De fiecare dată când îi întreb pe tinerii studenți, proaspăt absolvenți de liceu, ce vor să facă în viață sau de ce și-au ales drumul pe care îl parcurg, mulți spun, cu speranță, că vor să schimbe lumea.  Lumea se schimbă de la sine, responsabilitatea fiecăruia este să aibă grijă de ograda lui, fiindcă la început, cel puțin, nu ai influență să schimbi ceva dincolo de ceea ce se află în mediul apropiat.

„That being said”, cum spun englezii, am avut și surprize plăcute să întâlnesc tineri care încearcă să nu își piardă visele și speranțele, așa cum le-am pierdut mulți dintre noi pe parcurs, și fac tot posibilul să realizeze ceva dincolo de ei. Octavian Movilianu are 19 ani și studiază un domeniu de viitor – Informatica – la una dintre cele mai vechi și prestigioase universități din lume: Oxford. Octavian spune că pentru el Informatica nu este un scop în sine pentru o carieră în domeniu, ci o cale spre a schimba lumea. Vrea să se întoarcă în România pentru a schimba mentalități fiindcă, spune el, românii simt că nu au speranță. Octavian face parte din noua generație de tineri visători care sunt motivați de ideea de schimbare, de o lume mai bună. A pornit pe drumul acesta în clasa a XI-a când a luat decizia de a da admiterea la Oxford, în urma unor consultări cu niște colegi mai mari care deja își încercaseră șansele la universități de prestigiu din străinătate și reușiseră să intre. Absolvent al unuia dintre cele mai bune licee din țară, Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, Octavian a fost chiar unul dintre elevii îndrumați de profesorul britanic Simon Parker, a cărui poveste v-am prezentat-o deja.

Cum ai decis să dai la Oxford?

Când eram în clasa a XI-a, la pregătirea pentru Lotul Lărgit de Fizică, am discutat despre facultăți cu elevii de a XII-a care deja aplicaseră și au fost acceptați sau au primit oferte condiționate. Atunci am înțeles că Oxford nu este un loc exclusivist și că aș avea șanse să intru.

De ce tocmai Oxford și nu Cambridge, sau altă universitate?

În primul rând am vrut să rămân în Europa și cunoscând engleza bine, Marea Britanie era în topul alegerilor, SUA era prea departe de casă. De ce Oxford și nu Cambridge? Părerea unui coleg pe care îl respect a fost că Oxfordul ar fi o alegere mai bună global.

Ai fost olimpic?

Da, am fost olimpic național la Fizică, Informatică și Matematică în clasele VII-XII, dar fără rezultate spectaculoase în afară de calificarea în lotul lărgit și participarea la un concurs international de matematică. Tot în clasa a XII-a am luat locul trei pe echipe.

Cum ți-ai ales specializarea?

Așa am simțit atunci, nu am avut neapărat niște criterii obiective, dar m-a tentat specializarea pentru care am aplicat:  Computer Science & Philosophy. Mi-a fost destul de greu, inițial, pentru că eram pasionat de diverse domenii și e greu la 18 ani să alegi deja calea spre o meserie. Am citit pe site-ul universității descrierile cursurilor și posibilele cariere și când am descoperit acest curs, a fost dragoste la prima vedere. Am fost convins că asta îmi doresc, chiar asta am scris în eseul motivațional. Menționez de acum că am fost admis la Computer Science, nu și la filosofie, abia în timpul facultății am înțeles de ce.

De ce?

În scrisoarea de acceptare nu mi-au spus de ce, însă au simțit că pot da mai mult pe Computer Science, filosofia fiind destul de grea pentru un străin din cauza eseelor, nu din cauza materiei. La celelalte facultăți din Marea Britanie am primit ofertă pe Computer Science & Philosophy, dovadă că nivelul de așteptare este unul diferit. Cursul de Computer Science este la nivel academic, nu este o pregătire pentru „industrie”, ni se predau concepte, facem demonstrații în care limbajul de programare este o unealtă auxiliară.

Cum a fost în prima zi, la primul curs?

Pentru cei din colegiul meu (University ) se organizează în fiecare an pentru studenții din anul întâi o pregătire la matematică înainte de începerea anului universitar. Profesorul a simțit că am emoții și la sfârșit mi-a zis să nu mă sperii, pentru că elevii care vin din Est au tendința de a demonstra riguros totul; mi-a zis că sunt bun și să nu-mi fac griji pentru că e un alt mod de predare.

Cum ai dat de Simon Parker și cum te-a ajutat?

Am păstrat legătura cu profesoara de engleză din clasele primare și ea știa că vreau să aplic în Marea Britanie. Îl cunoștea pe Simon și mi l-a recomandat cu căldură pentru că știa de la el că foștii elevi din liceul meu, chiar și șefi de promoție, au fost îndrumați greșit de alte persoane, adică nu spre facultăți de top, la care ar fi intrat fără probleme.

Crezi că fără el te-ai fi descurcat?

Nu știu dacă aș fi intrat la Oxford. În primul rând aș fi fost foarte stresat, iar Brașovul nu era un oraș cu tradiție în a trimite elevi spre facultățile de top.

Cum ai aplicat la Oxford?

Până în 15 octombrie a trebuit să trimit aplicația standard pe UCAS pentru cele maximum cinci facultăți cât se trec pe fișă. La mijlocul lui noiembrie am susținut un examen de matematică, la British Council, în București, iar la 1 decembrie, cu o săptămână înainte de interviu, am primit invitația chiar la colegiul la care am aplicat. Am avut cinci interviuri: trei la colegiul meu și am fost invitat la alt colegiu pentru încă două (St. Catherine). Interesant este că am dat interviurile la cel mai vechi colegiu (University) și la cel mai nou (St. Catherine) din Oxford. York ar fi fost a doua alegere în cazul în care nu intram la Oxford, dar am mai primit oferte la Exeter și Glasgow.

Examenul de matematică era pentru admitere?

Da, era unul dintre factorii importanți pentru a decide dacă mă cheamă la interviu sau nu. Examenul are un alt stil decât concursurile sau olimpiadele noastre, de exemplu prima problemă era formată din 10 grile, însă nu este suficient să încercuiești răspunsul, trebuie să arăți pe scurt cum ai gândit.

De asemenea, din zece probleme, numai cinci se punctează, iar ei recomandă să le rezolvi în funcție de cursul la care aplici (Mate sau Info). În plus, nu afli nota nici dacă pici, nici dacă iei și, după ce m-au acceptat, nici nu mi-am mai pus problema…atât de fericit eram.

„Când am aflat că sunt admis, a fost o stare de euforie incredibilă”

Cum ai reacționat când ai aflat că treci la următoarea treaptă?

Mi-au trimis un e-mail cu o săptămână înaite de interviu. Nu ne-a venit să credem, am început să țopăi cu familia prin casă, chit că era 10 seara.

Și cum a fost la interviu, emoții mari?

Uriașe!

Ce te-au întrebat?

Primul interviu a fost diferit, totul desfășurându-se sub forma unei discuții practice despre rezolvarea unei table de Sudoku și securitate cibernetică. La final mi-a zis profesorul că el a scris cărți de referință în domeniu… am ieșit tremurând. Restul interviurilor au fost mai „matematice”, dorind să vadă logica mea. Interviurile au avut loc în decembrie, iar pe 11 ianuarie am primit răspunsul, tot pe e-mail.

Și cum ai reacționat atunci?

Știam că în ziua respectivă trebuia să vină. Am fost fericit, dar în alt mod decât atunci când am fost chemat la interviu. Eram la birou și nu mă puteam mișca, apoi mi-am sunat părinții pe care i-am chemat urgent acasă, a fost o stare de euforie incredibilă, e imposibil de descris.

Ce condiții ți-au dat?

Minimum media 8 la Bac plus examen de limbă. Am luat 9,30 la Bac și pentru examenul de limba engleză, am dat IELTS.

Nu am avut nicio problemă de adaptare, Oxfordul fiind o „a doua casă”

Cum a fost prima zi de la Oxford?

Am primit o cameră, care spre surprinderea mea e mai mare decât cea de acasă și este  toată a mea, cu tot cu balconaș; am cunoscut jumătate dintre colegi și pot spune că n-am avut nicio problemă de adaptare, pur și simplu am simțit că locul meu este acolo.

Și cum e atmosfera acolo?

Colegiul e ca o familie și Oxford ca o a doua casă. Mi-am făcut prieteni foarte repede. Avem foarte multe evenimente în care ne încurajează să socializăm: baluri mascate, cine formale, societăți specifice colegiului. Se bea în pub, dar nu mai mult ca în România, atunci când ieșim în bar mergem să vorbim într-o altă atmosferă și nu este o activitate zilnică.

Deci e mai bine la Oxford decat la Cambridge?

Da! De aceea îi batem la celebra cursă de canotaj în fiecare an.

Mai sunt români acolo cu tine în an?

Mai este un român, cu un an mai mare, care studiază aceeași specializare, Computer Science, și a absolvit tot liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, iar în an cu mine mai este o româncă din Iași care face Earth Sciences (Științele Pământului).

Cum sunt profesorii?

Sunt foarte apropiați de noi și ne predau cu pasiune. Profesorul de Algebră Liniară, spre exemplu, ne-a luat o dată gogoși americane când discutam despre aplicațiile cursului în viitor. Ei sunt acolo ca noi să înțelegem și să învățăm, trebuie să întrebăm până ne este clar. De asemenea, așa cum ei ne evaluează anual, și nouă ne este cerut „feedback” despre curs. La început, ce ne distra pe toți era că niciunul dintre profesori nu reușea să seteze corect proiectorul la prima lecție, deși eram în departamentul de informatică. Asta este o lecție de viață: neprevăzutul lovește oricând, în lucrurile cele mai simple.

Cum este structurat anul universitar?

Avem trei trimestre de câte două luni și vacanțe între ele de câte șase săptămâni plus cea de vară, deci învățăm tot șase luni pe an, ca la Cambridge.

„Informatica nu este un scop pentru mine, ci o cale”

Ce lecții de viață ai învățat în primul tău an la Oxford?

Cred că e cam devreme pentru întrebare, poate că nu realizez încă fiindcă s-au schimbat multe în jurul meu.

Ce vrei să faci mai departe în viață, după facultate?

Îmi doresc să mă întorc în țară.

…

Teoretic, cursul îmi oferă o largă deschidere și flexibilitate, îmi doresc să schimb ceva, nu sunt sigur că vreau să fac programare neapărat, îmi place foarte mult să comunic cu oamenii și să-i descopăr, să îi înțeleg… informatica nu este un scop pentru mine, ci o cale.

O cale spre ce?

O cale spre a schimba lumea

Ce ai schimba în lume, în România, spre exemplu?

În România lipsesc speranța, încrederea în oameni și într-un viitor mai bun, dorința de autodepășire, dar în jurul meu sunt mulți tineri care chiar își doresc să se implice.

Ce i-ai sfătui pe tinerii care vor să plece la studii în străinătate?

Pentru mine a fost esențial să citesc descrierea cursurilor, ce înseamnă plus posibile cariere și important este să crezi că poți ajunge. Trebuie să încerci și să fii convins că asta îți dorești să faci mai departe.

Citat: „Colegiul e ca o familie și Oxford ca o a doua casă”, Octavian Movilianu, student la Oxford .