Dorinţa de implicare şi schimbare în mai bine şi un simţ al responsabilităţii tinerei generaţii pentru a contribui la această schimbare l-au determinat pe Mihai Dragoş să se implice în schimbarea sistemului de educaţie din România. A absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti, a fost preşedinte al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi acum este preşedinte al Consiliului Tineretului din România, coordonatorul reţelei Monitori pentru Bună Guvernare a Alianţei pentru o Românie Curată şi lucrează, de asemenea, în Societatea Academică din România (SAR) pe un proiect care își propune să evalueze și monitorizeze integritatea universităților din România. Ca preşedinte ANOSR, a orchestrat protestele studenţilor din toamna 2013, când mii de tineri au ieşit în stradă să ceară mai multe investiţii în educaţie, 6% din produsul intern brut, nu în jur de 3% cât se acordă în ultimii ani, şi o voce pentru tineri în administrarea acestui sistem. Din punctul lui de vedere, tinerii au o responsabilitate să devină cetățeni mai activi fiindcă universitățile, România, Uniunea Europeană și lumea în general au nevoie ca de aer de mai mulți cetățeni preocupați de ce se întâmplă cu societatea. 

V.R.: Cum ai văzut sistemul de educaţie prin ochii de elev/student şi cum îl vezi acum?

Mihai Dragoş: Atât ca elev cât și ca student am îmbinat experiența de învățare din sistemul formal de educație cu educația non-formală sau concursuri școlare (mai multe tipuri de sport, olimpiade la diferite materii, structuri de reprezentare a elevilor și ulterior a studenților) și acestea au avut ponderi aproximativ egale în dezvoltarea mea. Poate că de aceea nici n-am resimțit personal la fel de puternic minusurile școlii și am văzut-o foarte mult ca o sursă de opțiuni, de resurse.

Ce te-a determinat să te implici direct în sistemul de educaţie?

Aveam și auzeam foarte multe nemulțumiri despre diverse aspecte din societate și la un moment dat am hotărât că am două opțiuni: să accept unele lucruri așa cum sunt și să nu mă plâng de ele sau să mă implic pentru a le schimba în bine, atât cât pot. Tot timpul m-au enervat comentariile „pe la spate”, neînsoțite de o intenție de implicare pentru a schimba ce e de schimbat. Asta se întâmpla undeva între sfârșitul școlii generale și începutul liceului. De atunci am fost implicat tot mai mult în structuri de reprezentare și încercări de îmbunătățire a diferite aspete ale sistemului de educație.

De ce Facultatea de Psihologie şi Şiinţele Educaţiei?

Psihologia m-a pasionat de la începutul liceului, înainte de a o studia la școală. Cu toate că am fost într-o clasă cu profil real în liceu și eram destul de pasionat și de științele exacte (am fost inclusiv olimpic național la chimie pe a VIII-a), iar părinții mei sunt ambii ingineri, interesul pentru psihologie s-a întârit în timp și am ales să studiez psihologia la facultate. În timpul facultății am devenit tot mai atras și implicat în educație și politici educaționale, fapt care m-a determinat să mă implic și în Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), în al cărei Birou de Conducere am activat 4 mandate (de câte un an), din care 2 ca președinte.

Cum a fost experienţa ANOSR pentru tine? Ce ai învăţat?

A fost o ocazie unică de a înțelege cum funcționează procesele decizionale în sistemul de educație și cum pot fi influențate deciziile la nivel național printr-o structură națională de reprezentare a unei categorii sociale, în acest caz studenții. Au fost foarte multe provocări de ordin administrativ, care țineau de identificarea de soluții de politică publică și argumentare a lor, de comunicarea publică, de asigurarea sustenabilității financiare și altele, toate fiind generatoare de învățare.

Ai putea spune că majoritatea studenţilor nu conştientizează defectele de sistem? E un fel de resemnare generală?

Studenții conștientizează majoritatea defectelor de sistem chiar dacă nu cunosc neapărat statistici detaliate. Există și resemnare, dar există și multă luptă care pare a fi resemnare din exterior. Mă refer aici la studenții care caută soluții individuale (cum fac să nu fiu afectat eu personal de defectele sistemului?) și care se angajează, merg în internshipuri sau activează în ONG-uri pentru a se dezvolta și/sau a se angaja. Există și implicare în schimbarea sistemului, problema e că această schimbare este foarte greu de realizat pe parcursul unui ciclu de studiu și de multe reușite beneficiază de fapt generațiile viitoare. În plus, cei care se implică în schimbarea sistemului sunt deseori denigrați de profesori și de conducerea facultății / universității, ignorați de colegi, descurajați de părinți și așa mai departe.

Știu și cazuri de studenți amenințați cu exmatricularea, organizații studențești date afară din sedii pentru că au fost critice, rectori implicați politic care acuză orice voce critică de interese „politicianiste” și tot felul de alte aberații de acest gen, care îi descurajează pe mulți. Din fericire există și exemple pozitive și organizațiile studențești au reușit în ultimii ani să ducă la adoptarea unui Statut al Studentului, obligatoriu pentru toate universitățile, să influențeze seminificativ metodologia de finanțare a universităților în favoarea studenților, să ducă la adoptarea unei metodologii privind centrele de consiliere și orientare în carieră, să obțină anumite creșteri bugetare și multe alte lucruri utile chiar dacă insuficiente pentru reforma profundă de care sistemul de educație are nevoie.

Foto: Consiliul Naţional al Elevilor

De ce să se implice?

„Cum îți așterni, așa dormi” nu e doar o zicală. Dacă fiecare generație pune umărul la îmbunătățirea școlii, facultății, sistemului de educație și aduce câteva ceva în plus, pe termen lung se crează un cerc virtuos de care beneficiază întreaga societate. Dacă defectele se rostogolesc și amplifică de la o generație la alta, cercul este vicios și toată lumea are de pierdut.

În plus, aproape toți cei care s-au implicat în facultatea / universitatea lor sau la nivel național și au chiar luptat să schimbe ceva spun despre experiențele respective că au fost printre cele mai importante, ca dezvoltare personală dar și în carieră, din anii studenției. Se dezvoltă valori etice, rezistență la stres, competențe de management organizațional, de proiect, comunicare, negociere, lucru în echipă și multe altele.

Ce sfat ai pentru tinerii care intră la toamnă în primul an de facultate?

Îi sfătuiesc să facă trei lucruri:

• Să profite cât mai mult de facultate pentru a deveni buni profesioniști. Să citească mult, să aplice cât mai mult din ce pot, să meargă la un stagiu de studii în străinătate, să întrebe profesorii când nu știu (ei se vor bucura și de cele mai multe ori chiar au ce să spună), să nu se ferească de bibliotecă și să nu se aștepte să îi tragă cineva de mânecă atunci când nu își realizează potențialul propriu, sunt șanse mici ca asta să vină din exterior.
• Să devină cetățeni mai activi. Universitățile, România, Uniunea Europeană și lumea în general au nevoie ca de aer de mai mulți cetățeni preocupați de ce se întâmplă cu societatea. Să citească presa măcar din când în când. Să intre într-o asociație studențească. Să citească Statutul Studentului și să nu-și lase drepturile călcate în picioare. Să iasă în stradă când cauzele sunt bune. Să meargă tot timpul la vot – contează.
• Să aibă grijă de ei înșiși. Să se distreze, să călătorească, să lege prietenii. Studenția deschide posibilități multe, e foarte frumoasă și trece repede. Să profite de ea cât mai mult.

Dacă ar fi să numeşti trei defecte de sistem pe care le consideri a fi cele mai grave, care ar fi acestea?

Școala e foarte rigidă și e imposibil să îți alegi cursuri / materii care te interesează, în afarea câtorva „pachete” predefinite. Se pierde enorm de mult potențial individual și blochează practic orice șansă a studentului sau elevului de a deveni stăpân pe propria educație. Mai mult, există mari dificultăți și în participarea studenților și elevilor în luarea deciziilor. Cea mai mare crimă împotriva educației este să creezi impresia că e o chestiune direcționată din exterior, de către profesor, când ea ar trebui să fie exact opusul, un proces asumat de cel care învață. Pe scurt, lipsa centrării pe student/elev a educației.

În al doilea rând, resursa umană se degradează foarte mult ca urmare a condițiilor inumane de salarizare a profesorilor debutanți. Tinerii sunt tot mai puțin interesați de o carieră didactică și se investește ridicol de puțin în formarea profesională continuă a lor.

Nu în ultimul rând aplicarea unei politici de tip „Patul lui Procust” în finanțarea sistemului de educație, abordare care condamnă la regres zonele deja defavorizate, dificile pentru cadrele didactice și de multe ori neatractive – școli în medii predispuse la sărăcie, violență, din mediul rural și altele.

Foto : ANOSR

Crezi că vom atinge obiectivele Europa 2020, sau ne facem iluzii? Cum va arăta Educaţia peste cinci ani? O viziune realistă.

Știm că România nu va atinge obiectivele Europa 2020 de când au fost stabilite și nu cred că ne facem nici măcar iluzii. Țintele sunt o medie pentru statele UE, iar cel puțin în domeniul educației noi suntem codași. Prin urmare, planurile de țară ale României au ținte mult sub cele europene (de exemplu, UE țintește ca 40% din tinerii între 30 și 34 de ani să fi absolvit învățământ superior în 2020, România are o țintă națională de sub 30%).

Peste 5 ani educația are toate șansele să arate (aproape) la fel. Știu că schimbarea este posibilă și sunt convins că va exista un moment de cotitură în evoluția educației din România la un moment dat în următorii ani, dar nu văd societatea pregătită să îl susțină și nici partidele politice parlamentare dornice să ia măsurile necesare. E foarte mult populism, puțină viziune și curaj aproape zero, plus multe „combinații” fără legătură cu interesul public. Cu o societate în mare parte complice voluntar, de o parte sau de alta a catedrei, la tarele sistemului, nu vom evolua. Și nu va veni vreun făt frumos să rezolve problema. Trebuie ca fiecare, din poziția pe care o are în sistem, să contribuie, până când se formează o masă critică suficientă. Sper sincer să mă înșel, dar prefer să trag un semnal de alarmă acum decât să vând iluzii, că tot spuneați de iluzii în întrebare.

Cine sunt oamenii care te influenţează?

Sunt foarte mulți oameni care m-au influențat, în diferite moduri. Profesori, actuali și foști lideri de organizații de tineret, activiști, rude, prieteni. În general nu urmăresc anumite persoane în mod deosebit și încerc să am contact cu puncte de vedere cât mai diverse și chiar divergente. Ultimul autor care mi-a influențat în mod real gândirea este matematicianul Nicholas Nassim Taleb și cartea sa „Antifragil”, prin care atrage atenția și asupra multor defecte ale modului în care se fac politici publice în lume în acest moment.

Ce faci acum?

Acum sunt Președinte al Consiliului Tineretului din România (CTR), structura de reprezentare a tinerilor și a organizațiilor de tineret din România. Lucrez de asemenea în Societatea Academică din România (SAR) pe un proiect care își propune să evalueze și monitorizeze integritatea universităților din România și în Alianța pentru o Românie Curată (www.romaniacurata.ro).

Ce vrei să faci pe viitor?

Nu cred în planuri pe termen lung. Întotdeauna am căutat să fructific oportunitățile care îmi permit să aduc o contribuție pozitivă societății în domenii care mă interesează și în care am simțit că pot aduce un plus de valoare. Voi face asta și pe viitor.

Te-ai gândit să pleci la studii în străinătate? De ce nu ai plecat până acum?

M-am gândit și sunt destul de sigur că o să fac și asta la un moment dat. Nu am plecat până acum pentru că am ales să mă implic în activități de reprezentare care nu permiteau absența mea din țară pe o perioadă mai îndelungată. Nu am în schimb nicio intenție de a trăi în străinătate pe termen lung.

CITAT: “Dacă fiecare generație pune umărul la îmbunătățirea școlii, facultății, sistemului de educație și aduce câteva ceva în plus, pe termen lung se crează un cerc virtuos de care beneficiază întreaga societate.” Mihai Dragoş, Președinte al Consiliului Tineretului din România.