Laura Nureldin (39 de ani) e cunoscută mai ales ca prezentatoare de știri (practică această meserie din anul 2002). Dar ea e mult mai mult de atât. În primul rând, e scriitoare. A publicat (la editura Herg Benet) patru romane. Fantasy. Adolescenții și tinerii sunt înnebuniți după cărțile sale. Laura își scrie cărțile direct în engleză și tot ea le traduce în română.

Doamnelor și domnilor, vă prezentăm astăzi fascinanta poveste a Laurei Nureldin, născută la Iași, unde mama ei preda engleză la universitate. Tatăl scriitoarei este sudanez și a ieșit la iveală că mai trăiește când Laura avea deja treizeci și cinci de ani.

Bunica Laurei a fost profesoară de limba română, iar una dintre prietenele ei bune, Sandra Tătărăscu Negropontes, i-a fost Laurei Nureldin meditatoare de limba franceză, pe când scriitoarea de astăzi avea doar trei ani. Laura a copilărit într-o casă în care erau trei mii de cărți. Toate acestea au lăsat urme.

Laurei i se aduce des aminte că este mulatră. Ba mai mult, sunt indivizi care o invită să se ducă la ea acasă. Iar atunci ea râde și le răspunde că aici e casa ei, s-a născut și a trăit în România, iubește această țară și nu s-a gândit vreodată să o părăsească.
Parcă, parcă, vă știu de la televizor. Cine sunteți dumneavoastră?

Laura Nureldin: Eu sunt Laura.

Laura și mai cum?
Laura Nureldin: Eu sunt Laura Anca Mariam Nureldin.

Mariam? De la ce vi s-a tras?
Da. E Maria în varianta arabă.

Cititorii dumneavoastră vă știu de la televizor?
Laura Nureldin: Din fericire, am și public care nu mă știe de la televizor.

Cum ați reușit să-l cuceriți?
Laura Nureldin: Am scris. Și le-a plăcut. Am avut o supriză foarte plăcută din partea unei puștoaice, care mi-a spus că a citit prima mea carte. A citit-o piratată, pe internet, pe un site rusesc, dacă nu mă înșel. Și nu știa că sunt o scriitoare din România. E adevărat că numele nu mă recomanda în sensul ăsta. Și când a aflat că e vorba de un autor roman s-a dus la librărie și mi-a cumpărat cartea. O adolescentă.

Dumneavoastră vă adresați în special adolescenților, tinerilor ?
Laura Nureldin: Genul pe care îl scriu eu a fost încadrat la fantasy, teen fiction. Am avut parte de copii de 14 ani care au citit și le-a plăcut, am avut parte și de adulți care au citit și le-a plăcut.

De unde sunteți dumneavoastră de loc?
Laura Nureldin: Din România. M-am născut accidental la Iași, pentru că acolo preda mama când m-am întâmplat eu. Era profesoară de limba engleză la Universitatea din Iași. Tatăl meu e sudanez, mama mea e bucureșteancă. S-au cunoscut acolo, la universitate. Cu toții am aflat cu suprindere și cu bucurie că el mai trăiește. Acum vreo trei ani am aflat. A fost o bucurie și o întregire. Am avut prilejul să ne întâlnim, a venit în țară. E un pic ciudat să nu ai nici măcar amintiri cu unul dintre părinții tăi.

LAURA NURELDIN VISA SĂ FIE CASIERĂ, CA SĂ UMBLE CU BANI. ACUM, VINDE LEUL CU CINCIZECI DE BANI

Cum ai prins dumneata drag de carte?
Laura Nureldin: Am crescut într-o casă cu bibliotecă. Bunica mea (din partea mamei, evident) a fost profesoară de limba și literature română. Elena Cazan se numea. Reușise să adune o bibliotecă de vreo 3.000 de cărți. Educația mea a fost meritul bunicii mele, a fost meritul mătușii mele, care îmi cumpăra cărți, a fost meritul mamei și al tuturor oamenilor care au fost în jurul meu și au iubit cărțile.

Ce voiai să te faci atunci când erai mică?
Laura Nureldin: La început, doctoriță, ca toată lumea. Apoi am vrut să mă fac și eu casieră, fiindcă am văzut că toate casierele au bani.

Sunteți o fire mercantilă ?
Laura Nureldin: Nu. Sunt omul care vinde leul cu cincizeci de bani. Mai târziu am descoperit că îmi place mult designul, așa că am vrut să fac design vestimentar, și mai târziu am descoperit că îmi place psihologia, așa că asta am și studiat la facultate. N-a fost să fie, n-am profesat nici măcar o secundă.

Și cum ați ajuns să profesați dumneavoastră pe la televizor?
Laura Nureldin: La televizor am ajuns absolute întâmplător în vara anului 2002.

Mergeați pe stradă și v-au făcut prezentatoare?
Laura Nureldin: Ai putea să spui asta, să știi. Singura de televiziune din momentul ăla era Realitatea TV a lui Silviu Prigoană. Care avea un jurnal în limba engleză, prezentat de Bogdan Gamaleț. Mai aveau și o emisiune de interviuri, tot în limba engleză, cu expați.

Iar dumneata vorbeai limba engleză foarte bine.
Laura Nureldin: Da. Iar acea emisiune avea nevoie de un documentarist, traducător. N-am știut că au nevoie de încă un prezentator pentru jurnalul în limba engleză. Nu m-aș fi gândit că voi face vreodată asta.

Dumneata te uitai la televizor, tânjeai după gloria televizatului ?
Laura Nureldin: Mă uitam la televizor, dar nu tânjeam după nicio glorie. Nu era neapărat ce mi-aș fi dorit. M-au luat și m-au pus să dau o probă pentru jurnalul în limba engleză. Eu aveam douăzeci și trei de ani neîmpliniți. M-au văzut și au zis: da! Silviu Prigoană mi-a zis că a doua zi la zece am jurnal. Așa a fost. Ar fi trebuit să am trei zile de probă. N-am mai avut. După ce am făcut primul jurnal, am semnat contractul.

Și de atunci ai rămas în serviciu?
Laura Nureldin: De aproape șaisprezece ani, da. Acum, spectatorii mă pot vedea în weekend la Antena 3, la știri. De vreo doi ani lucrez doar în weekend. Dacă se întâmplă ceva extraordinar, sigur că ne adunăm toți și mergem la serviciu. Așa s-a întâmplat să lucrez doar în weekend, dar nu e rău neapărat. Am timp să scriu, am timp să traduc, am timp de pasiunile mele.

LAURA NURELDIN ESTE CITITĂ DE IVAN PATZAICHIN

Cu scrisul care e povestea?
Laura Nureldin: Am început să scriu în liceu. Nu mă gândeam să fac o carieră din asta. Scriam pentru mine, literatură de sertar (râde). Scriam și atunci tot în engleză (n.r. – Laura Nureldin își scrie cărțile în engleză, apoi tot ea le traduce în limba română, romanele publicate la Herg Benet au fost toate scrise, în original, în engleză).Scriam și poezii pe atunci. Erau cam dark (râde).

Nu te-ai gândit să publici direct în Occidentul decadent, în limba engleză ?
Laura Nureldin: Bineînețeles că ăsta a fost planul. Dar nu știam nimic despre industria de carte, nu știam cum funcționează, nu știam că dacă nu ai un agent literar poți să trimți tu mostre de text până-ți vine rău, că nu se uită nimeni la tine. Nu există două edituri care să aibă aceleași reguli. Am trimis în America și-n Marea Britanie. Avusesem niște experiențe nu foarte fericite cu niște edituri din România. Nu voiam să mai aud de edituri din România. Apoi am auzit de Herg Benet, care m-a surprins într-un mod mai mult decât plăcut, și continuă să o facă.

Și ai ajuns daja la al câtelea volum la Herg Benet?
Laura Nureldin: Al patrulea. Regii timpului – volumul I și II. Demoni. Revertis.

Ultima abia a apărut ?
Laura Nureldin: Da, pe 26 aprilie. La Blueberry Garden & Bistro. E cârciuma unui bun prieten, Alex Andronic, care scrie și el. Au venit cititorii, a fost bine. Cea mai mică cititoare a mea despre care știu are paisprezece ani. O cheamă Mihaela. Mi-a făcut un cadou extraordinar: a cerut voie să scrie un eseu despre o carte nu e în lista de lecturi. Și a scris despre Demoni și a luat nota zece. M-a bucurat mult. Când am lansat Demoni, a venit să cumpere cartea și a stat la coadă la autografe Ivan Patzaichin, cu care nu mă știam, adică eu știam că există și îl admiram. Când am văzut că stă la coadă pentru mine… Și omul ăsta are statuie în București!

Dumneata ai fost o elevă conștiincioasă ?
Laura Nureldin: Mi-a plăcut să învăț, mi-a plăcut să citesc și să aflu lucruri. Și de la un moment dat am devenit destul de selectivă. Dacă vrea cineva să mă traumatizeze, să umple o tablă cu formule matematice. Zona umanistă mi-a plăcut mai mult. Prima limba străină pe care am învățat-o, la trei ani, a fost franceza. Am avut-o profesoară pe Sanda Tătărăscu Negropontes. Bunica mea era prietenă cu domnia sa.

Și acum o mai vorbești ?
Laura Nureldin: E un pic cam ruginită, cred. N-am mai vorbit-o. Am folosit-o în școală și mai mult accidental. Engleza am învățat-o începând de la opt ani. Am fost și translator, interpret, n-am mai făcut asta de ceva vreme, pentru că lucrând în televiziune de știri noi funcționăm cam ca la pompieri. Când se dă alarma, ne adunăm.

Dumneata având atâtea atu-uri, fiind tânără, în putere, stăpânind tainele limbilor străine, ce mai cauți în țara noastră? De ce nu ai plecat de aici?
Laura Nureldin: Aici îmi sunt prietenii, aici îmi e familia. Poate că aș putea să trăiesc în altă parte – jumătate de an acolo, jumătate de an aici. Nu m-am gândit niciodată serios să emigrez. Pur și simplu.

Pe măsură ce înaintezi în vârstă, te gândești?
Laura Nureldin: Poate că aș pleca, având în vedere că mi-aș dori să public în engleză, că am scris un scenariu după prima carte, poate că din motivele astea aș pleca. În America, pentru că acolo se întâmplă lucruri. Dar țara în care mă simt acasă, unde recunoșteam locuri pe care le vedeam pentru prima dată e Italia. Dar nici măcar acolo nu m-am gândit să mă mut.

LAURA NURELDIN NU S-A SIMȚIT NICIODATĂ ALTFEL DECÂT ROMÂNCĂ

Mai ai timp să te uiți la știri? Ești la curent cu ce se întâmplă pe suprafața planetei pământ?
Laura Nureldin: Trebuie să fiu la curent. Dacă ar fi numai după mine, aș trăi numai în lumi paralele. De-aia și scriu fantasy. Ca să evadez. Constat că nu mai avem răbdare unii cu alții. Dacă tu nu ești de acord cu felul în care gândesc eu, nu contează care sunt argumentele tale, înseamnă că tu nu gândești deloc. E înspăimântător. Nu mai vorbim cu ceilalți. Toți avem mereu dreptate! Nu se poate așa ceva.

Spune-mi, Laura, de când ai fost tu mică și până în zilele noastre, în țara noastră te-ai confruntat cu necazuri datorită faptul că ești altfel?
Laura Nureldin: Mă confrunt și acum. Dacă eu scriu pe facebook ceva ce nu coincide cu gândurile altui om, acela, în loc să-mi spună eu cred că greșești, și uite de ce, o să înceapă să se lege fix de faptul că eu sunt altfel. Mă distrează foarte tare cei care îmi spun: du-te acasă la tine! Unde să mă duc acasă la mine? La Iași, unde m-am născut și am stat primele trei săptămâni din viața mea? România e casa mea. E mult mai simplu să îți imaginezi că îl ataci pe celălalt invocând ce are diferit de tine, decât să îi aduci niște contra-argumente, eventual valide. Când eram mică, nu era vorba neapărat de a mă jigni, cât era curiozitate.

Tu te simțeai altfel?
Laura Nureldin: Nici acum nu mă simt altfel. Dacă mă întreabă cineva ce sunt îi spun că sunt româncă, pentru că e adevărat. Am cetățenie română, singura pe care o am de altfel, m-am născut aici, am trăit aici. Am copilărit în zona 1 Mai-Kiseleff din București. Parcul Herăstrău e parcul copilăriei mele. Ce să fiu altceva decât româncă?

Ți se pare că lumea de acum e mai îngustă la cap decât lumea de atunci, de când erai tu copil?
Laura Nureldin: Da, în unele privințe da. Mă uitam la reacțiile de după nunta Prințului Harry cu Meghan Markle. Familia regală nu a avut nicio problemă că s-a însurat prințul cel mic cu o fată care e și mulatră, și divorțată, și americancă, și actriță, care are – vorba aia – toate defectele posibile (râde). În schimb oamenii de pe facebook aveau o mare problemă cu toate astea. Am scris și eu ceva despre asta, pentru că n-am înțeles reacțiile astea, nu în lumea asta, nu în anul ăsta, nu în 2018! Mi se pare incredibil. Și trist.

CITAT
“Dacă ar fi numai după mine, aș trăi numai în lumi paralele. De-aia și scriu fantasy. Ca să evadez. Constat că nu mai avem răbdare unii cu alții. Dacă tu nu ești de acord cu felul în care gândesc eu, nu contează care sunt argumentele tale, înseamnă că tu nu gândești deloc. E înspăimântător. Nu mai vorbim cu ceilalți. Toți avem mereu dreptate! Nu se poate așa ceva.”
LAURA NURELDIN, SCRIITOARE