a

Un român a intrat primul la Facultatea de Medicină din Italia, unde au fost 60.000 de candidați

- - 52- 251 vizualizari

Un tânăr român a scris istorie în Italia, unde a reușit să intre primul la concursul de admitere națională pentru Medicină. Din peste 60.000 de participanți, acesta a obținut cea mai mare notă, astfel că a intrat primul la Universitatea din Milano și nu va plăti nicio taxă, întrucât a reușit să obțină și media 10 la Bacalaureat.

Norbert Kereszteny are 19 ani și s-a născut în Sighet. În urmă cu 13 ani, a emigrat în Italia împreună cu părinții, amândoi cadre medicale. Deși a făcut liceul de Matematică-Informatică, a vrut să-și încerce totuși șansa la Medicină. A început să învețe cu doi ani înainte, așa că, în ciuda emoțiilor, știa că are șanse să fie printre primii.

„Când m-am întors acasă, am descărcat soluțiile și îmi aminteam perfect toate răspunsurile pe care le-am dat, toate întrebările. În acel moment mi-am dat seama că va fi bine. Trebuie învățat tot ceea ce se poate despre un argument, de exemplu biologie sau chimie și trebuie să înveți să gândești”, explică Norbert Kereszteny într-un interviu acordat corespondentului Digi24 în Italia.

Norbert a reușit să obțină un punctaj de 82,4 dintr-un maxim de 90, fiind primul dintre cei 60.000 de studenți care au susținut examenul de admitere la Universitatea din Milano, unde au fost scoase la concurs aproape 12.000 de locuri.

„Testul durează 100 de minute și presupune 60 de întrebări, dintre care 10 de logică, 12 de cultură generală, 18 de biologie, 12 de chimie, 4 de matematică și 4 de fizică”, a povestit Norbert Kereszteny, potrivit Digi24.

Acesta susține că meritul nu-i aparține în totalitate, întrucât este de părere că a moștenit pasiunea pentru acest domeniu de la părinții săi și a reușit să ajungă la acest nivel mulțumită profesorilor din Italia.

Spune, însă, că-i e dor de România și se imaginează lucrând într-un spital românesc. Timpul va decide, însă, dacă se va întoarce în țară.

”Mă simt bine în România, mă bucur că sunt de acolo și încă mi-e dor de România. Întotdeauna mi-a fost dor.”, a spus el potrivit sursei citate.

52 recommended
251 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »