Andrei Sabău, actor: „Meseria mea îmi permite să cred că sunt parte din efortul de a schimba lucrurile în bine”

-

E născut la Arad, trăiește în București, a făcut facultatea la Cluj, a lucrat la teatrele din Petroșani și Oradea, iar acum puteți să îl vedeți la teatru în Sibiu. Andrei Sabău e un nou tânăr talentat de care ar fi bine să știți.

Andrei Crăciun

Drum. Andrei Sabău, actor. De unde vine Andrei și unde vrea el să se îndrepte? Să privim un pic în urmă, la devenirea sa. Cum s-a format actorul de astăzi? Cine ești dumneata, Andrei Sabău?
M-am născut în Arad, la începutul anilor ’90. Am fost singurul copil al părinților mei, adică am avut o scenă pe care să joc toată copilăria. Eram un copil cu multe idei și cu determinarea de a le pune în practică în fața unui public. Am învățat de acasă să caut un echilibru între individualitate și dorința de a împărtăși. Decizia de a urma meseria de actor a venit ca o rezolvare organică a unei întrebări care ținea de personalitatea mea și nu de finalizarea liceului. Cred că adolescentul de atunci a găsit în cultură un mediu normalizant, în care se putea mișca liber și în care greșeala nu era taxată ca atare, ci avea valoare de experiment. Ce îmi amintesc clar este sentimentul de libertate pe care mi-l propunea meseria asta.

După facultatea de la Cluj, am petrecut câțiva ani în sistemul de stat, în teatrele din Petroșani și Oradea, unde mi-am făcut ucenicia. Am învățat multe lecții în perioada asta, multe mi-au fost predate involuntar. Am învățat despre responsabilitate pe scenă și în afara ei și, mai ales, despre grija pentru partenerul de scenă. Am avut norocul de a întâlni oameni de la care am avut ce învăța. Dincolo de asta, am încercat să nu prind rădăcini și cred că am reușit. Acum locuiesc  în București, unde par să ducă toate drumurile. Mă simt bine aici, simt că rezonez cu orașul și îmi doresc să rămân.

Cum ți-a fost în starea de urgență & alertă? Ce ai făcut? Cum e pentru un actor să nu joace atâta timp? Ce ai învățat despre dumneata în aceste luni?
Am făcut de toate. Mi-am făcut un regim de sport de care m-am ținut. Am scos din bibliotecă toate cărțile cumpărate acum mai mult de doi ani și le-am citit. Am deschis interviuri cu oameni în carantină și am citit ce fac ei în perioada asta. Cam ce a făcut toată lumea.

Dacă a fost greu să nu joc în perioada asta, nu pot să spun. Cu siguranță lunile de pauză își vor spune cuvântul la următoarea reprezentație, dar nu simt că s-a rupt ceva iremediabil. Nu am stat departe de lumea teatrului, mi-am umplut timpul cu filmări ale unor spectacole pe care nu credeam că o să le văd vreodată și care au curs aproape non-stop în primele luni de pandemie. Am urmărit discuțiile vizavi de teatrul online. M-am urmărit pe mine însumi reacționând la inconveniențele vizionării unui spectacol online. Cumva, pandemia mi-a prilejuit o reîntâlnire cu condiția de spectactor.

Spectacole. Unde să vină publicul spectator să vă vadă, după ce trece apocalipsa pangolinului, cu apetitul stârnit de citirea interviului? Unde ești de găsit?
La Teatrul Gong, în Sibiu, unde joc în „Alice”, în regia lui Eugen Jebeleanu. „Alice” e un spectacol cu o viață lungă deja (eu fac parte din a doua distribuție) și vorbește despre ce înseamnă să ai răbdare cu tine însuți. Cred că va prinde bine în lumea de după pandemie.

Ecranul. Micul ecran? Marele ecran? Scurtmetraje, lungmetraje, seriale TV, consacrare în lumea video? Cum stai la aceste aspecte, Andrei? Te vedem prin filme?
În afară de scurtmetraje studențești, nu am deloc experiență în domeniul filmului. Mereu m-au atras mijloacele de exprimare specifice cinematografiei și nu o să ascund că îmi doresc să joc într-un lungmetraj. Mă simt bine în teatru și nu mi-e frică de film.

Țara. Ce relație are Andrei cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede el viitorul României?
Nu cred că ne împărțim în cei care emigrează și cei care cred în viitorul României. Există oameni care au plecat din nevoie și nu din speranță, la fel cum alții rămân fără să își motiveze asta. În momentele pesimiste, mă alătur celor din urmă.

Aș putea motiva de ce nu am plecat, de ce cred că istoria personală te urmează oriunde te-ai duce sau că nu ai cum să ieși dintr-o poveste fără să intri într-alta. Nu am luat niciodată decizia de a rămâne, dar am rămas. Am fost suficient de norocos să nu ajung în situația în care plecarea devine o necesitate.

Sunt destul de ambivalent pe subiectul ăsta pentru că, în mare, perspectiva mea asupra viitorului României este extrem de fluctuantă. Pe de o parte, nu pot să neg că trecerea timpului ne fixează pe o direcție de evoluție bună. Pe de altă parte, poporul român are de gestionat suma de traumatisme acumulate de-a lungul istoriei, chestiune care pare a fi mai degrabă trecută cu vederea decât abordată.

În general, încerc să rămân optimist. Meseria mea îmi permite să cred că sunt parte din efortul de a schimba lucrurile în bine.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm pe site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru.
Recomandările mele se referă la preferințele mele și dacă au valoare de recomandare generală, asta se datorează strict celor două actrițe: Roxana Fânață, actriță la Teatrul de Nord din Satu Mare și dansatoare excepțională și Lucia Mărneanu, actriță, ilustratoare și ce mai vrea ea, creator prin definiție.

Ce ai vrea să știm despre tine și eu nu am știut să te întreb. Fii drăguț și spune-ne.
Una dintre activitățile adiacente actoriei de teatru, dar care suferă de prea puțină vizibilitate, este teatrul radiofonic. Am avut șansa să joc în două proiecte, „Pădurea spânzuraților” în regia lui Gavriil Pinte și „Fuga” în regia Dianei Mihailopol. Nu am crezut că există atâta vitalitate într-o formă de artă atât de puțin practicată. Efortul de a pune exclusiv în voce întreaga trăire a personajului propune o variantă de actorie cu care nu eram familiarizat, iar munca la un astfel de spectacol presupune concentrare continuă și de durată. Repetițiile pentru teatru radiofonic rămân cu tine ca cele mai lungi repetiții, dar spectacolele rezultate produc o satisfacție aparte. Cele două proiecte îmi sunt foarte apropiate și datorită invizibilității lor relative.

 

CITAT
Nu am luat niciodată decizia de a rămâne, dar am rămas. Am fost suficient de norocos să nu ajung în situația în care plecarea devine o necesitate.
Andrei Sabău, actor

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun