Raluca Ada Popa va împlini douăzeci și nouă de ani la sfârșitul lunii noiembrie. Este profesoară la Berkeley, în Silicon Valley, în inima informaticii. Înainte a fost post-doctorand la ETH (n.r. –Swiss Federal Institute of Technology), la Zurich.

Înainte de toate acestea a fost studentă, masterand și doctorand la MIT. Înainte a fost studentă, un an, la Caltech (n.r. – California Institute of Tehnology), înainte a fost elevă la Liceul “Gheorghe Lazăr” din Sibiu.

Teza ei de doctorat a câștigat premiul Sprowls. Acesta este premiul pentru cea mai bună teză în informatică de la MIT (n.r. –Massachusetts Institute of Technology). Proiectul ei CryptDB este folosit de companii precum Google sau Lincoln Labs. Un alt proiect de-al ei, intitulat Mylar, este folosit de spitalul Newton-Wellesley din Boston.

Dar nu doar atât. Raluca va intra și în business. Una dintre ideile tocmai e pe cale să devină o afacere de milioane de dolari. Partenerii ei de business – americani – au închiriat deja două etaje într-un zgârâie-nori din Boston.

Ralucăi îi place să călătorească, să facă drumeții prin munți, să alerge, să danseze. Inutil să mai spunem că este nu doar strălucitor de inteligentă, ci și foarte frumoasă. Partenerul ei de viață este un informatician italian. S-au întâlnit la MIT. Numele său este Alessandro Chiesa.

Raluca Popa își folosește educația ca să schimbe lumea. Deja o face. Și în informatică ritmul schimbărilor este teribil de alert. Pregătiți-vă!

Încerc să scriu mai multe articole despre oameni care pot fi modele pentru ceilalți. Oameni care au reușit în medii academice ultraperformante pornind de la o bază de educație obținută în România. Tu de unde ești?
Eu sunt din Sibiu.

Observ, da, un accent ardelenesc bine conservat.
Din păcate.

De ce „din păcate”? Că e fain.
De fiecare dată când merg în România, oamenii își dau imediat seama de unde sunt. Am stat în Sibiu până am absolvit liceul, apoi am plecat la facultate în Statele Unite ale Americii, la Caltech, pentru că nu intrasem la MIT. În anul de la Caltech am terminat prima la toate cursurile de la facultate, la matematică, la informatică, la fizică. Și m-am transferat la MIT. Și acolo am terminat facultatea – cu o dublă specializare: în matematică și informatică. Apoi am făcut un master și un doctorat tot la MIT.  Puteam să am o poziție de profesor acolo, dar ar fi însemnat să stau acolo toată viața mea, și am refuzat.

La ce liceu ai fost?
La “Gheorghe Lazăr”. Am fost pe profilul matematică-informatică, intensiv. Am avut o traiectorie tipică – olimpică la matematică, la fizică, la informatică. Sunt recunoscătoare pentru ce am învățat în România.

Ai premii naționale, internaționale, în palmares?
Să știi că am fost la fazele naționale ale olimpiadelor, și luam câte o mențiune, câte un premiu trei, și cred că se întâmpla asta în mare parte pentru că mă pregăteam singură. Nu mă pregătea nimeni, nu lucram în particular cu un profesor. Terminam mereu prima pe județ la fizică și matematică și informatică, dar când mergeam la faza națională nu mai reușeam să fac la fel de bine. La fizică stăteam foarte bine la partea teoretică, dar la partea experimentală făceam foarte prost, pentru că nu aveam acasă nimic ca să mă pregătesc, nu aveam un laborator special sau o chestie de genul ăsta. Nu mă pregătea nimeni la experimente. La faza națională, per total, nu era foarte bine. Nu luam mai mult de premiul trei și, automat, nu mergeam mai departe. Și e foarte interesant că, atunci când am aplicat la MIT, cel care mi-a luat interviul, român fiind, mi-a spus că nu am absolut nicio șansă la MIT, pentru că nu am fost olimpică la nivel internațional, că nici măcar nu se vor obosi să mă intervieveze. Și am fost respinsă imediat de MIT. Dar după ce am făcut acel prim an de excepție la Caltech, m-am mutat fără nicio problemă la MIT. S-au schimbat lucrurile.

A fost nevoie să ajungi întâi în America pentru a se întâmpla asta.
Așa a fost.

În ce an ai terminat tu liceul?
2005.

Și facultatea în 2009?
Da. Exact. Masterul în 2010, doctoratul în 2014.

Și acum faci un post-doctorat?
Da, am terminat. Acum o să predau, o să am un grup de studenți care fac doctoratul, la cercetare. Atribuția mea principală este în cercetare.

În informatică.
Da, în securitatea rețelelor. Aceasta este specializarea mea. Deci, la licență am avut două diplome, separate, în matematică și informatică, dar doctoratul a fost doar în informatică.

Raluca Popa și puterea informaticii

De ce ai optat pentru informatică și nu ai rămas să faci matematică pură?
Pentru că îmi place puterea pe care o are informatica. Pot să ai un foarte mare efect asupra lumii prin informatică. Informatica pătrunde în fiecare aspect al lumii noastre, dacă stai puțin să te gândești. Informatica e în calculatoare, e în ceasuri, în stimulatoare cardiace, în avioane, în totul din jurul nostru. Totul din jurul nostru este informatică. Eu am un mare simț pragmatic, vreau să văd că am o influență directă, concretă asupra lumii. Matematica îmi plăcea foarte mult, era adâncă și era pură, dar matematica avansată mi se părea puțin ruptă de realitate. Nu vedeam imediat impactul asupra realității. Și securitatea rețelelor mi se pare cea mai frumoasă dintre toate, pentru că îmbină informatica și ingineria. Eu fac algoritmi de criptare, care înseamnă matematică, e foarte interesant, apoi îi folosesc să construiesc sisteme de securitate adevărate. Securizez protocolul băncilor, al spitalelor. Îmi place această îmbinare între cele două aspecte.

Acum, ce cercetezi dumneata? E ceva mai aplicat?
Da, da. Pot să îți dau un exemplu: multe aplicații on-line, cum ar fi Facebook sau orice aplicație bancară, își pun datele într-o bază de date, numai că sunt date foarte personale, care ar trebui să fie confidențiale și cu sistemul meu aceste date sunt securizate prin criptare. Nu e o criptare tipică. Problema cu o criptare tipică e că după ce le criptezi nu mai poți folosi acele date la nimic. Nu mai poți să le folosești în aplicații, pentru că sunt criptate. Pe când sistemul meu te lasă să te folosești din ele în continuare. E o criptare utilă.

Deja ai făcut asta? Ai reușit asta?
Da, asta a fost ce am făcut la doctorat. Deja e folosit sistemul de mai multe companii, o companie mare de software, un spital din Boston…

Raluca Popa, banii și satisfacția intelectuală

Ai obținut și frumoase satisfacții financiare în urma acestei munci?
Asta e o întrebare tipic românească, așa le place românilor să spună. Răspunsul este că nu. Este o cercetare care e publică, e accesibilă oricui, oricine poate să o folosească. Mi-a adus o mare satisfacție intelectuală. Toate aceste companii au recunoscut public că îmi folosesc mie codul și sistemul, drept urmare am primit post de profesor la oricare facultate, la alegerea mea. Puteam să merg la Princeton, Harvard, MIT, Stanford, oricare. Dar nu am luat bani pentru ea.

De ce nu te-ai întors să fii profesor la MIT, unde ai studiat tu?
Pentru că e important pentru un cercetător să-și schimbe mediul, ca să vezi alte metode, ca să vezi altfel cercetarea. Am ales Berkeley, pentru că e în Silicon Valley, în inima informaticii. Aici sunt tot felul de companii care lucrează excelent cu universitatea, ne dau acces la date, la sistemele lor, ne furnizează probleme cu care confruntă. E o sinergie fantastică între universitate și companiile din Silicon Valley. Și am vrut să fiu și eu parte la așa ceva, să fiu acolo unde se întâmplă lucrurile. Și MIT și Berkeley fiind foarte bune, cam la același nivel academic. Unul excepțional. Au complet altă personalitate cercetătorii de acolo. E complet diferit modul lor de a gândi. Îmi place sinergia cu companiile pentru că, în felul acesta, cercetarea mea chiar poate să aibă un impact, să fie folosită de oameni, nu să rămână doar un “paper” într-o bibliotecă de la etaj.

Când ai plecat tu în America, cum ți-a folosit parcursul școlar românesc? Aveai o bună bază de start?
Da. Deci, am venit din România de la liceu cu un bagaj teoretic foarte bun. După cum ți-am zis, am terminat prima primul an la Caltech. Nu era doar pentru că aveam aceste cunoștințe, era și munca mea la mijloc, dar bagajul teoretic era într-adevăr foarte bun. Am reușit în mediul academic din America datorită celor pe care le-am învățat în România. Dar nu e doar atât, nu liceul românesc în sine m-a făcut aptă, ci faptul că mă pregăteam singură foarte mult. Mă pregăteam pentru Olimpiade. Am învățat singură, în liceu, materia pentru facultate la matematică, informatică și fizică – așa m-am pregătit pentru Olimpiade. Am venit foarte bine pregătită la Caltech.

Pasiunea pentru matematică ți-ai descoperit-o de mică? Ți-a insuflat-o cineva? De unde o ai? Ai moștenit-o din familie?
În familie avem o pasiune pentru o gândire rațională, matematică. Părinții sunt amândoi ingineri, fratele meu e inginer. Ei locuiesc în continuare la Sibiu, dar ne întâlnim de multe ori, vin la mine în America, anul acesta, cât am stat la Zurich, ne-am văzut mult mai des, și a fost foarte-foarte bine. Nouă ne place gândirea logică. Dar ai mei nu mi-au impus nimic, mi-am dat seama singură că îmi plac matematica, fizica și informatica. Și mi-am mai dat seama că vreau să fac informatică – mă fascina de mică, îmi dădeam seama că e de viitor, că poți să faci un milion de lucruri cu ea. Dar din familie am avut această înclinație spre logică. 

Raluca Popa spune nu copiatului în școală

Ție cum îți spun ai tăi acasă – Raluca sau Ada?
Ralu. Raluca.

Ești căsătorită, Raluca?
Da.

Ai copii?
Nu.
O să locuiești împreună cu soțul tău în Statele Unite.
De șapte ani locuim împreună.

Român?
Nu. Italian. A avut un parcurs la fel ca al meu, doar că el a intrat de la început la MIT. Acum am făcut împreună post-doctoratul la ETH, la Zurich. Acum vom merge împreună la Berkeley – profesori amândoi.

Și o să trăiți fericiți până la adânci bătrâneți la Berkeley.
Să sperăm!

Tu mai urmărești ce se întâmplă în România? Ești la curent cu evoluția sistemului de educație, de exemplu? Cum se vede din America tot ce se întâmplă aici? Ce crezi că ar trebui să se schimbe pentru a fi mai aproape de performanțele pe care le obține sistemul american?
Cred că în primul rând noi, în România, avem o mare problemă de etică. Ar trebui să nu se mai copieze. Deloc. Niciodată. La niciun nivel.

Tu ai copiat vreodată în anii tăi de școală în România?
“Nu! Când am fost în școala primară, o dată la 13 ani (în clasa a cincea), recunosc că am fost influențată de colegi să încerc să copiez, și m-a traumatizat foarte tare această experiență. Mă bucur, dar, că nu am reușit. Era la “tehnologie”. Această materie era complet inutilă, invătam numai prostii acolo. Toată lumea din clasă copia, eu mă chinuiam din greu să învăț de fiecare dată, colegii îmi spuneau că sunt fraieră că nu copiez, că e o materie complet inutilă. Intr-o zi m-au convins să încerc, dar am fost prinsă și pedepsită. Mă bucur tare că m-au prins și am regretat că am făcut această greșeală. De atunci absolut niciodată nu am copiat sau trișat la nimic, deși știam că mulți colegi o făceau repetat. Chiar dacă, din fericire, nu am reușit să copiez, regret și acum că a fost o data când am încercat. Copiatul nu se justică cu nimic. “

CITAT: “Eu cred că pot să ajut mult mai mult România dacă lucrez din America decât dacă aș face-o de acasă”. Raluca Popa, profesor universitar la Berkeley 

CE A FĂCUT RALUCA LA DOCTORAT
Raluca Popa explică, pe înțelesul tuturor, cu ce s-a ocupat la doctorat: “Teza mea de doctorat contribuie la protejarea datelor confindențiale sau private împotriva hackerilor. Am venit cu o nouă metodă – datele se stochează cifrate, tocmai pentru a le ascunde conținutul de hackeri, dar în același timp serverele pot calcula pe date cifrate” 

LECȚII DIN AMERICA

Raluca a învățat în America: să poată să spună  “nu știu”. A mai învățat și că indiferent cât de sus ai ajunge trebuie să poți mărturisi: “cred că tu ai dreptate, nu eu”. I s-a întâmplat cu un reputat profesor, geniu în informatici. I-a spus ei treaba asta. Iar ea avea doar 19 ani. Până la urmă, ea greșea, dar nu asta era lecția.

Raluca a învățat în America și cât de important e tot ceea ce știa când a plecat din România – iar când a plecat din România știa la perfecție un lucru: să facă totul singură, să nu renunțe indiferent câte obstacole ar întâmpina. România a învățat-o să lupte. America i-a mai nuanțat stilul de lucru, a obișnuit-o cu munca în echipă, fără să o îmblânzească definitiv. Ralucăi încă îi place să facă totul, să facă totul bine, întotdeauna.

Raluca a învățat în America: e foarte important să îi asculți pe toți ceilalți, căci nu știi unde se află adevărul, nu se poate să fie de fiecare dată la tine. În plus, modestia este o virtutate pe care cei înzestrați și-o poartă până la ultimele consecințe. Raluca a învățat în America: să vadă părțile pozitive în munca acelora cu care se află în competiție și să le recunoască tuturor meritele.

CITAT 2: “Îmi place puterea pe care o are informatica. Pot să ai un foarte mare efect asupra lumii prin informatică. Informatica pătrunde în fiecare aspect al lumii noastre, dacă stai puțin să te gândești”. Raluca Ada Popa, informatician

SURSA FOTO: Arhiva personală