Cristian Lupescu este în clasa a XII-a la Colegiul Spiru Haret din Capitală. Mărturisește că menirea lui este să răspândească pozitivism și să aducă un progres în societate. La cei 18 ani, inspiră încredere, devotament și pasiune pentru fiecare proiect care îi iese în cale.Alături de o echipă de liceeni a reușit să creeze primul Hub din învățământul românesc.

The Change Hub este proiectul care le deschide mintea tinerilor care vor să evolueze și să schimbe mentalități. Într-o sală la subsolul Colegiului Spiru Haret din Capitală, Cristi a construit un spațiu non-formal: cu pereți colorați, cu scaune în negru și roșu și cu paleți în loc de catedră. Totul a început după o vizită de o săptămână în Olanda.  

– Vizita în Olanda ți-a oferit ocazia să vezi și o altă față a educației. Care au fost elementele care te-au impresionant atât de mult încât te-ai hotărât să construiești o sală non-formală în liceul tău? 

Cristian Lupescu: Am fost inspirat de designul care era pe acolo și de faptul că universitățile, adică spațiile de învățare erau atât de noi, de curate, de frumoase și de îmbietoare și de luminoase, încât mi-am spus de ce să nu fie și la noi în felul asta. De ce la noi sunt atât de gri, de cenușii, de urâte, când se poate și altfel. Încet, încet, de la a pleca de la un design non-formal și de a crea ceva frumos și un pic mai altfel, mai luminos, care a reprezentat prima etapă a proiectului, am ajuns la a face o comunitate de adolescenți care să realizeze propriile proiecte pentru București și România. Totodată, spațiul de aici este pus gratuit ONG-urile, asociațiilor din România sau oricăror altor oameni care vor să creeze ceva. Sălile de clasă sunt comuniste și foarte vechi, de acum 40 de ani, noi am vrut să creăm ceva altfel,  non-fomal și am vrut să aducem schimbarea în sistemul educațional. Am vrut să fie un nucelu, un nucleu de bine. 

Cristian Lupescu: Cred că cea mai importantă parte a fost că am înțeles că se poate. Lucrurile astea sunt normale, acesta este viitorul care se scrie astăzi și că trebuie să îl aduc și eu aici în părticica mea de România. 

 

Cristian Lupescu: A început partea logistică – să îl conving pe directorul meu să îmi ofere spațiul respectiv,  o sală de clasă medie. Acolo, s-a dorit să se facă un spațiu de mâncare, era un mic spațiu industrial și ne-am gândit că dacă tot arată așa, să o schimbăm noi puțin. După ce am primit acordul a trebuit să obținem o bază legală astfel încât să facem rost de sponsorizări. 

   – Care a fost reacția directorului? Ce ți-a spus?

Cristian Lupescu: Directorul mă știa pe mine pentru că m-am implicat în proiecte. Chiar am plantat niște coacăze în curte liceului și în momentul în care plantezi coacăze cu directorul e clar că te are la inimă…:)  Am vorbit cu el și m-a rugat să îi dau o listă cu ce vreau să facem. Atunci am contactat o echipă de arhitecți, am venit cu arhitecții la fața locului și cu domnul director. Am avut discuția care a însemnat un plus de încredere.

  –  Cum ați reușit să îi convingeți pe oameni și să obțineți sponsorizări pentru proiectul vostru? 

Cristian Lupescu: Dumnezeu ne-a ajutat să ajungem la sponsori, spun acest lucru fără să exagerez într-un fel. Eu nu credeam niciodată că școala după ce ne pune la dispoziție sala, o să ne ajute și cu o sumă imensă: 2.000 de euro. Eu cred foarte tare că datorită dorinței de a crea ceva foarte bun, ceva pozitiv, frumos în societatea noastră din România, ni s-au deschis foarte multe uși. Ne-a ajutat o energie superioară, eu am simțit asta, în momentul în care nu găseam soluții. Ne-am apucat de lucrări în data de 4 august și până pe 12 septembrie noi am reușit să facem rost de 3.500 de euro, să facem toate lucrările. Totul a fost făcut de noi, elevii Colegiului Spiru Haret. Imaginează-ți că 90% dintre elevi nu au pus niciodată mâna pe ciocan și am reușit în zece zile de șantier să scoatem tot ce era în sală, să reparăm, să vopsim și să punem elementele noi. 

 – Cum au fost zilele respective? Cât de mult ați muncit?

Cristian Lupescu: De dimineață de la ora 8 până seara la ora 21. Am mâncat acolo, au fost drumuri foarte multe, fiind vară era foarte cald, dar au fost cele mai frumoase momente din toți anii mei de liceu. Eram 15-20 de elevi care ne știam de la ore, eram acolo fără tricouri, mâncam mici, făceam mâncare acasă și aduceam și luam masa cu toții. Am mâncat pe ziare, dar ne-am simțit români și că puteam la vârsta noastră, de 16 17 ani, să lucrăm propriu-zis. Am pus mâna, am vopsit, am bătut cuie, am stat cățărați pe scări, am făcut-o din toată inima. A fost un efort colectiv. Exact cum este lanțul de la bicicletă: toată lumea a avut un merit, fie că ne-a ajutat cu bani, cu energie, cu sfaturi. 

 –  În acest moment cum arată sala de la subsolul Colegiului Spiru Haret?

Cristian Lupescu: Arată mai matură. Ne-am maturizat noi, am înțeles ce s-a întâmplat acolo, ce am reușit să realizăm. Am învățat să apreciem 

ceea ce avem. Sala arată cum ne-am dorit. Sunt acele scaune care îmbie pe oameni să se așeze altfel. Avem pereți colorați, blaturi unde văd foarte multă lume că vine să lucreze la proiecte, avem o altfel de tablă. În perete sunt porțiuni de vopsea specială unde poți să scrii, oricine poate să vină și să scrie cu creta, eu l-aș descrie ca pe un spațiu unde poți să îți dai frâu liber imaginației. 

– Care a fost prima reacție pe care ai avut-o după ce sala a fost terminată? Ce ai simțit? 

Cristian Lupescu: Am plâns când am văzut sala făcută și eu și membrii echipei. Am terminat duminica, iar luni se deschidea anul de liceu și noi am terminat clasa duminica la 12 noaptea, iar dimineața am fost la deschidere. Când am văzut sala gata, parcă s-a oprit timpul în loc. Când am văzut totul atât de nou, mirosea totul a nou. Noi, băieții, am plâns de bucurie pentru că am muncit. Lumea nu credea că o să facem, doar domnul director a crezut în noi. Când intrau copiii pe ușă zicea wow….  Nu le venea să creadă că există așa ceva în liceu lor, iar totul s-a făcut din mâna unor elevi.

– Ce se întâmplă în sală? Ce ore se desfășoară în spațiul non-formal pe care l-ați creat?

Cristian Lupescu: Se fac orele de germană, se fac orele de studii sociale, mai sunt doi, trei profesori pe săptămână care intră acolo, știu că se mai fac și zilele metodice. În același timp se folosește spațiu pentru ședințe, pentru proiecte, la două săptămâni avem eveniment educațional sau punem spațiu pentru un ONG care face un proiect. 

 Cristi este pasionat de orice proiect care aduce o schimbare în societate. A participat la mai multe evenimente și cursuri oferite de Școala de Valori, iar oamenii pe care i-a întâlnit i-au dat încrederea că este pe drumul cel bun. 

 – Ce înseamnă pentru tine voluntariatul?

Cristian Lupescu:  Voluntariatul este acțiunea aia prin care noi oamenii putem să facem lumea mai frumoasă, este acea decizie interioară de a oferi din timpul, din energia, din cunoștințele noastre celorlalți pentru a-i ajuta, pentru a-i ajuta să evolueze, să fie mai buni, să devină mai pozitivi.  Voluntariarul unește oamenii, îi aduce în același loc și îi face să înțeleagă că la baza existenței noastre stă de fapt un lucru de bază: iubirea. Iubirea nu față de celălalt, ci iubirea față de orice există pe planeta noastră. Nu poți să iubești natura, nu poți să iubești oamenii, practic, cele mai importante elemente din viețile noastre, dacă nu ai respect față de tine, dacă nu te iubești pe tine și nu reusești să fii pozitiv în tot ceea ce faci. Despre asta este voluntariatul.  

 –  Ai 18 ani, ce te motivează în viața de zi cu zi? 

Cristian Lupescu: Există o chemare interioară, de mic se întâmpla să iau de la școală cornul și laptele și să îl ofer oamenilor care erau pe stradă. Chemarea mea a fost să îi ajut pe oameni, în general, să nu stau în banca mea. Nu pot să stau în banca mea când văd că lucrurile pot fi făcute mai bine și este loc de mai bine. Simt că trebuie să fac ceva și cred că asta este misiunea vieții mele: aceea de a aduce un progres în societate, în comunitate. Vreau să aduc ceva pozitiv, frumos, să schimb, să îi determin pe oameni să se trezească și să se pună pe treabă. E nevoie de o schimbare. Simt că asta trebuie să fac, oriunde merg trebuie să sparg gheața. Dacă lucrurile s-au făcut până la nivelul 100, eu vreau să le fac la nivelul 150. 

Cristian Lupescu: Maica Tereza spunea așa: Eu singură nu pot schimba lumea, dar pot arunca o piatră în apă pentru a crea mai multe valuri. Cred că asta am făcut si noi, nu putem schimba lumea, dar am creat valuri.  Putem schimba comunitatea noastră.

–  Vei pleca la studii în străinătate, în Olanda. Ce te-a determinat să pleci? 

Cristian Lupescu: Simt că trebuie să plec. Patru ani sau poate mai mult, simt că trebuie să plec pentru mine, să evoluez, să întâlnesc oameni noi, să am experiențe noi, să vizitez lumea. Factorii negativi din țară mă încurajează să plec. Lucrurile sunt rele. În ultimele luni simt că oamenii au devenit din ce în ce mai răi, îi simt lângă mine, sunt mai reci, sunt transformati în niște zombi și nu se mai gândesc la bine. Urmează o perioadă destul de grea pentru România, dar știu că peste patru ani o să mă întorc mult mai puternic. Sunt sigur că nu se va stinge flacară asta de a ajuta România. Și să aduc o schimbare la nivel înalt. 

– Care este diferența între Românie și Olanda. De ce crezi că în Olanda educația arată altfel, iar la noi nu se întâmplă acest lucru?

Cristian Lupescu: În Olanda, m-a atras nivelul ridicat de viață, dar nu în sensul bogăției, cât în sensul civilizației. Faptul că oamenii sunt pozitivi. Am rămas frapat când am văzut în Rotterdam, acolo unde voi studia, că oamenii zâmbesc pe stradă. Într-un oraș în care sunt 700-800 de mii, deci nu într-o zonă rurală, oamenii îți zâmbesc pe stradă, sunt foarte liniștiți, sunt bucuroși și foarte pozitivi. Respectă oamenii care au valoare intelectuală sau valoare fizică, care aduc un plus de valoare societății. Promovează valoriile, promovează cultura, promovează pozitivitatea. Sunt elemente care ar trebui să stea la baza fieăcrei societăți: pozitivitatea, inovația, promovarea culturii, promovarea valoriilor, lucrurile de bază, lipsa acestor elemente mă face să plec din România. 

 – Ce mesaj ai pentru România? Pentru tinerii frumoși din societatea noastră? Pentru adulții care fac parte din țara ta?

Cristian Lupescu: Aș vrea să îi fac pe toți oamenii să înțeleagă faptul că toate gândurile pe care noi le avem în minte modelează ceea ce se întâmplă în realitate. The Change Hub a fost un gând la început, apoi prin multă muncă, energie investită a devenit realitate. De aceea îi încurajez pe toți creadă în bine, să își modeleze gândurile din cele negative în cele pozitive. Cei care sunt îndeajuns de nebuni să creadă că vor schimba lumea, o vor schimba. Aș vrea să îi văd pe români că se eliberează din a fi invidioși, se eliberează din a fi egoisti, din a fi răzbunători, din a fi răi și îngâmfați și de a promova non cultura și non valoarea. Îmi doresc să îi văd că își îndreaptă energia în a fi altruiști, în a fi buni la suflet. Aș vrea să îi văd că încep să se bucure de viață și că încep să iubească tot ceea ce îi înconjoară. Și că ușor încep să se trezească din somnul asta, așa cum spune și imnul nostru pe care îl avem de o grămadă de timp și care din păcate nu este înțeles: ,,Deșteaptă-te, române!”