La bază arhitect, Tudor Ganea a debutat în literatură direct cu roman, la Polirom. Romanul se numește Cazemata. A fost bine primită cartea sa, atât de public (și-a epuizat tirajul, și nu e ușor să vinzi o mie de cărți în România zilelor noastre), cât și de critică. A fost și premiat la Gala Tinerilor Scriitori, în 2016. Nu e membru în nicio uniune, în niciun comitet și nicio comisie.

Până deunăzi scria doar pentru sertar, și-a făcut curaj să se arate doar după ce a urmat un curs de creative writing cu Florin Iaru și Marius Chivu , care l-au încurajat. Semn clar că nu e vechi în tagma scriitorilor, Tudor Ganea e un om absolut normal, nu prezintă niciun semn de înfumurare. E însurat, vrea să devină tată, stă cu chirie, și îl supără gastrita.

Scrie doar dimineața, până-n 12. Zice că e mai ușor să faci literatură decât arhitectură. Dragi cititori, Tudor Ganea, așadar.

Tudor Ganea, arhitect. Publicat în volum la Polirom; roman?
Da; microroman.

Cum ți-ai descoperit dumneata veleitățile astea?
Eram în clasa a X-a de liceu.

Unde l-ai făcut?
La Constanța.

La „Mircea cel Bătrân”?
La „Mircea”, da. Ești din Constanța?

Nu sunt, dar mai cunosc licee din țara noastră.
Și am dat de un profesor mișto acolo, Mircea Țuglea, dintr-un grup literar de la Contanța. El o ardea cu Vasilievici, cu Mugur Grosu pe vremuri…

Așa. Și te-a luat sub aripa lui.
Nu m-a luat; am scris eu o povestire, i-am trimis-o și el a publicat-o.

Ce povestire era?
O proză scurtă.

Cu ce?
Despre un unchi de-al meu. O din asta à la Agârbiceanu, așa.

Da? Deci inspirată din fapte reale.
Da, da, da. Ca tot ce scriu, de altfel.

Tudor Ganea a câștigat o întrecere școlară la literatură. A primit cadou cartea “Nostalgia”, de Mircea Cărtărescu

Mai trăiește unchiul?
A murit, săracul. Dumnezeu să-l ierte! Și mi-a publicat povestirea la un concurs din ăsta între licee, fără să-mi zică nimic, și am luat Premiul I.

Și în ce a constat premiul?
În cartea „Nostalgia” lui Cărtărescu. Habar n-aveam, pe atunci, cine e.

Și ți-a plăcut?
Nu mi-a venit să cred! Atunci, într-a X-a am luat premiul ăsta și nu auzisem nimic despre Cărtărescu. L-am citit apoi într-o noapte, și de-atunci a rămas Number 1.

Când ai absolvit liceul? În 2001?
2002.

Și de-atunci ai continuat să scrii. Pentru amorul propriu?
Da, atât. Nu arătam nimănui.

Nici fetelor?
Nici lor. M-am apucat să cânt la chitară ca să le vrăjesc, dar n-a mers. N-aveam voce!

Păi la chitară îți trebuie voce? Îți trebuie degete!
Contează și degetele, și vocea, îți zic eu!

Așa, deci literatura ca hobby, da?
Hobby, hobby.

Și când a devenit o opțiune să ieși cu manuscrisele din sertare?
Anul ăsta.

Adică ăsta trecut, 2016.
Da, da, da.

Cum ai ajuns în situația asta?
Păi am făcut cursul ăsta de creative writing cu Florin Iaru și Marius Chivu. Habar n-aveam de el; am dat într-o zi scroll pe net, am dat de curs, am trimis o povestire și au acceptat-o.

Cât a durat treaba asta?
Trei luni. Din martie până în mai 2016, cam așa.

Ai plătit parale să faci asta?
Da. Nu mai știu cât era, cam 400 de lei.

Și acolo te-ai mai pus la punct cu tehnicile de specialitate. Sau ce-ai făcut?
Da, mai mult am periat. Recunosc că am băgat pe șest și text scris de mai din spate. Și m-au ajutat să le perii. Cel mai al naibii era Chivu. Iaru era mai ok, mai blând. Ce să zic, tehnici ca tehnici, că nu mă laud să zic că le știam dinainte, dar…

Tudor Ganea a prins aripi, încurajat de Marius Chivu și Florin Iaru

…mai citiseși cărți, mai aveai habar.
Da. Pe mine cel mai mult m-au încurajat laudele lor; asta mi-a prins bine, mi-a dat încredere.

Cum te-au lăudat?
La finalul cursului au venit și m-au luat și mi-au zis: „Băi, ești ok, încearcă să publici!”.

Și cum ai încercat?
Păi prima chestie a fost să îmi dau demisia de la biroul de arhitectură.

Ți-ai dat demisia? Ți-ai pierdut mințile?
Da, da, da.

Așa tare te-a luat flama?
M-a luat, m-a luat!

Ce-ai zis: „Sunt scriitor, gata!”.
Exact.

Păi, tu nu știi că scriitorii mor de foame? Nu știai acest amănunt picant?
Îmi pusesem niște bani deoparte și am zis: Lasă, îmi iau și eu o pauză de șase luni și revin!

Deci n-aveai cartea asta scrisă, doar așa un schelet în cap, nu?
Da, da, da.

Și în cât timp ai scris-o?
În patru luni, cam așa.

Zi de zi?
Da, am scris zi de zi, să știi! În două variante am scris-o! Asta e a doua.

Și prima?
Am lăsat-o. Am ținut legătura cu ăștia de la cursul de creative writing, am câțiva prieteni de acolo și mai mergeam așa, când terminam câte un capitol, de ne întâlneam într-un bar și…

… mai discutați.
Le trimiteam dinainte, știi? Și veneau și mă taxau, mă rupeau – foarte mișto băieții – și prima variantă era cât asta. Eram gata-gata să o trimit pe aia editurii, și au sărit pe mine ca hienele: „Băi, ești nebun? Nu!”.

Și tu de ce ai pus așa mare preț pe părerea terților?
Aveam aceleași afinități. Bine, nu ne-am strâns toți, că la curs eram douăzeci.

Dar ați rămas o gașcă.
Am rămas vreo patru-cinci, așa. Și îmi plăcea de ei și lor de mine și avem încredere unul în altul.

Și ei? Au scris și ei?
Băi, scriu, doi dintre ei chiar sunt pe cale să publice, din câte știu eu. Au trimis manuscrisul.

Ok. Și tu ai trimis singur, de bunăvoie și nesilit de nimeni, către editura Polirom.
Yes.

Și editura Polirom ce ți-a zis? Au mai stat și ei două luni să te judece?
Ce două luni?

O jumate de an?
Vreo cinci-șase luni… Eram fiert!

În definitiv, îți pierduseși slujba pentru iluzia asta.
Eu, când m-am apucat, mi-am deschis PFA și au intrat niște lucrări fix atunci, după ce trimisesem editurii; și am intrat din nou în branșă, am făcut bani. Jumate din cât câștigam înainte, dar asta e.

Adică e greu și freelancing-ul în arhitectură, cum ar veni.
Băi, îți spun, e varză! Eu nu mai câștig nimic acum, trebuie să mă angajez din nou. Gata, s-a terminat vacanța!

Și cât a durat escapada asta a ta? Un an, cu totul?
La ce te referi?

Cu scrisul și cu cartea și cu tot.
Păi na, pauza mi-am luat-o numai cât am scris romanul. Doar alea patru luni am stat pe bară.

Când s-a întâmplat necazul ăsta?

Păi, am scris-o din octombrie până în decembrie 2015.

Și când a apărut?

A apărut în iunie 2016. Așa, am trimis-o la Polirom și a trecut o lună jumate în care nu primisem niciun răspuns și le-am dat un mail. Mi-au zis că n-au primit manuscrisul, să-l mai trimit o dată!

Unde l-ai trimis? La poștă?
Nu. Lui Dan Teodorovici, la adresa lui de contact, de pe site.

Ah, ok. Și tu așteptai….
Da, nu mi-a dat niciun reply din ăsta că ar fi primit mailul. Și i-am mai trimis o dată prin februarie și după aia am mai așteptat încă vreo două luni jumate. Și atunci mi-a zis că e ok, că a primit trei referate pozitive de la cei care le citesc lor cărțile și pe urmă au zis că e publicat. Și asta a fost.

Te-ai bucurat?
Păi da, cum nu? Încă sunt bucuros!

Tudor Ganea tocmai a avut parte de prima cronică negativă din carieră

Și cum a fost recepționat – atât de către public, cât și de către critica de specialitate?
Am văzut că bine, până acum bine. Mai nou, m-a ars unul, m-a înjurat într-o cronică.

Cum îl cheamă?
Nu mai știu. În revista Orizont, parcă.

Nu cunosc, n-am citit în viața mea nicio critică de specialitate. Nu mă interesează.
(Râde)

Și te-a demoralizat?
Nu, e ok. Venea după douăzeci de cronici pozitive.

Și ai de gând să te ții de treabă, sau te întorci în meseria dumitale de bază?
Păi, gata, m-am întors în meseria de bază, gata. Sunt pe baricade, dar scriu în continuare.

Așa, în timpul liber.
Da, da. Cred că îl termin pe ăsta, al doilea, într-o lună sau două.

Un roman?
Da.

Inedit?

Da, mai inedit ca ăsta.

Ia să vorbim noi, pentru cititorii noștri, pe înțelesul celor care încă n-au degustat Cazemata. Despre ce e vorba în cartea asta? Unde se desfășoară acțiunea?
La Constanța, în cartierul în care am copilărit eu.

E o recuperare a copilăriei pierdute?
Nu, nu, nu. M-am gândit că poate fi un omagiu adus cartierului ăluia în care am stat douăzeci de ani.

Tomis Nord, cum îi spune?
Faleza Nord. În Tomis Nord erau dușmanii.

Vă băteați?
Da, ieșea un scandal… Ne întâlneam la mijloc…

Și cine câștiga în lupta asta?
Băi, de obicei ne-o cam dădeau, că îl aveau pe unu’, Crocodilu’, care era mare și tare. Ăla ne făcea pe toți.

Și personajele pe care le vor întâlni cu drag cititorii sunt inspirate din realitate?
Sunt de-acolo.

Băieții din carte au citit cartea asta și au vrut să te taie?
Băieții din carte? Nu, n-au citit-o!

Și nici n-o vor citi vreodată.
O să le povestesc eu! (râde) Știi care a fost faza? M-a sunat gagiul din carte; e un personaj căruia i-am păstrat numele. Și un vecin de-al meu, care citise cartea, s-a întâlnit cu el și i-a zis lu’ ăla: „Băi, uite, a scris Tudorică despre tine, fii atent, citește!”, și a citit câteva pagini. Și prin vară m-a sunat: „Băi, tu ești nebun? Ce-i cu vrăjeala aia, că eu n-am învățat de la nu-știu-cine să pescuiesc, de ce minți? Eu am învățat de la unu’ de la scara C!”.

Și i-ai explicat că e o ficțiune.
Am încercat; a zis: „Hai, gata!”. I-am zis că ne întâlnim și bem o bere la Cazemată.

Și te-a iertat.
Suntem prietenari.

Ți-e dor de copilăria dumitale?
Băi, da.

Și acum ești bătrân.
Da, gata.

Ești și căsătorit.
Gata! De un an, da.

Copii?
Urmează.

Ești tată în devenire?
Încă nu. O să ne apucăm…

…serios de treabă.
Da.

Soția tânără?
Tânără și ea, tot din Constanța, cu doi ani mai mică; fată de treabă.

Locuință proprietate personală?
Garsonieră, chirie de zece ani!

La București.
Da.

Autoturism proprietate personală?
Nimic.

Metrou?
Metrou sau per pedes.

Dumneata, ditamai arhitectul?
Nu se câștigă! Toți zic: „Băi, e arhitect!”.

Tudor Ganea a fost mai bine primit în literatură decât în arhitectură

În arhitectură ai avut rezultate? Sau ai fost mai bine primit în lumea literară?
Da, mult mai bine decât în arhitectură; nici n-ai cum aici, unde trebuie să fii între primii cinci ca să sclipești nițel, și e greu să ajungi acolo. E o meserie foarte prost plătită, e varză. Cel mai mare salariu pe care l-am avut – am fost șef într-o firmă, aveam încă zece arhitecți cu mine, tot structuriști – a fost de 3.500 de lei. Ăla a fost cel mai mare salariu al meu.

Deci chiar ești arhitect, nu ești ca George Constanza (personaj din serialul Seinfeld – n.r.), să pretinzi că ești arhitect.
Nu. Chiar sunt, cât de cât.

Toată viața ți-ai dorit să pretinzi că ești arhitect?
Nu, mi-am dorit să mă fac pilot, ca tata.

Și?
Nu m-a lăsat maică-mea, a început să plângă când i-am zis.

Că pici cu avionul?
Da, era clar.

De ce?
Păi era cu frica în sân. Bine, au și căzut mulți colegi ai lui tata. Fix în anul în care am vrut să dau la Bobocu, la Academie…

…la Buzău.
Exact. Și a zis: „Nu mai, gata!”.

Dar unde a fost pilot dumnealui?
La „Kogălniceanu”. .

Pilot militar.
Da.

Și, fiindu-ți retezat visul de a pilota, ai fost îndrumat către Arhitectură.
Da.

Dar dorința ta ascunsă era să te îndrepți spre literatură.
Băi, nu era așa ascunsă! Era pe față, adică mă vedeau mama, tata că scriu, nu mă ascundeam de nimeni, dar nu arătam nimănui. Îmi cereau tot timpul, dar eu nu.

Erai ca Salinger, așa, nu voiai să arăți.
Mai rău!

Și nici nevasta n-a știut cu te îndeletnicești noaptea, când te retrăgeai în baie și stăteai acolo trei ore?

Bine, mai știa așa, că am scris niște povestiri în liceu…

…în tinerețe…
Da, dar nu i le arătam nici ei.

Și cum ai putut trăi cu tine însuți în tot timpul ăsta?
Greu. Abia mă suportam.

Nu-ți plăcea să te exhibi.
Absolut deloc. M-am înfrânat.

Ai ținut în tine, în sertar.
Da. Am scris la sertar – pe harduri, pe laptopuri.

Acum scrii de mână sau la calculator?
Nu, numai la calculator am scris tot timpul.

Mai știi să scrii de mână?
Am încercat acum să scriu. Oribil, mi se pun cârcei! Pe bune, nu merge! Știi că sunt tot felul de interviuri cu scriitori – ai o relație cu scrisul? Eu n-am; dacă nu scriu la calculator, nu scriu lizibil.

Copilul anilor ’80. Ia să vedem, în ce an?
’83.

În ce lună?
Noiembrie.

La București ești născut! Am citit în carte.
Da.

Ce căutai aici?
Aici m-a adus mama; aici a adus-o tata pe mama să nască.

Să te naști în condiții optime.
Exact.

În Giulești, unde?
În Giulești, da!

Frați, surori?

Nu, singur.

Ești singur pe lume.
Da.

Doamna Ganea, mama, cu ce se îndeletnicește?
Mama a fost dirijor de trafic aerian.

Tudor Ganea îl mai îndrăgește și pe T.O. Bobe. E constănțean de-al lui

Și dumneata, te descurci cu paralele, romancierule?
La limita…

…supraviețuirii. Azi ai mâncat?
Azi am mâncat, da; de două ori. Și mai mănânc o dată, după ce plec de aici.

Îți place să mănânci de trei ori pe zi?
Am gastrită, trebuie să am un program. Mă rupe, pe bune, nu știu ce dracu’ am!

Și uite că ai reușit să trăiești mai mult decât Iisus Hristos!
Da, cu trei luni. Stai, că încă sunt la 33! Să vedem, nu s-a încheiat încă!

Și pentru viitor zici că mai încerci cu un roman. Colaborarea cu editura a mers bine, ai fost mulțumit?
Da, a fost ok.

Ți-au dat și ție vreun ban?
Urmează.

Ai vândut cărți?
Da, cică-s date toate, așa am auzit.

Cât înseamnă „toate”?
1 000 de exemplare.

Ai vândut 1000 de exemplare.
Da.

Este ceea ce se cheamă un debut de succes, în piața noastră literară?
Nu știu, habar n-am.

Ai mai citit vreun scriitor român contemporan?
Am mai citit câțiva.

Pe cine?
Pe toți! (râde)

Care-ți place ție, în afară de domnul Cărtărescu?
Cărtărescu îmi place cel mai mult! Ce să zic, îmi place T.O. Bobe, e tot constănțean de-al meu. M-ai luat așa, repede. N-am un top, îmi plac mulți. Stai să mă gândesc…

Acum ce citești, când citești?
Am început să citesc și eu Stoner ăsta. Un roman de John Williams. Chiar sunt curios.

L-am citit. Cu un profesor.
Da, da, da. E ok?

E bine. Cine îl laudă?
Toți pe care i-am întrebat au zis că e ok.

Să revenim la dumneata. Ce este Cazemata? Ce semnifică?
Păi e spațiul ăla unde se întâmplă toată acțiunea cărții.

Un spațiu mitic.
O arhitectură defensivă.

Un Macondo al Tomisului.
Nu e Macondo! Dar așa mi-a zis Țuglea, apropo! Că ar înființa un Macondo în Constanța, un bar. Era un vis al lui.

Cazetama e până la o urmă o cârciumă, așadar.
E cârciumă, da.

Și pe copertă ce reprezintă acel ghiocel?
E o explozie de sacru în profan.

Deci dumneata ai fost și premiat, am văzut.
Tânărul prozator al anului, la Gala Tinerilor Scriitori.

Te-ai îmbrăcat frumos, te-ai dus, ai ținut discurs?
N-am ținut că sunt emotiv, am mulțumit repede și am plecat. Dar m-am îmbrăcat frumos, ca la doctor. A fost bine.
Nu te iei în serios, Tudor Ganea.
Nu mă iau.

Bravo, e semn de sănătate mintală. Ai rămas întreg la cap. Nu te-a înfumurat succesul.
Am rămas.

CITAT: „Acest debut ar trebui notat de critică în carneţelul de bal. E un mare talent.” Florin Iaru, scriitor, despre Tudor Ganea, fost arhitect, scriitor