Arădeanca Anamaria Nyeki a luat premiul cel mare la Gala Naţională a Voluntarilor în domeniul sănătăţii. Premiul i-a fost oferit, marţi seara, de către Raed Arafat.
Astfel, în cadrul Galei Naţionale a Voluntarilor – 2017”, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii medicul Raed Arafat i-a înmânat Anamariei Nyeki Popa titlul de „Voluntarul Anului în domeniul Sănătăţii”, în vreme ce proiectul „Cu drag pentru viitor” a fost finalist în competiţia pentru „Proiectul de Voluntariat al Anului în domeniul Sănătăţii”.
Arădeanca a primit acest premiu în urma campaniei privind reabilitarea Compartimentului de Boli Infecţioase Copii din cadrul SCJU Arad. Campanie care face parte din proiectul Cu drag pentru viitor.
„Mă bucur enorm că proiectul #CuDragPentruViitor este atât de bine văzut şi la nivel naţional. Aceste premii sunt ale tuturor celor care s-au implicat în acest proiect, pentru că fără ajutorul lor nu am fi reuşit. Împreună am reuşit să punem Aradul pe harta celor mai importante proiecte în domeniul sănătăţii. Faptul că oameni importanţi din acest domeniu, printre care şi domnul Raed Arafat, apreciază ceea ce facem noi la Arad ne dă încredere să mergem mai departe şi întăresc ideea că facem ceea ce trebuie pentru comunitatea noastră”, a declarat Anamaria Nyeki.
În următoarele zile vor fi demarate lucrările pentru etajul inferior al Compartimentului Clinic Boli Infecţioase Copii de la Spitalul Judeţean Arad, iar vineri micuţii internaţi vor fi mutaţi pe etajul deja renovat.
Campania de strângere de fonduri continuă, iar cei care doresc să se alăture proiectului pot să o facă donând în conturile Asociaţiei Cetatea Voluntarilor (RO94BTRLEURCRT0244642802 – pentru donaţii în Euro / RO47BTRLRONCRT0244642802 – pentru donaţii în Lei) sau, mai simplu, pot dona 4 Euro printr-un SMS la numărul 8847 cu textul „Cu drag”.