunt. Plus că noi mereu râdem de americani şi de discursul lor mereu pozitiv şi încurajator, dar pe copii chiar îi ajută pozitivismul ăsta, ei învaţă din asta să nu renunţe uşor.

Revenind la publicare, după ce am terminat-o şi am pus-o pe spirală, am început să mă gândesc unde găsesc eu o editură care să vrea să publice aşa ceva şi iar m-a apucat sentimentul ăla de disconfort, poate chiar de penibil. Am fost într-o librărie şi m-am uitat ce edituri erau prezente acolo şi am ales iniţial două. Apoi am văzut că la Curtea Veche este director doamna Irene Arsene şi mi s-a părut important şi faptul că e o femeie, m-a atras asta. Mai era atunci şi Maria Desmirean, director executiv, Miruna Meiroşu, era un grup de femei foarte mişto şi active, era o atmosferă de familie, cu câini care sforăiau pe canapele (râde). Am prezentat proiectul, ele au fost foarte încântate, dar tot s-au găsit oameni pe parcurs care nu au fost de acord. Una dintre critici a fost, de exemplu, că de ce se urcă băiatul, personajul, pe nişte cărţi. Că e lipsă de respect, de ce nu stă la o masă? Acţiunea desfăşurându-se într-o poieniţă, iar băieţelul se urca pentru a-i explica unui şoricel. Dacă îi puneam la masă, nu mai era jucăuş. Norocul a fost cu momentul mişcării Rezist, când Mariei i s-a părut ocazia perfectă să apară cartea şi atunci au scos-o, exact cum am adus-o eu, fără vreo modificare.

Cum a fost pentru tine, ca avocat, deci fără vreo legătură cu lumea literară, să participi la lansarea propriei cărţi?

A fost extraordinar. A avut loc la Humanitas, lângă Cişmigiu, şi a fost un moment pe care n-am să-l uit niciodată, nu o să uit câtă lume a venit, plini de speranţă parcă, speranţa că poate ceva se va schimba în ţara asta. Au fost sute de oameni, a venit şi ilustratoarea de la Braşov şi le desena copiilor câte ceva, se făcuse 10 seara şi oamenii încă erau acolo.În plus, pe mine m-a bucurat în mod deosebit şi datorită faptului că nu exista nicio miză financiară, pur şi simplu era un produs pe care am simţit să-l fac strict din dorinţa de a ajuta. De-aia nici n-am scos-o cu coperţi groase sau mai ştiu eu ce detalii care poate ar fi făcut-o să arate mai bine, dar ar fi făcut şi preţul mai mare şi astfel poate ar fi fost părinţi care nu şi-ar fi permis-o. Ca să nu uit, la lansare a vorbit şi doamna Simina Tănăsescu, între timp judecător la Curtea Constituţională, care mi-a fost profesoară şi m-a bucurat enorm prezenţa ei, pentru că e un profesionist desăvârşit, cum puţini mai sunt, din păcate, şi Elena Calistru, de la Funky Citizens.

Care a fost impactul, aşa cum l-ai văzut tu, după lansare?

A fost foarte bine primită, atât din partea publicului, cât şi din partea mass media. Aşa m-am gândit, împreună cu nişte colege, să facem şi un ONG, pentru că mi se pare că femeile încă nu sunt reprezentate la cel mai înalt nivel, sau sunt, dar nu cele care trebuie. Cele care într-adevăr ar avea un cuvânt de spus, o opinie bazată pe o experienţă relevantă, stau un pas în spate şi în locul lor… vezi şi tu. Nu e un feminism atroce, ci vrem să arătăm fetiţelor că şi ca femeie poţi să ai creier şi să ai o carieră, chiar dacă te dai cu ruj. Şi i-am zis Smartastic Lab, ne-am gândit să le insuflăm copiilor ideea că pot fi smart şi fantastici în acelaşi timp. Bazat pe carte, care a fost ca o locomotivă, am dezvoltat un atelier de alfabetizare constituţională, cu care am început să mergem prin şcoli. Am căutat sprijin financiar, ca să putem să cumpărăm cartea de la editură şi să le-o şi oferim copiilor cadou, şi am început.

Şi aţi găsit sprijin pentru acest demers?

Da şi nu. Financiar nu prea, tot din banii noştri am făcut şi un trailer video al cărţii, deplasări, cam tot. Am aplicat la granturi, de la unele nici nu am primit răspuns. Partea bună e că, totuşi, am găsit o grămadă de oameni mişto, ceea ce ne dă speranţă. La început am ajuns în şcolile private, efectiv ne contactau ei pe facebook, iar apoi, uşor-uşor, am ajuns şi în cele publice. Acolo sunt oameni buni, care vor să facă lucruri şi se implică, dar în general e o lehamite de nedescris.