NOUA GENERAȚIE. Ionuț Niculae e actor. Joacă și la Naționalul mare, la București. El are douăzeci și patru de ani. E din Rahova. Tatăl său este, la bază, instalator fochist, mama sa este menajeră, Ionuț mai are și o soră care lucrează în industria ospitalității – vinde pui la un fast-food. Tânărul nostru actor este rom, nu se ferește de această realitate, dar nici nu se bate cu cărămida în piept că e așa. Asta e situația și atât. Ai lui nu l-au dus de mic la teatru. De fapt, nu l-au dus deloc. Ionuț Niculae a ajuns actor ocolind prin Ghencea, pe la o tipografie. Era la liceu, dar mai era tipograf. Și ce are tipografia cu actoria? Are, are, veți vedea.

În Rahova, Ionuț Niculae e cunoscut mai degrabă ca fotbalist. I se spune Mache, de la Makelele, marele închizător francez. În lumea artistică, în centru, e altceva – lui Ionuț i se zice Jean, de la comicul Jean Constantin, pe care de altfel Ionuț îl admiră din fragedă pruncie.

În 2010, când a murit “frumosul de la Marea Neagră”, tânărul Ionuț Niculae a vrut să se urce în tren și să meargă la funeralii. S-a reținut, era mai timid pe-atunci. A zis că nu se cade.

Și uite că singur, din talent, carismă și muncă, noul nostru Jean a ajuns să facă Actoria la UNATC. A absolvit, a făcut și masterul, poate se înhamă și la un doctorat mai târziu, cine știe?

Când tânărul regizor Matei Lucaci-Grunberg (cu care Ionuț Niculae a lucrat și la un scurt-metraj care stă să apară) i se plângea că nu mai poate cu doctoratul pe care trebuie neapărat să-l isprăvească, fiind singurul din neam care rămâne fără doctorat, Jean i-a spus că îl înțelege, că și el e primul din neamul lui cu BAC-ul luat. Cam așa stă treaba cu Jean.

La școală, noul nostru Jean a fost un elev de nota șapte. Nu a luat premii sau ceva. Mai târziu, ca actor, a primit o nominalizare la Premiile Gopo, cele mai importante din industria cinema-ului românesc. Mai mult, însă, nu.

Îl puteți vedea prin oraș călărind o bicicletă Pegas cu roțile portocalii. Dacă mergeți la cinema, poate l-ați văzut, totuși, în filmul Rocker sau în filmul Lumea e a mea. Regizorii îl preferă pentru roluri negative. În Rocker a fost un dealer de droguri.

Și a mai făcut noul nostru Jean și un lung-metraj cu niște olandezi. Olandezii l-au pus să joace un aurolac. L-a jucat.

În teatru, noul nostru Jean a câștigat – sunt ani buni de atunci! –  și un mare festival: Audiția Națională. Era vorba că se dau locuri de muncă prin teatre pentru tineret, după treaba asta, dar nu s-au mai dat. Nu s-a descurajat. A mers înainte pe calea freelancing-ului.

Așa a ajuns să urce și sfânta scândură a Teatrului Național. Bine, Jean nu zice așa, tineretul ăsta nu mai are nimic sfânt, ca pe vremuri. Joacă în două spectacole acolo – a intrat într-un spectacol 9G, un proiect destinat noii generații. Apoi, l-au vrut și bulgarii care au montat la noi, la București, “Medeea, mama mea”.

Eu l-am remarcat la Godot, în “Sâmbătă: averse!”, un spectacol tânăr, proaspăt. L-am simțit om înclinat către umor de cum a intrat în scenă. Se cunoaște comicul de cum intră. Am puterea să recunosc: n-am greșit.

Noul nostru Jean are harul ăsta – de a face omul să râdă. L-a moștenit de la un unchi mai mucalit. Un histrion. Histrionul, fratele tatălui său, nu e actor.  E cizmar.

Și dacă nu are succes în actorie, noul nostru Jean nu se teme: emigrează. Se face bucătar în Italia. Și după ce își face mâna acolo, strânge ceva parale și își deschide o cârciumă în Franța. Îi place lui boemia aia franțuzească.

Jean e un băiat de pe strada Bârcă

Ne aflăm, în centrul vechi al orașului București, la o cârciumă, alături de Jean, în vederea unui interviu de presă scrisă. Jean are 24 de ani, e un tânăr actor de perspectivă din țara noastră. Care e treaba cu tine, Jeane?
În momentul de față?

S-o luăm cronologic, din cele mai vechi timpuri până astăzi.
Din cele mai vechi timpuri, Jean e un băiat din Rahova.

Din Rahova? De unde?
De pe Strada Bârcă. M-am născut în Berceni, și după aia am venit cu toată familia în Rahova.

La ce vârstă s-a produs aducerea ta în Rahova?
La șapte ani.

Și cum a fost, Jeane, copilăria ta?
Foarte frumoasă. Chiar am avut o copilărie frumoasă! Mă jucam cu mingea, mă băteam, alergam, pupam fete, umpleam sifoanele – de toate am făcut în copilărie.

Erați mai mulți frați acasă?
Mai am o soră.

Mai mare?
Mai mare cu doi ani-jumate.

Măritată, la casa ei?
Nu; ea are un job, dar nu e măritată.

Deci, până la urmă, tu ești oaia neagră a familiei?
Da, eu sunt oaia neagră a familiei, din păcate. Ea are un serviciu care îi aduce un venit constant, lună de lună.

Tot în Rahova rezidezi și acum?
Tot în Rahova, deocamdată.

Alături de cei dragi?
Din păcate, alături de cei dragi, da; dar mă voi muta, știu că e multă presiune.

De ce e presiune?
Fiindcă am o vârstă. Am și eu etatea mea, ar trebui să am și eu grijile mele, responsabilitățile mele.

Să-ți găsești o femeie, să-ți începi viața cu ea.
O femeie am găsit…

…să stai în casă, să-ți plătești întreținerea, să vezi cum e?
Da, da, trebuie să fac asta. Îmi mai caut joburi pe colo, pe colo.

Ce joburi îți cauți, Jeane? Nu ești actor?
Iată, sunt actor, dar îmi caut și joburi!

Hai să rămânem în Rahova. În frumoasa perioadă a copilăriei, în anii ’90, cu schimbașii și cu valutiștii… Formația Albatros îți spune ceva? Naste din Berceni?
Albatros, da.

„București, București, / Oraș plin de șmecheri ești!”?
(Râde) Știu că mai era o formație, tot așa, de calitate, a lui Dan Ciotoi.

Așa, aceea e alta, Generic.
Da, Generic! Da’, mă rog, la noi în Rahova…

La voi ce era, Jeane?
Erau manelele și 3rei Sud-Est, André...

Cum ai reușit tu, din mediul ăsta turbat, fără părinți cu bani, să te faci titan, ca băieții de la B.U.G. Mafia? Cum ai ajuns la actorie, ce te-a îndrumat?
Cred că tipografia m-a condus aici. În liceu, am fost tipograf.

Jean intră de mic în meserie și ajunge tipograf

Ești tipograf la bază?
Da, domnule, n-auzi? Am fost tipograf.

Vorbește-mi un pic despre asta! Era o afacere de familie?
Nu, în niciun caz! Eu am început să-mi caut, din liceu, un loc de muncă, pentru că toți prietenii mei din Rahova munceau. Și am zis că-mi iau și eu un job, și mi-am luat. Am schimbat mai multe și, până la urmă, am ajuns la ăsta de tipograf, unde am stat aproape doi ani.

Unde ai fost tipograf?
La Ghencea, în spatele unui magazin de mobilă, chiar vizavi de stadion. Cred că mai e și acum tipografia – e mică, are 10-12 angajați.

Și ce făceai tu acolo?
Eram băiatul bun la toate: eram ajutor de mașinist, eram ștanțator, eram ajutor de șofer – încărcam, descărcam –, făceam curat, lucram și la legătorie, făceam de toate.

Și cum te-a dus drumul ăsta ocolit, prin Ghencea, către teatru?
Chiar a fost un drum ocolit – dacă munceam, nu prea dădeam pe la liceu; diriga mea era profă de engleză și trebuia să trec și eu clasa. Și diriga mi-a zis: „Băi Ionuț, că așa îmi zicea ea mie, dacă vrei să treci la engleză, trebuie să ne ajuți și pe noi la un proiect din ăsta european, Comenius (că știa că mă pricep la calculatoare). Faci un proiect în Power-Point, să ne ajuți și pe noi cu niște slide-uri”. Și am zis: „Hai că vă fac niște slide-uri!”. Și ei prezentau, la proiectul ăsta european, transporturile în România. Și prezentau în formă de scenetă! Și, până la urmă, m-am băgat și eu în sceneta aia, că mi-a plăcut!

Ce clasă erai, Jean?
A X-a, cam așa. Și m-am băgat la proiectul ăsta; directoarea mi-a spus că am o față interesantă și m-a întrebat dacă nu vreau să merg la un festival de teatru cu o fată, care se ducea singură de vreo doi ani de zile. M-am dus cu ea, am luat un premiu pe sectorul 6, cu piesa „Medeea”.

Și cine era colega asta a ta din liceu?
Fata a făcut și ea actorie la „Hyperion”, dar nu s-a ținut de treabă, din păcate, pentru că trebuia să-și ia un job, să muncească; n-a avut noroc. A schimbat mai multe joburi și nu prea avea timp pentru actorie. Așa că s-a lăsat de asta.

La debut, Jean a jucat un avion

Așa, Jeane. Și ai intrat în sceneta asta. Ce erai tu?
Eu reprezentam avioanele – fiecare avea câte un mijloc de transport: metroul, avionul, autobuzul, mașina mică, bicicleta… Și eu reprezentam avionul. Și exista un conflict acolo, ne certam între noi – că avionul e cel mai bun, că te duce repede și ajunge unde vrei tu (în trei ore la Paris); „Da, dar uite, bicicleta e mai bună, că face piciorul frumos!”; „Ba nu, că uite, în metrou e răcoare!”, și tot așa. Am făcut un scenariu dramatic, și se pare că am ieșit cu bine din sceneta aia. Și după aia mi-am căutat trupă de teatru; am bătut la mai multe uși, mi-a deschis Alex Nagy.

Îl știu pe Alex. L-am luat la mână pentru site-ul nostru. El a făcut T.I.P.-ul!
T.I.P., da, Teatrul Independenților Profesioniști.

Și ce făceați voi, la acest T.I.P.?
Oh, dar ce nu făceam! Făceam de toate, că el era student în anul I și toate exercițiile pe care le făceau ei le făceam și noi, la amatori. Făceam spectacole și aveam chiar micro-stagiuni – atunci, la teatrul de amatori. Jucam în trei locuri – la Club A, în Liberty Mall din Rahova și într-un bar, Prometheus, pe la Națiunile Unite.

Și la Liberty Mall veneau și oameni de la tine din cartier, să te vadă? Prietenii tăi?
Nu, nu, nu. Prietenii mei nu veneau la teatru – și nu vin nici acum. I-am adus eu de câteva ori, dar nu au continuat. Nu le-a plăcut.

Cu ce se îndeletnicesc, în general, prietenii tăi din copilărie?
Prietenii mei din copilărie sunt curieri, zugravi, distribuie pizza și alte mâncăruri. Sunt oameni care au joburi serioase. Se duc la muncă, vin acasă, se uită la televizor…

Ai tăi ce meserie au, Jean?
Ai mei au meserii din astea mai pământene; tata e instalator fochist, dar el știe să facă de toate – zugrăvește…

A lucrat la o fabrică, ceva?
Da, e la o companie din asta care produce echipamente pentru motocicliști. Acolo își face el veacul. Mama e un fel de menajeră acasă la niște oameni – face mâncare, are grijă de copii; pe cartea de muncă e altceva, dar asta face, de fapt.

Sora ta?
Soră-mea lucrează la un Fast Food, vinde pui…

În industria ospitalității, deci. Doar tu – actor!
Doar eu am ajuns rău, da! Chiar vorbeam cu prietenii mei din spectacolul “Sâmbătă: averse!” și unul dintre ei, Matei, se plângea că e cam presat, nu știe ce să facă, trebuie să-și dea doctoratul, că toți din familie, toți din neam îl au și el e singurul din familie care n-are doctorat! I-am răspuns: „Da, Matei, te înțeleg, și eu, din neamul meu, sunt singurul care a luat BAC-ul!”.

Ai reușit din prima să îl iei?
Din prima, da.

Cum ai făcut?
Păi am tras, am învățat. Am învățat cât să iau 7 (șapte) – 8 (opt) acolo, că n-aveam nevoie de medie la actorie. Deci n-am tras foarte mult, mă ducea oricum puțin și capul.

In copilărie, Jean a fost mai timorat. A făcut și o scolioză, că mergea cu capul în pământ

Așa ai fost tu, mai deștept de mic?
Nu știu, că în copilărie eu eram mai timorat, mai închis. De aici și cocoașa mea – eram mai aplecat, îmi lăsam capul în pământ. N-a descoperit nimeni în mine un potențial, în copilărie; acum, târzior, s-a descoperit.

Și nu ți-a fost greu să intri la teatru, după ce te-ai anturat cu alde Nagy.
Nu, nu mi-a fost greu, a picat foarte bine experiența asta cu Nagy, că n-am încăput pe mâna vreunui actor din ăsta în vârstă, care să mă învețe să recit ca în anii ’70…

…băiat deștept Alex, băiat tânăr ca tine…
Da, da, da. Și nu mi-a dat niciun sfat, nu mi-a spus cum să zic poeziile. Le-am învățat eu, după capul meu, așa cum am crezut că e bine. Am înțeles eu că trebuie să zici o poezie – zici ceva, o poveste, cu poezia aia, nu reciți ca un papagal! Asta am învățat și am încercat, cu fiecare poezie, cu fiecare monolog, să zic ceva. Așa mi-am ales și textele. Și mergeam mult la teatru! Și asta m-a ajutat foarte mult; mergeam zilnic.

Unde mergeai, Jean? În Rahova nu-s teatre, din păcate…
Am fugit și eu din Rahova; am luat tramvaiul 32 și m-a lăsat aici, la Unirii, și am luat-o pe jos până la Național.

La Național mergeai?
La Național, pentru că acolo erau drăguțe doamnele de la intrare.

Și vă lăsau să intrați?
Da, la sala Amfiteatru cunoșteam o doamnă; mă lăsa, ba chiar mă certa când mă duceam și pe la Odeon, și pe la alte teatre: „Păi ce faci, de ce n-ai mai venit? Unde ai fost?”, „M-am mai dus și eu pe la Odeon!”, „Ei, lasă Odeonul, vino la noi!”.

Deci te lăsau să intri pe degeaba, să furi meșteșug!
Da, păi prima oară împrumutam și eu carnete de student de prin facultate; mă duceam prin UNATC: „Salut, îmi dai și mie carnetul tău, că vreau să mă duc la teatru.”, „Da, sigur, ia-l, și așa eu nu mă duc!”. Și mă duceam, dar mi-a mers cât mi-a mers; după, n-am mai avut carnet; și mă întrebau doamnele: „Mă, tu sigur ești student?”, „Nu, doamnă, sunt la liceu!”, „Bine, hai!”. Oameni.

Și cum ai dat, Jeane, la teatru? Nu te-ai pregătit cu nimeni – cu actori, cum se pregătesc alții.
Nu, nu, nu; nu m-am pregătit. Am avut câteva întâlniri cu Teodora Câmpineanu, la „Hyperion”. Am dat la toate facultățile, ca să-mi fac mâna. Am dat și la „Spiru”, și la „Hyperion”, să văd cum e admiterea. Și m-am întâlnit cu ea la „Hyperion” și m-a întrebat: „Vrei să te pregătești special?”, și am zis: „Nu, nu vreau”. „Bine, păi atunci, dacă vrei, vino totuși să ne ajuți și pe noi; pregătesc două fete și am și eu nevoie de un băiat, să zică o poezie fetele astea. Le zici și tu o poezie, dacă vrei”; „Bine, hai că vin! Ne zicem poezii!”. Și m-am dus.

Adolescentul Jean e înclinat către golăneală: a fost membru în galeria Rapidului

Aveai trecere la fete, Jeane, în prima parte a vieții?
Aveam. Culmea, aveam mai mult în prima parte a vieții!

De la ce crezi că ți se trăgea? De la aura asta de intelectual-artist-actor? Te ajuta în Rahova, în liceu?
Nu, nu mă ajuta, să știi! Am stat și m-am gândit puțin; nu mă ajuta, pentru că fetele din liceu ne vedeau pe noi, ăștia care făceam teatru, care ne închideam în săli și dădeam băncile la o parte, ca pe niște tocilari. „Ăștia stau și fac teatru…!”. Râdeau de noi.

Erau – tinerele fete în floare din corpul cartierului – mai aplecate spre latura pragmatică a vieții.
Da, spre muzica rap, spre foișorul unde se fuma… Dar înainte de liceu a fost perioada de glorie!

I-auzi! Precoce…
Da, da, da! Eram golan, eram șmecher.

Ai avut o perioadă de golăneală?
Da, am fost membru în galeria echipei de fotbal Rapid.

Și ce părere ai de ce se întâmplă acum cu formația Rapid?
Ce pot să zic, declinul e de ceva timp, nu e de acum.

Păi da, da’ acu’ e groasă! Faliment!
Îmi pare rău, dar asta e situația, dacă nu sunt bani. Și cine să investească? Nu mai investește nimeni în fotbal…

Și voi ce faceți, Jean?
Ce să facem, mergem în Liga a V-a și o luăm de la zero.

Mai mergi la meciuri – acum, la bătrânețe?
Nu, n-am mai mers la un meci al Rapidului hăăăăăăăt, din liceu!

Și, deci, ai reușit să eviți și calea asta a pierzaniei.
Da, am avut un înger bun!

Ca membru de galerie, ai avut, așadar, mai mult succes decât ca artist ambulant!
Da, să știi că e mai bine, dacă vrei să ai succes la femei, să fii golan, vagabond! Să fii un pic rău, așa, nu băiat bun, intelectual. Intelectualii nu prind.

Și cum se manifesta la dumneata golăneala? Făceai urât? Luai sendvișul altui copil și-l mâncai tu?
Ah, nu, nu, nu! Golăneala se manifesta în drum spre stadion și la fața locului, în peluză.

Vorbeați urât?
Vorbeam urât, înjuram și noi – așa e pe stadion, așa trebuie să faci. Dacă nu înjuri, ce mai cauți acolo?! (râde)

Jean a intrat la facultate interpretând “Coșarul”

Și cum te-au primit, Jeane, pe tine la teatru, la facultate? Au râs și acolo de tine?
Nu. La facultate eram un personaj exotic. Un băiat din Rahova, golănel, te întrebai ce caută.

Le-ai zis o poezie la admitere, ce le-ai zis?
Le-am zis o poezie, le-am cântat; i-am dat pe spate cu cântecul, mai degrabă.

Ce le-ai cântat, Jeane?
Le-am cântat „Coșarul”. Și-aveam și un mic dans, din picioare.

Cine te-a învățat pe tine să faci așa?
Eu. M-am gândit că trebuie să fac ceva – nu pot să dansez, să fac piruete pe aici, că nu merge, nu e potrivit cântecul. Și am făcut și eu ce știam, cum credeam că e bine. Și le-a plăcut foarte mult cântecelul ăsta.

Cine s-a îngrijit de anul vostru?
De anul meu – Adrian Titieni.

Te-a luat maestrul Titieni sub aripa lui?
Nu, pentru că am fost în an la Titieni, dar profesori i-am avut pe Mircea Gheorghiu și Mihai Brătilă – cu ei am lucrat trei ani de facultate.

Și de la dumnealor ai învățat tu carte?
M-au învățat, da. Am pus burta pe carte.

N-ai rămas repetent.
Nu, n-am rămas repetent! Eu am tras foarte mult, mai ales în anul I de facultate – n-am lipsit niciodată; știu că era o dispută dacă să mă duc la festivalul mare de teatru, FNT-ul, sau la cursuri. Eu mă duceam la cursuri! Toți colegii mei se duceau la FNT, vedeau spectacole mari; eu stăteam la facultate!

Ți-a prins bine?
Da, asta zic, cred că mi-a prins bine că am stat acolo. Veneam și sâmbăta sau duminica, lucram cu asistenții, cu Alex Pavel și cu Vladimir Anton.

Exotismul tău era privit ca un lucru atractiv, un lucru plăcut.
Da, n-au existat discriminări.

N-ai avut probleme, nu te-a înjurat nimeni, n-aruncau cu ouă în tine. Nu ți-au pus coji de banană, să cazi pe ele.
(Râde) Nu.

Și asta, cu Jean Constantin, de când ți-a venit ție?
Din anul I!

Așa ți-au zis colegii – „Bă, tu semeni cu Jean Constantin!”?
Da, da, da! În anul I ne puneam porecle – „Băi, ce semeni cu ăla!”, „Băi, ai față de Ed Norton!” –, eu aveam față de Jean Constantin, că, na, asta era situația! Toți aveau față de actori de pe la Hollywood, eu aveam față de Jean Constantin!

Tu ai fost mulțumit și cu Jean!
Păi da, mie oricum îmi plăcea Jean Constantin! Era actorul meu preferat! În anul I mă uitam numai la filme românești, refuzam filmele din străinătate, nu mă uitam la filme din astea de Hollywood; simțeam că trebuie să o iau ușor, mai întâi să învăț cinematografia românească, să văd filmele noastre, și după aia mă duc să văd și filme străine. Deci mi-a convenit că mi-au dat porecla asta! Și, din anul I, doar „Jeane!, Jeane!”…

Ai început să lucrezi, Jeane, de atunci? Ți-ai găsit colaborări?
Da, chiar din anul I am început.

Pe unde te-ai aciuat?
În anul I eram cu domnul Nagy, cu T.I.P., Teatrul Independenților Profesioniști, jucam la Godot; știu că am avut un spectacol acolo, „Proștii sub clar de lună”, unde jucam un ospătar.

Dramaturgie mare. Mazilu!
Mazilu, da. S-a scris și o recenzie despre piesă, și apăream și eu remarcat acolo, deși nu am avut decât cinci replici. Și în anul II am făcut primul film.

Jean a primit un rol important după ce l-a înjurat oribil pe regizorul filmului

Ce film ai tu făcut, Jeane, în anul II de facultate?
„Rocker”, la Marian Vișan.

Bravo!
Eram anul I când am dat castingul, habar n-avem ce e aia să dai un casting.

Și cum a decurs treaba cu „Rocker”-ul? Ai fost elogiat pentru prestația ta?
Da, am fost elogiat; din păcate, nu s-au întâmplat foarte multe după „Rocker”.

Ce jucai tu în „Rocker”? Spune-le cititorilor!
Dragi cititori, eu în „Rocker” jucam un dealer de droguri; eu nu sunt dealer de droguri în viață, deși sunt din Rahova. Să nu încercați să faceți asta acasă!

Dar sunt probleme pe acolo, pe la voi, cu drogurile?
Nu sunt, dar au fost, acum cinci-șase ani.

Cu legalele?
Da, și cu legalele, și înainte de ele. Știu că a fost o razie, la un moment dat, în spatele blocului meu.

Ai făcut pușcărie, Jeane, te-au luat?
Pușcărie, nu. Nu m-au prins! (râde). Nu mă au la mână cu nimic!

Nu te-au luat, că ești curat?
Sunt curat, da.

N-ai cazier.
N-am cazier. Am fost chemat o dată la Poliție, să dau o declarație, dar nu s-a întâmplat nimic.

A căzut vreun tovarăș la belea?
Nu, căzusem eu la belea, și după aia au căzut pumnii. Am făcut, într-un context, o tulburare a liniștii publice, am mai dat, am mai și luat, dar cred că mai mult am luat. Am dat și eu doi pumni. Unul l-am dat bine! Am dat țintit și am fugit! Nimic grav.

Bravo, Jeane! Deci te-au pus să joci un traficant de droguri!
Da. Și personajul n-avea vârsta mea – eram mic atunci, aveam douăzeci de ani când am dat castingul. M-a și întrebat Marian Vișan: „Ce cauți, dom’le, la casting?”, „Păi nu știu, că m-a trimis cineva!”. Mă trimisese Silviu Mircescu, mi-a zis: „Du-te, mă, la casting! Cum vrei să te faci actor, dacă nu te duci?”, „Păi, uite, că se duc toți ăștia mari – se ducea Vlad Logigan, se duceau toți actorii mari. Eu ce să caut acolo?”, „Du-te, mă!”. Și-am intrat acolo. A fost o probă ușoară, a trebuit să-l înjur pe Marian Crișan.

Așa, din chiar Doamne, fără niciun motiv?
N-am înțeles eu prea bine situația și motivul,  dar mi-am dat drumul la gură și am înjurat cu patos! Se pare că mă pricepeam la înjurături.

În cinematografie cu ce te-ai mai lăudat ulterior?
Cu filmul lui Nae Tănase, „Lumea e a mea”, e un film foarte bun.

Și ăsta a fost bine primit.
Da, da, da. A fost mai bine primit decât „Rocker”. În „Lumea e a mea” am avut un rol mai mic, dar am primit aprecieri de pe urma filmului. Mă mai laud și cu un film olandez…

La Nae tot așa, ai dat casting, sau te știa?
Nae mă știa, mă văzuse în „Rocker” și știu că venise la premiera filmului și mi-a zis că i-a plăcut și că s-ar putea să lucrăm împreună; și chiar așa a fost.

Adică l-ai sedus pe alde Nae.
Da, l-am sedus pe Nae.

Seriale pe la televizor n-ai mai apucat.
Nu mai. Se dusese vremea, când am început eu cu actoria. Oricum nu aveam față, că nu eram înalt, blond, frumos. Și nici nu prea voiam. Dacă mi-ar propus cineva, totuși, aș fi acceptat, că munceam, nu dădeam în cap, făceam și un bănuț… Am fost însă la televizor, la o emisiune de divertisment – Discote-K, la Kanal D, la turci, făceam scheciuri. Mi-au dat bani să fac telespectatorii să râdă. Un sezon a ținut. A fost bine. M-am distrat, am avut parte de o echipă bună, am făcut bani frumoși. Am lucrat cu doi scenariști foarte buni: Mihai Radu de la Cațavencii (n.r. – și acesta a fost scris pe site-ul nostru) și Robert Coravu. Mai scria și Emi Pârvu, care a făcut regia.

În acest moment al dialogului apare un tânăr cerșetor care ne abordează cu rugămintea să îi dăm câțiva bani pentru că vrea să o ajute pe bunica sa. Ne propune să ne spună o poezie în română sau în engleză sau în rusă. Optăm pentru rusă. Ne spune poezia – învățată de la bunică, bunica a făcut limba rusă la școală. Îi dăm fiecare cinci lei.

Trage harfa la tine, Jeane!
Da, așa e. Poate că am eu fața asta de clovn de trag toate întâmplările la mine. Sunt un tip deschis, cu umor. Poate și d-asta. Sunt un tip agreabil. Și ziceam de Nae, m-a luat, m-a băgat în film…

Ziceai ceva și de niște olandezi.
Da, un lung-metraj. Acolo am dat casting. Am jucat un aurolac. De ce nu?

Și așa te-ai consacrat internațional?
Cu aurolacul, da, am început. Nu sunt consacrat. Să vedem cum va fi primit. L-am filmat astă-iarnă. Să vedem când o apărea dacă mă consacru. Aurolacul un personaj important în film.

Primii bani serioși din actorie, Jean i-a cheltuit pe un city break la Roma

Ai luat parale, Jeane?
Am luat și cu ele am plecat la Roma.

Ți-ai oferit un city break.
Am luat un city break de patru zile la Roma. Voiam și eu să văd Roma, că, na… Eu nu plecasem până atunci de capul meu în străinătate, doar cu teatrul, cu treabă, am avut noroc de turnee, festivaluri, și am vrut și eu să văd cum e.

Te-ai odihnit? Ți-a plăcut?
Uai! Ce mi-a plăcut! Clădirile mi-au plăcut cel mai mult, nu vedeai gri-ul ăsta comunist al nostru, debandanda asta a noastră, acolo toate aveau un stil, erau somptuoase, arătau bine, îți făcea plăcere să te plimbi prin orașul acela…

Și acum, Jeane, vrei să decazi dinspre actorie spre job-uri lumești?
Aș avea nevoie de un part-time, să strâng de o chirie. Din spectacole pot să mănânc, n-am treabă.

Acum unde joci?
Joc la Teatrul Național din București.

Mai exact?
Am “Hotel Europa”, un proiect 9G, în regia lui Andrei Raicu. Și mai am “Medeea, mama mea” (n.r. – unde Jean joacă alături de Ilona Brezoianu și alții), tot la Național.

Îl știu, făcut de niște bulgari. Cum te-au luat pe tine bulgarii?
M-au chemat la casting. Aveau nevoie de băieți mai exotici, și au nimerit unul colorat, bronzat bine. M-au plăcut. Trebuia să am și ureche muzicală. Și eu am.

Glas ai?
Cu glasul nu prea. Am cântat în cor. Dacă mă bagi în grup, e numai bine. Dacă mă pui să cânt singur, nu. Solist nu se poate. Dar în cor mă descurc.

Deci ai două spectacole pe prima scenă a țării noastre! Pe sfânta scândură a Naționalului!
(râde în hohote) Pe prima scenă a țării noastre dragi, da. Am ajuns și acolo.

Au venit ai tăi să te vadă?
Au venit, au fost foarte mulțumiți de mine, îți dai seama, mama cred că nu mai fusese în viața ei la teatru. Au fost încântați. Mă vedeau și la televizor, așteptau emisiunea aia…

Și în afară de Național?
Mai joc la teatrul independent Godot. În regia lui Matei, în spectacolul “Sâmbătă: averse!”.

Cum te-ai insinuat dumneata în acest grupuscul, cu Mădălina, cu Maria, cu Fane Huluba? Eu am făcut și un film cu Matei, un scurt metraj independent. Ne-am înțeles bine la filmări și… na! Încă nu a ieșit filmul. Eu joc un băiat de la o cherhana, pe numele său “Solidu’”. Un tip cu hanorac, pieptul gol, bagabont și gagicar… Dacă așa m-a vrut regizorul, eu m-am supus.

Trupul îți este natural sau sculptat la o sală de forță?
Pare sculptat, nu? Trupul e de la Dumnezeu, dar l-am mai lucrat și la sală. Vreau și eu să mă dezvolt frumos, am și nevoie, pentru spate, ca să elimin neplăcerile, durerile, provocate de scolioza asta mea. Mai doare spatele, mai doare. Mă duc la o sală din Rahova, sunt golani acolo, dar golani cu bun-simț. Am fost mai demult la o sală tot de golani, dar fără bun-simț, te dădeau la o parte.

Cum s-a civilizat golanul de sală?
Chiar prin condițiile oferite de sală, arată într-un fel, aparatele sunt condiționate, ai plasme, aer condiționat, nu se cade să faci urât, oamenii s-au autoeducat, ce să facă?

Când intră într-un magazin, vânzătorii stau cu ochii pe Jean ca pe butelie

Probleme în viață ai întâmpinat din cauza originii dumitale?
Am mai întâmpinat, dar nu cine știe ce.

Cum le-ai depășit?
Mă uit tot înainte și zic: asta e! Nu pot să schimb ce sunt. Le place, nu le place, trebuie să stea pe lângă mine. Când mai intru în câte un magazin, sunt întâmpinat cu clasica întrebare: vă pot ajuta cu ceva?

Se tem să nu pui mâna pe portofele?
Se tem, de ce să spun că nu? În Occident nu mi s-a întâmplat așa ceva. Mă lăsau în pace.

Cunoști limbi străine?
Cunosc engleza la nivel de conversație. Limba noastră, română, e de bază.

Cu ce gânduri te îndrepți către viitor, Jeane?
Mă bate gândul că dacă Doamne ferește nu reușesc în meseria asta să plec în Franța sau în Italia. În Italia să mă fac bucătar și în Franța, mai târziu, să-mi deschid un restaurant, după ce fac bani. Sunt pasionat, gătesc, pun mâna pe carte, învăț. Aș putea trăi și fără actorie, dar n-aș vrea.

Poate prinzi acum – după interviul ăsta – un rol mare și te faci om.
Roluri tot prinzi, dar ai nevoie de un salariu, că na.

Pentru tineret nu mai sunt locuri în teatre sau cum?
Cred că sunt locuri, dar și astea se dau cu grijă. Sunt foarte precauți directorii de teatre, nu riscă să facă un concurs. Dacă se face un concurs la Teatrul Național, se blochează Piața Universității. E omor! E mare rău bătălia!

Între colegii dumitale, de bine, de rău, dumneata tot joci.
Joc, de ce să zic? Din anul I, tot joc.

Din Rahova mai pleacă oamenii la muncă sau au început să se întoarcă?
Au plecat mulți, puțini s-au mai întors. S-a întors acum un prieten din Londra, cu Brexit-ul, cu astea, zicea că pleacă în altă țară, nu e chiar așa dramatică situația în Rahova – oamenii se descurcă. Au job-uri, sunt paznici, sunt vânzători, casieri, vin acasă, mănâncă, stau prin cartier, ies pe afară, își găsesc activități, nu e chiar așa de rău.

Tu ce supranume ai în cartier. Ți se spune “Actorul”?
Nu. Mi se spune Mache (Make)

Mache?
Da, de la Makelele.

Fostul mare închizător francez de culoare Claude Makelele, consacrat la Real Madrid.
El este. Mai ies la fotbal, mai joc, corpul încă rezistă. Am descoperit în ultimul timp tenisul. Prin televizor l-am descoperit. Joc alături de prietena mea, care a făcut tenis când era mai mică. S-a lăsat de tenis, e și ea actriță. Mai dăm cu racheta de la unul la altul. O las să mă bată, dar tu nu o să scrii asta. Sunt îngăduitor, dau încet, ca să o enervez îi mai pun și scurte.

Ai deja o tehnică, vorbești în limbaj de specialitate.
Scurta de forehand e punctul meu forte.

Jean nu prea e cu teatrul angajat. Dar ar intra în politică

Ești impliciat social, civic?
Nu prea sunt, de ce să te mint eu pe tine? După părerea mea, e bine să ieșim în stradă, să ne stricăm oful, dar trebuie să mai facem și ceva. M-aș duce la ăla din piață care protestează și l-aș întreba el cu ce se ocupă și ce face concret să schimbe în domeniul în care e el.

Fiecare să-și facă treaba la locul lui de muncă.
Da, noi, actorii, ar trebui să schimbăm în teatru.

Tu ce ai schimba?
Aș da un restart la sistem cu totul. Cu totul! Ar trebui ca toate contractele din teatre să fie pe perioade determinată. Cum e la Teatrul Maghiar. Șase luni contract, la fiecare șase luni vine Tompa Gabor și spune: tu, rolul ăsta l-ai refuzat, rolul ăsta nu ți-a plăcut și ai plecat, tu ai făcut OK, mai rămâi șase luni. Crește competivitatea. Or dacă ești angajat în teatru pe perioadă nedeterminată și nu te ia nimeni în niciun proiect, nu te obligă nimeni să faci ceva… Înșeli statul, iei bani de pomană. Suntem în 2016! Teatrele nu ar trebui să mai funcționeze pe ideea asta că directorul trebuie să fie un mare actor… Nu! Avem nevoie de manageri. Să funcționeze teatrul ca o multinațională, cu manageri, cu marketing, cu PR. Teatrele trebuie să facă profit. E o industrie, până la urmă, nu?

Înseamnă că ai fost pe aceeași lungime de undă cu fostul nostru ministru al culturii – Vlad Alexandrescu. Și dumnealui tânjea după un Statut al Artistului.
Am fost, dar uite că alții nu l-au plăcut așa de tare și l-au dat jos.

De ce nu intri tu în politică, Jeane?
Aș intra, să știi.

Și nu ai găsit o ușă întredeschisă la care să bați?
Nu am găsit, dar nici nu am căutat. Mi-ar plăcea să contribui cu ideile mele, să contribui și eu cu ceva. M-aș lovi cu capul de nenumărați pereți, dar asta e. Ne dăm cu capul de pereți până reușim.

Jean acuză că metroul Drumul Taberei se tot “face” de când nu-i dăduse lui mustața

Viitorul țării noastre cum îl vezi, Jeane?
Evoluăm, dar foarte încet. Avem o societate care merge prea încet. Mă cam deranjează. Ar trebui să se întâmple lucrurile mult mai repede, Doamne iartă-mă. Metroul ăla din Drumul Taberei… E un șantier acolo… de când nici nu-mi dăduse mie mustața! Nu se poate. Să schimbăm mentalitatea, educația, altfel…

Ai votat, Jeane?
Am votat, da, și pentru prezidențiale. Eram la Cluj…

Ce căutai dumneata pe acolo?
Eram într-un spectacol național cu “Interfața”, un spectacol făcut de Alexandru Berceanu. Nu se mai joacă. A fost un proiect cu o perioadă determinată.

În zona asta de proiecte europene – integrarea romilor, teatru social, teatru angajat, ceva?
“Interfața” era de-aici. Un spectacol foarte interesant. Vorbea despre discriminare, despre Holocaustul evreilor și țiganilor, homosexualitate… Alexandru mă știa din facultate, voia să lucreze cu mine, mă și potriveam în proiect. Acolo am reprezentat șleahta noastră exotică. Am fost un ambasador al cubanezilor.

Acesta a fost maxim-ul tău ca angajament ca ambasador al cubanezilor? Ai mai avut discursuri? Luări de poziție?
A fost o fată care mi-a propus să intru într-o asociație, să facem…

Mihaela Drăgan? S-a scris.
Da. O fată feministă. Era un pic prea încordată, încrâncenată și vorbea numai despre asta. I-am zis să ne liniștim puțin, că nu sunt înjurat la fiecare colț de stradă că-s țigan, mă mai înjură lumea, dar nu toată ziua. Nu mă duc acasă să-mi plâng în pumni după ce ies cinci minute pe stradă. Și nu m-am angajat social.

Ea vrea să facă și un Teatru al Romilor…
Eu nu sunt neapărat de acord cu treaba asta, nu sunt de acord ca actorul să fie…

…etnicizat?
Nu. Nu vreau să fiu catalogat așa, ca rom. Vreau să fiu cunoscut ca actor. Ionuț Niculae, actorul care face teatru, face film, face de toate, sunați-l, chemați-l la casting, vedeți, vă înțelegeți, nu vă înțelegeți… Nu vreau să fiu actorul Ionuț Niculae care e rom și să-l luăm și pe el, că e și el rom. Nu. Dacă sunt bun ca actor, să fiu bun ca actor.

Am auzit dintr-o sursă demnă de încredere ai fost contactat de Televiziunea noastră publică și i-ai acordat un interviu.
E adevărat. Interviul a fost acordat acum două săptămâni. Se va da pe post la jumătatea lunii august.

Ce teme au fost abordate în cadrul interviului?
M-am bucurat că nu s-a vorbit despre etnia mea, ci despre mine ca actor – așa trebuie, domnule! Ce a făcut Jean în viață, în copilărie, ce face el în teatru, ce vrea să facă mai departe, chestii normale.

Jeane, te uiți cu atenție și îngrijorare către mapamond? Către flagelul terorist?
Da. Sunt îngrijorat. Să știi că mă pregătesc ușor-ușor de un atentat ISIS la noi, aici, că nu ai de unde să știi. Mi-aș dori chiar să mor într-un atentat terorist sau – mai bine zis – mi-aș dori să încerc să opresc un terorist din ăsta, dacă va fi cazul, și să nu mor, să nu mai apuce ăla să sară în aer.

Fotografii din arhiva personală Ionuț Niculae

CITAT: „Nu vreau să fiu catalogat așa, ca rom. Vreau să fiu cunoscut ca actor. Ionuț Niculae, actorul care face teatru, face film, face de toate, sunați-l, chemați-l la casting, vedeți, vă înțelegeți, nu vă înțelegeți… Nu vreau să fiu actorul Ionuț Niculae care e rom și să-l luăm și pe el, că e și el rom. Nu. Dacă sunt bun ca actor, să fiu bun ca actor.” Ionuț Niculae, actor