Absolventă de Cambridge, locul unde și-a început cariera academică în literatură și limbi clasice, Dorothy Elford a venit în România acum 20 de ani și a predat în mai multe școli din țară. S-a stabilit aici împreună cu soțul său, Stuart Elford, despre care am mai scris, și acum, alături de Stuart, îi ajută pe tinerii români să intre la cele mai bune universități britanice. Dorothy vorbește bine românește și face și traduceri, iar acum, după 20 de ani, spune că de fiecare dată când se întoarce în România după o vizită în Marea Britanie, simte că se întoarce acasă. Împreună cu soțul său, au o casă cu grădină într-un sat de lângă Timișoara. Povestea este cât se poate de simplă și de frumoasă, Dorothy vede România cu alți ochi, nu s-a născut aici și nu s-a format aici, deci România nu poate să o dezamăgească în vreun fel. La fel ca toți „expații” cu care am stat de vorbă, ea a găsit aici un loc unde se simte bine și unde poate să contribuie cu experiența sa, educându-i pe tineri și deschizând drumuri pentru ei.

Unde ați studiat și cum ați început cariera de profesor?

Am studiat literatura și limbile clasice, greacă și latină, la Universitatea Cambridge și mai târziu am făcut un doctorat în filosofie medievală, tot la Cambridge. Înainte să vin în România am predat greacă, latină și istorie. Am fost profesoară la o școală pentru fete în Wiltshire, am predat engleză imigranților în Londra și am lucrat ca profesor pentru copii cu nevoi speciale.

Cum ați ajuns în România?

Prima dată am vizitat România în 1994, când am făcut muncă de voluntariat timp de trei săptămâni împreună cu Stuart într-un centru de plasament pentru băieți, în Timișoara. Am condus până în România, deci ne-a luat vreo două zile și jumătate să ajungem cu două opriri, una la Nurnberg și alta în Ungaria.

Ce impresie v-au lăsat țara și oamenii atunci?

Primul lucru pe care l-am observat în Timișoara a fost contrastul dintre vechile clădiri în stil baroc, care abia mai stăteau în picioare, și cartierele rezidențiale cu blocuri comuniste. Oamenii cu care ne-am întâlnit atunci erau foarte prietenoși și unii dintre ei vorbeau o engleză excelentă, deși vânzătorii din magazine nu erau tocmai zâmbitori. Am stat într-un apartament de două camere pe strada Tache Ionescu, nu aveam frigider, dar aveam apă caldă. Prima dată când am ieșit din mediul urban a fost cu ocazia unei călătorii la lacul Trei Ape. Tot atunci am început să învățăm limba română, de la copiii din centru, care ne-au învățat să numărăm pe românește.

Unde ați mai predat în România?

Am predat doi ani la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Turda, în județul Cluj, apoi am predat timp de patru ani la liceul „William Shakespeare” din Timișoara. Am mai predat engleză la o școală de limbi străine, la companii și am dat meditații. De asemenea, am participat la mai multe tabere de limbi străine și am predat cursuri de vară pentru copii și tineri din mediul rural.

Cum vi s-au părut elevii români?

Prima impresie pe care am avut-o, în Turda, a fost că elevii români nu sunt la fel de cinici ca elevii britanici. Îmi aduc aminte de o discuție cu elevi de clasa a XII-a pe tema dragostei, dacă există cu adevărat sau nu, și niciunul dintre ei nu a avut o atitudine negativă, niciunul nu a considerat discuția o pierdere de timp. De asemenea, elevii pe care i-am avut au fost foarte muncitori și am fost surprinsă cât de pricepuți erau la critică literară. Mi-au spus că metoda după care le predam la clasă este foarte diferită față de ceea ce fac ei în mod normal la ora de literatură. Eu le puneam textul în față, le dădeam informația de bază despre autor și perioada când a fost scris textul și îi întrebam ce cred ei că a vrut să transmită autorul, prin ce mijloace a făcut asta și ce părere au ei, cititorii, despre lucrare. Nu o să uit niciodată răspunsul unei fetițe, Stanca, la întrebarea ce simte când citește primele versuri din „Odă pentru toamnă” de John Keats – „Mi se face foamne, doamna profesoară”.  Tinerii cu care am lucrat în Timișoara erau ceva mai sofisticați și mai relaxați și cei mai buni dintre ei stăpâneau extraordinar de bine limba engleză.

„Domnule, dacă aș avea un pașaport britanic, m-aș duce în direcția opusă!”

Vă amintiți o experiență care v-a marcat aici?

Nu îmi vine în minte acum o anumită experiență, deși am trecut prin câteva momente memorabile, și bune și rele. Viața e mai ușoară acum pentru români decât era când am venit noi aici, nu o să uit, însă, niciodată o vorbă pe care ne-a spus-o un vameș la Cenad când intram în țară acum câțiva ani. S-a uitat la pașaportul britanic al soțului meu și a zis „Domnule, dacă aș avea one of those, I’d be going THAT way! (dacă aș avea un pașaport britanic, m-aș duce în direcția opusă – n.r.)”. Atunci m-am gândit ce mare privilegiu avem că putem trăi acolo unde ne simțim acasă.

Deci ați putea spune acum că România este casa voastră?

Da, pot spune asta, deși îmi este foarte ușor să mă întorc înapoi la stilul de trai din Marea Britanie, când mă duc acolo în vizită. Îmi este dor câteodată de cerul și marea din estul Angliei, de West Country, de cultură, de muzee și de galerii, de centrul Londrei, dar sentimentul de revenire acasă îl am atunci când avionul aterizează pe aeroportul Traian Vuia. Când lumea mă întreabă dacă am de gând să trăiesc aici până la sfârșitul vieții, le spun că depinde de familie și de sănătate, dar da, aș vrea să rămân aici.

Cu ce vă ocupați acum?

Fac traduceri din română în engleză, în mai multe domenii de la literatură, la geografie, artă, filosofie, fotografie, biografii sau politică, printre altele. Pot să fac și traduceri din engleză în română, dar nu îmi este la fel de ușor. De asemenea, îl mai ajut pe Stuart cu munca sa pentru Albion International (consultanță pentru admiterea la studii în Marea Britanie). Mai predau limba engleză, dar numai o zi pe săptămână fiindcă cea mai mare parte din timp ne-o petrecem într-un sat la 50 de kilometri  distanță de Timișoara, unde avem o casă pe care o renovăm. Vrem să facem acolo un centru de ospitalitate. Avem și o grădină mare cu fructe și legume de care avem grijă.

Ce ar trebui să știe tinerii care doresc să învețe la o universitate de top din Marea Britanie?

Sfatul meu este să fie disciplinați în ceea ce privește studiul. Tinerii au atât de multe lucruri care să le distragă atenția de la studiu, încât deseori îl lasă la urmă. Și eu am scris de multe ori lucrări cu câteva ore înainte de deadline. În rest, pot să se aștepte la profesori buni, care știu să le stimuleze mintea și care sunt imparțiali, condițiile de trai sunt foarte civilizate și colegii lor vor fi studenți din toată lumea.

CITAT: Nu o să uit niciodată răspunsul unei fetițe la întrebarea ce simte când citește primele versuri din „Odă pentru toamnă” de John Keats – „Mi se face foamne, doamna profesoară”. Dorothy Elford, profesoară.