Cartea care a revoluționat întreaga lume, “Sapiens”, a cucerit și zeci de mii de români în ultimul an, iar la “Bookfest” s-a aflat în topul celor mai vândute volume. “Sapiens” îmbină istoria și știința și explică de ce oamenii au ajuns specia dominantă pe Pămâ... Mai mult »
Absolvenții clasei a XII-a care au urmat cursurile unui liceu aflat în mediul rural vor beneficia de locuri speciale la facultățile din București și alte mari orașe, potrivit ministrului Educației, Valentin Popa. Potrivit ministrului, doar elevii care au termi... Mai mult »
Peste 100 de sculpturi, unele de peste 6 metri înălţime, realizate din aproximativ 80 de tone de material, vor fi prezentate începând din 16 iunie, la Castelul Cantacuzino, în expoziţia „100 de ani România. 100 de sculpturi. 100 de zile”, un evenim... Mai mult »
Mircea Nedea, profesor la Iași, ajută tinerii absolvenți de liceu să intre la Facultatea de Medicină, meditându-i gratuit. Împreună cu soția lui, au ajutat deja 70 de adolescenți să intre la facultatea mult dorită. Face asta de 7 ani și nu se oprește. „Eu, la ... Mai mult »
Premiera spectacolului „O capră, un lup şi trei iezi simpatici”, în limba germană „Eine Ziege, ein Wolf und drei sympathische Zicklein”, va avea loc luni, de la ora 18.00, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” din Sibiu.... Mai mult »
Pentru că pe copii i-am ignorat deseori în serialul nostru, folosim acest 1 iunie pentru a ne aminti care erau jocurile copilăriei acum 50, dar și acum 100 de ani. Înainte de tablete, telefoane mobile, kendama sau chiar tetris ori aparate de radio, jocurile co... Mai mult »
Pare ca un titlu de carte, dar este adevărat. Se numește Miruna Elena Ignat, are opt ani și este elevă în clasa a II-a, în Galați. Fetița este un mic geniu cu multe pasiuni: pictează, compune creații literare, oranizează licitații caritabile și a scris nu mai ... Mai mult »
Prinţul Charles a vizitat miercuri, 31 mai, Muzeul Naţional de Artă al României, pentru a admira colecţia de desene şi acuarele ale renumitului pictor maltez de sfârşit de secol XIX Amedeo Preziosi. Vizita Prinţului de Wales în Galeria de Artă Grafică a durat ... Mai mult »
O aplicație lansată de trei studenți din Copenhaga, numită „Hold”, încurajează tinerii să renunțe la telefonul mobil prin metoda recompensei. Aplicația este creată special pentru elevii care petrec prea mult timp pe telefonul mobil, așa că cei care reușesc să ... Mai mult »
Salonul de Carte Bookfest 2018, care reuneşte peste 150 de edituri şi are ca invitat de onoare SUA, se va deschide miercuri, la Romexpo. Desfăşurată timp de cinci zile, în perioada 30 mai – 3 iunie, pe o suprafaţă cu 50% mai mare decât în anii trecuţi, d... Mai mult »
„Fixeur”, de Adrian Sitaru, care a fost propunerea României pentru o nominalizare la Oscar, a primit marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor, la gala care a avut loc luni seară la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde lungmetrajul „Ana, mon amour”, pe care... Mai mult »
În 1935, în Parcul Carol, autoritățile locale au deschis publicului o machetă de circa 100 de metri în care își imaginau cum va arăta capitala la finele secolului care de-abia începuse. Cu ideea proiectului venise însuși primarul mustăcios și simpatic al Bucur... Mai mult »