a

Proiecţia filmului „Pădurea spânzuraţilor”, de Liviu Ciulei, la sediul MNLR

- - 75- 114 vizualizari

Proiectul „Filmul şi Literatura” continuă joi, de la ora 19.00, la sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române, cu proiecţia filmului „Pădurea spânzuraţilor”, în regia lui Liviu Ciulei.

După succesul primei ediţii din toamna anului 2017, la care au participat importanţi regizori români precum Cristi Puiu, Radu Jude, Marian Crişan şi Andrei Cohn, în acest an sunt organizate cinci serate de proiecţii de filme artistice şi documentare cu caracter istoric.

„Pădurea spânzuraţilor” este o ecranizare din 1964 a romanului omonim al scriitorului român Liviu Rebreanu. Regizat de Liviu Ciulei, a fost primul film românesc care a obţinut o largă recunoaştere internaţională. În anul 1966 a câştigat categoria „Première Oeuvre” a Festivalului de Film de la Cannes. Producţia a fost realizată în anul 1964 de Studioul Cinematografic Bucureşti, studiou care funcţiona deja în noul Centru de Producţie Cinematografic construit la Buftea. Liviu Ciulei l-a ales pe tânărul actor Victor Rebengiuc în rolul principal, al locotenentului Apostol Bologa, rol care l-a consacrat. În film mai joacă, de asemenea, însuşi regizorul (în rolul lui Klapka) şi actriţa Ana Széles (în rolul Ilonei). Producţia este una alb-negru.

La dezbaterea de dinaintea proiecţiei filmului, moderată de Ileana Bârsan, participă prof. univ. dr. Silviu Angelescu şi prof. univ. dr. Constantin Hlihor.

Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei prin Muzeul Naţional al Literaturii Române şi în parteneriat cu ADOC (Asociatia pentru Dezvoltarea Obiectivelor Culturale) şi CNC (Centrul National al Cinematografiei).

ADOC (Asociaţia pentru Dezvoltarea Obiectivelor Culturale) este o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în anul 2014, axată pe creşterea vizibilităţii asupra obiectivelor culturale şi turistice din România, crearea de proiecte software (portaluri, aplicaţii) în vederea eficientizării metodelor de localizare a punctelor de interes turistic şi cultural din diferite regiuni ale ţării.

Pe 30 august, este programată proiecţia filmului „Neamul Şoimăreştilor”, în regia lui Mircea Drăgan.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

75 recommended
114 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »