„La Jeune fille sophistiquée (Nancy Cunard)/ Tânără sofisticată (Nancy Cunard)”, o sculptură unică din bronz lustruit, realizată de Constantin Brâncuşi la Paris în 1932, va fi licitată pe 15 mai, la Chirstie’s New York, în cadrul sesiunii „Evening Sale of Impressionist and Modern Art”, potrivit artdaily.com, citat de news.ro.
Lucrarea face parte din colecţia „Elizabeth şi Frederick Stafford”. Cei doi au cumpărat statueta direct de la Brâncuşi, în timpul unei vizite în atelierul său în 1955 – cu 5.000 de dolari – şi a rămas în colecţia lor de atunci. Acum, lucrarea înaltă de 79 de centimetri este evaluată la peste 70 milioane de dolari.
Potrivit site-ului de specialitate, extraordinara lucrare „La Jeune fille sophistiquée” este singurul exemplar în bronz al portretului stilizat făcut de Brâncuşi scriitoarei şi activistei anglo-americane Nancy Cunard.
Lucrarea păstrează baza originală pusă de artist – sculptura în marmură – un factor extrem de important, având în vedere câtă importanţa acorda Brâncuşi interacţiunii dintre materiale, subiecţii săi sculpturali şi piedestalele pe care le aşeza.
Conor Jordan, specialist în artă modernă şi contemporană, remarcă: „O lucrare îndrăzneaţă şi rafinată, lucrarea Brâncuşi din Colecţia Elizabeth Stafford reprezintă unul dintre puţinele bronzuri ale artistului care şi-au păstart baza originală (…) Apariţia sa pe piaţă va fi un eveniment extraordinar pentru cei mai importanţi colecţionari ai artei moderne din lume”.
Brâncuşi a întâlnit-o pe Nancy Cunard în 1923 prin poetul dadaist Tristan Tzara. „Totul în ceea ce priveşte comportamentul ei, îşi aminteşte Brâncuşi, arăta cât de sofisticată era la acea vreme”.
Cunard nu i-a pozat niciodată lui Brâncuşi şi a aflat după mai mulţi ani că a sculptat o figură care-i poartă numele.
Lucrarea lui Brâncuşi ar putea stabili un record mondial al artistului şi poate fi văzută la Hong Kong din 31 martie până pe 3 aprilie, potrivit Christie’s.
Licitaţia va avea loc la Rockefeller Center din New York.