În urmă cu cinci ani, pe iarba Parcului Central din Cluj încă nu aveai voie să calci, deja cunoscutele hamace nu-și făcuseră apariția, iar Untold încă nu avea vreo scenă. A venit însă Alin Vaida, care a organizat Festivalul Jazz in the Park, reușind astfel să transforme locul într-un adevărat spațiu public, deschis comunității.

Eu vreau ca Jazz in the Park să însemne mai mult decât un simplu eveniment”, spune Alin Vaida. În vârstă de 27 de ani, festivalul la care lucrează de mai bine de șase ani nu se rezumă doar la numărul biletelor vândute sau ce nume mari a reușit să aducă pe scenă, ci la starea pe care reușește să o transmită clujenilor. „O sărbătoare a comunității”, așa vede el cele șapte zile pe an dedicate jazzului. „Simt că festivalul emană o stare, o energie de «bine ai venit!». Lumea se simte invitată la festival, se simte în largul ei să vină, iar asta produce bucurie și confort că ești acolo. Dăm acces publicului la un fel de muzică, la o stare de spirit și la un mod de a folosi parcul ăla, pe care nu îl au în alte ocazii.”

„Cred că festivalul mi-a modelat ultimii cinci ani”

Alin Vaida a organizat primul său eveniment când era încă în liceu, odată cu voluntariatul în programul YouthBank. A învățat ce înseamnă să alergi după fonduri, sponsori și să pui cap la cap un program, iar atunci a realizat că recompensa pe care o primește după un astfel de efort este suficient de mare cât să-l facă să urmeze o carieră în organizarea de evenimente.

Clujeanul a început să lucreze la viitorul Jazz in the Park încă din 2010, când și-a dat seama că vrea să organizeze un festival. „Dacă ar fi să faci o catalogare a tipurilor de evenimente, festivalurile păreau cele mai grele lucruri de făcut. Plecând ca un câine la drum, începi să te gândești de unde faci rost de bani, cine îți vine la el, câtă lume îți vine, cum îl întreții, ce oameni îți trebuie”, povestește el.

În acel moment, nici nu știa că festivalul său avea să fie unul al jazzului. Știa doar că trebuia să găsească un concept puternic și nou pentru Cluj, un oraș care la vremea respectivă nu dispunea de resursele Bucureștiului, cât să atragă oamenii și să convingă partenerii. „Atunci am început să mă gândesc la lucruri care nu mai există în oraș și am început să caut locații care nu au mai fost exploatate. Una din ele a fost Parcul Central care pe atunci arăta total altfel decât arată acum”, continuă Alin.

A urmat perioada de explorare, în care „am început să stau mult prin parc, să iau pulsul locului și era clar că îți transmitea o stare de relaxare”, iar apoi a fost alegerea unui gen muzical. A căutat, a ascultat, a comparat diferite genuri și așa a ajuns la jazz. „Dacă pentru mine, un om care nu era expert, suna atât de bine și exista o potriveală, atunci va plăcea lumii”.

În plus, un astfel de eveniment i-ar fi dat în sfârșit ocazia să lucreze cu fratele său mai mare, pianist de profesie. „El este plecat de foarte mult timp în străinatătate și mereu mi-am dorit să fac ceva cu el. Dacă nu am putut fi împreună pe scenă, atunci eu creez contextul și el să fie cel care cântă”, continuă Alin.

 „Vă rugăm, nu călcați iarba!”

Apoi a început lupta de convingere a autorităților locale. Unu la mână, avea o echipă tânără, fără niciun alt proiect major în spate, iar doi, el voia să ocupe Parcul Central. Un parc recent renovat, cu iarbă prea verde pentru a fi călcată de picioarele clujenilor: „pe atunci era o alee de tranzit, nu aveai voie să stai pe iarbă, era aspectuos, însă doar făcea legătura între un cartier și centrul orașului, nimic mai mult”.

„Ne-a luat foarte mult timp să îi convingem pe cei de la primărie că putem să facem un eveniment care să aibă succes în spațiul ăsta. Un spațiu care, până atunci, nu mai găzduise niciun eveniment și noi le propuneam lucruri care păreau interzise: să ne lase să facem scene pe iarbă”, continuă Alin. În final, a reușit să convingă autoritățile că iarba este făcută ca să fie călcată și nu admirată de pe trotuar, iar în 2013 o mână de oameni organiza prima ediție a Jazz in the Park, la care au venit peste 25.000 de oameni. La festivalul din acest an, peste 71.000 de oameni au ajuns în fața scenelor festivalului, iar echipa organizatoare a fost formată din 40 de colaboratori și 400 de voluntari.

Cum să construiești o comunitate

Alin glumește și spune că succesul primei ediții a fost o surpriză, „ne-am asumat că facem un eveniment într-un spațiu care nu s-a mai făcut și putea să meargă prost”, însă festivalul a devenit ceva ce nici el nu preconizase în primele sale planificări. Și-a dat seama că există un apetit pentru astfel de evenimente, că s-a conturat o comunitate puternică în jurul festivalului și a decis să „folosim această comunitate în a se ajuta pe ea însăși”. Astfel a apărut Fondul Jazz in the Park.

„Ne-am dat seama că atunci când aduni o comunitate, indiferent cât de mare este, ai o responsabilitate față de ea să le transmiți un mesaj și niște valori”, iar acest Fond – realizat prin vânzarea de bilete neobligatorii – susține intervenția culturală în spațiul public. „Fondul ăsta își dorește să se adapteze la nevoile comunității. Dacă acum este important să susținem artiști locali, îi vom susține, poate în doi de ani de zile, cine știe cum va merge țara asta, va trebui să investim într-un spital, într-un parc”, spune Alin Vaida. Mai precis, Fondul susține artiștii locali și, așa cum s-a întâmplat în acest an, finanțează proiecte din comunitatea de la Pata Rât.

Pata Rât – un „munte cât o groapă de gunoi”, după cum i-a zis artistul Dan Perjovschi – este rampa de gunoi a Clujului, în jurul căreia locuiesc 1 500 de oameni, iar la ediția din acest an, Alin și asociația sa au decis să ridice o scenă la Pata Rât și să dedice o zi din festival comunității de acolo.

Surpriza a venit când artiștii de la Barcelona Gipsy Balkan Orchestra, cei care urmau să cânte în deschiderea festivalului, au decis să mai stea o zi pentru a concerta pe scena de la rampa de gunoi. „Ne-a plăcut foarte mult ce-a ieșit la Pata Rât, a fost un eveniment incredibil. Și cu siguranță a fost în top 3 evenimente după care m-am simțit cel mai împlinit în viața mea”, recunoaște fondatorul Jazz in the Park, care vrea de acum înainte ca fiecare ediție să aibă o scenă ridicată la Pata Rât. Ar ajuta la o mai bună conștientizare a situației, s-ar strânge mai multe donații și, în final, festivalul și-ar îndeplini misiunea pe care Alin i-a creionat-o : „Vrei ca proiectele să aibă o însemnătate mai mare decât alea trei-patru zile, când se desfășoară.”

„Ai nevoie de entertainment ca de asigurarea de sănătate”

Pentru Alin, Clujul are, în acest moment, toate resursele necesare ca să fie un oraș excelent. „Are oameni capabili, are energia bună, are contextul, are deschidere, trebuie doar să conștientizăm de fapt unde suntem și cine suntem”, spune el. Festivalul Jazz in the Park i-a arătat că oamenii, indiferent de cât de diferiți sunt, pot să se unească pentru un scop comun, fie că e vorba doar de ascultat muzică sau de donat pentru diferite cauze, cum ar fi în acest an, când s-au strâns la Fond peste 13 500 euro din vânzarea biletelor neobligatorii.

Originar din Cluj, el își amintește cum în fiecare primăvară, vecinii părinților săi se strângeau în fața blocului pentru „curățenia de primăvară”, petreceau o zi împreună pe care o încheiau cu un grătar. „Dacă noi am putea, la o scară mare, de sute de mii de locuitori, să privim Clujul cu aceeași atitudine cu care priveam acele 40 de apartamente când ne săpam grădina, ar fi o chestie excelentă”, spune Alin.

Pentru a dezvolta sentimentul de apartenență la o comunitate, crede el, evenimentele culturale trebuie deschise sau făcute accesibile tuturor locuitorilor. Oamenii au nevoie de „entertainment ca de asigurarea de sănătate”, spune organizatorul, iar fiecare ar trebui să bifeze măcar o piesă de teatru pe an, un film și un concert.

„Festivalul m-a făcut deschis spre orice, muzica este atât de expresivă, încât dacă reușești să îți găsești stările tale în muzică, merită să asculți orice”, de aceea a conceput programul festivalului în așa fel încât la spectacolele gratuite – la care vin cei mai mulți oameni – să cânte artiștii experimentali, nonconformiști, care aduc o muzică la care publicul n-ar fi expus în în mod obișnuit. „În Parcul Central, în secțiunea noastră gratuită, ce încercăm noi să facem e să nu aducem artiștii care ar putea fi comercializați, ci să aducem proiecte noi, de care nu a auzit mai nimeni. Vrem să deschidem gustul, sperând că dacă vii și îl vezi la noi, ți-a plăcut”, continuă Alin.

Împreună cu asociația sa Fapte , Alin ar vrea ca festivalul să se apropie de ceea ce înseamnă un Jazz in the park în SUA, un eveniment în care toată comunitatea este implicată. „În SUA este un eveniment incredibil de des. Dacă la noi, în România, Jazz in the Park e marcă înregistrată, acolo e ca și cum ai zice festivalul berii”, spune el.

CITAT: „Când zici jazz, toată lumea va ști să îți facă niște asocieri cu saxofonul, cei din New Orleans, cu lucruri de genul ăsta, e o chestie de bun simț. Dar jazzul este mult mai mult de atât. Jazzul modern e ceva aparte, incredibil de expresiv și complex, iar asta e o direcție pe care caut să o promovez la festival”. Alin Vaida, organizatorul Jazz in the Park