Preşedintele Asociaţiei Mame pentru Mame: “Cum nimeni nu făcea nimic, am zis că acel cineva care să facă sunt eu”

- - 14- 1010 vizualizari

Când o auzi pe Ana Măiţă vorbind despre naştere, vaccin, cezariană, bacterii, hormoni, ai impresia că este unul dintre cei mai deschişi şi sinceri medici pe care i-ai cunoscut. Doar că Ana Măiţă nu este medic. Este traducător de neogreacă, mama a doi copii şi preşedinte a Asociaţiei Mame pentru Mame, organizaţie prin care se dedică apărării drepturilor mamelor şi nou-născuţilor. În 2007, după ce a rămas gravidă, Ana Măiţă a vizitat toate maternităţile din Bucureşti, încercând să negocieze modul în care urma să nască. Îşi dorea o naştere naturală şi cât mai puţin medicalizată. Pentru că sistemul a refuzat-o, a decis să-şi asume riscul naşterii acasă. De două ori. Neputinţa în faţa unui sistem închistat, surd şi cu proceduri învechite, a împins-o să fondeze o asociaţie pentru a schimba modul în care statul român tratează gravidele şi nou-născuţii. Asociaţia ei luptă, printre altele, pentru alăptarea copiilor cel puţin până la şase luni, a prezenţei tatălui în sala de naşteri, pentru vaccinarea copiilor şi pentru drepturile moaşelor. 

Când ai luat decizia că e momentul să faci mai mult? Care este profesia ta de bază?

Profesia mea de bază este traducător interpret de limba neo-greacă. Pam-pam! (râde). Limbă pe care am învăţat-o pe la 14 ani, îndrăgostindu-mă nebuneşte în vacanţă de un băiat grec. Grecul respectiv nu vorbea nicio limbă de circulaţie internaţională, ne-am înţeles de minune prin limbajul trupului. La întoarcere, m-am hotărât să învăţ limba greacă. Motiv pentru care în şase luni am învăţat limba greacă, dormind cu dicţionarul în braţe. Apoi m-am întors în vacanţa de Paşte în Grecia, l-am luat pe tip direct în greacă. A rămas mască!

Care au fost primele cuvinte pe care i le-ai spus?

Habar n-am! Dar îţi spun şi de ce nu mai ştiu, pentru că odată ce am reuşit să conversez cu el, mi-am dat seama că este un tâmpit şi mi-a trecut urgent tot amorul (râde).

Tu ai copilărit în Bucureşti?

Da, sunt bucureşteancă. Iubesc foarte tare Bucureştiul. Am început să lucrez de la 16 ani. Eu eram la liceu când a venit o delegaţie mixtă internaţională, finanţată prin fonduri Socrate, pe prevenirea abandonului şcolar. Aveau traducători de engleză, franceză, italiană, era o delegaţie mare. Şi era un nene într-un colţ care bufnea şi trosnea. Şi într-o pauză, îl aud vorbind la telefon, în greacă. Era din Grecia, nu avea traducător şi nu înţelegea nimic. L-am abordat în greacă. Nu m-a mai lăsat să plec, a cerut conducerii şcolii să mă ia în delegaţie să-i traduc. Aşa că am început să lucrez de la 16 ani, cu procură de la mama. Am făcut toată ţara cu delegaţia asta, a fost o experienţă foarte mişto.

Ana Maita1

La ce liceu erai elevă?

La Spiru Haret. Era un liceu la care puteai să fii loază, dar puteai să înveţi, dacă vroiai. Nu eram populară printre colegi, recunosc. Nu înţelegeam rostul chiulului. Dacă tot m-am trezit la 7 dimineaţa, de ce aş chiuli de la ore, dacă tot am venit?

După liceu?

Am făcut Facultatea de Limbi Străine, în Pitar Moş. Absolut superbă facultatea, n-am simţit-o. O facultate în care te pun să citeşti cea mai mişto literatură universală, cele mai frumoase cărţi. N-am înţeles niciodată de ce aveam colegi care nu învăţau şi nu citeau. O facultate deschisă la minte, în care se vorbea despre discurs feminist, drepturile minorităţilor, despre ce înseamnă conceptul de “celălalt”. Am simţit că sunt într-un loc foarte progresist din punctul de vedere al discursului şi mi-a deschis puţin orizontul.

Şi ai terminat facultatea…

M-am măritat şi am rămas însărcinată cu primul meu copil în anul IV. Am terminat facultatea la zi, am făcut şi masterat la zi, cu bebeluşul alăptat şi purtat în marsupiu. Am terminat cu cele mai mari note, şefă de promoţie, fără nicio absenţă. Am născut în vacanţa de iarnă şi am alăptat copilul la cerere în timpul cursului. Am avut profesori care s-au prins că am bebeluş la curs abia după vreo două luni. Au fost foarte deschişi şi niciodată nu au avut probleme că vin la curs cu bebeluşul. Ba, din contră, mulţi spuneau că aduc un aer occidental pe holurile facultăţii. Apoi, doi ani de zile am făcut masterul cu bebele la mine, iar în ultimul an de master eram gravidă şi cu al doilea.

Tu ai născut acasă, s-a scris despre asta, ai fost printre primele femei din România care au născut acasă, ca alegere personală. Ai spus la un moment dat că te simţeai „discriminată şi nerespectată de sistem şi de stat”. Cum anume au decurs primele tale interacţiuni, ca gravidă, cu sistemul de stat?

Eram gravidă în anul IV, eram o tipă umblată, citită, aveam posibilităţi cam de toate felurile, părinţii mei sunt medici. Nu eram o persoană care să fi dat cu nasul de discriminare vreodată şi nici nu sunt o persoană uşor de discriminat. Având exerciţiul documentării, pentru că în facultate, la Litere, cam asta faci, citeşti, documentezi, am început să citesc despre  naştere. Şi m-am dus spre surse actuale, pentru că ştiam că în România sunt probleme la actualizarea protocoalelor medicale, în sensul că încă se fac proceduri învechite. Asta era în anul 2007, eu am născut în ianuarie 2008.

Photo by www.roxanadanisusca.ro
Foto: www.roxanadanisusca.ro

Bun, şi ai mers la spital, în sistemul de stat.

Da, eu am fost numai la stat, la o ginecoloagă prietenă cu mama mea, foarte drăguţă. Partea de control a mers foarte bine. Problema a apărut în momentul în care, citind cele mai recente recomandări, adică ultimele de 15 ani, la nivel internaţional, despre cum ar trebui asistată o naştere normală în măsura în care ea este posibilă din punct de vedere medical, am văzut că nu se pupau deloc atât cu ce ofereau serviciile de stat, cât şi serviciile private din România, la momentul respectiv.

Ce fel de naştere îţi oferea statul şi ce îţi doreai tu?

Statul oferea o experienţă foarte medicalizată, în care, practic, te duceai, te internai, te aşezai pe un pat, te monitorizau, nu puteai să te mişti, nu aveai voie cu soţul lângă tine, deşi exista şi există acest drept legal din legislaţia din România. Naştere pe masă, epiziotomie obligatorie, copilul poate îl vezi peste şase ore, poate peste două zile, că ţi-l duce la neonatologie, deci nu era nicio discuţie despre iniţierea alăptării, despre contact piele pe piele între mamă şi copil, despre naştere din poziţie verticală cu protecţia perineului.

Tu ai încercat să porţi vreun fel de negociere pe aceste teme?

Absolut. Eu mă duceam cu planul de naştere (râde). Ei se uitau la mine uimiţi.

Ce-ţi ziceau?

Eu nu vroiam să nasc agăţată de lustră, nu erau nişte cerinţe flower-power, new-age, de genul “vreau să nasc cu delfinii”. Eu ştiam ce înseamnă naşterea, ştiam că există întotdeauna un element de imprevizibil care se poate declanşa oricând şi fulminant, că se poate termina tragic. Dar, în acelaşi timp, ştiam că sunt o femeie tânără, sănătoasă tun, monitorizată medical, pregătită fizic şi psihic pentru naştere, care voiam, în măsura în care nu vor exista complicaţii, să nasc fără intervenţii medicale.

Asta însemna…

Să am o monitorizare a naşterii intermitentă, nu permanentă, adică să nu fiu legată de un cardiotocograf, care m-ar fi pus, practic, pe un pat. Mişcarea ajută foarte mult la coborârea copilului spre bazin. Este pe principiul oalei cu sarmale: dacă o zgâlţâi, sarmalele se întorc (râde). Sunt chestii care ţin de fizică, nu e cine ştie ce chestie complicată. Plus că mişcarea reduce foarte mult disconfortul în travaliu. Şi mai voiam să îl am pe soţul meu alături, conform articolului 32 din Legea 46/2003, a drepturilor pacienţilor, să am posibilitatea să nasc din poziţie verticală. Adică să nu nasc pe pat, sau, dacă stăteam pe pat, să stau pe vine. Să nu fiu cu spatele pe pat, pentru că asta este o poziţie antigravitaţională. De asemenea, nu vroiam epiziotomie şi nici inducerea sarcinii prin medicaţie. Şi să pot să pun nou-născutul la sân după naştere. Toate aceste cerinţe erau conform legilor din România şi recomandărilor internaţionale.

Photo by www.roxanadanisusca.ro

Foto: www.roxanadanisusca.ro

Şi cum ţi se răspundea?

Am fost la toate maternităţile din Bucureşti, toţi mi-au răspuns că protocolul nu permite. Protocol pe care nu mi-l arătau, în multe cazuri nu exista un protocol scris. Protocolul trebuia să fie bazat pe ghidul naţional de obstetrică şi ginecologie, care nici el nu exista. Nu avem nici acum un astfel de ghid pe naşterea normală. Singura maternitate publică din Bucureşti care avea protocol mi-au zis că pot să-l văd. Am coborât cu un lift la subsolul maternităţii şi am intrat într-un fel de scenă din Codul lui DaVinci. Eram în catacombele Vaticanului, cu holuri igrasioase şi întunecoase, cu fişete ruginite din fier. Un nene a scos un dosar îngălbenit de vreme, legat cu sfoară, scris la maşină. Protocol era din 1978! Dacă suflam peste el, se prefăcea în praf, ca în Lord of the Rings. Asta deşi sistemul medical progresează constant. Şi noi aveam un protocol din 1978. În 1978 făceam radiografii gravidelor, iradiindu-le.

Ai încercat şi în sistemul privat.

Da, la singura maternitate privată din acel moment. Eu nu sunt de acord cu maternitatea privată, nu mi se pare moral ca pentru un proces fiziologic denumit naştere să plăteşti atâţia bani. Un serviciu decent, corect şi în respectul drepturilor femeii şi ale copilului trebuie să existe în orice maternitate publică. M-am dus la şeful maternităţii cu planul de naştere. Mi-a zis “aveţi dreptate, tot ce vă doriţi dumneavoastră este cât se poate de corect, şi eu am citit, am fost la congrese internaţionale, ce vă doriţi dumneavoastră vă oferă cea mai confortabilă experienţă de naştere normală posibil”. Eu, bingooo, unde trebuie să semnez?

Dar..

Mi-a zis „staţi, că nu v-o putem oferi, pe noi nu ne interesează confortul dumneavoastră, ci al medicilor noştri”. Moment în care mi-am luat jucăriile şi am plecat acasă. Am discutat cu soţul meu şi am stabilit că avem o singură opţiune. In plus, lui nu i s-ar fi permis accesul în sala de naştere, după cazul Sebastian.

Ce s-a întâmplat în cazul Sebastian?

Taţii erau lăsaţi să asiste la naştere, până în 2007. Aveau dreptul legal. Şi acum au acest drept, dar nu se ţine cont de el, după ce, în 2007, un cuplu a venit să nască. Ea, în travaliu, se pare că nu a fost monitorizată cum trebuie, a fost lăsată nesupravegheată. Tatăl filma naşterea. Fătul a avut se pare o suferinţă mare, părinţii spun ca era nevoie de cezariană de urgenţă. S-a născut copilul cu sechele majore. Şi tatăl a filmat toată chestia asta. Deci martor la un posibil malpraxis, filmare de malpraxis. Nu le-a mai convenit. Scandal, proces, despăgubiri. De atunci, taţii nu mai au acces, scuza că e un spaţiu steril. Ceea ce este fals, pentru că naşterea normală nu este un proces steril. Adică mie mi se spunea că nu se poate cu soţul, că e un spaţiu steril, dar, în sala de nasteri în care aveam această discuţie, intră un salahor cu salopetă, cu bocanci de lucru, mânjit tot, cu două găleţi de var. Deci despre ce vorbim?

Deci ai decis să naşti acasă. De ce doar cu soţul tău, de ce nu cu o moaşă?

Am găsit o moaşă, dar m-a refuzat, s-ar fi expus profesional, nu avea voie să mă asiste. Eu am născut cu soţul meu, singură-singurică. Adică neasistată medical. Am fost forţată de împrejurări. Decizia a fost luată împreună cu soţul meu, mi-am asumat riscul de a-mi pierde viaţa şi/sau a copilului meu. Nu e un risc pe care să-l recomand, dar cineva trebuia să facă un gest extrem, din păcate, pentru că asta e regula în România. Până nu zgudui cu ceva sistemul, nimeni nu te ascultă. Şi am născut, am avut o naştere de nota paişpe, super uşoară.

Soţul tău s-a pregătit înainte, aveaţi un plan de back-up?

Da, sunatul salvării, plus că noi locuiam la cinci minute de Spitalul de Urgenţă. Şi părinţii mei, ambii medici, erau în casă. Bine, nu s-au trezit, că eu n-am scos un sunet. La ora 1 am intrat în travaliu, la ora 5 aveam copilul în braţe şi la ora 7 întindeam rufe. Dar nu am avut de ales. Îmi aduc aminte că atunci când eram gravidă, erau nopţi când îmi clănţăneanu dinţii de furie. Chiar şi la a doua sarcină, am încercat să găsesc o cale amiabilă. Nu-mi venea să cred. Cine face ceva în legătură cu chestia asta? Cineva trebuie să facă ceva! Cum nimeni nu făcea nimic, am zis că acel cineva sunt eu. Ca principiu, după a doua naştere am zis că trebuie să fac ceva. În spaţiul public nu reuşeam să deschid acest subiect, atunci mi-am scris povestea, m-am dus la revista Unica. Ei mi-au publicat povestea celor două naşteri acasă. Apoi a început să mă sune lumea şi a luat fiinţă asociaţia, împreună cu o moaşă și mai multe mame care-şi doreau o schimbare – Vania Limban, Ditta Depner, Cristela Georgescu, Raluca Babota, Adela Şova.

Cadrele medicale cărora le spui povestea naşterii celor doi copii asta cum reacţionează?

Fac ochii rotunzi şi mari, pentru că ei nu au văzut aşa ceva. Dar nu pentru că nu se poate, ci pentru că foarte rar dau ocazia femeii să nască natural atunci când poate.

Care este rădăcina acestei atitudini?

Este un fel deformare profesională pentru că ei văd patologie, ei sunt sunt obişnuiţi cu ideea celui mai rău scenariu posibil. Preferă să medicalizeze, să îşi ofere iluzia controlului. Şi cezariana, asta este, este iluzia pe care şi-o oferă medicul că are controlul sută la sută asupra unui proces medical. N-ai cum să ai controlul sută la sută. Şi la cezariană se moare, se fac infecţii.

Văd din ce în ce mai des cezariana alăturată cuvintelor trend şi modă. Este exagerată această alăturare?

Nu, nu este o exagerare, este o realitate cât se poate de cruntă. Este un trend, este o modă izvorâtă din două surse: comoditatea medicilor care preferă să facă o cezariană în 20 de minute decât să stea să asiste o naştere naturală în zece, douăzeci de ore şi care doresc să-şi ofere această iluzie a controlului total. Şi cealaltă sursă este lipsa de informare a femeilor care se gândesc în mod eronat că cezariana este mai uşoară decât naşterea naturală.

De ce nu este mai uşoară?

Pentru că este o operaţie. Este o operaţie abdominală majoră, cu riscurile aferente. Avem riscurile pentru mamă şi riscurile pentru copil. Despre unul dintre aceste riscuri pentru copii ştiu medicii, se întâmplă foarte des în România, dar nu vor vorbi niciodată: faptul că se fac cezariene înainte de termen. Şi uneori îi scot prematur. Ăsta este unul dintre motivele pentru care avem o rată de prematuritate foarte mare. Dacă nu începe travaliul, înseamnă că nu s-a copt, nu este dezvoltat din punct de vedere respirator pulmonar, trebuie să stea la acvariu. Data probabilă este cum altfel decât probabilă! In mod normal planifică să scoată bebeluşul prin cezariana la 38 de săptămâni, dar asta poate să însemne 37 sau 36 de săptămâni.

Presupun că acestea sunt nişte cazuri excepţionale, nu vorbim de un fenomen.

Nu sunt deloc excepţionale, din păcate. Data probabilă este din ce în ce mai mult este contestată. Un copil are ritm de dezvoltare diferit după ce se naşte, la fel şi înainte să se nască. Nu mai putem spune că dacă îl scoatem la 38 de săptămâni calculate, o să fim siguri că respiră fără probleme. Alt risc al operaţiei de cezariană despre care începe să se vorbească este faptul că din ce în ce mai multe studii cât se poate de serioase arată că prin privarea copilului de tot ce înseamnă colonizarea pielii, tractului digestiv, cu bacteriile vaginale ale mamei, prin procesul naşterii normale, îi subminează sistemul imunitar de la T zero. Faptul că el trece prin vaginul mamei la naşterea normală pune bazele unui fond de bacterii bune pe pielea şi în intestinul lui care sunt primele cărămizi sănătoase ale unui sistem imunitar bun. Chestia asta abia acum începem s-o înţelegem, că la naşterea prin operaţia de cezariană, faptul că este scos prin abdomen şi nu prin vaginul mamei, îl privează de această colonizare naturală. Iar el, în loc să fie colonizat de bacteriile bune ale mamei, se va coloniza cu bacteriile spitalului, cu microbi care pot fi foarte periculoşi. În plus va avea o diversitate de specii de bacterii de trei-patru ori mai săracă decât diversitatea unui copil născut pe cale naturală. Şi se pare că în această diversitate de specii constă puterea sistemului nostru imunitar. Fără dar si poate cezariana este o operaţie care, in cazurile cu complicaţii, salvează vieţi. Şi asta este incontestabil. Femei şi copii care altfel ar fi murit, datorită cezarienei trăiesc. Există un studiu experimental în Spania care a încercat  sa compenseze faptul că bebeluşul născut prin cezariana este privat de contactul direct cu bacteriile mamei. Ce-au făcut ei ca să minimalizeze minusurile cezarienei?  În primul rând, e nevoie să aştepţi travaliul, măcar câteva ore de travaliu pentru ca mama să se infuzeze cu acel cocktail de hormoni care  o ajută să alăpteze, care pregătesc copilul pentru mediul extrauterin. Si au băgat o faşă sterilă îmbibată în soluţie salină în vaginul mamei, înainte de operaţie, şi după ce au scos copilul din burtica mamei, au şters copilul cu această faşă ca sa-l colonizeze cu bacteriile ei. Apoi au comparat diversitatea de bacterii din intestinul unui copil născut pe cale vaginală cu cea a unui copil născut prin cezariană dar colonizat imediat după naştere cu ajutorul procedurii descrise mai sus şi au constatat un nivel similar al diversităţii de specii bacteriene, ceea ce e grozav.

Cum reacţionează cadrele medicale de la noi când aud de acest studiu?

Fac ochii rotunzi iniţial…dar ulterior spun că da, are sens. Oamenii nu sunt închişi, dar ca sistemul să se schimbe, trebuie să spargi acolo ceva ca să reacţioneze.

De câte mame care să ceară condiţii mai bune în maternităţile publice e nevoie ca să se mişte cu adevărat ceva?

Sunt mai multe acum decât în 2007.

Şi sistemul de ce este în continuare surd?

Pe de o parte, îi înţeleg. Pentru că sunt prost plătiţi, nu mai există respect pentru profesie, au nişte condiţii absolut mizere de muncă. Dar nici nu au curajul să spargă această bubă. Dar eu, dacă aş fi medic, aş face o grevă generală de două săptămâni în care nu aş mai pune mâna pe pacienţi numai ca să forţez mâna statului să schimbe paradigma şi să reformeze sistemul din ţâţâni. Nevoile lor de bază ca medici nu sunt satisfăcute şi atunci cerinţele mamelor li se par un fel de mofturi. Iar multe femei au un orizont de aşteptare în ceea ce priveşte naşterea foarte jos. Se aşteaptă să fie chinuite, să le doară, să dea şpagă, să se ţipe la ele, să fie tratate prost. Tot ce-şi doresc este să iasă vii din această poveste, ele şi copilul lor. Pentru că aşa au fost învăţate, de ani şi ani.

Când vine la tine o femeie şi-ţi spune că vrea să nască acasă, ce îi spui?

Că naşterea acasă este un drept fundamental al femeii, confirmat de CEDO în 2010. Orice femeie poate să-şi aleagă circumstanţele naşterii, inclusiv locul în care dă naştere propriului copil. Iar statul pe teritoriul căruia dă naştere este obligat să-i asigure servicii de specialitate acolo unde ea naşte. Şi noi, la Asociaţie, am şi iniţiat un caz la CEDO pe tema asta, dar merge foarte greu. Bun, şi îi mai spun că naşterea la domiciliu neasistată medical este un risc pentru ea şi pentru copil. Sfatul meu este să nu o facă. Chiar dacă eu am făcut-o. De două ori.

mame pentru mame

Acum moaşele au voie să asiste naşteri acasă?

Nu. Deşi am reuşit, după şapte ani de advocacy, să obligăm statul român să respecte legislaţia internaţională în privinţa dreptului profesional al moaşelor de a face activitate independentă, ele nu au voie să asiste naşteri în afara spitalului, îşi riscă dreptul de liberă practică. Factorii de decizie consideră un risc. Dar lucrăm şi la asta.

Ce alte campanii a mai derulat Asociaţia Mame pentru Mame?

Ne-am implicat în povestea tăierii indemnizaţiilor pentru mame, apoi în recuperea prestigiului profesiei de moaşă, ne-am luptat şapte ani pentru asta. Am avut şi campania cu alăptarea în public, prin care am transmis opiniei publice că nu este contravenţie să îţi alăptezi copilul în public, este opţiunea ta. Dacă cineva vine să-ţi spună că n-ai voie, este hărţuire, poţi să suni la 112. Am lucrat mult şi pentru dreptul tatălui să fie la naştere. Sunt foarte mândră că am primit onoarea să ne fie acordat înaltul patronaj al Majestăţii Sale Regina Ana a României, pentru asociaţia noastră. A fost o distincţie pentru care chiar ne-am bucurat. Regina Ana are cinci copii, toţi născuţi natural, deci ştie despre ce este vorba.

Un subiect sensibil al prezentului este vaccinarea. Cei doi copii ai tăi sunt vaccinaţi?

Da, sigur. Eu eu sunt pro-vaccinare, consider că două mari victorii ale medicinei sunt antibioticele şi vaccinarea. Cifrele nu mint, vaccinarea a salvat sute de milioane de oameni de la moarte sau de la mutilare, nu putem să ne facem că nu-i aşa. Chiar dacă s-ar dovedi că vaccinurile ar da alergii sau autism, din punctul meu de vedere, puse în balanţă cu riscurile nevaccinării, tot merită să-ţi vaccinezi copilul.

De ce crezi că atâtea mame educate aleg cealaltă variantă?

E o întrebare grea. Există foarte multă pseudo-ştiinţă, vândută foarte bine pe tot felul de canale, şi, din păcate, foarte multe mame din zona aceasta, cu care am 99% din opinii absolut identice, pe naştere naturală, pe alăptare, skin to skin, attachment parenting, la vaccinare ele cad în această capcană. Eu nu cred că e întotdeauna bine să facem totul natural. Cred în respectul pentru procese fiziologice optimizate de mama natură de-a lungul a milioane de ani de evoluţie, cum ar fi naşterea, alăptarea, cred însă că trebuie să fim realişti şi ştiinţifici şi să înţelegem că acolo unde putem să intervenim cu ştiinţă şi cu chimie deşteaptă, trebuie să intervenim. De asemenea, cred că ar fi fost, din poziţia noastră, ca organizaţie o dovadă de inconsecvenţă şi de ipocrizie să cerem ca secţiile de obstetrică-ginecologie să respecte protocoalele OMS în ceea ce priveşte naştere naturală sau alăptare, dar să propăvăduim mesaje anti-vaccinare, vaccinarea fiind tot una din recomandările OMS. Eu cred în protocoalele OMS, cred că din punctul de vedere al sănătăţii publice ele sunt făcute pe bune, nu cred că sunt interesele marilor companii pharma. Adică am o viziune realistă asupra ceea ce înseamnă interesul comercial al acestor companii, dar nu cred în acele teorii ale conspiraţiei, că vor să reducă populaţia umană cu vaccinurile sau să ne transforme în zombie. Mi se pare că s-a dus cu filmul SF cam departe.

În România avem unul dintre cele mai lungi concedii de maternitate din Europa, dar procentul copiilor alăptaţi este foarte mic. De ce?

Cea mai mare cauză este că multe cadre medicale nu sunt corect informate despre alăptare. Nu au informaţii actualizate şi corecte despre alăptare. Încă din şcoală. Pe lângă asta, în România ani de zile au existat campanii de marketing ale companiilor de formule de lapte praf care sugerau mamelor că alimentaţia artificială este mai bună, mai hrănitoare decât cea naturală. Acum însă nu mai există aşa de multă dezinformare pe piaţa din România. Dar lucrăm in continuare la chestia asta. Am lucrat la codul de marketing pentru lapte praf cu un grup de lucru.

E vorba de un set de reguli, de recomandări pentru companiile producătoare de lapte praf?

Este o lege pentru a limita aceste oportunităţi de manipulare a informaţiei prin marketing în detrimentul promovării alăptării. Din păcate, deşi a trecut de Parlament anul trecut în toamnă, a fost întoarsă de Preşedinte din cauza unei definiţii care nu se pupa cu legislaţia europeană. Eu vreau să cred că anul ăsta legea asta va trece. Nu am iniţiat-o noi, noi am fost susţinători şi am lucrat în grupul de lucru, dar este una din activităţile de care suntem foarte mândre.

Tu colaborezi şi cu Asociaţia SAMAS, ai fost vicepreşedinte şi acum eşti purtător de cuvânt.

Programul SAMAS este programul de sănătate pentru mame şi sugari, este o iniţiativă pe care am decis să o începem pentru a ajunge la marea masă a mamelor care nu sunt ca noi. Care nu au acces la internet şi informaţie în limbă străină. Şi chiar dacă au acces, e greu să te decizi în ce tip de informaţii vrei să te încrezi. Discernământul de a alege între un site foarte făţos, foarte bine structurat şi cu o pseudo-argumentaţie foarte puternică anti-vaccinare şi un site sterp, instituţional, plicticos, care îţi spune „vaccinează anti-polio!”. Este foarte greu ca persoană neavizată, fără pregătire medicală, să faci alegerea asta. Mult mai convingător va fi site-ul anti-vaccinare. Şi nu numai pe vaccinare. Ne spun că tot ce e natural este minunat, facem diversificarea copilului pe raw-vegan, dăm lapte de soia copilului, ca să-i crească ţâţe dacă-i băiat sau să-i vină menstruaţia dacă e fată la cinci ani, din păcate o grămadă de informaţii false din zona asta pe natural, pe vegan, pe anti-vax. O grămadă de lucruri dăunătoare, la fel de dăunătoare ca alea ultra medicalizante. Eu le spun mereu că şi ciuperca otrăvitoare din pădure este sută la sută bio, sută la sută naturală, băi, şi te omoară cât ai zice peşte!

Photo by www.roxanadanisusca.ro

Foto: www.roxanadanisusca.ro

Revenind la SAMAS, în ce a constat programul?

Este un proiect care se bazează pe filosofia că orice cuplu are dreptul la educaţie perinatală şi trebuie să ştie cum să se pregătească, cum să se îngrijească, cum să se hrănească în timpul sarcinii, la naştere, după naştere şi în tot ceea ce înseamnă îngrijirea copilului. Este responsabilitatea societăţii să ofere această posibilitate de informare corecta si accesibilă, iar cum statul nu reușeste să o facă, am decis să încercăm să o facem noi. Este un proiect naţional prin care am importat un format de zece cursuri pre şi postnatale pe care orice cuplu de viitori părinţi poate să le facă. Cursurile sunt gratuite pentru cei care nu-şi permit să le plătească. Până acum a atins în jur de 110.000 de mame, peste 5000 au participat la cursurile SAMAS din care mai mult de 1000 de mame aflate în situații dificile de viață au beneficiat de cursuri gratuite până la momentul de faţă.

O ultimă întrebare. Eşti implicată în toate aceste campanii, ai şi asociaţia, şi doi copii. Cu timpul liber rămas ce faci?

Ridic haltere. E un sport care îmi place. Nu e foarte feminin (râde), dar îmi place să fac lucruri grele. Nu arăt a sportivă dar, crede-mă, nu vrei să te pui cu mine la flotări (râde). Şi, pe viitor, chiar aş vrea să promovez ca sporturi tradiţional masculine să fie practicate şi de femei, eventual chiar şi în şcoală. Pentru unele fete, chiar ar face minuni. Spre exemplu, eu eram solidă din şcoală. Ce voiam să fac? Balet, bineînţeles. E bine să fii încurajată să faci lucruri unde să excelezi, chiar dacă ai, să spunem aşa, un tip de corp care nu e cel mai subţire. Dar întotdeauna mă simt foarte bine când mă duc la sală şi ştiu că pot să ridic mai mult decât ridică toţi băieţii de acolo (râde).

CITAT: „Am avut profesori care s-au prins că am bebeluş la curs abia după vreo două luni. Au fost foarte deschişi şi niciodată nu au avut probleme că vin la curs cu bebeluşul.” Ana Măiţă

14 recommended
comments icon 0 comments
1010 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andreea Pocotilă