Laura Mușat are 26 de ani. În urmă cu patru ani, după o perioadă de studii la Londra, în domeniul producției de film, s-a întors în România și a pus bazele Asociației de Dezvoltare a Filmului Românesc (ADFR), lansând proiecte precum rezidențele concurs The Script Contest sau revista Films in Frame. În această primăvară, pentru a veni în ajutorul tinerilor cineaști afectați de criza provocată de pandemia de Covid-19, ADFR oferă micro-granturi în valoare totală de 3.000 de euro. Am stat de vorbă cu Laura despre asociația pe care o conduce și susținerea arătată artiștilor independenți, dar și despre efectele pandemiei asupra industriei cinematografice de la noi, despre când ne vom putea întoarce în siguranță în sălile de cinema și despre ce e de făcut în continuare.

Laura, Asociaţia de Dezvoltare a Filmului Românesc a pus la bătaie micro-granturi a câte 500 de euro, în valoare totală de 3.000 de euro, pentru susţinerea artiştilor independenţi în această perioadă. Despre ce e vorba?

Este vorba despre o inițiativă necesară, pe care ne-am hotărât să ne-o asumăm și în zece zile am plănuit tot, inclusiv campania de promovare. Starea de urgență adoptată de Guvern, impusă de evoluția Covid-19 și în România, a luat prin surprindere cineaștii și artiștii industriei cinematografice – este o industrie care nu funcționează fără interacțiunea cu publicul (în cazul actorilor și a filmelor terminate), nici fără lucrul în echipă. Bineînțeles, mulți dintre noi au rămas fără locuri de muncă, implicit și fără venituri, iar dacă știi că statul nu are instituții stabile și pregătite să te ajute în situații de criză, situația devine și mai dramatică. Având toate astea în minte, s-a născut ideea unor micro-granturi pentru liberii profesioniști din cinematografie – pe care noi le-am numit #ADFRSurvival.

„ADFR a încolțit în mintea mea imediat după întoarcerea mea în țară – facultatea londoneză la care am studiat se baza mult pe ore de lucru practic…”

Ești fondatoarea Asociaţiei de Dezvoltare a Filmului Românesc. Cum a apărut ADFR, de la ce ați pornit, ce v-ați propus și care sunt principalele voastre satisfacții după 4 ani de activitate?

ADFR a încolțit în mintea mea imediat după întoarcerea mea în țară – facultatea londoneză la care am studiat se baza mult pe ore de lucru practic, prea puțină teorie și mult self-study, un timp folosit de fiecare în parte pentru research. Timp pe care eu l-am investit în cercetarea pieței din România. Fiind în Anglia, unde aveam contact cu industria britanică de film, aveam un exemplu – ba chiar și un contra-exemplu în unele cazuri. Așa am descoperit eu, de la distanță, cum România are mai mult un „cine-club” decât o industrie, cu multe lipsuri; și am început să-mi trec frumos pe foaie diferite idei de proiecte – printre care și The Script Contest, într-o formă incipientă. Întorcându-mă la București cu câteva idei care meritau o șansă, am înființat ADFR, cu scopul de a dezvolta proiectele acestea și altele care vor mai urma, pentru o industrie de film la început, cu multe nevoi și un public cam astmatic și reticent la filmul românesc.

După (aproape) 4 ani de activitate, satisfacția mea cea mai mare este echipa – eu cred în oameni și îmi place să fiu în preajma lor, să împărtășim idei, să creștem împreună – noi și inițiativele noastre. Personal, am noroc de oameni faini la ADFR – și aici intervine satisfacția noastră comună: faptul că reușim să ne materializăm ideile în proiecte care schimbă industria. La nivel micro, desigur.

Povestește-ne mai multe despre rezidența-concurs The Script Contest și revista Films in Frame.

The Script Contest este prima mea idee notabilă din anii de facultate și primul proiect marca ADFR – off the record, poate și cel mai drag mie. L-am lansat în octombrie 2016 sub formă de concurs de scenarii, la care putea aplica oricine din România, trimițându-și scenariul via e-mail. Am avut vreo 60-70 de scenarii atunci și mi-aduc aminte că ni s-a părut… wow. TSC a evoluat cu fiecare ediție, astăzi fiind o rezidență-concurs de scenarii de scurtmetraj, cu un premiu în bani și garanția producției scenariului câștigător. Deși finalul sună bine, etapa mea preferată este rezidența de 7 zile pe care finaliștii o petrec într-un sat din județul Brașov. Este, momentan, singurul nostru proiect co-finanțat de stat.

Films in Frame este un vis devenit realitate, pe care îl aveam de mic copil. Este singura revistă de film din România cu o interfață bilingvă; din octombrie 2019 dispune de un website – era accesibilă pe website-ul asociației până atunci, sub formă de blog de știri – și de o redacție numeroasă și super talentată. Avem cronici de film săptămânale, interviuri – o serie și cu photoshootings, serii video, știri și materiale de festival – încercăm să acoperim marile festivaluri autohtone și internaționale din 2019 și până acum am fost la San Sebastian, Karlovy Vary, Berlin, Viena, Europalia și urmează Vision du Reel. Pregătim și un podcast anul acesta și noi serii video. Este o revistă care sper să crească într-atât încât să apropie filmul românesc și european de marea masă a audienței locale care se hrănește preponderent cu film hollywodian – și astfel să ajute pe cât se poate box-office-ul românesc. Este cale lungă, dar sunt optimistă. Gândim mereu materialele astfel încât să ne situăm la limita dintre artsy și entertaining, iar audiența noastră crește de la o lună la alta.

„Anii studenției nu mi-au fost dragi, a fost o luptă să fiu departe de tot ce știam.”

Întorcându-ne la Londra, unde ai locuit trei ani și ai studiat producție de film, cum îți amintești azi de acea perioadă? Și ce te-a determinat să te întorci în România și să începi ceva aici?

Anii studenției nu mi-au fost dragi, a fost o luptă să fiu departe de tot ce știam. Am crescut într-o familie numeroasă, am fost mereu înconjurată de prieteni și până la 16 ani n-am fost nevoită să-mi fac nici măcar patul. Apoi, cu șase luni înainte să plec, am intrat într-o relație – în care sunt și astăzi. A fost o călătorie inițiatică care m-a maturizat și m-a format. Deși facultatea nu a însemnat nicio clipă prietenii de-o viață sau petreceri până dimineața, au fost niște ani care m-au testat și m-au ajutat să evoluez extrem de rapid – personal și profesional. În ultimul an de facultate, am avut de produs și regizat scurtmetrajul de licență pe care l-am făcut cap-coadă acasă, mi-am dorit să aflu cum funcționează echipele la noi, care e dinamica și mentalitatea oamenilor. Am lucrat cu unul dintre cei mai dragi oameni din industrie – Marius Panduru, care a adus cu el o mare parte din echipă. Mi-a plăcut atât de mult atmosfera de pe set și modul de lucru, încât mi-am dorit să revin. Un alt factor decizional a fost necesitatea pieței locale de oameni și inițiative – fix ce ziceam mai sus.

Din ce se susține financiar ADFR și care sunt principalele provocări pentru voi, din acest punct de vedere?

Până în 2019, ADFR a fost susținut din surse personale. La început, task-ul #1 era întemeierea unei echipe stabile, în care oamenii să rezoneze. Zis și făcut. Din 2019 ne propunem să găsim finanțări pentru proiectele pe care le avem și, cel mai probabil, vom renunța la cele care nu vor primi sprijin până în 2021.

Cinematografie versus pandemie. Cum consideri că a fost afectată industria cinematografică de actuala pandemie de Covid-19? Pe cât timp crezi că se vor întinde urmările acestei pandemii în cazul acestui segment cultural? Cum și când crezi că publicul va putea reveni în siguranță în sălile de cinematograf?

Sunt foarte multe întrebări într-una și mi-e teamă că nu am un răspuns la toate. Toate industriile care lucrează (și) cu publicul sau care necesită lucru în echipă au fost sever afectate de starea de urgență – implicit și cinematografia. Mi-e greu să spun pe ce durată se vor întinde urmările, contează enorm de mult poziția statului și a Centrului Național al Cinematografiei și următoarele lor mișcări – cât de mult și în ce fel vor sprijini cineaștii, casele de producție, evenimentele de profil, distribuitorii. Publicul nu cred că se va înghesui în sălile de cinema prea curând, nici cu măsurile de siguranță necesare, în vigoare. Toți ne dorim să ne revedem prietenii și familia, să povestim cu ei, să participăm la evenimente în aer liber și, cel mai probabil, să călătorim – indiferent cât de aproape sau departe vom putea. Mă tem că sălile vor fi goale o perioadă și aici mă refer preponderent la cinematografele de artă sau independente și la filmele fără campanii de promovare bănoase.

Cum este această perioadă de izolare pentru tine?

Necesară. Sunt tânără și plină de energie, mereu am un proiect în desfășurare, un interviu de luat, un eveniment profesional sau personal și lista poate continua. Deși am învățat în ultimii doi ani să-mi fac mereu timp pentru mine, timpul are și el limitele lui – așadar, izolarea a însemnat mai mult timp cu patrupezii mei pufoși, mai mult timp de rețete, de cărți necitite și prăfuite pe raft, de filme vechi și noi sau de alte activități. De asemenea, a fost un timp atât de necesar de cercetare, în special pentru revistă, curg ideile șiroaie uneori. Mă bucur de ce am și ce pot face cu timpul meu, iar în secret aștept cu nerăbdare să-mi revăd prietenii la un pahar de vin.

Pentru micro-granturile ADFR au fost 44 de aplicații, când vor fi anunțați câștigătorii și ce urmează mai departe?

Da, au fost 44 aplicații valide. Vom anunța câștigătorii pe 1 mai. Urmează înmânarea grant-urilor și posibil o a doua sesiune – dacă este necesară, probabil pentru alte categorii.

Ce planuri aveți la ADFR în viitorul apropiat?

La ADFR plănuim să reluăm seria masterclass-urilor însă într-un format mult mai atrăgător și divers, pe care îl discutăm de aproape un an – am aplicat pentru finanțări, ținem pumnii. Apoi, plănuim un festival de film în viitorul apropiat, dar este tot ce pot anunța acum – în premieră. Bineînțeles, dorim să reluăm ediția în curs The Script Contest, care a fost întreruptă de pandemia de COVID-19 și să continuăm sesiunile de brainstorming ale proiectelor deja cunoscute.

Cum vezi cinematografia autohtonă a tinerei generații? Ce are aparte și cum ar putea fi susținută mai mult?

Fresh și mult mai îndrăzneață. Descopăr din ce în ce mai mulți tineri super talentați și creativi, unii care urmează drumul pavat de Noul Val și alții care își asumă riscuri – mă bucur că există diversitate. Mi se pare că noua generație – din care fac parte și eu și marea majoritate a echipei ADFR – colorează peisajul cinematografic autohton și îl dezvoltă la fel de tare ca și cei mai vechi. Cu pași mai mici și uneori mai temători, de aceea și avem nevoie de susținere – în primul rând din partea CNC-ului, care ne tratează cu indiferență: cele două sesiuni de finanțare rambursabile anuale, pentru proiecte cinematografice, nu sunt foarte prietenoase cu tânăra generație, care nu poate câștiga cu un proiect decât dacă are un regizor, un producător sau o casă de producție cu puncte, iar punctele se câștigă în festivaluri de film. Ca să ajungi în festivaluri, ai nevoie de bani pentru filmele tale, iar banii îi iei de la CNC, ideal. Asta pentru necunoscători – e un sistem închis, învechit. Apoi, avem nevoie de dialog, mai ales studenții sau proaspeții absolvenți – e foarte greu să știi în ce direcție să o apuci odată ce termini facultatea de film, cu atât mai mult dacă nu ți-ai făcut o echipă în școală sau poate nici nu ai studiat aici. Este un fapt observat prin masterclass-urile ADFR, unde mereu suntem sold-out cu 48h după lansarea evenimentului, iar Q&A-urile de final durează uneori și zeci de minute. Sunt multe lipsuri, dar din punctul meu de vedere dialogul și sprijinul instituțional sunt prioritare. Să facem noi acești pași și cred că mai departe lucrurile vor veni de la sine.

„Încă o dată dialogul mi se pare important, însă de data asta între instituții și cineaști, precum și între generații…”

Cu ce crezi că ar trebui pornit pentru restartarea domeniilor artistice în România, după această perioadă de izolare? Ce e de făcut?

Este o întrebare dificilă pentru o puștoaică de 26 ani, care nu are experiența unor alte situații de criză, dar am să fac un exercițiu de concentrare și imaginație. În primul rând, mi se pare importantă prioritizarea tuturor proiectelor care erau în desfășurare – sunt filme terminate care se pregăteau de lansare, și-au pregătit campanii și implicit au intrat în bugetul de promovare, unele nici nu mai au și au fost anulate fix când intrau în cinematografe, cum e cazul filmului Ivana cea Groaznică (regia: Ivana Mladenovic) – filmele astea trebuie lansate; apoi sunt filme care se aflau în producție, la fel și evenimente mari, sistate. Mă aștept la o supra-aglomerare de producții, premiere și evenimente, de aceea consider importantă prioritizarea. Mai departe, poate un sprijin financiar din partea CNC-ului sau Ministerului Culturii, deși este puțin probabil după gaura economică produsă de această pandemie și nici nu-mi dau seama în ce formă poate fi posibil un astfel de sprijin. Poate chiar și un efort comun al caselor de producție, distribuție și al asociațiilor – dar, iarăși, mi-e foarte greu să îți spun clar ce este de făcut. Încă o dată dialogul mi se pare important, însă de data asta între instituții și cineaști, precum și între generații – cred că împreună putem găsi cele mai bune soluții pe mai departe.

Fotografii: Romina Banu, Dragoș Hanciu, Adi Bulboacă