a

Profesorul de ştiinţe socio-umane care schimbă România în bine. „Fără să creezi plus valoare, nu poţi produce o creştere socială“

- - 48- 113 vizualizari

Doru Căstăian (39 de ani), profesor de ştiinţe socio-umane la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi, este unul dintre cei 11 români care a primit în acest an premiul ”Merito”, unul dintre cele mai importante premii care se acordă dascălilor din România.

Proiectul „Merito“ a fost iniţiat de comunitatea oamenilor de afaceri în 2015 şi pune reflectorul pe profesorii cu vocaţie din România, având una dintre cele mai dure selecţii din educaţie la nivelul premiilor. Unul dintre scopurile sale este închegarea unei grup de profesorii foarte buni din România, care să devină o comunitate de referinţă şi care să atragă apoi alţi dascăli, iar în cele din urmă aceştia să devină un exemplu de bune practici.

„Prin proiectul «Merito» se încearcă o reformare şi o ameliorare a sistemului din interior printr-un sistem down-top şi nu cum se face, de obicei, prin politici de sus în jos. Proiectul porneşte de la premisa că în sistemul de educaţie românesc sunt totuşi destul de mulţi oameni care sunt buni sau care pot deveni mult mai buni decât sunt dacă ar fi motivaţi corespunzător“, explică dascălul.

O parte dintre foştii săi elevi îi sunt acum colegi la liceul unde predă, alţii au devenit chirurgi sau sunt specialişti recunoscuţi în alte domenii din România. Interesantă este maniera de selecţie a candidaţilor pentru premiile „Merito“, pentru că nu toţi profesorii luaţi în vizorul coordonatorilor proiectului ajung să fie şi premiaţi. În fiecare an, au fost între 100 şi 120 de propuneri, care au fost verificate online şi prin investigaţii de teren, fără ca dascălii să ştie că se întâmplă acest lucru. Se discută mai întâi cu foştii elevi şi cei actuali care au trecut prin mâinile profesorilor, iar finalmente are loc un interviu şi cu dascălii, scriu jurnaliștii Adevărul.ro

Îşi iubeşte originile şi nu ar da Galaţiul pentru niciun alt oraş din România sau din afară, deşi tatăl său este ardelean, din Ocna Mureş, un cunoscut fotbalist care a jucat pe vremuri şi la Steaua. „Eu m-am simţit întotdeuna bine la Galaţi, nu am avut niciodată complexul acela de inferioritate“, ne destăinuie dascălul. Crede că orice profesor conştient ar trebui să aibă schiţat un ideal pedagogic, adică ce îşi propune să facă cu copii care îi trec prin mână. „Sunt mulţi care se apucă de meseria asta şi când îi întrebi frontal «Tu unde vrei să ajungi? Ce vrei, de fapt, cu copilul ăla?», devin complet stupefiaţi“, susţine dascălul. În opinia sa de umanist, procesul de educaţie este un proces de civilizare şi umanizare a copiilor. Înseamnă şi învăţarea unor lucruri şi oferirea de informaţii, însă el crede că nu asta e menirea fundamentală a unui profesor, ci arta de a-l face pe copil mai fin şi nuanţat în interiorul lui, mai capabil să înţeleagă lumea în care trăieşte şi cu mai multe afecţiune.

Citește continuarea pe Adevărul.ro

48 recommended
113 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »