a

Roxana Dumitrache, absolventă de studii europene la Londra: „Tinerii de azi sunt mai relaxați și mai echipați pentru viață decât cei din generația mea!”

- - 58- 3151 vizualizari

Originară din Suceava, Roxana Dumitrache este absolventă de SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative) și masterand în studii europene și filosofie politică la London School of Economics and Political Science. A ales Facultatea de Științe Politice pentru că i s-a părut „genul de facultate-hibrid, din care nu ieși cu o profesie certă, ci cu o devenire intelectuală completă sau, sigur, la acea vârstă, cvasi-completă”. De-a lungul anilor, a lucrat la Comisia Europeană și a făcut practică la Ministerul de Interne al Marii Britanii, însă a hotărât să se întoarcă în țară.

  În prezent, Roxana lucrează în diplomație culturală, la ICR (Institutul Cultural Român), însă mărturisește că viața ei profesională are și o importantă dimensiune civică. „Scriu și am un job full time de cetățeanactiv. Fac parte dintre cei care se străduiesc să facă țara asta să arate ca un spațiu din care nu doar fugi cu primul avion, ci în care te și întorci.”

Ce te-a determinat să faci un master la Londra?
A
m plecat dintr-o foarte frumoasă plictiseală salvatoare. Eram plictisită să caut în ofertele masterale din România un program care să mă mulțumească si să răspundă tuturor intereselor mele academice. Mai mult, trebuie să admit oricât de antipatic sună, că în România mi-a fost mereu „prea ușor”. Terminasem prima studiile de-a lungul timpului și era o inerție care m-ar fi blazat. Aveam, deci, nevoie să aplic la cele mai bune școli ale lumii și să văd cum mă refuză. Sau, cel puțin așa mă gândeam eu.

Am aplicat la Oxford, Cambridge și London School of Economics (LSE). Exact în această ordine am primit și scrisorile de acceptare, cu mențiunea că la Oxford am avut inițial parte de un refuz pentru prima opțiune masterală. Și am ales LSE pentru că era pe primul loc in topurile internaționale la categoria European Studies. Am terminat, deci, și asta e un paradox acum, într-o Anglie care își construiește Brexit-ul, studii europene și filosofie politică la Londra.

Ce diferențe ai sesizat între sistemul de învățământ din România și cel din Marea Britanie?
Diferențele dintre cele două sisteme sunt mari, dar nu fundamentale. Dacă ar fi o cursă între cele două sisteme, școală britanică ar fi  atletul crescut de mic pentru a face performanță, cu musculatura perfectă, cu echipamente sofisticate și hrană atent monitorizată, care aleargă de secole, dar ușor blazat de succesele repetete. Succesul poate și obosi, oricât de bizar sună.

Păstrând analogia, școală românească ar fi  atletul durduliu de mic și cam extenuat, obligat să caute improvizații și soluții, să se descurce în condiții precare, de subfinanțare, cu profesori care încă nu au salarii decente, în școli care uneori arată exact că după bombardamente (să ne amintim exemplul recent al școlii din București în care s-a prăbușit tavanul și doar hazardul a făcut să nu fie elevi la cursuri atunci). Dar dincolo de contratimpul acesta, școală românească recuperează, e într-un soi de „Run, Forrest run” perpetuu, reușind să formeze elevi și studenți care sunt adaptați total lumii.

Cea mai mare diferență e că în sistemul britanic studenții au o viață intelectuală foarte plină, care depășește programul canonic al cursurilor. În fiecare joi, de pildă, noi ne întâlneam în pub-ul facultății cu profesorii noștri și discutăm liber despre tot soiul de lucruri: politică, subiecte din sfera eticii politice, istorie recentă. Niciodată nu am simțit că un profesor din România ar fi interesat cu adevărat de ce reprezintă un student ca individ dincolo de limitele disciplinei predate, de cum se poziționează el în lume, nu doar la ora de curs și față de disciplină predată. Asta cred că lipsește din mediul academic românesc: viața academică.

În facultate ai lucrat la o cercetare despre identitățile colective ale societății din Albania. Cum a fost și ce ai aflat?

Eram în anul doi de facultate și aplicasem la o școală de vară în Korcea, Grecia. Era o școală de antropologie, deși e mult spus. Reprezenta o prima plonjare în metodele de cercetare. Unul dintre profesori își revizita terenul de cercetare din Albania – e un soi de ritual al antropologilor de a-și revizita terenul studiat la distanță de doi ani. Dintre participanții școlii de vară, am fost selectați câțiva să ii urmăm și eu am fost printre ei. Așa se face că am petrecut mult mai mult timp decât estimam în Albania, m-am reîntors după și am avut o micro-cercetare separată.

De fapt, pe mine mă interesa cum cele două comunități – cea  musulmană și cea creștină își „împart” orașul și cum această negociere permanentă a spațiului afectează relațiile dintre cele două comunități. Am intrat, inevitabil, în multe case din Permet și am ajuns inclusiv să învăț să gătesc si sa cos de la femeile musulmane, să petrec timp cu ele și copiii lor. Probabil că atunci am devenit feministă.

De-a lungul anilor, ai lucrat la Parlamentul României și Comisia Europeană și ai făcut practică la Ministerul de Interne din Marea Britanie. Cu ce ai rămas din aceste experiențe?

Nu am fost genul de studentă care a vânat stragiile, dar am fost educată și m-am autoeducat să îmi completez CV-ul cu tot felul de internship-uri și concursuri. Așa credeam atunci, iar acum sunt convinsă că sunt ocaziile perfecte de a-ți da seama ce îți dorești să faci pe viitor. Sau, evident, ce trebuie să eviți ca job.

În cadrul Comisiei Europeane cred că a fost experiența cea mai apropiată de un job pentru că stagiile oferite bianual de Parlamentul European și de Comisia Europeană sunt extrem de serioase și presupun o disciplină a muncii – de la presiunea unui deadline, un salariu lunar, o viață la Bruxelles sau Strasbourg la un program apropiat de cel al unui funcționar european. Până atunci, eu credeam că acesta va fi dreamjob-ul meu și că mă voi pensiona ca funcționar public in mediul eurocrat. In timp, mi s-au schimbat opțiunile, însă aceste stagii mi se par foarte importante în cariera sau proto-cariera unui absolvent și le recomand cu toată căldura.

Cum a fost experiența ca speaker de la TEDx? 
Amuzantă, în primul rând. Mai interesant e să ai un discurs feminist la un TEDx în România pentru că reacțiile sunt diverse: de la exageratul „mulțumesc că exiști” la ironie și sarcasm. Și, sigur la multe reacții de tipul: feminismul nu e chiar bau-bau, nu e o atitudine belicoasă față de bărbați, e o poziționare corectă și nu trebuie să fii feminist sau feministă ca să observi că există inegalități de gen.

Cum vezi tu actuala generație de tineri ai României și cum se vede viitorul lor în țară?
O să vexez puțin, dar eu cred că tinerii de acum sunt mult mai inteligenți decât noi, mult mai relaxați și mai echipați pentru viață. Eu nu mai sunt chiar foarte tânăra, nu sunt din generația millenials, ci am 30 de ani și constat cu bucurie și admirație cât de diferiți în bine sunt cei care au acum 20 de ani. Mi se par niște supraviețuitori cumva pentru că aud mult mai des decât auzeam noi faptul că sunt „generația pierdută”, că nu au citit „Frații Jderi” în copilărie și că nu știu cine e Hemingway, dar de fapt lucrurile nu stau chiar aşa.

Eu am norocul de a merge în liceele din România și de a interacționa cu elevi din clasele a XI-a și a XII-a și mi se par generoși, activi, creativi, toleranți, cu simț moral. Sigur, probabil o treime dintre ei vor pleca să sudieze și se vor stabili in afara României, însă ar fi un egoism feroce să le reproșăm asta. Mie mi-ar plăcea, de pildă, ca tinerii de 16 ani sa își poate exercita dreptul de vot pentru că intuiesc că ar schimba dinamica politică.

De la Londra, ai hotărât totuși să revii în țară. De ce? Cum crezi că ar putea fi oprit exodul studenților din România?
Încă stârnește mirare întoarcerea mea mai ales că a fost una dorită de mine, nu impusă de context. Lucram la Bruxelles, îmi plăcea de multe ori ce făceam, simțeam că am o șansă reală de a face schimbări pe policy chiar de la nivelul meu, însă mie mi-a fost tot timpul clar că acasă e România. Și România poate fi schimbată din afară, însă trebuie schimbată și din interior chiar dacă e mai incomod, mai complicat, mai aproape de o formă de masochism uneori.

Cred că exact așa poate fi oprit exodul tinerilor. Prin modul în care noi, cei din România, cei încă masochiști, suntem cetățeni full-time și ne străduim să facem țara asta să arate ca un spațiu din care nu doar fugi cu primul avion, ci în care te și întorci.

Ce sfaturi i-ai da unui absolvent de liceu român care vrea să plece la studii în străinătate?
Să aibă curaj, în primul rând, și să își urmeze mintea și sufletul în același timp. Foarte puțini au onestitatea de a povesti despre experiența plecării cu tot ce înseamnă ea: fascinația unui spațiu nou și a oamenilor noi, un mediu de învățare care poate timora uneori, o libertate extraordinară, dar și o formă de singurătate și de dezrădăcinare despre care se vorbește rar sau deloc. Cred că e bine să fie pregătit/ă și pentru momentele în care dorul de casă poate fi copleșitor. Și un sfat pragmatic, de data asta: nu toate termenele limită sunt flexibile ca în România, iar asta e valabil pentru orice eseu de seminar sau curs, dar și pentru trimiterea aplicațiilor. Așa că un deadline nu se negociază.

 

 

58 recommended
3151 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Ionut Axinescu


Bookmark?Remove?

Csibi Magor, ecologistul român stabilit în Coreea de Sud care luptă pentru salvarea planetei:„Soluția este să ne unim, nu să împărțim oamenii în buni și răi!”

-

Politolog la bază, Csibi Magor a reprezentat România în Parlamentul European între 2007 și 2009, a lucrat o perioadă și ca jurnalist, însă în ultimii ani s-a dedicat exclusiv protejării mediului în care trăim. „Am realizat destul de repede că tema centrală a d... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Giorgiana Vlăsceanu, informaticianul care le învață pe românce secretele din IT: ”Avem un procent mare de femei care lucreaza in zona tech, cu mult peste media UE, iar asta este un plus pentru Romania!”

-

Giorgiana Vlăsceanu este absolventă a Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universitatii Politehnica din București, unde acum urmează un program de master. Printre numeroasele sale activități de educație digitală pentru copii și de voluntariat, ... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Irina Țuca, studentă la drept în Marea Britanie: „Tinerilor romani trebuie să li se ofere mecanismele necesare prin care să facă viitorul să arate cât mai bine”

-

Absolventă a Colegiului Național „Sfântul Sava” și campioană la debate în perioada liceului, Irina Țuca studiază acum dreptul la cunoscuta universitate Cambridge, din Marea Britanie, din „ambiția de a-și depăși limitele și pentru a-și da șansa să încerce ceva ... Mai mult »