Au scris și publicat cărți înainte de a împlini 18 ani. Sunt scriitori geniali, iar o româncă face parte din ei.Se numește Flavia Bujor, este născută în România și stabilită în Franța. A scris prima carte la 12 ani, care a fost publicată când ea avea doar 14 ani.
„Profeția pietrelor” este o poveste despre trei adolescente care încearcă să îndeplinească o profeție veche.
Cartea s-a vândut în Franța în 20.000 de exemplare și a fost tradusă în 23 de limbi.
Românca se află într-un top al celor mai tineri scriitori din lume, alături de Nancy Yi Fan, o scriitoare chinezo-americană, născută în anul 1993, care a terminat primul roman la 12 ani. Cartea sa a devenit best seller în scurt timp, scrie Adevărul.ro
Alec Greven avea doar 9 ani când a scris cartea „Cum să vorbeşti cu fetele”. A găsit o editură care să îi publice cartea după ce a apărut la The Ellen Show. Alec Greven a apărut de asemenea la celebra emisiune The Tonight Show a lui Jay Leno.
Cea mai tânăra autoare publicată vreodată a fost americanca Dorothy Straight, a cărei primă carte, „How the world began“, a fost publicată în SUA în 1964, pe când ea avea doar 6 ani. Cartea fusese concepută iniţial ca o poveste pentru bunica sa.