Din satul bucovinean, manager în industria Pharma la Paris: ”Sunt o mână de fier într-o mănușă de catifea”

- - 50- 9805 vizualizari

Roxana Robini este o bucovineancă autentică de 55 de ani, născută în satul Vama și stabilită de 19 ani în Franța, cu o poveste desprinsă parcă din filme.

Cu inima este și acasă, la Vama, unde muncește o săptămână pe lună pentru a fi lângă mama ei și a avea grijă de pensiunea deschisă, și la Paris, unde a ajuns, prin forțe proprii, Senior Director Medical într-una din companiile de top la nivel mondial în domeniul cercetării și testelor clinice, cu peste 20 000 de angajați.

Are cele mai calde amintiri din copilărie, deși din clasa a V-a a plecat de acasă la internat pentru a putea studia la Iași, apoi la facultate. A ales Medicina, având exemple în familie, însă nu a practicat-o în România, începuturile ducând-o, la doi ani de la Revoluție, în Africa de Sud. Revenită în țară după venirea lui Mandela acolo la putere, Roxana Robini a intrat în industria Pharma, dezamăgită de condițiile, mai ales salariale, din sistemul medical de stat. Și de aici drumurile au dus-o către o carieră fulminantă până într-o funcție de top la sediul din Paris al multinaționalei americane Parexel, organizația numărul doi la nivel mondial în cercetarea clinică, renumită pentru testarea noilor medicamente și a tratamentelor inovatoare. Și către un soț francez – ”o cremă de om”, cum îi spune, cu care are un adolescent de 16 ani și jumătate, o provocare mai mare decât sistemul Pharma din Franța.

Povestiți-mi cum a fost copilăria dvs. în România. Unde ați crescut, ce v-a marcat, cum a fost în școală?

M-am născut pe 12 decembrie 1962, la Vama, județul Suceava. Copilăria mea a fost una extraordinară! «Ulița copilariei» era plină de copii, ne jucam până seara târziu, până cădeam de somn sau până ne chemau părinții. Ușile erau deschise la toate casele și mergeam să mâncăm unii la alții, ba o pâine unsă, ba cartofi prăjiți cu murături […] Îi ajutam pe părinți la toate treburile și din casă, și din grădină, la prășit, la scos cartofi, la strâns mere…

Ce visați să deveniți când erați mică?

Voiam să devin artistă, să am rochii frumoase ca ale Angelei Similea și să mă mărit cu Dan Spătaru.

Cum ați ajuns să studiați Medicina la Iași?

După anii extraordinari de grădiniță și școală primară de la Vama, mama, care era originară din județul Iași, a ținut numaidecât să merg sa continuu școala la Iași, deci la aproximativ 250 de km de casă și, bineînțeles, să stau la internat. După care am dat la Facultatea de medicină, unde am studiat între 1985 și 1991. De ce Medicina? Pentru că bunicii paternali au fost țărani, dar au ținut foarte mult ca cei trei copii ai lor să studieze. Sora și fratele tatălui meu au făcut Medicina la Cluj, dar pentru tata nu au mai avut resurse, astfel că el a lucrat la CFR, ca șef de gară. În plus, o mătușă – Glicheria, care se căsătorise cu un medic ardelean și aveau o casă superbă la Beiuș- Bihor, mi-a dat dorința să fac Medicina și să reușesc ca ea în viață: era extrem de elegantă, cultivată, făceau călătorii în străinătate. Pe de altă parte, mama mea a lucrat timp de 40 de ani ca asistentă de ocrotire la Vama și bineînțeles că mergeam cu ea pe teren în vizită la copii mici. Mai tot timpul eram pe la dispensarul comunal, unde lucrau doctori generaliști și veneau tot felul de pacienți. Deci mai tot timpul eram cu nasul în această meserie. În final pot spune că 50% era pasiune și 50% era interes să fac o meserie care să îmi placă și care să-mi aducă un confort și o viață mai bună decât cea a părinților mei. Și mi-am dorit să devin medic de familie.

Ați luat contact și cu sistemul de sănătate românesc? Cum vi s-a părut?

Da, am făcut doi ani de stagii, câte șase luni în principalele specialități: medicină internă, ginecologie, chirurgie și ORL. Formator, dar frustrant în același timp, din punct de vedere al aspectului financiar și al repartiției geografice. Daca nu aveai note foarte mari și pile pe măsură, nu obțineai postul unde doreai.

În 1993 ați plecat in Africa de Sud și ați lucrat acolo până în 1995. În ce a constat această experiență?

Am absolvit facultatea la numai doi ani după Revoluție și doream să văd cum este “în afară”. Auzisem ca Africa de Sud era la acea vreme singura țară care primea doctori din Europa de Est. Am început să imi consolidez limba engleză, pe care o studiasem puțin în liceu. Am luat o viză turistică de trei luni, o valiză și am plecat spre Port Elisabeth, unde aveam numele unui doctor chirurg ieșean. Am stat la ei câtva timp, dar a trebuit să mă mobilizez pentru a fi pe picioarele mele, să-mi câștig existența și să mă pregătesc pentru examenele prin care puteam să lucrez ca medic la ei. Am făcut turul spitalelor de stat și private ca să accepte să mă pună pe lista lor ca «asistent în chirurgie». Asta înseamnă că, la fiecare operație, aveau nevoie de un asistent «în plagă» care să fie tot medic, asistenta dădea numai materialul la mână. Astfel câștigam cât să îmi inchiriez un mic apartament și deci să-mi pregătesc examenele. Din nefericire, nu am reușit decât parțial și în 1998, după plecarea președintelui De Clerck și venirea la conducerea țării a președintelui Mandela, se declanșase în Africa de Sud ceea ce se numește «positive action», deci se facilitau joburi pentru persoanele de culoare în detrimentul celor albi, mai cu seamă dacă erau și străini. Am decis să nu mai pierd timpul și m-am întors acasă. Cu inima frântă dupa o țară incredibil de interesantă, cu peisaje fabuloase, cu oameni foarte calzi și prietenoși.

Ați intrat apoi în industrie, ca reprezentant medical la Les Laboratoires Servier din România, unde ați avut parte și de patru ani de training, între 1995-1998. De ce ați ales această cale și nu ați ales, de exemplu, să fiți medic în sistemul medical, cum fac cei mai mulți absolvenți de Medicină de la noi?

După experiența avută în spitalele de acolo, mi-am dat seama că nu mă mai puteam adapta la cele de la noi: atmosfera, dotările, modul de a primi, trata și de a urmări evoluția pacienților, cât și motivația financiară. Cu un enorm regret am renunțat la a continua practicarea medicinei și am intrat  la firma Servier, care tocmai își lansau rețeaua de vânzări în România. Erau medicamente foarte bune și deja cunoscute multor medici, deci mi-a făcut o deosebită plăcere să încep să lucrez pentru ei, în colaborare cu farmaciștii, dar mai cu seamă cu liderii de opinie din România pe cardiologie, diabet, psihiatrie, neurologie. Eram sistematic incluși în training pe patologie, modul de acțiune al medicamentelor, cât și al tratamentelor concurente. Și, bineînțeles, marketing și tehnici de vânzare.

Cum ați ajuns în Franța? Întâi la programul de master în managementul industriei Pharma și cum v-ați stabilit acolo?

Da, e o poveste și aici. Tot în 96, în Iași, l-am cunoscut pe cel ce avea să devină soțul meu. Soțul este francez, inginer chimist la bază, și ne-am cunoscut când a venit să semneze un contract cu «Antibiotice Iași» pentru a aduce la normele europene unitatea de producție de antibiotice. M-am amuzat întotdeauna să spun ca el a venit să semneze un contract, dar de fapt a semnat două. În septembrie 98, când am venit în Franța pentru începerea masterului în industria farmaceutică de la Dijon, ne-am și căsătorit.  Cum am ajuns la master? La începutul anului 1998, zburam spre Paris tot pentru o reuniune de vânzări și, în timp ce îmi revizuiam cifrele de pe zona mea, Moldova, pe care trebuia să le prezint, m-a abordat vecina de scaun. Văzuse hârtiile mele, am început să discutăm și m-a întrebat pur și simplu dacă nu m-ar interesa sa fac un master în industria farmaceutică, la Dijon. Dumneaei, tot româncă,  era directoarea masterului cultural care se desfășura în aceeași clădire cu un master despre vin (deoarece Dijonul este «capitala» Burgoniei – renumită zonă viticolă) și acest master în industria farmaceutică. Am aplicat și am fost primită cu bursă. Dupa șase luni de cursuri intensive, ceea ce mi-a permis să mă pun la punct cu limba franceză și cu evoluția industriei farmaceutice, am intrat în stagiu pentru alte șase luni la compania Teva Pharma, în Paris.

După stagiul de practică, în 1999, la Teva Pharma, ați intrat în compania Parexel, în care lucrați deja de 17 ani. Vorbim de o companie publică, fondată în 1982, cu aproape 20 000 de angajați, iar dvs. ocupați în prezent funcția de Senior Medical Director, ca Director al Departamentului de Medical Science. Cum ați ajuns aici și ce v-a menținut atâția ani în această companie?

La Teva lucram în departamentul de Marketing, dar într-una din zile am discutat mai mult cu o colegă despre cercetarea clinică și mi s-a părut interesant. Deoarece parcursul meu era unul de pur marketing, am început să aplic spre sfârșitul stagiului de practică de la Teva la marile laboratoare farmaceutice, fiind sigură că aveam un CV perfect. Am scris la zeci de laboratoare și firme de recrutare și am primit foarte multe răspunsuri negative, anul 1999 -2000 fiind perioada marilor fuziuni în industria farmaceutică, deci era un moment prost. Și atunci, disperată să găsesc rapid un job, am aplicat la cursurile de Cercetare Clinică pe care compania Parexel le ținea. După trei luni, cu diploma în buzunar, trebuia să încep căutările. Dar contactul cu firma Parexel a fost ca unul magic, mi-a deschis ochii și perspectivele spre un alt domeniu decât cel de marketing… și spre oameni extraordinari, care creau o atmosferă foarte plăcută de lucru, lucru în echipă. Știam că trebuie să fac tot posibilul să rămân acolo.

În ziua când l-am născut pe băiatul meu, am primit un telefon la maternitate de la acel șef din departamentul medical, care m-a felicitat și mi-a spus că, drept cadou «de naissance» (pentru nașterea copilului – n.r.), îmi oferă un CDI (contract pe perioadă nedefinită) în departamentul medical. Pe poziția de Manager al echipei care se ocupa cu analiza datelor de securitate a medicamentelor în studiu. Și apoi am început să evoluez în acelasi timp cu compania… Este o companie unde capitalul uman este capital, unde jobul este multitask, deci facem și stim să facem de toate pentru a duce la bun sfârșit proiecte dintre cele mai complexe. Suntem în permanență formați pentru a ne ține la curent cu schemele terapeutice, cu noile protocoale de dezvoltare a medicamentelor sau cu noile cerințe de reglementare.

Sună foarte interesante responsabilitățile trecute în CV. Cum ați explica munca dvs. în compania franceză, pe întelesul tuturor? Putem spune că încercați să aduceți mai aproape de pacienți medicamente și tratamente noi, inovatoare, testate?

Parexel este o companie prestatară de servicii pentru laboaratoarele farmaceutice, ne ocupăm de toată logistica pentru realizarea studiilor clinice pe care aceste laboratoare își propun să le dezvolte, în toate fazele de dezvoltare (de la faza I – pe persoane sănătoase, apoi pe pacienți până la faza IV, când medicamentele sunt în farmacii). În departamentul medical, analizăm toate efectele secundare care pot apărea în timpul dezvoltării unui medicament, ne asigurăm că protocoalele de studii sunt respectate de către medicii practicieni, pe care îi ajutăm și la stabilirea eligibilității pacienților pentru un anumit studiu. Primordial în munca noastră este etica, purtăm în permanență în minte faptul că finalitatea tuturor acțiunilor noastre este ca pacientul să fie în «siguranță» atunci când ia un medicament pentru patologia respectivă. Suntem mândri că avem o parte de contribuție la dezvoltarea celor mai noi și performante tratamente în patologiile care au nevoie de tratamente inovatoare sau de tratamente pur și simplu (dacă vorbim de patologiile orfeline, cum ar fi boala Alzheimer).

Ce înseamnă pentru dvs. activitatea pe care o desfășurați zi de zi? Care este satisfacția dvs. cea mai mare?

Activitatea mea de la birou este o parte importantă din viața de zi cu zi, atât prin orele pe care le petrec acolo, cât și prin relația care mă leagă de echipa pe care o conduc. Suntem o echipă și o familie. Lucrez cu persoane pe care le-am recrutat de ani de zile și care nu au dorit să plece la competitori. Și nici eu nu am dorit să plec, cu toate că am avut oferte . Este un fel de calitate a vieții de birou pe care am dezvoltat-o și pe care o întreținem. Ne ajutam reciproc când avem mult de lucru, facem mese la birou ori de câte ori avem câte o ocazie importantă (căsătorii, nașteri) sau fără motiv. De exemplu, pentru că ne-am regăsit după vacanță, fiecare pregătește câte ceva bun și ne organizăm să fie o buna balanță între sărat și dulce :-). Ca manager, pot spune despre mine că am o «mână de fier într-o mănușă de catifea». Funcționez foarte mult pe armonia dintr-o echipă și am recrutat întotdeauna persoana pe care simțeam că se va adapta și va funcționa cel mai bine cu restul echipei, în detrimentul uneia care nu avea aceste calități, chiar dacă prezenta o expertiză mult mai importantă. Cred că inteligența globală, cea care te ajută să te adaptezi în orice moment, la orice situație, este mult mai importantă, daca nu chiar esențială, față de inteligența canalizată pe un anumit subiect.

Care ar fi cele mai revoluționare produse noi a căror testare, și ulterior punere pe piață, ați coordonat-o?

Au fost studii pe Dolutegravir (Tivicay) pentru SIDA, Bevacizumab (Avastin) în oncologie, Clopidogrel (Plavix) antiagregant plaquetar utilizat în cazurile de accident vascular (neurologie) și multe altele…

Ce parere aveți despre evoluția industriei Pharma la nivel internațional și în România?

Ca orice altă industrie, cea Pharma va continua să se “miște”, cu achiziții, fuzionări, cu micile biotech care vor încerca să dezvolte noi molecue inovatoare… Cert este că cercetarea clinică va continua, deoarece vor exista în permanență provocări legate de găsirea tratamentelor, mai cu seamă în patologia bolilor infecțioase, care ne amenință în permanență, în tratamentul cancerului, care constituie prima cauză de morbi/mortalitate în lume și obezitatea. Dar totul este foarte complex, deoarece ar trebui să ne schimbăm modul de viață în ceea ce privește alimentația, să poluăm mai puțin printr-o altfel de industrie, mai curată și să producem alimente mai sănătoase.

Care este raportul dintre produsele farmaceutice existente pe piață și nevoia oamenilor, pe diferite boli și afecțiuni?

Există patologii pentru care sunt multe produse identice, cu mici diferențe între ele, din punctul de vedere al efectului așteptat (de exemplu, în cardiologie, în diabet, în tratamentul hipercolesterolului) și există, cum spuneam mai sus, acele patologii orfeline pentru care se va continua cercetarea (de exemplu boala Alzheimer).

Cum ar arăta reforma ideală pentru sistemul de sănătate românesc? Cum vi se par medicii români acum, făcând comparație cu Franța?

De foarte mulți ani se susține ideea că sistemul de sănătate francez este unul dintre cele mai bune în lume. Salariat sau pensionar, poți consulta atâția specialiști câți dorești, poți face oricât de multe teste și analize, și proceduri câte se prescriu de către fiecare specialist (dacă este vorba de un examen de sânge sau de un CT ori RMN) și sunt rambursate destul de bine, mai cu seamă dacă ai și o asigurare complementară. Numai că se constată că este un deficit enorm în bugetul statului care se acumulează de ani de zile și cred că, în situația actuală, sigur se vor mai schimba lucrurile. Totuși, per global, serviciile medicale sunt foarte bine puse la punct. Ar fi bine să fie și în Romania la fel. Mama, de exemplu, pentru a-și lua toate medicamentele de care are nevoie, cheltuie 700 de lei pe lună dintr-o pensie de 1.200 de lei, chiar dacă are și câteva medicamente compensate… Doctorii români sunt foarte competenți, am constatat acest lucru și în Franța, unde lucrează foarte mulți dintre ei și sunt foarte apreciați, dar și în România. De exemplu, când a trebuit să o internez pe mama în secția de Diabet și Metabolism sau să o operez de cataractă, am fost la Suceava și, atât actul medical a fost de o mare calitate, dar și serviciile aferente. Spitalul Județean este incredibil de bine dotat și cu o curățenie și deci igienă exemplare! Am rămas extraordinar de surprinsă să constat acest lucru. Din punctul meu de vedere, în România totul este pe calea cea bună, dar cred că trebuie să mai avem răbdare, probabil încă o generație.

Aveți regrete legate de România?

În general nu regret nimic din deciziile pe care le-am luat în trecut. Regret că nu am fost mai tânără când am plecat din România, a trebuit să fac totul în jur de 36 de ani, carieră, copil, casă… Regret că infrastructura nu s-a dezvoltat mai rapid în țară.

Știu că veniți în țară o săptămână pe lună. Este o frecvență care arată că încă sunteți legată de țara natală. Ce vă atrage aici?

Cred că, pe măsură ce avansăm în vârstă, suntem tot mai atrași de locurile natale… Mă simt foarte bine la Vama și revin cât de des pot, singură sau cu familia, acum lucrez câte o săptămână pe luna de acolo, ca să o văd pe mama, care are 87 de ani și are nevoie de prezența mea. Și eu de a ei. Totul mă atrage… mirosul grădinii, peisajul, vecinii, casa plină de amintiri.

Ați creat o pensiune în satul natal, Vama, într-o zonă de vis, în Bucovina. Este o afacere profitabilă, este mai degrabă o dorință de a păstra o legătură frumoasă cu România, cum merge?

În anul 2005, doream să avem la Vama un loc al nostru, confortabil și aproape de părinți. Datorită jobului, am călătorit mai tot timpul la hoteluri cu multe stele, dar impersonale. De aceea, de multe ori, în vacanțele noastre în țările europene, optam pentru pensiuni și astfel am hotărât să facem și noi una pe domeniul familial. Am lucrat multe nopți la planuri, apoi am petrecut multe concedii pe timpul construcției și pentru decorarea interioarelor. Familia m-a ajutat. Multe din decorații le-am cărat cu valiza din Paris. Pe altele le-am găsit în pod sau în casele vecinilor, de exemplu covoarele țesute. Este o ambianță «cosy» cu un amestec între etnic și modernitate. Nu este o afacere profitabilă, ci una de suflet. În permanență este ceva care nu merge așa cum aș dori. Și, de multe ori, mi-am pierdut curajul, pe care tot de atâtea ori l-am regăsit datorită aprecierilor venite din partea clienților. Și am satisfacția că, în mică măsură, am contribuția mea în comunitatea locală, oferind câteva locuri de muncă. Deja am două persoane ieșite la pensie de la pensiune, unde și-au completat anii necesari, după ce și-au pierdut locurile de muncă, după Revoluție.

Aveți mulți clienți străini la pensiune, am înțeles. Promovați România printre colegii străini cu care relaționați?

Toți cunoscuții mei din Franța, prieteni și colegi, știu despre pensiune și despre România. Recent am adus un grup de 21 de prieteni, cu care am vizitat Bucovina și Maramureșul. Bineînțeles că vor să vină din nou.

Sunteți mândră că v-ați născut în Bucovina?

Foarte mândră, mai cu seamă ca este denumită “mica Elveție” datorită peisajelor.

Vă gândiți vreodată să vă întoarceți să trăiți în România?

Da, poate mai târziu, la pensie, să fiu la Vama pentru perioade mai îndelungate și să mă ocup personal de pensiune. Dar nu cred că m-aș stabili de tot, mi-ar lipsi viața culturală a Parisului.

CITAT: „Mi-i greu când fac valiza să îmi las soțul și băiatul acasă, și, când ajung la Vama, în câteva minute, mă simt în largul meu. Și, când trebuie să mă întorc la Paris, mi-i greu să las totul în urmă. Cred că sunt acasă și la Vama, și la Paris, dar motivațiile sunt diferite.” Roxana Robini, Senior Director Medical la Parexel

50 recommended
comments icon 1 comment
9805 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Oana Craciun