Cine o cunoaște pe Simona Stoica știe că marea ei pasiune este cititul. Iar faptul că lucrează pentru o editură nu poate fi întâmplător. O fascinează seriile polițiste, iar pasiunea pentru lectură a făcut-o să devină ea însăși autoare.

 

V.R: Povestește-mi puțin despre tine. Cine ești și cu ce te ocupi?

Simona Stoica: Sunt o cititoare înfocată, probabil îmi vei găsi numele la explicația cuvântului bookaholic, inamicul somnului și o mare iubitoare de pisici . Sunt dependentă de seriale, de înghețata de pepene galben, iar visul meu este să trăiesc în biblioteca din Frumoasa și bestia.

În prezent, scriu cronici și recenzii pe Pălărisme, un proiect pe care l-am fondat cu cei mai buni prieteni cu câteva luni înainte de prezentarea licenței (orice, dar să nu lucrez la ea). Lucrez part-time la firma de construcții a părinților mei și sunt Social Media Coordinator la Editura Nemira, unde colegii mei rezistă eroic în fața inimioarelor care îmi acoperă ochii de fiecare dată când ajung cărți la birou. Printre picături, adică atunci când nopțile devin albe, scriu și editez la trei romane în paralel, în funcție de inspirație. Ah, și foarte important: uneori, sunt aeriană și puțin împrăștiată.

 

V.R.: Cum a fost copilăria ta? Cine ți-a insuflat sau de unde ai deprins pasiunea pentru citit?

Simona Stoica: Părinții mei mi-au oferit copilăria perfectă și nu cred că voi putea vreodată să le mulțumesc îndeajuns pentru acest dar neprețuit. Întotdeauna m-au sprijinit și mi-au fost alături, indiferent de situație (la zece ani voiam să fiu pictoriță și alergam după ei prin casă să-mi pozeze, așa că nu cred că le-a fost ușor cu mine). Pasiunea pentru citit a apărut târziu, abia în primul an de liceu, insuflată de amândoi. Am pierdut numărul cărților din bibliotecă (știu doar că erau 5. 000 în urmă cu câțiva ani), dar niciodată nu au fost suficiente romane pentru ei. Au citit mii de cărți. Au devorat serii de 7-10 romane în câteva zile. Sunt extraordinari și cei mai buni prieteni ai mei. M-au salvat de mai multe ori decât vreau să-mi amintesc.

O mică parte din biblioteca Simonei

 

V.R.: Câte cărți citești într-o săptămână în care nu ești nevoită să mergi la job? Într-o săptămână de vacanță, de exemplu?

Simona Stoica: În funcție de numărul de pagini și de format… între 5 și 10. Probabil 20, dacă nu ies din casă și nu am acces la internet.

 

V.R.: Care este recordul de cărți citite într-o perioadă de o săptămână?

Simona Stoica: Nu sunt sigură, dar cred că 10-12. Am avut o perioadă în care citeam cel puțin două cărți de Agatha Christie pe zi.

 

V.R.: Ce gen de cărți preferi?

Simona Stoica: Îmi place să alternez genurile, dar prefer fantasy-ul și seriile polițiste (niciodată nu voi refuza un thriller). La clasici mă întorc din când în când și, de curând, am prins „gust” pentru literatura universală și clasicii moderni. Citesc și foarte multe cărți pentru copii.

Volumele scrise de autoare

 

V.R.: Cum a început totul și despre ce este vorba în cărțile pe care le-ai scris?

Simona Stoica: Scriam, acum mai mult schițez, editez și îmi notez idei. Nu am (fizic) timp, aș avea nevoie de o zi de cel puțin 48 de ore ca să mă reîntorc la scris. În acest moment, încerc să îmi păstrez optimismul și aștept o perioadă mai puțin aglomerată. Am nevoie de liniște: haosul nu este productiv, cel puțin nu pentru mine, iar acum sunt mai mult sau mai puțin înconjurată de el.

Am început să scriu prin liceu și am terminat primul roman cu câteva zile înainte de prima probă de bacalaureat. A fost o provocare, prin urmare, titlul primei mele cărți a fost Provocarea. Niciodată nu mi-a fost ușor să vorbesc despre ce scriu, despre atmosferă, mesaje sau personaje. În seria Rephelimii, am creat fiinţe supranturale noi, deoarece voiam ceva diferit, într-o perioadă în care eram asaltată de vampiri, zâne, vârcolaci şi îngeri. Rephelimii sunt asasini, ființe aflate la granița dintre Viață și Moarte, la limita dintre Bine și Rău. Au haruri nebănuite, puteri de neimaginat, dar sunt bântuiți de previziuni, coșmaruri în care văd femei și bărbați, tineri și bătrâni, chiar și copii, cum sunt uciși. Pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubesc, pentru a menține un echilibru în lumea lor, trebuie să se asigure că persoanele din previziuni mor așa cum le-a fost sortit. Au mâinile pătate de sânge, sufletele întunecate de numărul crimelor comise.

În seria Rephelimii, nu există personaje bune sau rele, pentru că, la un moment dat, toți vor trăda. Am scris despre pierdere și regăsire, despre cât de ușor se pot întoarce toți împotriva ta, prieteni, propria ta familie, când află că ești diferit. Egoismul, lașitatea și teama nu lipsesc – nu cred în personaje perfecte, care au toate răspunsurile sau învăța în câteva zile ceea ce îi ia pe alții în zeci de ani.

Acum, rescriu Provocarea, însă nu știu când o să fie gata. M-am grăbit când am publicat prima oară și regret asta. Povestea nu era gata, nu era finisată. Manuscrisul de la 18 ani era un draft și nu vreau să continui seria până când nu îmi repar greșelile. Știu că am supărat și am dezamăgit foarte multe persoane cu deciziile mele și mă simt vinovată pentru această pauză prelungită  (mai ales că am terminat al doilea roman cu un cliffhanger pentru care nu am fost iertată), dar ultimii 2-3 ani au fost foarte obositori pentru mine, multe schimbări cu care abia de curând m-am obișnuit.

Cât despre cealaltă serie, prefer să vorbesc cât mai puțin. Deocamdată.

 

V.R.: Ce spun părinții tăi despre pasiunea ta? Te susțin sau te îndeamnă să ieși mai mult în oraș și să faci lucruri pe care tinerii de vârsta ta le fac de obicei?

Simona Stoica: Sunt foarte mândri de mine, deși tata e uneori „îngrijorat” când vede că schimb cărțile în aceeași zi. În primul an de facultate, îmi tot spunea să ies mai mult în oraș, dar, când am început să îi pun în practică sfatul, și-a regretat imediat „imboldul”. Plecam în prea multe conferințe AIESEC, niciodată nu îi răspundeam la telefon și veneam foarte rar acasă. Timp de doi ani, am ieșit aproape zilnic din casă. Cunoșteam fiecare cafenea și bar din Centrul Vechi. Nu pot să spun că a fost o perioadă rebelă, dar atunci am scăpat de eticheta de introvertită și am căpătat suficient curaj cât să îmi fac auzit glasul.

În prezent, decât să ies în oraș, prefer să organizez seri de binge-watching și de boardgames la mine acasă. Ai putea spune că toți prietenii mei sunt domestici sau casnici, dar, cum niciun club nu pune muzica pe care vrem să o ascultăm și avem spațiu la mine să dansăm, de ce am schimba asta?

 

V.R.: Care a fost cartea care ți-a schimbat viața? Dacă a existat una.

Simona Stoica: Nicio carte nu mi-a schimbat viața. Percepția, asupra anumitor teme, situații, da. Doar cei din jur mi-au schimbat viața.

 

V.R.: Cum vezi tânăra generație?

Simona Stoica: Văd foarte mulți tineri ambițioși și talentați, dar care nu au parte de susținere din partea părinților și a profesorilor. Văd elevi cărora le este rușine de pasiunile lor, care își ascund cărțile și tac, în loc să vorbească. Reușitele nu sunt premiate sau recunoscute.

Tânăra generație are foarte mult potențial, dar nu are încă glas.

 

V.R.: Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Simona Stoica: Nu am avut niciodată o zi obișnuită. Nu știu dacă asta e de bine sau de rău.

V.R.: Cum arată biblioteca ta? Cum ai organizat-o?

Simona Stoica: Biblioteca mea este în stadiul pre-prăbușire. Prea puține rafturi, prea multe cărți. Și numărul lor crește. Exponențial. Acum, cea de acasă e organizată pe edituri, colecții, autori. Cea din București poate să fie definită printr-un singur cuvânt: haos.

 

V.R.: Ce planuri de viitor ai?

Simona Stoica: Să scriu, să citesc și să public din nou. Să călătoresc mai mult (obișnuiam să vizitez cel puțin două țări pe an, apoi am devenit adult cu acte în regulă și distracția s-a terminat). Să dezvolt în continuare Pălărisme, un proiect care a crescut neașteptat de frumos, o altă provocare. Să îmi cumpăr o bibliotecă nouă. Să repar o parte din greșelile pe care le-am făcut în ultimii 2 ani și să reiau legătura cu prietenii de care m-am distanțat.

Și să am mai multă încredere în mine și, implicit, o părere mai bună despre ceea ce fac.