a

Un tânăr adoptat în America își caută mama biologică din Constanța prin intermediul Facebook: „Vă rog să mă ajutați să o găsesc”

- - 55- 128 vizualizari

Se numește Ferudin Cadîr, are 21 de ani și s-a născut în Constanța. A fost adoptat de un cuplu din America pe când avea un an, iar acum, tânărul încearcă să își găsească mama naturală cu ajutorul rețelei de socializare Facebook.

Ferudin Cadîr a stat un an într-un spital din Constanța, apoi a fost transferat într-o unitate medicală din București, de unde a plecat în America, fiind adoptat de un cuplu. Acum, scrie tânărul, a aflat numele mamei sale biologice și își dorește să o întâlnească.Nu îi poartă pică, ci doar vrea să își cunoască originile. Tânărul a postat pe pagina de Facebook ”Copiii niciodată uitaţi ai României“ următorul anunț:

”Numele meu românesc a fost CADÎR FERUDIN. M-am născut în Constanţa, la data de 26 februarie 1997. Până în februarie 1998 am fost internat în secţia de Recuperare Pediatrică a Spitalului din Constanţa, după care am fost transferat în Spitalul Clinic ‘’Gheorghe Marinescu’’ din Bucureşti, de unde am fost adoptat în SUA.

De foarte mult timp doresc să-mi găsesc mama biologică. Am tot postat anunţuri în căutarea ei, dar totul a fost în zadar, deoarece nu am avut până acum numele ei exact. Într-un final am găsit o parte din documentele mele de adopţie. Acum ştiu cu siguranţă că numele mamei mele biologice este CADÎR AISE, probabil de origine turcă. Vă rog distribuiţi şi ajutaţi-mă să o găsesc. Vă mulţumesc foarte mult tuturor!”

55 recommended
128 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »