Talentatul domn Iacoban. Radu Iacoban

- - 19- 321 vizualizari

GENERAȚIA URMĂTOARE. Peste trei luni, Radu Iacoban va împlini treizeci și trei de ani. Este unul dintre actorii tineri care s-au impus și în teatru (e angajat la Mic și joacă mult în independent, e în distribuția a zece spectacole) și în film (Amintiri din Epoca de Aur, Portretul luptătorului la tinerețe).

În 2013, Radu Iacoban, impulsionat de succesul internațional al iubitei sale, Ana Ularu, a plecat în Anglia să-și continue studiile. Putea să rămână la LAMDA (London Academy of Music and Dramatic Art), intrase, dar n-a avut bani. Anglia costă enorm.

S-a întors în România destul de frustrat. De atunci a început să scrie. A scris deja patru piese și toate au devenit spectacole care se joacă în teatrul independent, bucurându-se de public și apreciere (“Carpathian Garden” e printer cele mai premiate spectacole în festivalurile de teatru independent din România). Radu Iacoban le și regizează, iar acum vrea să dea la un master în regie de teatru, să aibă patalama la mână. Contează.

Radu Iacoban s-a născut în Moldova, a trăit în Banat, s-a pregătit pentru actorie în Moldova, a intrat la facultate în Ardeal, în cele din urmă a ajuns la București. Părinții săi locuiesc de mulți ani în Italia, în Latina. A avut și el acte de Italia, dar viitorul e aici, acasă.

Ce faci, maestre?
Vai, câte tâmpenii o să zic!

De ce o să zici tâmpenii, Radule?

Păi, nu mă pot abține.

De unde ești tu de loc?
Mă iei tare.

Ce să fac…
Sunt născut la Pașcani. Sunt crescut la Timișoara. Am stat și la Iași, am stat și în Cluj și în Sibiu și, până la urmă, am ajuns în București.

Și teatrul? Unde l-ai făcut?
Anul I la Cluj, apoi București.

Care sunt explicațiile logice pentru acest ciudat peregrinaj prin țara noastră?
M-am pregătit pentru actorie la Iași.

De ce?
Voiam să plec din Timișoara, să-mi iau viața în dinți.

Ai tăi sunt la Timișoara?
Au fost. Acum sunt în Italia. Taică-miu plecase de multă vreme din țară. Și eu ca un bun cap de familie rămas am hotărât să plec de acasă la Iași. Mi-a plăcut mie foarte mult să merg la Iași. Am stat acolo, m-am pregătit cu un actor, el mi-a zis să nu dau la București, că nu se face treabă chiar așa de serios. Așa că am dat la facultate la Cluj.

Cu ce actor te-ai pregătit?
Doru Aftanasiu.

E o obișnuiță să se pregătească oamenii care vor să dea la teatru la Iași să se pregătească cu el?
Oarecum. N-are o metodă de pregătire clasică – zi poezia așa sau așa. Te bagă într-un fel de atmosferă și deodată zice “bagă textul!”. E foarte mișto. Sunt mulți actori care s-au pregătit cu el. E Ionuț Caras la Cluj, sunt mulți, nu-i știu pe toți acum.

Hai să mă lămurești. Tu când ai plecat de la Timișoara?
În clasa a unșpea. În vacanța dintre a unșpea și a doișpea.

iacoban1

Radu Iacoban și varicela

Și unde ai locuit?
La o profesoară de engleză pe care o cunoscusem eu la un festival de teatru de amatori. Că jucam teatru de amatori în limba engleză la Timișoara. Mi-a zis: hai, treci pe la Iași. Și am trecut. Era ditamai căsoaia – casă brâncovenească, de familie, poveste lungă.

Te-a ținut doamna aia profesoară pe mâncare și pe băutură.
Mai aveam și eu niște bani la mine. După aia m-am dus iar în a doișpea, să mă pregătesc. Maică-mea n-a vrut să mă lase să stau singur într-o garsonieră, că, na, prevedea potopul. M-a lăsat la o profă de matematică foarte bătrână. Într-o zi, însă, am făcut varicelă și m-a dat aia afară pentru că nu își mai amintea dacă făcuse sau nu varicelă în copilărie.

Superb. Deci dumneata ai stat numai la Iași în clasa a doișpea?
Da. Și într-a unșpea în vacanța de vară. M-am mutat cu școala acolo.

Prima dată ai stat într-o casă boierească, la o profesoară de engleză. Apoi ai stat în casă la o profesoară de matematică foarte în etate care te-a dat afară după ce ai făcut dumneata varicelă fiindcă nu-și mai amintea ea dacă a făcut varicelă în copilărie.
Exact așa. Ai rezumat bine.

Și tu te pregăteai să dai la facultate în Iași?
Nu neapărat. Voiam să mă pregătesc pentru actorie, atâta tot.

Dar tu făceai deja teatru de amatori din liceu.
În engleză. Am fost într-o trupă de amatori în liceu. Eram coleg cu Alexandru Potocean.

Și de unde până unde ai început dumneata să joci teatru în engleză?
Era trupa asta în liceu. Era cool, îți dai seama. Aveam proiecte. Bonusul era că plecam de acasă.
În străinătate sau cum?
Nu. Prin țară.

raduiacoban4

Radu Iacoban și plecatul de acasă

Îți plăcea să pleci de acasă.
Era mișto –  o săptămână prin țară. Ne întâlneam oameni care aveam cam același scop. Publicul nu era format din spectatori obișnuiți. Publicul era format din celelalte trupe. Joy, happy-happy! Mergeam la Arad. Teatrul din Arad are o sală foarte mișto. Când mai vedeai că pică și lumina pe tine, era wow! Era cam cea mai tare senzație pe care o trăisem până atunci și am zis că asta vreau să fac toată viața.

Mai avusesei și alte idei sau erai un adolescent care nu știa ce voia să facă?
Voiam să dau la Academia de Poliție, speram să ajung până la urmă procuror. Era ok, îmi plăceau istoria și gramatica, aș fi intrat.

Și uite așa a pierdut țara noastră un reprezentant al legii și a câștigat un actor.
Da, aș fi făcut Dreptul în cadrul Academiei de Poliție.

Urmărești arestările și astea?
Prea puțin. Dar am mai urmărit pentru că am mai băgat ceva, câteva cuvinte, în “Carpathian Garden” (n.r. – spectacol scris de Radu Iacoban, în care joacă alături de Tudor Istodor; textul are legătură cu actualitatea românească). Up to date.

Și lumea gustă întoarcerea asta la realitatea imediată?
Unii nu, unii da. Oricum, textul la “Carpathian Garden” e destul de ever green, așa. Mai sunt mici detalii pe care le finisăm.

Să revenim la Iași. Ai dat la facultate la Cluj și ai făcut acolo primul an. La București cum ai ajuns?
M-am transferat cu facultatea.

De ce?
Nu-mi plăcea ce era acolo. Făceam cu o asistentă care era prea inovativă. Nu înțelegeam eu mare lucru. Clasa ei s-a cam destrămat, după ce am plecat și eu și Cătălin Babliuc și alți colegi…

Și Babliuc a plecat tot după anul întâi?

Da, am fost colegi.

Radu Iacoban și vârsta cristică

În ce an ai terminat liceul?
2000? Parcă așa.

Ai plecat pe 33 de ani, ca Iisus Hristos.
Da, mă duc repede spre vârsta mesianică.

La București în ce clasă ai ajuns?
La Gelu Colceag. Am făcut un ciclu de patru ani.

Ți-a plăcut aici?
Prima dată nu. Primul an nu mi-a plăcut deloc.

Unde locuiai?
În cămin.

Unde-s căminele?
În spate la Piața Alba Iulia. Sunt niște cămine de muncitori făcute pentru cei care construiau Casa Poporului și Bulevardul…

Victoria Socialismului, Unirii sau cum îi zice acum.
Așa, acolo.

Radu Iacoban și limacșii din cămin

Și era bine?
Nu era prea bine, îți dai seama. Anul doi a fost mai nasol că am stat la parter și am avut limacși. Am găsit o gaură și erau acolo. Și ne-a zis femeia de serviciu: dați și voi cu niște sare și mor. A, OK.

Ai stat la cămin tot timpul?
Am stat până în anul IV. Apoi m-am mutat într-o chirie.

Te ajutau ai tăi cu bani?
Îți dai seama.

Ești singur la părinți?
Mai am o soră.

Mai mică?
Da.

Și tu ai fugit de acasă și ți-ai abandonat mama și sora ca să înveți să fii actor pe la Iași…
N-a durat mult toată treaba asta. Și mama și soră-mea au plecat în Italia. Taică-miu făcuse un document de reunire a familiei. Am avut și eu buletin de Italia…

Radu Iacoban și orașul fascist

Unde stau ai tăi acum?
Într-un oraș fascist care se numește Latina. E un oraș fondat de Mussolini.

Și a rămas în continuare o nostalgie fascistă acolo?
Nu. E foarte tare orașul.

Nu e aproape de Roma?
Ba da. E orașul lui Lazio.

Când ai început să joci efectiv într-un teatru?
În anul trei de facultate. Jucam “Sex, drogs and rock’n’roll”. Se juca în același timp și la ACT și la Green Hours. Și era foarte ciudat. La ACT venea lumea fiindcă voia să vadă absolvenții. Noi eram anul trei, ți-am zis.

Erai bun?
Nu, nu eram. Îmi făcem monologul, dar eram cam crispat.

De ce?
În facultate trebuie să cam mergi pe ce îți cere profesorul. Aici a fost primul declic. Nu mai jucai în fața colegilor, era pe bune. Nu mai era o serbare. Era adevărat. Dacă sala reacționa, erai bun și pa.

Și la tine cum reacționa?
Destul de bine. Dar eu aveam și un monolog destul de ingrat, cu multe înjurături. Și nu doar că erau înjurături, erau înjurături scabroase. Mi-a plăcut de Sanda Manu care a venit la primul spectacol și mi-a zis: măi, băiatule, dacă trebuie să zici cu toate cele, zi ca lumea măcar!
Și abordarea asta te-a vaccinat.
Da, mi-a plăcut, cumva, experiența asta. A, OK, nu trebuie să fac pentru profesori…

Cum îți ziceau ție colegii?
Radu.

iacobansianaularu

Foto: Radu Iacoban și Ana Ularu

Radu Iacoban și tinerele

Nu aveai niciun supranume?
Nu. Pentru că aveam un coleg  – Radu Micu –, care chiar era mic. Și atunci el era “Micu”, iar eu eram Radu. Așa a fost să fie.

Ăsta a fost avantajul tău. Erai un Marlon Brando din anul tău de facultate? Erai gagicar?
Nu, am avut o gagică în facultate, de la noi din clasă. Și cu ea am rămas până la sfârșitul facultății. După aia ne-am despărțit. Anii trei și patru am fost cu ea.

Deci, nu erai un gagicar al clasei tale.
Nu, deloc. Ne uitam cu admirație la ăștia mai mari, care trecuseră deja de facultate, și veneau să le viziteze pe colegele noastre și astea erau “wow!”.

Și tu erai prea mic, adică.
Îți dai seama, ăia erau mari, jucau.

N-aveai prestigiu social, nu erai validat, nu plăceai la dame. Că damelor le place cu prestigiu…
Da. Trebuia să fi făcut și eu treaba asta după aia, după ce începusem să joc…

Și te-ai dus?
Nu, frățică, sunt nebun? Să mă duc după gagici de anul I de la Teatru? Ce, am înnebunit? Prospături îmi trebuie mie? Nu îmi plac treburile astea.

Și cum a decurs cariera dumitale după acest monolog plin de înjurături de la Teatrul ACT?
Greu. În anul IV am făcut niște spectacole la Cassandra (n.r. – studiou de teatru aflat pe Strada Franceză, în centrul vechi), și aia a fost mega-tare. Ne-a dat Colceag Cassandra pe mână și făceam tot – și lumini, și sunet, și tot. Jucam. La fiecare spectacol erau două distribuții și ăia care stăteau pe bară în seara respectivă făceau sunet sau lumină.

Învățai o meserie, învățai de toate.
Dacă aveam și noi un teatru pe mână… Dă-ți seama. Era și în centrul vechi. Erau și d-alea: bă, era închis la bar și am venit și noi aicea la teatru, la băieți. Ne distram. Era super-tare. Am mai avut un spectacol pe la Teatrul Foarte Mic. Am început să joc pe acolo. Apoi pe la Mic, apoi pe la Comedie. Era freelance-uială, na.

Ești angajat pe undeva?
La Mic, din 2008.

Ce joci acolo?
“Visul unei nopți de vară”.Și mai joc într-un spectacol “Volpone”. Și acum o să am la Foarte Mic o premieră. Nu joc în ea, dar i-am scris textul.

Când ai început să scrii?
După ce m-am întors din Anglia.
Ce-ai căutat acolo?
Am dat admitere la două facultăți, am intrat și mi-am dat seama că nu am bani. N-am găsit soluții financiare ca să rămân.

Radu Iacoban și frustrarea

De acolo te-ai întors hotărât să scrii?
M-am întors foarte frustrat. Și din frustrare a venit scrisul.

Și ce ai scris?
“Carpathian Garden”.

Și apoi?
“În parc”.

Și apoi?
“Box FM”.

Și acum, cel de la Foarte Mic?
“Casa cu pisici”.

Deci ai patru piese scrise?
Până acum. Mai urmează.

În câte joci din ele?
În una singură. În „Carpathian Garden”.

N-ai mai simțit nevoia să joci pe textele tale sau cum?
Nu.

Le și regizezi?
Da. Le scriu, le și regizez. De-asta vreau să fac acum școală din nou – regie. Lumea e destul de refractară altfel: un actor care vine să și regizeze… neah!

Câștigi bine din asta?
Da.

E mult mai bine decât atunci când erai doar actor?
Evident.Cu cât ai mai multe spectacole în independent, cu atât e mai bine.

Pe fondul frustării că nu ai avut bani să rămâi în Anglia te-ai gândit să faci bani din scris piese de teatru? Care a fost resortul, până la urmă?
Nu era chestia doar de bani.Cumva  am plecat în Anglia pentru că ajunsesem la un fel de saturație. Știu că sună pompos, dar e adevărat. Jucasem și în mainstream, jucasem și pe la Palatul Copiilor, și la Sala Palatului, și la Comedie și peste tot, și în underground, la cinci oameni, și am zis că trebuie să schimb ceva, să mă duc într-o altă direcție. Plus Ana (n.r. – Ana Ularu, iubita lui Radu Iacoban).Ea a punctat bine în afară, a fost recunoscută international și am zis să încerc și eu, am zis că mi-ar plăcea să încerc treba asta cu Anglia.

Radu Iacoban și marile școli londoneze

Acolo unde intrasei? La ce școli?
În primul rând, la LAMDA, London Academy of Music and Dramatic Art, care e cam a doua facultate de profil din Anglia.

A doua după RADA (n.r. – Royal Academy of Dramatic Art)?
RADA e mai populară, dar rata cea mai bună de angajare o are LAMDA – undeva la 80%. RADA (n.r. – unde a studiat actrița AlinaȘerban, despre care am scris aici):  e pe la 60%. Dura doi ani și era scump.

Era un master sau ceva?
Era un echivalent al ciclului de licență la noi, dar dura doi ani. Îți rupeau capul de la zece dimineața la șapte seara.

Și cam cât te-ar fi costat să stai acolo o lună?
Dacă stăteai undeva la periferie, cel puțin cinci sute de lire, mâncarea e cam ca aici și cel mai scumpă era școlarizarea propriu-zis: cam 9.000 de lire pe an.
Și n-ai rămas deloc acolo?
Nu.Ca să am banii ăia trebuia să îmi fac un credit aici. Era prea complicat.

În momentul în care ne aflăm, în câte spectacole joci?
Zece.Cam așa.

E cel mai mult din cariera ta?
Am jucat și mai mult la un moment dat. Dar e OK. Asta am vrut, asta fac.

Colegii tăi de generație joacă mai mult, mai puțin? Cum e?
Cătălin Babliuc, de exemplu, joacă la fel, poate chiar mai mult un pic.

Filme?
Când prinzi.

Și ai prins?
Nu prea am mai prins. În filmul românesc e o frecvență de o dată la patru ani.

Și în străinătate?
Mai ușor acolo, au nevoie de localnici.

Radu Iacoban și hârtiile

Acum ce planuri ai? Te mai gândești să pleci din România?
Acum vreau să mai montez două-trei spectacole și să dau la un master de regie. Că o fi în străinătate, că o fi aici… nu știu.Trebuie să compare prețurile, pentru că sunt scumpe și la noi, cam patru mii de euro pe an.

De ce e așa de scump?
Nu știu.

Regie de teatru?
Da. Oamenii sunt așa: “bă, e actor, nu știe să fie regizor…” Atunci, bine, o să am și patalama, hârtie la mână.

Se pune preț pe hârtie în lumea asta a teatrului românesc?
Da, se pune. Cel mai important e să se știe despre tine că ai făcut școală și că ai lucrat. E nevoie cumva de școala asta. Dar să vedem, habar n-am. Acesta de la Foarte Mic e primul pe care îl fac în cadrul instituționalizat. E o carte de vizită. E pentru profesioniști.

Sunt diferențe mari în felul în care sunt percepuți cei care pun în independent față de cei care pun în teatrele de stat?
Da, categoric. Sunt două familii total diferite.

Cei din familia teatrului de stat se uită de sus la ceilalți?
Nu se uită de sus, dar nici spectacolele din independent n-au fost până acum geniale, cât să zică și oamenii ăștia “wow”! Există neînțelegere, însă. Unii nu înțeleg ce fac ceilalți și invers.

Radu Iacoban între cele două lumi

Tu, care ai acces la amândouă lumile, spune-mi: care sunt avantajele fiecăreia dintre ele?
În independent-independent nu faci niciun fel de compromis, în vreme ce în cel de stat ești obligat la compromis, nu se poate fără. Eu am avut norocul și în teatrul ăsta de stat să îmi aleg o distribuție de Champions League – oamenii pe care i-am vrut. Dar dacă voi face asta pe termen lung cu siguranță se va ajunge și la compromisuri – ia-l și pe actorul ăsta, că n-a jucat demult și trebuie să joace, că e angajatul nostru și așa mai departe… Și ăla nu e un actor bun și tu știi și… Și la teatrul independent sunt două subfamilii: teatrul comercial, din care se fac bani, și unde contează textul și asta e singura armă, și teatrul underground autentic, experimental unde nu se fac bani, dar care e foarte mișto. Eu am respect pentru ambele părți. Important e că astăzi avem multe variante din care să alegem. Dacă se vor dubla sau tripla ofertele, abia atunci va fi cu adevărat bine. Să fie trei “Godot”-uri, trei “Unteatru” (n.r. – spațiu unde se face teatru experimental, underground, în înțelesul exprimat anterior de Radu Iacoban).

Există cerere pentru a apărea oferta asta?
Da, există cerere din moment ce oamenii vin la teatru și sălile sunt pline. Acum, că vine vara, nu mai e la fel de mult public și se vede că sunt foarte multe spectacole. Unele sunt făcute doar pentru bani și se vede chestia asta de pe lună, și altele sunt făcute doar în ideea de a consuma un public experimental. Cred că soluția e undeva la mijloc. Să faci ceva care să semene a teatru, dar să aduci și publicul care de obicei nu vine la teatru.

De ce nu mai vine publicul?
Pentru că preferă să stea la terasă și să bea bere.

Radu Iacoban și banii

Contează pe câți bani joci?
Evident, contează. Dacă motivația ta e mică, atunci se va vedea. La un moment dat motivația se poate duce și dacă nu ai spectatori sau dacă nu îți place spectacolul. Atunci, când devine o obligație, e cel mai nasol. Dacă se ofilește motivația, se ofilește și viața spectacolului respectiv. Important e să fii do-er, să faci, să faci, să faci.

Și tu faci?
Nu pe cât de mult mi-aș dori. Sunt anumite momente în care îmi dau seama că mi-ar plăcea să lucrez și mai mult.

Cât de ocupat ești tu? Câte zile lucrezi din săptămână?
Patru-cinci zile. Dacă nu am spectacole, mă ocup să scriu, să rescriu.

Scrii greu sau ușor?
Și greu, și ușor. Nu am o rețetă la chestia asta.

“Carpathian Garden” în cât timp l-ai scris?
O lună.

A fost destul de premiat spectacolul acesta.
A fost. Am luat premii la Festivalul Național de Teatru Independent, la un Festival de teatru independent la Galați, la Festivalul Underclound – aici am luat „cel mai bun spectacol”, iar Tudor a luat premiul pentru cel mai bun actor. E bine.

CITAT: “Mi-a plăcut de Sanda Manu care a venit la primul spectacol și mi-a zis: măi, băiatule, dacă trebuie să zici cu toate cele (înjurături –n.m.), zi ca lumea măcar!”, Radu Iacoban, actor.

19 recommended
comments icon 1 comment
321 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun


Bookmark?Remove?

Actrița Alexandra Sălceanu: “Văd un viitor clădit pe moralitate, pe bun simț, pe respect, pe loialitate, pe onestitate și pe bunătate, atât față de noi, cât și față de țară”

-

Alexandra joacă în multe teatre, de la Teatrul Național din București la Bulandra și Metropolis. Iată cum vede ea lumea în care ne mișcăm. Andrei Crăciun  Drum. Alexandra Sălceanu, actriță. De unde vine Alexandra și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pi... Mai mult »