Ştirile despre cutremur fac rating şi îi îngrozesc pe români, însă consolidarea tuturor clădirilor cu probleme probabil că nu se va realiza niciodată. Cu toate acestea, un inginer bucureştean are o soluţie care ne-ar putea salva chiar dacă clădirea în care locuim se prăbuşeşte, însă numai cu o condiţie: să avem ce ne trebuie.

Mircea Manolescu ia un băţ de chibrit între degete şi începe să-l rupă. În două, apoi în trei şi în patru. După care îmi spune: „Vedeţi, bucăţica asta mică care mi-a rămas aici este foarte greu de rupt. Cu cât ceva e mai mic, cu atât e mai rezistent. Cu cât cadrul este mai scurt, cu atât rezistenţa este mai mare.”

Manolescu a construit ceea ce se numeşte un modul individual de protecţie antiseismică (sau Super Shelter). Ideea i-a venit în timpul unei vizite într-un bloc de pe Bulevardul Magheru, chiar cel în care se află cinematograful Patria. Pentru că se teme de cutremure (l-a prins pe cel din ’77), s-a gândit că dacă ar fi nevoit să scape, nu ar avea cum. Aşa că a construit o cameră din oţel, cam cât o jumătate de masă, dotată cu un şezlong care asigură tot „confortul” într-un astfel de spaţiu. Volumul interior este de 0,7 metri cubi, iar înălţimea, de un metru. E doar unu la sută dintr-un apartament de 70 de metri pătraţi, cam cât ocupă un geamantan mai mare sau volumul tuturor perechilor de pantofi dintr-o casă. Încap chiar şi doi adulţi, deşi mai înghesuiţi. Sau un adult şi doi copii. Însă modulele pot fi cuplate între ele printr-un sistem de îmbinare.

Dimensiunile mici pe care le are acest modul sunt impuse de uşile unui apartament. Cu cât dimensiunile sunt mai mici, cu atât rezistenţa este mai mare.

Modulul l-a produs în Bucureşti, iar structura metalică, la o firmă care face şi piese de vapoare, asta deoarece voia un obiect foarte solid. A fost deja testat şi pe calculator, într-o simulare, în laborator, cu o presă – „a rezistat la 67 de tone forţă. Această rezistenţă e dată şi de forma primară triunghiulară a modulului, elementul indeformabil din mecanică„, detaliază Manolescu.

Super Shelter e construit din trei materiale, „în funcţie de ce problemă vreau să rezolv. Scheletul metalic e din oţel, ca să nu-mi zdrobească oasele. Ca să nu fiu rănit de proiectilele care zboară prin încăpere, de ferestrele care se sparg, de faianţa care cade, am la exterior un acoperământ de fibră de sticlă, care nu poate fi penetrat. E mai uşoară şi, foarte important, îmi asigură radiotransparenţa – pot vorbi pe staţie, pe telefon… Iar, pe interior, ca să nu mă rănesc dacă sunt la etajul 10 şi imobilul se prăbuşeşte (nu vorbesc de cădere liberă!), există şezlongul – poziţia a fost studiată pentru a nu opri fluxul sanguin. Şezlongul, care are şi centură de siguranţă, nu e rigid, ci prins cu nişte curele semielastice, astfel încât o parte din şoc este preluată de ele, dacă e ca imobilul să se prăbuşească în sacade”, explică Manolescu.

Chiar şi în cazul în care un imobil de câteva zeci de etaje se prăbuşeşte, omul din modul rămâne întreg. Mai mult, Super Shelter îi asigură condiţii de supravieţuire, căci în astfel de cazuri salvarea nu e instantanee. Însă e foarte rapidă, asta fiindcă modulul e dotat şi cu o baliză electronică, care face ca aceia care îl caută să îl localizeze în maximum cinci minute, susţine Manolescu.

„Mai există un avantaj. Până acum s-a văzut că uneori echipa de salvare, încercând să ajute pe cineva, strică acel echilibru fragil dintre elemente care le asigură altor supravieţuitori blocaţi acolo un spaţiu vital şi până la urmă aceia mor. E ca un joc de marocco, nu poţi să tragi de un element fără să atingi restul. În cazul modulului, echipa de salvare poate trece la treabă fără să-şi ia precauţii şi cu viteză mare, cu productivitate mare. Pot să scoată mult mai mulţi dacă aceştia se află în module”, precizează inventatorul.

Cât despre eventualitatea unui incendiu, modulul e pregătit şi pentru asta. Mai precis, evită incendiile şi exploziile. Există un avertizor seismic care alarmează utilizatorul cu privire la începerea iminentă a unui cutremur şi un alt sistem care închide automat electricitatea, gazul, apa, evitând astfel orice incendiu. Acesta nu e invenţia lui Manolescu, ci a unui fizician american, şi reprezintă cel mai fiabil avertizor seismic de pe piaţă.

Sistemul de oprire automată a gazului şi altor facilităţi este însă românesc pursânge. Are un tablou electric inteligent şi supravieţuieşte două săptămâni şi căderii de tensiune. Acest sistem a luat deja medalii (inclusiv de aur) la saloane de inventică şi e realizat de echipa lui Manolescu – două persoane la concepţie şi una la execuţie.

Inginerul povesteşte că l-a sensibilizat cutremurul din ’77, care i-a accentuat fobia deja existentă. Cutremurul pe care credea că l-a resimţit în blocul cu Patria nici nu a fost cutremur, vibraţiile erau pricinuite de un ditamai utilajul, dar l-a băgat destul în sperieţi cât să îi vină ideea modulului. Însă a fost nevoie de cinci ani ca să vină cu forma finală, formă pe care a prezentat-o expoziţia de inventică şi care a fost brevetată. A luat multe premii, dar cel mai răsunător a fost acela de la salonul de inventică de la Geneva, prin 2005 – 2006. Nu ţine minte, pentru că Manolescu ia un premiu în fiecare an în care participă. Distincţii a mai obţinut la Bruxelles, Bucureşti, Pitsburgh.

„Cea mai valoroasă apreciere vine de la cei care se confruntă cu situaţia asta. Anume Emercom, ministerul Federaţiei Ruse pentru situaţii de urgenţă, care şi la Bruxelles, şi la Geneva mi-a conferit o Diplomă de excelenţă şi a recunoscut utilitatea şi valoarea acestei invenţii”, aminteşte Mircea Manolescu.

Momentan, el deţine trei module. Preţul unuia ajunge la 2.600 de euro. Nu şi-a propus producţie în masă sau o afacere, deşi un business plan pe care i l-a făcut cineva părea lucrativ, nu glumă. Abia când va avea un partener solid de marketing se va pune problema să intre în afaceri. Deocamdată, inventatorul se întreabă dacă ar fi cazul ca modulul să fie vândut în România.

„Necesitatea există aici, dar oamenii nu sunt pregătiţi să accepte, să adopte măsuri. Încă nu sunt copţi pentru aşa ceva. Unii mi-au zis că dac-ar avea banii ăştia şi-ar lua maşină, altora a trebuit să le explic că înseamnă costul unui pachet de ţigări pe zi într-o anume perioadă. Dar nu ţine de bani, ci de concepţie. La noi nu se pune accentul pe prevenire, ci pe răspuns la un stimul. Nu proactiv, ci reactiv. Suntem o civilizaţie de consum tânără”, crede inginerul.

Oricum, banii nu se numără printre pasiunile lui. Preţul unui modul e literalmente de 2.600 de euro, iar suma asta nu include vreun profit pentru el.

A petrecut mult timp peste hotare, dar este în continuare convins de un lucru: „creativitatea inginerească a românilor e mult peste media europeană. Avem copii talentaţi, multă inteligenţă, oameni deştepţi. Nu sunt promovaţi, nu se scrie mult despre ei în contextul în care mainstream-ul privilegiază ceea ce se vinde, cancanul. Trebuie să te descurci, ai mai puţini bani şi mai multe nevoi, iar descurcatul acesta înseamnă să faci mici adaptări, mici invenţii. Pune mintea la lucru şi o dezvoltă. Multe invenţii sunt făcute de oamenii leneşi. Altele, din greşeală, cum ar fi sugativa. A treia categorie de invenţii e a celor care au nevoie de o soluţie pentru a-şi satisface o nevoie. Românii sunt inventivi, dar rămâne problema interesului statului în dezvoltare şi implementare”, incheie Mircea Manolescu.

„Creativitatea inginerească a românilor e mult peste media europeană”
Mircea Manolescu, inventatorul Super Shelter.