„M-am gândit, am mâncat, m-am mai gândit puțin”. Această glumă a fizicienilor descrie cel mai bine o zi obișnuită din viața Gabrielei Mocanu, astrofizician român aflat la început de drum. Premiată pentru excelență în cercetare doctorală în 2015 de Ad Astra, asociație a comunității științifice din România,  Gabriela Mocanu este doctor în fizică și doctorand în matematică.

În liceu, Gabriela s-a văzut medic. În timpul pregătirii pentru Facultatea de Medicină, și-a dat însă seama că materia care îi stârnea cel mai mult curiozitatea era fizica, domeniul care explica lumea în care trăiește. Cercetarea a dus-o spre astrofizică și acum caută secretele dinamicii câmpurilor magnetice din jurul stelelor, Soarelui, găurilor negre. „Nu petrec timp uitându-mă propriu-zis la stele, ci modelând procesele fizice prin care ele trec.”, spune tânăra, în prezent cercetătoare la Observatorului Astronomic din Cluj.

Foto: Gabriela Mocanu, arhiva personală

R: Explicați-ne, pe scurt, în ce constă munca dumneavoastră și de ce este important ceea ce ați descoperit.

G.M: Lucrez într-un domeniu care ar putea fi numit mai exact astrofizică teoretică și mă ocup cu studiul și modelarea efectelor câmpului magnetic în diferite situații de interes astrofizic: Soare, stele, găuri negre, explozii de raze gamma. Cuvântul „descoperire” e mai degrabă ingineresc.. am propus câteva configurații și metode noi de explicare a datelor observaționale legate de aceste efecte.

R: Când ați știut că fizica este pentru dumneavoastră mai mult decât o materie obișnuită?

G.M: Făceam pregătire la fizică pentru medicină, în clasa a 11-a; pe atunci se dădea admitere și la fizică. La un moment dat mi-am dat seama că mă trezeam sâmbătă dimineața la 7, fără alarmă la ceas!, pentru a rezolva probleme. Apoi am început să citesc cursuri de mecanică de facultate despre mișcarea corpurilor cerești și despre fizica responsabilă de evoluția și radiația stelelor și mi-am dat seama că fizica adevărată e mult mai profundă decât fizica de liceu, și am vrut să văd și în continuare cu ce e.

R: Cum decurge o zi obișnuită din viața dumneavoastră?

G.M: Pot răspunde pe scurt printr-o glumă care circulă printre fizicieni, „m-am gândit, am mâncat, m-am mai gândit puțin”. E greu de rezumat în cuvinte puține fără a suna ori prea pompos ori fără a minimiza activitatea, dar încerc: ajung la birou, citesc, mă gândesc, discut cu colegii, lucrez la articole, mai citesc și seara fac sport.

R: Ce v-a îndemnat să aprofundați acest domeniu, să vă adânciți în lumea oamenilor de știință?

Acești oameni au un fel aparte de a fi care m-a atras, un anumit echilibru, foarte mult umor și dacă o să vă uitați cu atenție, indiferent de vârsta biologică, un entuziasm nemărginit pentru viață și o curiozitate ca de copil.

R: Ce vă întreabă oamenii când află că sunteți astrofizician? Vă întreabă despre Univers, despre stele, despre găuri negre? Ce le răspundeți?

G.M: Primesc întrebări și reacții foarte variate, care depind de nivelul de informare despre subiect. Câteodată sunt surprinsă foarte plăcut, oamenii sunt interesați, și de aceea cred că ar trebui introduse elemente de astronomie și astrofizică în curricula școlara preuniversitară, pentru că acum este doar la nivel de opțional, iar în practică nu toți copii care și-l doresc au acces la el. Am primit mai ales întrebări despre găuri negre, experimentele de la LHC (n.r. accelarator de particule al Centrului European de Cercetări Nucleare CERN) și din păcate chiar și despre astrologie (de la oameni care nu știu despre diferența incomensurabilă dintre astrofizică și speculațiile nefondate și cam fără imaginație ale astrologilor). Încerc să răspund cât mai simplu și cât mai corect, fără a distorsiona adevărul științific, deși unele persoane nu întreabă din curiozitate ci doar din dorința de a li se confirma ceea ce ei „știu” deja.

Foto: Shutterstock

R: „Dacă extratereștrii ne vor vizita atunci rezultatul va fi acelaşi ca atunci când Columb a ajuns în America, iar acest lucru nu a fost deloc benefic pentru amerindieni”, a spus astrofizicianul Stephen Hawking. După atâtea ore de uitat la stele, ce întrebări v-ați pus despre viața pe alte planete? La ce concluzii ați ajuns?

G.M: Nu petrec timp uitându-mă propriu-zis la stele, ci modelând procesele fizice prin care ele trec. Cât despre extratereștri, am avut norocul să cresc într-o perioadă în care cel puțin din punct de vedere conceptual multe lucruri legate de viața pe alte planete erau deja rezolvate la un nivel mult superior ecuației lui Drake, astfel încât sunt obișnuită nu să mă întreb filozofic, ci să deschid internetul și să citesc ce s-a mai descoperit.

R: Spuneați într-un interviu că unul dintre profesorii dumneavoastră v-a învățat că „fizica îți asigură o mare mobilitate și libertare în gândire.”  Explicați pentru nespecialiști cum reușește fizica acest lucru.

G.M: Mai avea o vorbă, care, din punctul meu de vedere, răspunde foarte clar la întrebare: „Mă întreabă unul și altul de ce nu fac bungee-jumping. Cum să le explic că eu am aceeași senzație de adrenalină stând pe bancă și citind despre principiul de incertitudine?”.

R: Fizicianul laureat al premiului Nobel Richard Feynman spune într-un interviu că atunci când se blochează, când nu reușește să găsească o soluție, încearcă să privească acea problemă ca un marțian.  Dumneavoastră ce faceți când vă blocați?

G.M: Eu încerc să privesc problema ca un Feynman după ce a mâncat o prăjitură.

„Adevărul este extraordinar, este minunat. Am această boală a aflării adevărului.”, spune Richard Feynman într-un celebru interviu. Suferiți și dumneavoastră de această „boală”?

G.M: Dacă este o boală, atunci  o am și eu și sper că o au toți cei din jur.

R: Care sunt cele mai importante descoperiri ale omenirii, din punctul dumneavoastră de vedere?

G.M: E o întrebare la care nu se poate răspunde serios decât în multe mii de pagini, dar în mare pot spune că e vorba despre metoda științifică. De aici au urmat restul, de la teorii care sunt pur și simplu frumoase ca încununare a inteligenței umane până la lucruri care au un impact major asupra calității vieții: proceduri medicale, internet etc; ca fizician, țin să subliniez de exemplu că internetul a apărut ca un protocol de punere în comun a datelor din experimentele fizicienilor și apoi s-a dezvoltat la ceea ce cunoaștem astăzi; până și detectorii de fum funcționează pe baza unor senzori a căror principii de funcționare sunt lămurite de către fizicieni.

R: Dar cele din domeniul astrofizicii?

G.M: Astrofizica, cosmologia și fizica particulelor elementare sunt domenii nu doar strâns legate deși se referă propriu-zis la lucruri care diferă prin zeci de ordine de mărime în dimensiune și timp, ci au un comun și faptul că oricât de frumoasă ar fi teoria, ea pică în momentul în care apar date observaționale noi pe care nu le poate explica. De aceea istoria acestor domenii e complexă și nu cred că e cinstit să fie scoasă din context o singură descoperire. Dacă ar fi să menționez un moment important, aș menționa documentarea deplasării cosmologice spre roșu, realizată de Hubble și echipa lui (n.r. descoperire care a demonstrat că Universul se află în expansiune); aceasta pentru că în afara importanței ei strict pentru o anume teorie, a condus la punerea la punct a multor alte campanii de observații care au ajutat la clarificarea altor probleme, neprevăzute inițial.

Foto: Schemă de lucru, Gabriela Mocanu. Sursa: journals.aps.org

R: Care credeți că va fi următoarea descoperire științifică majoră? Sau măcar în ce domeniu?

G.M: Din fericire foarte multe domenii au început să abordeze metoda științifică, deci vor fi multe descoperiri majore care vor afecta viața oamenilor. Din păcate asta înseamnă că e imposibil să fii informat asupra progresului real din toate domeniile. Dacă ar fi să ofer o părere de diletant, aș spune că în anii următori vom avea descoperiri foarte interesante în genetică.

R: Ați menționat la un moment dat doi fizicieni renumiți care au dormit în parc pentru a participa la conferințe internaționale. Ați fost nevoită să faceți vreun fel de sacrificiu în numele științei? Ce sacrificii ați fi dispusă să faceți?

G.M: Când faci ceva din pasiune, cuvântul sacrificiu e nepotrivit. Eu nu consider că am făcut vreun sacrificiu până acum sau că mă așteaptă așa ceva. Chiar cei doi la care mă refer povestesc episodul (în memoriile lor) fără a epata sau a insista asupra subiectului, ci doar pentru a explica poziționarea lor geografică la un moment dat.

R: În urmă cu un an spuneați că nu sunteți adepta ideii că ești realizat doar dacă pleci în străinătate și că doriți să rămâneți în țară. Ați rămas la aceeași părere?

G.M: Sigur că am rămas la aceeași părere. Și poate părea ciudat, dar e una din chestiunile pe care nu înțeleg de ce trebuie să o motivez. Am crescut într-o lume în care mobilitatea e un fapt dat, e ușor de realizat, câteodată o necesitate, câteodată (cum e în cazul meu) o alegere; n-am înțeles niciodată de unii oameni consideră că doar cei care pleacă sunt realizați. Și mai mult, dacă au această părere, nu înțeleg de ce nu pleacă din țară și stau așa nerealizați.

R: O piatră de moară care apasă asupra lumii academice și a cercetării din România este lipsa finanțării. Cum v-a afectat pe dumneavoastră direct lipsa fondurile alocate de stat? Care credeți că sunt cauzele principale ale proastei finanțări a cercetării în România?

G.M: Mi se pare că în cercetarea din România s-au făcut progrese în ultimii 10 ani, de când sunt eu observator al ei. Lipsa fondurilor sau alocarea lor fără viziune este o problemă care încetinește acest progres de care membrii comunității științifice sunt mai mult decât capabili. Un dicton care caracterizează foarte cinstit, chiar dacă neplăcut, lumea științifică de peste tot este „publish or perish” (publică sau mori ca cercetător). În funcție de tipicul cercetării, există mai multe nevoi necesare publicării (aparatură, resursă umană, acces la cărți și articole de specialitate, molibități științifice etc) care sunt satisfăcute doar parțial.

În ceea ce mă privește, simt lipsa fondurilor prin lipsa unui colectiv mai extins, prin lipsa accesului la literatura de specialitate (articolele se plătesc), prin lipsa posibilității de a publica în anumite jurnale științifice, care cer taxă de procesare pe pagină (plătită în alte țări de institute/universități, nu personal de către autori), prin lipsa fondurilor alocate pentru participarea la manifestări științifice.

Cât despre cauza proastei finanțări.. nu am acces la această informație și nu am destule date să formulez o concluzie.

R: Într-un interviu ați dat un citat din Seinfeld, și anume din George Constanza. E personajul dumneavoastra preferat din acest serial? Ce gen de filme preferați?

G.M: George e foarte fain, dar nu pot spune că e personajul meu preferat; toate personajele din Seinfeld alcătuiesc un personaj colectiv de care am prins drag. Nu cred că prefer un anume gen; dacă știi să nu iei în serios ce e pe ecran și să închizi când te-ai săturat, toate filmele pot fi distractive.

R: Vă lasă știința timp liber? Cum vi-l petreceți?

G.M: Cercetarea nu e genul de profesie care se „deschide” la 8 și se „închide” la 5. Așadar, din fericire, mintea mi-e ocupată tot timpul. În timpul când nu sunt propriu-zis lângă o carte sau un articol, fac sport.

CITAT: “Nu petrec timp uitându-mă propriu-zis la stele, ci modelând procesele fizice prin care ele trec”. Gabriela Mocanu, astrofizician