L-am cunoscut pe Codruţ acum mulţi ani, prin 2007-2008, pe vremea boom-ului blogurilor din România. Pe vremea aceea, înainte ca Facebook să pună stăpânire pe tot, toată lumea credea că are talent la scris şi încerca să şi-l arate pe un blog personal. Majoritatea erau foarte slabe, evident, dar în jurul celor bune se formau şi comunităţi de cititori şi comentatori, iar în câteva dintre acestea îl puteai găsi şi pe „codru”, care se remarca prin umorul de calitate şi echilibru, deşi era mezin în cele mai multe cazuri.

În anii care au urmat şi-a cultivat şi antrenat talentul, ajungând în prezent să scrie pentru câteva dintre publicaţiile online de vârf din domenii diverse, singurul regret (aparent) fiind acela că şi-a pierdut prima dragoste: blogul său de poezie, pe care îl avea de când era mic şi pe care speră să-l recupereze printr-un apel emoţionant din finalul acestui interviu.

Lumea te ştie ca scriitor, pentru asta te-ai pregătit sau ai ajuns cumva neaşteptat la cariera asta?

În primul rând, vreau să îți mulțumesc că ești dispus să-ți induci cititorii în eroare numindu-mă scriitor.

Eu am început să scriu prin liceu. Erau poezii și mici texte pe care nu se uita nimeni, în afara bunicului meu și a câtorva gagici, atunci când situția o impunea. Eu am terminat mate-info în liceu, apoi am făcut ASE-ul, deci în niciun caz nu m-am pregătit special pentru scris. Îmi plăcea Sorescu, mă distram cu romanele lui Sharpe și Woodhouse. La facultate, când am ajuns în regie, cheltuiam banii pe cărți, restanțe și Burger la doi litri (asta era o bere – să facem precizarea pentru cei mai tineri). Aveam timp berchet să scriu și să citesc, deci cam asta făceam.

Scrii despre industria publicităţii, despre fotbal, despre tenis, despre politică (mai rar). Ai, dintre ele, un subiect preferat, care te inspiră îndeosebi?

Dintre cele enumerate de tine, adică cele care-mi permit să plătesc facturile și să descind, din când în când, pe Otopeni, pe primul loc vine tenisul. Într-o vreme, mai mult îl priveam, îl citeam și-l scriam. Acum, sunt bucuros să raportez, mai mult îl joc. Și fac cursurile de arbitri.

Deci, cum spuneam, nu mai scriu atât de mult ca înainte, dar tot m-am bucurat că m-ai întrebat dacă vreau să facem interviul ăsta. Mi-am zis ”Iată, ce bine! Încă un prilej să vorbesc despre tenis”. Altundeva decât în locurile obișnuite, adică. Nu prea am eu multe de spus, dar despre tenis o să-ți fac capul mare și fără să-mi pui berea în față. De exemplu, pe blogul lui Meșter scriem despre Grand Slamuri, iar partner in crime ne este Porsche Romania. Tot cu ajutorul lor, la fiecare slam, avem și o cauză socială pe care o susținem. O anunță Mircea după fiecare turneu.

Despre publicitate (și comunicare & creativitate, în general) scriu din vara lui 2015, când echipa de la IQads m-a luat în mansardă. M-am bucurat mult când am văzut că au sediul într-o mansardă la Victoriei, dar adevărul este că lucrez mai mult de-acasă. E un loc foarte mișto, unde Marius și Miruna conduc echipa și fac lucrurile să se întâmple în o mie de direcții.

Pe vremuri exista şi poetul Codruţ. Mai scrii poezie?

Foarte rar. Adică citesc poezie, dar nu prea mai scriu. Aveam codru.ro la un moment dat, unde scriam, încă de prin 2007, poezie. Dar am piedut domeniul, am uitat să plătesc la romarg și mi l-au suflat unii – Million Dollar Advertising. N-am reușit să dau de tipul ăla, să mă milogesc de el să-mi dea domeniul înapoi. Dacă citești asta, pls lasă-mă să-ți fac o ofertă, omule.

Faci parte din colectivul redacţional  al celei mai de succes publicaţii sportive independente din România, treizecizero.ro. Îmi poţi spune cum a apărut şi ce o diferenţiază de alte proiecte de acelaşi gen (ca să nu zic cheia succesului)?

Eu am început să scriu pe 30-0 în 2012, imediat după ce a apărut site-ul. Eram unul dintre cititorii fideli și comentatorii logoreici. Mi-a scris Adi Țoca să-mi propună să-mi dau cu părerea despre Roland Garros, care tocmai se juca. Așadar, Adi este fondatorul și ownerul. Iar din câte îmi amintesc că povestea la un moment dat, proiectul a apărut în mintea lui în timpul unui Federer – Djokovic la US Open. Meciul ăla a fost atât de dement, încât trebuia să se scrie despre el undeva așa cum trebuie. Iar de-acolo, nopți nedormite, turnee, Twitter, texte lungi, sute de mii de comentarii prin subsolul a sute de texte.

Cred că sunt mai mult chestii care diferențiază site-ul ăsta de pluton. Iar prin pluton nu mă refer la alte site-uri de tenis (lol), ci de presa de sport, în general. De exemplu, calitatea comunității care s-a strâns acolo (pe site, pe Facebook, pe Twitter). Evident, se mai ivesc bezmetici sau troli care comenetază pe lângă sau dau cu hate, dar echipa (Adi și Camelia, în primul rând) a avut grijă să păstreze aerul nu doar respirabil, ci de-a dreptul plăcut. E un efort considerabil ăsta și rezultatul este că se discută inteligent, în cea mai mare parte a timpului. Bine, asta e o urmare a încăpățânării lui Țoca, de fapt, că tot ai intrebat de cheia succesului. Probabil asta e – să crezi în produsul tău și să faci treaba așa cum trebuie, chiar dacă, uneori, îți dai (și ție, și altora) dureri de cap. Textele, mersul pe la turnee, designul, proiectele speciale, chiar și modelul de business – sunt făcute cu răbdare & respect pentru produs și cititor.

Scrierile tale sunt, în cea mai mare parte, comice, totuşi foarte puţine se referă la sfera politică. Nu e destul material, consideri subiectul neinteresant, de ce nu scrii mai mult conţinut pe tema asta?

Nu prea am timp, dar chiar mă preocupă subiectul. Poate nu neapărat să scriu despre asta, ci mai mult ca să învăț una și alta. Să înveți despre politică urmărind politica nu e treabă simplă în România.

Sigurul om cu care mai abordez subiectul, din când în când, este cumnatul meu, Ionuț, care a studiat și a predat prin afară știința asta a politicii. Mi-a dat să citesc niște cărți, sper să ajung și la ele cât mai curând.

Dar de scris, scriu destui pe facebook despre politică. Și-o fac al dracului de rapid – nici n-apuci să-ți scoți nasul din ale tale, că deja s-au dat toate glumițele și analizele pe temă.

Ţi-ai pus problema sau ai în plan să emigrezi, mai ales că poţi scrie de oriunde ai un laptop sau o tabletă?

Nu știu dacă e de mine chestia asta cu plecarea definitivă. Aș vrea să spun că rămân în țară 100% din solidaritate și dintr-o dorință de a pune umărul, însă adevărul este că am fost plecat și nu mi-a fost ușor. E drept, acum o eternitate. Am trait în Polonia o vreme, imediat după facultate, apoi în Elveția, unde am făcut un Master și am lucrat part-time la un start up miștocuț care avea sediul într-o fabrică de ciocolată. Frumoase experiențele, dar eu nu-mi fac prieteni foarte ușor, iar asta e boală grea dacă pleci dintre ai tăi.

Reuşeşti să tratezi viaţa de zi cu zi cu aceeaşi relaxare care răzbate din scrierile tale?

Nu. (Râde)

Ştiu că ai fost observator la alegeri de câte ori ai avut ocazia, ca voluntar. Te gândeşti să te implici în politică?

În 2016, la Parlamentare, am fost cu un prieten, Dragoș. Am fost observatori mobili și am început de la 6 dimineața, din Gherăseni, județul Buzău. De-acolo era bunică-miu. Am luat satele și comunele la rând. Dragoș era bad cop, eu eram good cop. Adică el îi freca pe ăia la cap de-I lua dracu, iar eu discutam și altceva decât normele din manualul observatorului. Până după prânz, se dusese vorba-n județ de ajunseserăm să parcăm mașina cu botul spre ”tai-o, nene”. A fost mișto. Am izgnonit primari și viceprimari din secțiile de votare, am luat la întrebări jandarmi care prea se adunaseră fără motiv în fața școlii (ehe, ce vremuri!), și am terminat treaba după vreo 22 de ore, în Glodeanu Siliștea, unde am asistat la numărătoare. Băse avea avea peste 2% atunci.

Anul ăsta, la Referendum, am fost singur și staționar. Am mers în Voluntariul lui Pandele, la o școală aproape de locul unde locuiesc. Am aplicat tacticile lui Dragoș, dar fiind foarte puțini votanți și probleme cam deloc, am sfârșit prin a mă împrieteni cu membrii comisiei. Of. A ajutat și faptul că reprezentantul USR de la mine-n secție, Iulian, e unul dintre cei mai mișto oameni pe care i-am cunoscut. Un corporatist care critica cu blândețe, iar pesediștii ascultau și puneau întrebări.

De intrat în politică… mă gândesc, da, dar habar n-am ce să spun mai mult de atât. E super că USR-ul și Cioloș adună mulți oameni de bine în rândurile lor, dar la un moment dat, mă gândesc că și din ei se vor cerne. Când nu va mai fi suficient să fii curat și exasperat de PSD (cele două criterii importante azi), o să avem nevoie de politicieni. Și nu toți tehnocrații merită un loc din care iau decizii pentru noi, eu așa cred. Aș vrea să înțeleg mai bine politica înainte să ma bag, dacă mă bag. Momentan, nu sunt membru, dar îi ajut pe cei de la USR Voluntari (avem un președinte foarte mișto aici – Bogdan Barbu) cu diverse taskuri pe partea de comunicare.

Cum de încă ai mail pe yahoo?

Știi episodul ăla din Friends, când toată lumea îl striga Toby pe Chandler? Pentru că prostului i-a fost nu-știu-cum să-l corecteze pe primul coleg care i-a zis așa, din greșeală? Eh, așa și io. E prea târziu pentru mine. Sunt Toby și n-am față de gmail.