Monica va debuta în curând în volum, la prestigioasa editură Charmides. Până atunci a făcut spectacol la Festivalul de Literatură și Traduceri de la Iași (FILIT). La Noaptea Albă a Poeziei a intrat în arena unde au citit poeții până înspre zori (în ordine alfa... Mai mult »
Maria Panainte are o poveste foarte frumoasă. Este din Chișinău și nimeni nu o credea când spunea că va ajunge actriță la București. Dar a ajuns, ba chiar una dintre cele mai apreciate tinere actrițe din țara noastră la Gala HOP (Gala Tânărului Actor), desfășu... Mai mult »
Andrei Ianuș este un foarte tânăr actor (tocmai ce a absolvit UNATC-ul), dar s-a făcut deja remarcat la începutul toamnei la Gala HOP (Gala Tânărului Actor), cel mai prestigios program pentru tinerii actori din România. Îl veți putea vedea și în “On the roof”.... Mai mult »
Alexandra (30 de ani) a urcat cel mai mult în carieră pe locul 25 în clasamentul WTA. Ar fi fost însă cu siguranță mult mai sus, dacă nu ar fi avut o perioadă marcată de accidentări (și acum e accidentată). După propriile estimări, fără toate aceste ghinioane,... Mai mult »
Nida a învățat la Leeds și Komamoto, a încercat de două ori să se întoarcă în România, dar nu s-a putut readapta la mentalitățile românești. S-a stabilit la Praga, în Cehia, și ne spune deschis că România a pierdut deja prea mult timp gonindu-și tinerii care î... Mai mult »
Prahoveanul (36 de ani) este un muzician de talie internațională. Un maestru al cornului, Ionuț predă la Conservatorul din Barcelona, iar acum se desăvârșește și în arta dirijatului. Andrei Crăciun Ultima dată când te-am văzut (n.r. – Ionuț a fost colegul meu ... Mai mult »
Theo (26 de ani) se află în acest an printre finaliștii Galei HOP, dedicată celor mai buni tineri actori din România. Andrei Crăciun Cine ești dumneata, Theodora Sandu? Care e povestea dumitale? Cum ai ajuns actriță? Salut, sunt Theodora, iar apropiații îmi sp... Mai mult »
Înainte să fie actor, Kostas a fost jurnalist – a lucrat zece ani la “Gazeta Sporturilor”. Andrei Crăciun Drum. Kostas Mincu, actor. De unde vine Kostas și unde vrea el să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actorul ... Mai mult »
Tânărul Ivașcu a debutat acum două luni la Casa de Pariuri Literare cu volumul “pe cer jetoane”. Cândva, cunoscându-l, Nora Iuga i-a dat o dedicație: “Lui Mihai, care va ajunge poet”. Fiind la curent cu debutul său, Nora Iuga i-a mai dat o dedicație, pe o altă... Mai mult »
Pe Vlad îl puteți vedea, printre altele, și în apreciatul spectacol Pădurea spânzuraților (regia: Radu Afrim), la Teatrul Național din București. Andrei Crăciun De unde vine Vlad și unde vrea el să se îndrepte? Cum s-a format actorul de astăzi? Tot vine de cân... Mai mult »
Florian trăiește în Austria, predă la Universitatea Mozarteum din Salzburg (unde a fost și student), este un muzician cu o complexă carieră de talie europeană. Pentru el, acasă însă a rămas România. Andrei Crăciun Florian Podgoreanu, pianist mai ales. Mă uit a... Mai mult »
Tânărul actor – care poate fi văzut la Naționalul din capitală și la Teatrul Metropolis, tot din București – a vrut, când era mic, să se facă fie preot, fie miner. Din fericire nu s-a făcut. Andrei Crăciun Drum. Paul Radu, actor. De unde vine Paul și unde vrea... Mai mult »