Sabin Iordache (18 ani) este unul dintre copiii geniali ai României. A reuşit până acum să obţină 11 premii întâi la concursuri naţionale şi internaţionale, la secţiunea instrumente din lemn, şi a susţinut din 2012 până în prezent 11 recitaluri solo şi camerale la Galaţi, Bucureşti şi Tulcea.
Sabin Iordache (18 ani) este medaliat de două ori cu argint la Olimpiada Naţională de Muzică, în 2014 şi 2017, în condiţiile în care în aceşti ani nu s-a acordat premiul I la secţia de oboi, şi a susţinut din 2012 până în prezent 11 recitaluri solo şi camerale la Galaţi, Bucureşti şi Tulcea. Puţini tineri de vârsta lui se pot lăuda cu susţinerea a şapte concerte cu orchestre pe marile scene din ţară, trei dintre acestea fiind la Ateneul Român.
A învăţat doi ani la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi, iar datorită talentului său a fost transferat la Colegiul Naţional „George Enescu“ din Bucureşti, urmând ca după absolvire să studieze la Salzburg (Austria), unde va fi pregătit de către unul dintre cei mai buni profesori de oboi din lume.
Oboiul este un instrument muzical de suflat din lemn, al cărui timbru se diferenţiază de cel al altor suflători de lemn prin forma sa conică. Instrumentul este prevăzut cu un sistem complex de clape pentru acoperirea cromatică a întinderii sale. Ambuşura (n.r. – partea prin care se suflă aerul cu gura) cu ancie dublă îl face unul dintre cele mai dificile instrumente de suflat de lemn dintr-o orchestră simfonică (alături de fagot şi contrafagot).
Primul instrument la care a cântat Sabin a fost însă pianul, mai mult la decizia mamei, dar şi pentru că aveau o pianină acasă, unde putea exersa alături de surorile sale, care fac şi ele muzică, toate urmând Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi. Estera Iordache (24 de ani) a făcut 12 ani de flaut, Iustiana (22 de ani) a ales ca, după liceul de arte, să urmeze o specializare a Facultăţii de Psihologie din Bucureşti, în timp ce Lucia (20 de ani) este o talentată pianistă. Ea urmează în prezent Conservatorul din Bucureşti şi a susţinut recent un concert cu orchestra Teatrului Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi, impresionând publicul.
În clasa a IV-a, Sabin a ales să studieze oboiul, realizând apoi că este instrumentul al cărui sunet îi place foarte mult şi la care vrea să facă performanţă. „Poţi să mergi pe alegerile părinţilor sau a celor mai mari ca tine până la un punct. Şi acela este punctul la care, dacă nu vine din interior ceva, faci degeaba acel instrument. Când ajungi la un anumit nivel, lucrurile vin natural şi vrei să te avânţi tot mai mult“, ne mărturiseşte olimpicul.
Citește continuarea pe Adevărul.ro