a

Clara Turturescu, omul din spatele Human Research Behavior, soft-ul care știe ce gândești în funcție de reacțiile faciale

- - 113- 2030 vizualizari

Clara Turturescu este doctorand în psihologie la Școala Doctorală din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București. De asemenea, este psiholog specializat în clinică, asistent universitar la Facultatea de Medicină din Craiova și consilier pentru persoanele defavorizate și vulnerabile, cărora își propune să le ridice calitate vieții.

Pe lângă toate aceste „titluri”, Clara mărturisește că îi plac ”cercetarea, arta și frumosul”. Se consideră o visătoare și o idealistă. E din Craiova, dar locuiește în București de câțiva ani. Aici a început start-upul Human Behavior Research, printr-un grant european.

Cu ce se ocupă concret Human Behavior Research?
Human Behavior Research este o companie de studii de piață și consultanță, care oferă studii de piață clasice (în care te duci pe teren colectezi date, le prelucrezi statistic și faci raportul cu concluzii) și studii inovative, calitative. Avem un tool de analiză a micro-expresiilor, de centralizare, măsurare a unor emoții în raport cu un stimul. Plus un al doilea tool de observație care înlocuiește observatorul clasic, cercetătorul care își ia notițe pe o foaie de observație. 

În astfel de studii poate apărea efectul Hawthorne, acest efect fiind unul dintre dezavanatajele observației, deoarece participantul/ subiectul își poate modifica comportamentul în față evaluatorului voluntar sau involuntar. Practic, cel de-al doilea software combate acest efect. Comportamentele sunt codate în software și ulterior se măsoară frecvența lor.

Când și în ce context ți-a venit ideea să înființezi Human Behavior Research?
Citeam foarte des în studii de afară despre laboratoare de studii cognitive, clinică, neuroștiințe și mi-ar fi plăcut să am experiență asta aici, în România. Există o mulțime de țări care pun accentul pe cercetarea comportamentului uman: Olanda, Marea Britanie, bineînțeles Statele Unite etc, în centre universitare prestigioase și mai puțin cunoscute. Toți studiază mintea și comportamentul uman în departamentele de psihologie. Toate facultățile/ departamentele de psihologie din lume studiază cum gândesc (cogniții), cum simt (emoții) și cum acționează (comportamentul) ființele umane.

Cu ajutorul unui grant, am reușit să achizitionez două tool-uri de analiză a micro-expresiilor și de observație comportamentală, de la o companie olandeză specializată pe dezvoltare de software în cercetarea comportamentului economic și psihologic. Eram așa încântată de viitoarea mea achiziție încât știam că o să fie o reușită toată treaba. Cu timpul mi-am schimbat perspectiva. Mergeam la întâlniri, am discutat cu companii mari, toată lumea era încântată de ce instrument cool am, dar ulterior cred că nu vedeau aplicabilitatea în venituri a faptului că analizează emoțiile în raport cu o reclamă, că testează un produs înainte să fie introdus pe piață.

Cui se adresează serviciile pe care le oferi?
Companiilor de publicitate care vor ca reclamele lor să aibă un impact emoțional, să fie reținute. Companiilor de studii de piață care observă că metodele clasice nu mai sunt la fel de eficiente (chestionarul) și au nevoie să studieze și comportamentul clienților finali pentru a livra date noi. Companiilor care vând produse (industria retail) și celor cărora doresc să știe cum iau decizia clienții lor să cumpere sau nu un produs.

Cum analizați comportamentul uman? Ce instrumente aveți nevoie pentru a reuși o analiză cât mai exactă?
Abordarea principala utilizată la HBR este una înrădăcinată, în principiu, în teoria evoluţionistă a universalităţii emoţiilor, concepută de celebrul Paul Ekman, care a studiat relația dintre emoții și micro-expresii faciale. Cam 50 ani de cercetare. Un instrument măsoară micro-expresiile faciale, relația stimul – reacție emoțională. Celălalt măsoară frecvența unor comportamente în diverse contexte sociale (de muncă, de interacțiune umană).

Care sunt cele mai de amploare proiecte în care ai lucrat până acum?
De când există HBR am făcut și studii clasice, dar am avut și proiecte experimentale pilot. Unul dintre proiectele dragi mie a fost colaborarea cu revista VICE, unde am avut o rubrică politică în care Human Behavior Research făcea analiza micro-expresiilor unui politician. Practic, analizam cu ajutorul software-ului reacția emoțională la întrebările jurnaliștilor și ulterior prelucram, analizam și furnizam datele printr-un raport către revista.  

În legătură cu măsurarea impactului emoțional al reclamelor de Crăciun, am făcut un studiu experimental în care am dorit să vedem dacă impactul emoțional este același cu răspunsul conștient/ declarativ în ceea ce privește „cea mai plăcută reclamă”.

Un alt proiect de amploare din care am făcut parte au fost studiile de validare a unor comunități sărace pentru atragerea de noi fonduri pentru acele zone. Am realizat câteva studii în Moldova și Oltenia, unde am mers să culeg date împreună cu operatorii de teren. În sate, comune și în comunități de tip ghetou. Atunci am văzut o altă față a României.

Un alt proiect de care imi este drag este colaborarea cu compania Future Minds, o firmă de career design, unde impreuna cu colegii mei (o echipa interdisciplinara) realizam planuri si consiliere de carieră pentru adolescenți și adulți.

Cum ajută cercetarea comportamentului uman resursele umane? Ai avut cereri de evaluare a personalului sau de triere a candidaților pentru un job anume?
Auzim foarte des din partea recruiterilor că utilizăm teste psihologice pentru a găsi locul potrivit pentru candidat. În realitate, dacă profilul tău se potrivește pe profilul candidatului ideal, jobul este al tău. Da, cu siguranță ajută  să cunoști indicatori ai comportamentului pentru a face predicții comportamentale. Nu poți să pui o persoană care nu este conștiincioasă la arhivă, unde trebuie să fii riguros, minuțios, atent. Sau pe cineva care are la stabilitate emoțională un nivel scăzut să lucreze (persoană care nu reușește sa iși gestioneze emoțiile) cu publicul. Sunt pur si simplu niște lucruri simple pe care dacă le urmezi, funcționează natural.

Am avut tot felul de evaluări de personal unde rolul nostru era să facem evaluarea psihologică, practic să testăm comportamente productive versus contraproductive, în principal pentru industria retail.

Ce proiecte ai în plan pentru viitor? Cum vezi Human Behavior în următoarea perioadă?
Îmi doresc ca în anii următori să mă axez pe lucrarea de doctorat care presupune timp de studiu, cercetare, multă muncă și dedicare. Poate să și plec ca doctorand la un program de schimb de experiența la o universitate din Europa. Doresc să aplic pe noi grant-uri, să îmi găsesc parteneri de cercetare privați sau publici pentru HBR, cu care să contribui la crearea și dezvoltarea unor laboratoare de științe cognitive și comportamentale în România.

113 recommended
2030 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Ionut Axinescu


Bookmark?Remove?

Csibi Magor, ecologistul român stabilit în Coreea de Sud care luptă pentru salvarea planetei:„Soluția este să ne unim, nu să împărțim oamenii în buni și răi!”

-

Politolog la bază, Csibi Magor a reprezentat România în Parlamentul European între 2007 și 2009, a lucrat o perioadă și ca jurnalist, însă în ultimii ani s-a dedicat exclusiv protejării mediului în care trăim. „Am realizat destul de repede că tema centrală a d... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Giorgiana Vlăsceanu, informaticianul care le învață pe românce secretele din IT: ”Avem un procent mare de femei care lucreaza in zona tech, cu mult peste media UE, iar asta este un plus pentru Romania!”

-

Giorgiana Vlăsceanu este absolventă a Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universitatii Politehnica din București, unde acum urmează un program de master. Printre numeroasele sale activități de educație digitală pentru copii și de voluntariat, ... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Irina Țuca, studentă la drept în Marea Britanie: „Tinerilor romani trebuie să li se ofere mecanismele necesare prin care să facă viitorul să arate cât mai bine”

-

Absolventă a Colegiului Național „Sfântul Sava” și campioană la debate în perioada liceului, Irina Țuca studiază acum dreptul la cunoscuta universitate Cambridge, din Marea Britanie, din „ambiția de a-și depăși limitele și pentru a-și da șansa să încerce ceva ... Mai mult »