Cu scriitorul Adrian Schiop prin Ferentari, cartier din filme: „Mi-am documentat lucrarea de doctorat despre manele, în crâșme și din tabloide”

- - 41- 587 vizualizari


În 2013, scriitorul Adrian Schiop publica la editura Polirom romanul „Soldații. Poveste din Ferentari”. Până atunci, lucrase ca jurnalist, ba chiar predase într-un liceu industrial din Cluj-Napoca și mai publicase alte două cărți: „pe bune/pe invers” (Polirom, 2004) şi „Zero grade Kelvin” (Polirom, 2009).

De data aceasta însă, regizoarea Ivana Mladenovic alegea să facă un film după romanul său, film pentru care aveau să scrie împreună scenariul, iar Adrian Schiop avea să și joace.

Lungmetrajul „Soldații. Poveste din Ferentari” este povestea unui antropolog care, în urma unui eșec sentimental, se mută în cartierul de la marginea Bucureștiului pentru a documenta o lucrare de doctorat despre manele. Și ca și în film, ca și în roman, Adrian Schiop a fost acolo, documentându-și teza de doctorat despre manele.

Adi Schiop, Vasile Pavel, Ivana Mladenovic, la festivalul de film de la SAN SEBASTIAN

Filmul, a cărui premieră internațională a avut loc în acest an la Festivalul Internațional de la Toronto, este debutul în lungmetraj al regizoarei, dar și o incursiune într-o mahala bucureșteană de acum, cu obiceiurile locului, cu boemia, pericolele și muzicile care pândesc la tot pasul, cu o poveste de dragoste gay trăită într-un apartament mizer de doi bărbați care nu ezită să se folosească unul de altul, într-un film ieșit din tiparele cinematografiei autohtone de acum.

Ce spune despre toate acestea Adrian Schiop, aflați din rândurile care urmează, rânduri nerecomandabile celor care nu se împacă de fel cu cinismul, ironia și brutalitatea francheții.

În rest, din 2 februarie 2018, lungemtrajul de debut al Ivanei Mladenovic intră în cinematografele din România, aducându-i pe marile ecrane pe Vasile Pavel-Digudai și Adrian Schiop, actori de ocazie într-un film care câștiga o mențiune specială din partea juriului celei de 18-a ediții a Premios Sebastiane, secțiune a Festivalului de Film de la San Sebastián dedicată filmelor LGBTI, dar și Prix Découverte la Festivalul Internațional de Film Francofon de la Namur și era considerat de presa străină un debut „în forță”, „un excelent moment al cinematografiei românești”, iar ziarul El Mundo titra că filmul este sincer și îndrăzneț: „Contează nu atât de mult partea dură care se vede, ci delicatețea care se intuiește. Aici camera de filmat a lui Mladenovic ridică un univers. Este vorba despre o lume murdară care, așa cum este de imaginat, lasă urme. De neșters”.

Festivalul de la San Sebastian

Filmul

Viitorul României: Cum ai primit vestea că Ivana Mladenovic vrea să ecranizeze romanul tău, ce ți-a spus, ce i-ai spus?

Adrian Schiop: I-a trimis un prieten, Ștefan Iancu, prima parte a romanului – care atunci era în manuscris. I-a plăcut mult, m-a contactat și mi-a zis că ar vrea să facă film. I-am zis că din chestia asta mă interesează în primul rând banii, să mă lase cu gloria, cu publicitatea pe care o s-o facă cărții.

VR: Cum ați lucrat apoi la realizarea scenariului?

Adrian Schiop: Întâi, ea a selectat niște dialoguri și situații pe care le-a pus in Celtix, programul de scris scenarii – parcă, dar nu sunt sigur, a făcut și un treatment aproximativ. Discutam câte o secvență și eu o dramatizam, o scriam în programul ăla. Ea citea și-mi zicea dacă merge sau nu.

VR: Cum a fost pentru tine să fii și actor, unul dintre cei doi protagoniști, și cum au arătat zilele de filmare, ce amintiri ai?

Adrian Schiop: Nu-mi place să joc, nu m-am imaginat vreodată devenind actor – și nici nu cred că am ceva de-a face cu arta asta. Dacă filmul a ieșit OK și prestația mea ca actor e decentă, asta se datorează exclusiv Ivanei. Oricum, nu mi-am imaginat că o să fie atât de greu: am rămas cu amintirea unor zile dilatate enorm, ca în armată – se stă pe „set”, pe platou 12 ore, în care muncești intensiv. Și la fel ca-n armată făceam AMR-ul, număram câte zile Au Mai Rămas.

VR: Ce așteptări ai de la acest film?

Adrian Schiop: Să-mi vândă cartea afară – să plouă peste mine cu propuneri de traduceri de la edituri prestigioase din Vest, Rusia și China, o, mai ales China. Salivez când mă gândesc la miliardul ăla jumate de oameni. Însă deocamdată nu s-a întâmplat.

VR: Filmul a fost prezent în mai multe festivaluri internaționale. La câte ai participat, cum au fost aceste experiențe pentru tine?

Adrian Schiop: Am fost la Toronto, San Sebastian și Namur. Toronto e un oraș urât cu spume, fără verdeață și înghesuit, o parodie de New York cu zgârie nori pitici și cu mâncare mediocră. Din fericire, porțiile sunt pe model american, adică generoase – iar eu mănânc mult, mă deprimă să mă ridic pe jumate sătul de la masă, mă bagă-n anxietăți. Altminteri, festivalul e cool, un fel de Sundance canadian. Festivalul francofon de la Namur (în Belgia) mi s-a părut oarecum provincial, iar berea belgiană artizanală total greșită – prea dulce și prea parfumată; Chimay, de pildă, recomandată de belgieni, mi s-a părut o oroare. Singura băubilă mi s-a părut aia ieftină din supermarket, gen Jupiler, amară și aspră. Altfel mi-a plăcut că organizatorii au asigurat toate mesele, inclusiv un dineu la guvernatorul provinciei acasă, axat pe fructe de mare și pește. La San Sebastian m-am simțit cel mai bine, chiar dacă am mâncat mostly de la supermarket mâncare rece. În București era toamnă în toată regula, deja vreme de bluză cu mânecă lungă – însă la San Sebastian era vară, încât am putut să facem baie în ocean. Am primit și un card cu care puteai bea bere gratis într-un cort de lângă plajă. În plus, festivalul are glam, se vede că se pompează bani în el, iar filmul a fost foarte bine primit.

Trailer oficial:

Cartea

VR: Îți propun să ne întoarcem în timp, atunci când te pregăteai să scrii romanul „Soldații. Poveste din Ferentari”. Cum ai decis că vei scrie cartea, cum a arătat acea perioadă pentru tine?

Adrian Schiop: Nu mai vreau să intru în povestea asta, pentru că ar însemna să detaliez cât e realitate și cât e ficțiune, pe scurt, să intru în tot felul de detalii private. Cartea e autoficțiune și fiecare înțelege de aici ce vrea.

VR: La vremea aceea, erai deja autorul a două cărți – pe bune/pe invers (Polirom, 2004) şi Zero grade Kelvin (Polirom, 2009). Cum te vedeai ca scriitor și ce s-a schimbat odată cu romanul din 2013 și succesul lui (receptare, premii etc.)?

Adrian Schiop: Eram frustrat că nu mă bagă lumea în seamă ca scriitor. Mă rog, frustrarea maximă a fost când eram angajat în presă și lucram de căpiam – 1, sunt foarte leneș, și 2, luam interviuri la tot felul de tipi și tipe care aveau parte de succes și mă ofticam, mă umpleam de otravă. Apoi m-am înscris la doctorat, nu a mai trebuit să muncesc ca dementul, să scriu la normă – și m-am mai liniștit. În plus, am scris un articol pe CriticAtac în care mă luam de idioții cărora le put manelele și articolul ăla a bubuit, a avut un succes mai mare decât amândouă cărțile mele la un loc. Cât privește premiile, a fost măgulitor firește, însă la bani so so, aproximativ 2.000 lei de premiu. Pornind de aici, m-a frustrat la mațe că n-am luat premiul ăla Augustin Frățilă de 10.000 euro – de fapt că romanul nu s-a calificat măcar în finală. A ieșit cu scandal, figuri ilustre din lumea literară au protestat – dar nu mi-a folosit la nimic. Pe tipii din juriu (Daniel Cristea Enache, Alex Ștefănescu și Tudorel Urian) nu pot să-i halesc nici acum, îmi pare rău că sunt ranchiunos, dar na, cum se zice, totul până la bani; ce mă interesează din succes nu e să-mi impun viziunile, ci să scap dracului de sărăcie.

VR? Care a fost marea provocare pentru tine în scrierea acestui roman? Cum au funcționat ca provocări Ferentariul, manelele, lumea aceea? Ce a fost cel mai dificil?

Adrian Schiop: Habar n-am, l-am scris ușor – undeva pe la jumate am avut senzația de burtă, dar în rest a curs, mi-a plăcut mult să-l scriu.

VR: Ai trăit și întâmplări periculoase în timpul documentării, ai peripeții de atunci, care nu se regăsesc în carte? Povești din spatele poveștii?

Adrian Schiop: N-am documentat romanul, e greșit asta – am documentat teza de doctorat, am documentat articole de presă. În mare, chestiile periculoase care mi s-au întâmplat le-am livrat în roman, prin forța lucrurilor, am încercat să scot în evidență că e un cartier periculos. Dar hai na, ține-o pe asta – când mă plimbam odată cu colegul meu de apartament maghiar, un grup de adolescenți ne-au oprit și lui i-au pus cuțitul în gât. Nu ca să-l jefuiască, doar să facă display de putere. Altă dată, eram cu colegul meu german de apartament, veneam pe jos din centru, beți muci, și el a zis că ar trage ceva cocaină – dar n-avea decât 100 lei. Ne-am oprit la Piața Ferentari, unul de acolo a zis că ne rezolvă – dar neamțul a zis că nu e cocaină, ci amfetamină de-aia nasoală, mefedronă. Beat, l-am întrebat pe amărâtul ăla de dealer dacă prestează servicii sexuale și a zis că da – și m-a luat într-o parte întunecată a parcului. Mi-am lăsat ca cretinul rucsacul cu laptopul pe o bancă – și normal că nu l-am mai găsit după ce am terminat treaba cu tipul ăla.

VR: Pentru cei care nu au citit cartea, de ce să o citească înainte de a vedea filmul?

Adrian Schiop: Pentru că au o inimă mare, de-aia. Din partea mea să n-o citească, doar s-o cumpere și s-o facă cadou, ca să-mi intre și mie niște drepturi de autor în cont.

Viața

VR: Între 1997 și 2001 ai lucrat ca profesor de limba română la un liceu industrial din Cluj-Napoca. Cum a fost pentru tine să fii profesor acolo, cum ai descrie azi acei ani și ce te-a determinat atunci să nu mai predai?

Adrian Schiop: Cel mai scârbos job. N-am reușit să mă impun ca autoritate pedagogică și elevii băteau p**a de mine – îmi venea să-i strâng de gât, să-i lipesc de pereți de nervi. În plus, mă plictisea de moarte să corectez extemporale care îmbătrâneau sub formă de teancuri pe birou. Le pierdeam, trebuia să scot note din burtă, elevii se prindeau că ceva nu e în regulă și făceau scandal etc. Și-mi era frică de director care era un tip mai dur.

VR: Nu ești străin de jurnalism. Ce înseamnă pentru tine gazetăria și cum vezi rolul presei azi?

Adrian Schiop: A fost un job greu, dar care mi-a plăcut. Mai puțin să pun întrebări de rahat oamenilor, dar ce s-a întâmplat cu banii pentru…, unde au dispărut? Altminteri, presa scrisă e cam pa în România și e păcat, că s-a făcut presă de calitate până la Criză, când s-a închis robinetul financiar al mogulilor. Îmi pare rău, dar nu se poate face presă serioasă fără bani; Ciprian Șiulea are ideea că ar trebui de fapt subvenționată până trece hopul tranziției de pe print pe net și reușește să monetizeze la modul serios.

VR: Ai publicat în mai multe reviste literare de afară. Cum sunt percepute astfel de apariții de un scriitor român, ce înseamnă pentru tine? Te-a tentat vreodată să te muți definitiv din România?


Adrian Schiop: Mi-am făcut speranțe cu ele, dar au trecut neobservate; nu par să mă pliez foarte bine pe așteptările publicului de afară. M-a tentat să plec în sărăcia de la începutul anilor 2000 și chiar am făcut-o în Noua Zeelandă, dar a fost un coșmar, că a trebuit să muncesc fizic.

VR: Pe când o nouă carte și despre ce?

Adrian Schiop: Nu știu, n-am nicio idee. Deocamdată încerc să scriu scenarii, financiar e net mai profitabil.

VR: Ce pot face scriitorii de azi pentru a schimba mentalități, ce faci sau ai făcut tu și cât te interesează acest aspect?

Adrian Schiop: Nu mă interesează activismele astea cu minorități – sunt pe stânga aia veche, marxistă, cu diferențele de clase și exploatarea. Căsătoria gay mă lasă perfect rece, consider că parteneriatul civil mă exprimă mai bine. Și dacă aș fi fost hetero aș fi ales tot parteneriatul civil, în ideea să f*t familia tradițională. Treaba asta s-a întâmplat ca efect pervers în Franța anilor ’90 – au dat liber la PACS (pacte civil de solidarité), ca să se poată cupla oficial și gayii, dar urmarea delicioasă a fost că o mulțime de cupluri hetero au ales forma asta mai laxă de uniune civilă.

VR: Dar cum vezi lumea minoritară din România anului 2017, fie că vorbim de romii din Ferentari sau de persoane homosexuale? Se schimbă ceva, evoluăm?

Adrian Schiop: Cu gayii mai mult, cu romii și săracii batem pasul pe loc sau ne îndreptăm spre un sistem cu accente tot mai dure de fascism social – vezi discursul mainstream îndreptat împotriva asistaților, vezi ignorarea avertismentelor date, culmea!, de instituții ubertariene gen Banca Mondială sau chiar BNR care spun că în pofida creșterii economice sărăcia și polaritățile sociale se adâncesc, că, la dracu, e nevoie de redistribuție. Mă doare foarte tare să văd cum aruncăm 4 miliarde să cumpărăm rachete Patriot de la americani, cum ne lăsăm fraieriți de un imperiu în agonie, sau cum băgăm încă 20% in bugetul ultraîmbuibat al serviciilor secrete, în loc să facem ceva cu abandonul școlar (40% analfabeți funcționali), cu cei 33% săraci din țara asta. Pe bune, mi se rupe inima, prefer să nu mă gândesc.

VR: Ai o teză de doctorat despre manele. Cum a fost să scrii o astfel de lucrare, ce ți-ai propus cu ea și cum a fost privită în mediul universitar?


Adrian Schiop: Mi-a plăcut să scriu o astfel de lucrare, m-am documentat în crâșme și din tabloide, singurele care au făcut un job onest informând publicul despre scena de manele (vs. presa quality care s-a spart în bășini elitiste), a fost privită bine de sistemul universitar și mi-am propus să spun ce cred despre manele.

VR: Cum vezi viitorul României, în literatură, dar mai ales în viața reală, a omului de rând?

Adrian Schiop: Singurii scriitori care s-au impus afară au fost din emigrație – Tristan Tzara, Eugen Ionescu, Cioran.

VR: Poate globalizarea să schimbe chestia asta?

Adrian Schiop: Habar n-am. Vizavi de România sunt sceptic – prea mult liberalism, prea mult capitalism, n-avem un proiect de țară și nici nu se profilează unul credibil. Suntem praf ca stat și nu cred că o să ne revenim foarte curând – în calitate de colonie vestică nu cârâim nimic la stăpâni, iar corporațiile fac legislația. În plus, ghinionul nostru e că structural democrația liberală nu se pupă foarte bine cu planificarea, vreau să zic cu planurile cincinale care fac minuni la chinezi.

VR: Și, ca să încheiem într-un ton mai puțin serios, cum vezi viitorul manelelor în România, în lume?

Adrian Schiop: M-aș bucura să se contamineze cu pop-ul de ultimă oră și să devină una dintre muzicile fanion ale working class-ului din Eurasia, având în vedere că pop-ul românesc (dance și house) vinde cel mai bine afară din muzica românească.

Citat:
„Mă doare foarte tare să văd cum aruncăm 4 miliarde să cumpărăm rachete Patriot de la americani, cum ne lăsăm fraieriți de un imperiu în agonie, sau cum băgăm încă 20% in bugetul ultraîmbuibat al serviciilor secrete, în loc să facem ceva cu abandonul școlar (40% analfabeți funcționali), cu cei 33% săraci din țara asta. Pe bune, mi se rupe inima, prefer să nu mă gândesc.”
41 recommended
comments icon 1 comment
587 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Alina Vîlcan


Bookmark?Remove?

Mihai Constantinescu, directorul Festivalului „George Enescu”: „Am ajuns sus și nu mai putem să dăm înapoi. Până la urmă, este vorba despre un brand de țară”

-

În așteptarea Concursului Internațional „George Enescu” din acest an, ce se va desfășura la București între 1 și 23 septembrie, vă propunem o întâlnire cu directorul Festivalului „George Enescu”. Mihai Constantinescu, recent desemnat și coordonator general al ... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Catinca Maria Nistor, actriță și manager de festival: „Trăim vremuri în care informația este la un click distanță, e păcat să nu folosim asta ca pe un avantaj”

-

Bucureștiul a găzduit, la început de iulie, o nouă ediție a Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru (FIST), care a adus aici trupe ale unor importante școli de profil din Milano, Paris sau Sankt Petersburg. Despre cum sună viitorul în teatru, am stat ... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Ioana Nicoară, artist vizual: „Generația mea se zbate între supraviețuire și compromis, între lipsă de sol și sinceritate, între procrastinare și workaholism”

-

­Ioana Nicoară s-a născut la București, în 1990. Este unul dintre tinerii artiști vizuali de la noi ale căror lucrări ne-au atras atenția în ultima vreme. Cum se vede România de acum prin ochii unei artiste născute imediat după Revoluție și care sunt provocări... Mai mult »

Ne dorim să rămâneți alături de noi în continuare!

Echipa Viitorulromaniei are nevoie de acordul dumneavoastra in conformitate cu noile reglementari privind Protectia Datelor (GDPR).
Partenerii nostri folosesc tehnologii precum cookie-uri pe site-ul nostru pentru a ajunge mai usor la voi cu anunturi publicitare personalizate.
Prin acceptarea acestora va bucurați de continut, ne ajutati sa menținem site-ul gratuit si sa ne continuam demersul jurnalistic.

Iti multumim pentru acceptul tau !