a
Fără categorie

Ideea banală, dar unică în România. O tânără de 29 de ani a dat marea lovitură cu ea

- - 116- 11948 vizualizari

Niciodată nu e prea târziu să îți regândești viața sau cariera. O dovedește Alexandra, absolventă a Universității Politehnica Timișoara.
Nu a vrut să îmbătrânească într-o multinațională, așa că și-a deschis un local unde se gătesc doar omlete.

Există chimie între inginerie și bucătărie, spune Alexandra Lazea, o tânăra de 29 de ani pentru care cele două domenii, care aparent nu au nimic în comun, au legat o afacere de succes în Timișoara. Cu toate că este inginer chimist, Alexandra a mers pe mâna instinctului și a devenit unul dintre cei mai de succes tineri antreprenori din oraș.

„Eu, de când am terminat, nu eram prea încântată să lucrez într-un laborator, știam că drumurile o să mă ducă altundeva. Și cine are o idee aș spune să, l-aș sfătui să îl pună în practică. Pentru că trebuie să faci cu suflet ceea ce faci, să-ți placă, să vii cu plăcere. Cred că am avut mare noroc și am avut cred o idee potrivită la momentul potrivit”, a declarat Alexandra Lazea.

Afacerea pe care a deschis-o împreună cu un asociat, în urmă cu 2 ani, este unică în țară.
Continuarea pe Digi24.

116 recommended
11948 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »