Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de nedescris pentru copii și este de părere că schimbarea este posibilă în educație, atât timp cât există oameni dedicați. Despre ea și ce a reușit să facă până în prezent la instituția pe care o conduce, Violeta Dascălu ne-a vorbit în cadrul unui interviu pe care îl puteți citi mai jos.

Un material de Matei Năstase

V.R.:  Cine sunteți și cu ce vă ocupați?

Violeta Dascău: Sunt profesoară de Geografie și Limba Franceză, mă cheamă Violeta Dascălu și din 2008 sunt directorul acestei școli (Școala Ferdinand I) din București, Sectorul 2.

VR: De unde aveți pasiunea pentru a preda?

Violeta Dascălu: De unde am pasiunea… Pasiunea cred că înmugurește cumva când suntem la faza de adolescenți, când ne punem întrebarea ce drum să alegem. Iar, pe parcurs, când definitivezi cumva studiile și începi un domeniu cu dedicare, responsabilitate, vine și pasiunea. Pasiunea înflorește.

V.R.:  Considerați că ați avut noroc?

Violeta Dascălu: Nu am avut noroc. Cred că am ales bine, pentru că era cu siguranță ceva în interiorul meu care se potrivea cu ce am ales, dar recunosc că alegerea mi-a fost determinată de niște oameni pe care i-am întâlnit, niște profesori fantastici. Ei au venit unul după celălalt și n-au făcut decât să confirme că acela era drumul pe care urma să merg. A fost învățătorul meu, care mi-a deschis dragostea de școală, de frumos, de carte. Apoi a fost dirigintele meu – profesor de geografie. Făcea niște lucruri atât de fantastice cu noi. Se întâmpla în anii ’60, iar noi știam toți președinții statelor din lume și ce regimuri politice au, lucruri care nu țineau neapărat de geografie, dar țineau de contextul istoric, țineau de actual. Eram foarte curioși… Nu era atâta informație ca în prezent. Informația era structurată, venea pe calea cărții, a bibliotecii și mai puțin a mediei.

La liceu am avut iarăși norocul să întâlnesc o profesoară nemaipomenită de Istorie, un om foarte corect și foarte dedicat, care n-a făcut decât să continue ce se pusese înainte. Iar facultatea am ales-o cu ușurință și claritate încât n-a fost niciun moment în care nu consideram că am am fost în locul nepotrivit. Făceam ceea ce-mi plăcea!

V.R.:  Ați zis mai devreme despre informația din ziua de astăzi… Este un lucru bun, un lucru rău?

Violeta Dascălu: Nu este nici un lucru bun, dar nici un lucru rău. Este bine că suntem informați. Eu mă simt ca un elev în permanență! Acum s-a schimbat cumva rolul profesorului, sau ar trebui să se schimbe. Nu mai este omul care aduce informația, ci este omul care ar trebui să învețe copilul să aleagă informația, s-o discearnă, să înțeleagă dincolo de informație sau s-o pună în context. E altceva. Înnainte luai informația de bună. Acum copilul trebuie dirijat cumva, trebuie dus în zona în care trebuie și să înțeleagă ce informație a ales.

V.R.:  Ați avut momente în care un elev v-a învățat o informație pe care dumneavoastră nu o știați?

Violeta Dascălu: Tot timpul! Ei vin cu informațiile, pentru că informațiile pe care ei le aleg sunt în funcție de pasiunile lor. Spre exemplu, unul dintre ei poate să-mi vorbească despre nu știu ce corp cosmic pe care el l-a văzut sau l-a citit cu o seară înainte. Dacă nu știu, asta nu înseamnă că nu-l las să spună. Îl întreb unde a găsit informația, pe ce site, dacă se găsește un filmuleț despre ea. Este cât se poate de firesc. Eu chiar le spun: eu nu sunt cu nimic mai deșteaptă decât ei. Singurele diferențe sunt vârsta mea, experiența mea și maturitatea. În rest, lucrăm împreună!

”Sistemul permite foarte multe lucruri dacă vrei să le faci. Poți să te plângi sau poți să faci…”

V.R.:  Bun! Acum o întrebare puțin mai dificilă: Ce vă face să mergeți mai departe, având în vedere situația învățământului românesc?

Violeta Dascălu: Nu este vorba de a merge sau a nu merge mai departe. Când ți-ai ales o meserie, când o faci responsabil și cu pasiune, nu te oprești niciodată. Iar ideea legată de învățământul românesc, că ar fi prost sau că nu e ce trebuie, este legată de schimbările pe care le pepetuăm în permanență. S-a schimbat foarte des legislația și se schimbă foarte des viziunile. Mai degrabă, asta pot să zic că este un lucru care nu funcționează. Sistemul permite foarte multe lucruri dacă vrei să le faci. Poți să te plângi sau poți să faci. Dacă ești într-un loc și ți-ai asumat o funcție, depinde numai de tine ce faci acolo. Nu vine ministerul să facă curățenie, să îți schimbe un bec sau nu vine să îți spună să nu colaborezi cu o instituție publică sau cu o instituție privată. Acest lucru nu este interzis. Este o falsă impresie că sistemul nu se poate restructura sau că sistemul nu poate să aibă o parte sănătoasă și frumoasă.

V.R.:  Și de ce mulți nu acționează în acest sens?

Violeta Dascălu: Multora le este frică de schimbare. Ei privesc lumea de astăzi cu teamă, pentru că schimbarea cere foarte mult efort și foarte multă energie și nu este ușoară. Nu este ușoară nici pentru mine, nici pentru nimeni. Dar când e vorba despre o noutate, sunt nevoită să citesc sau să mă consult cu un specialist. Important este să înțeleg ce nu știu și să nu-mi fie rușine. Toată viața învățăm.

V.R.:  Care este cel mai important lucru pe care trebuie să-l învețe elevii din ziua de astăzi?

Violeta Dascălu: Trebuie să învețe să colaboreze sau să fie prietenoși, să comunice. Și cu adulții și cu colegii lor. Apoi trebuie ajutați de adulți să înțeleagă cine sunt ei, ce talente au. Noi observăm că acești copii care vin acum știu din start la ce sunt buni. Sunt foarte inteligenți, foarte aplicați, sunt cu mult peste ceea ce știam noi la vârsta lor, sunt peste noi. Ei pot într-un cuvânt să spună un vis, să spună o dorință pentru un an, să sinsetizeze o emoție pe care au trăit-o într-o vacanță. Ei când ies din școală trebuie să rămână cu sentimentul valorii pe care o au.

V.R.:  Valoarea elevului este dată de note?

Violeta Dascălu: Nu! Niciodată! Nota nu reprezintă valoarea unui om! Nota este dată conjunctural, se obține în N feluri, în teste, oral Dacă ar fi să propun ceva, ar fi ca gimnaziul să fie cu calificative, la fel ca în școala primară. Până la o anumită vârstă, copilul nu trebuie să se poziționeze și să știe că este într-o ierarhie. El ar trebui să înțeleagă cine este el și că este acceptat așa cum este el. Elevul trebuie încurajat să-și cunoască slăbiciunile, dar nu trebuie să iasă în față cu ele, ci să-și arate partea lui puternică.

V.R.:  Dar calificativele nu sunt tot un fel de ierarhizare?

Violeta Dascălu: Nu chiar. Spre exemplu, un Foarte Bine se dă de la 8 la 10. Nu este același lucru. În străinătate (elevii) sunt evaluați cu litere. E un sentiment ok. Elevul știe că dacă ia un B, mai are de lucru. Dar nu este de criticat că are B, ci el știe că mai are de muncit puțin să obțină A. Noi spunem copilului ce a greșit, nu ce a făcut bine. De aceea copilul are senzația că nu e destul, că nu e bine, că e criticat. Asta este greșeala pe care noi o facem în sistem. Greșeala asta este moștenită și perpetuată. Este, de fapt, un lucru național. Și acasă suntem așa crescuți, media promovează această critică.

V.R.:  Apropo de sistemele de notare din alte țări: Care este cel mai bun sistem de învățământ din lume?

Violeta Dascălu: Eu n-aș putea să fac o statistică. Existămodele care funcționează excepțional în societățile în care ele au fost implementate având în spate o tradiție. Nu putem să aplicăm modelul britanic 100% pentru că în Marea Britanie educație se face de câteva secole, iar în România de mai puțin de 200 de ani. Nu putem sări peste nițște pași. Pot să spun că sunt încercări și sunt sisteme care sunt pe primele locuri în lume, dar nicăieri nu este un sistem perfect. Pot să spun că și noi, aici în școală, încercăm, exersăm și aplicăm metode didactice sau alte lucruri luate din sistemele alternative sau din alte școli. Aici am redecorat clasele, am învățat să scoatem copiii afară, să ne jucăm cu ei afară. Lucrurile astea se fac, dar nu pot să spun că s-ar potrivi 100% un sistem de afară. Trebuie să găsim propriul nostru sistem de învățământ luând ce-i mai bun și gândindu-ne la contextul istoric și social în care suntem noi. Trebuie să începem de undeva schimbarea. Tot timpul începem ceva, dar nu terminăm, nu avem răbdare să aplicăm și să vedem rezultatele câțiva ani. Un sistem nu se schimbă nici în doi, nici în cinci ani.

Când am început să contorizăm câți copii nu vin la școală, prin 2010, am descoperit că era un abandon școlar de 6.5%. Nu a fost de acceptat! Am început să găsim soluții, să aplicăm programe, să intrăm în proiecte, să lucrărm cu alte metode, să-i stimulăm, să-i ajutăm, să facem parteneriate cu ONG-urile… Au fost niște eforituri pe care le-am făcut și le facem în continuare. Iar în toamna lui 2017 ajunsesem la un abandon școlar de 1.5%. În câți ani? În mai mult de cinci ani.

V.R.: Legat de colaborările cu ONG-urile și instituțiile publice. Povestiți-ne un episod memorabil trăit la Școala Ferdinand I.

Violeta Dascălu: Colaborăm cu cine se oferă. Dacă tot vorbeam de ADP, pot să zic un episod legat de ADP. În 2012 a venit un reprezentant să-mi spună că vine din partea acestei instituții și că ne aduce flori. Și ne-a întrebat unde să le pună. Le-am spus că vrem pe toată fațada școlii. Au zis că nu pot, i-am întrebat de ce. Ne-au spus că au niște flori de ghiveci și mi-am imaginat că acele ghivece sunt mari. Aveam să aflu că erau niște ghivece mici, de interior. Le-am replicat că avem o mie de metri pătrați plini de buruieni și i-am rugat să facem o grădină. Mi-au răspuns că nu pot, că nu le-a mai cerut nimeni. Și am vorbit cu un peisagist, cu ajutorul căruia am pus magnolie, mesteacăn și levănțică. A fost făcut un proiect, au venit acele plante și au fost puse din belșug. A ieșit o grădină absolut superbă. A fost pus și gazon, iar pentru că era o vară caniculară atunci, și toată lumea era în concediu, riscam să nu se prindă. A trebuit să vin eu, multe seri la rând, să ud gazonul să se prindă. Acesta este unul dintre lucrurile frumoase care mi s-au întâmplat aici. Iar acum, grădina este una în care copiii lucrează, au pus plante aromate, se joacă.

V.R.:  De unde pornește inițiativa? De la școală sau de la ONG-uri?

Violeta Dascălu: Întâi a plecat de la școală. Ca să înțeleg ce se întâmplă dincolo de școală, prima dată m-am dus la o conferință pe teme de educație. Erau prezenți unii oameni de valoare din mediul privat ONG-uri și din educație, dar cumva din zona alternativelor. Toată discuția a fost de ce nu se întâmplă în educație și critici, inclusiv din public. Atunci am ridicat eu, timid, mâna la sfârșit și i-am întrebat dacă este dispus cineva să vadă cum arată o școală din interior, ce se întâmplă, și mai ales dacă este dispus să ajute cu ceva. Am fost înconjurată de mulți tineri, care au lăsat contacte. Au venit pentru prima dată în școală un psiholog, iar celălalt era trainer. Am început cu copiii, am făcut cursuri de auto-dezvoltare, auto-cunoaștere, s-au făcut ateliere de vocație și așa mai departe. Apoi au venit voluntari din ONG-uri și instituții private care au lucrat cu copiii. Imediat, atitudinea elevilor s-a schimbat și colegii mei au văzut cât de important este să avem ajutor din exterior. Chiar ei au beneficiat de foarte multe formări. Adesea îmi spun că acest lucru le face bine. Acum, dacă mă întrebați, ONG-urile ne caută pe noi și știu că suntem o școală la care se poate veni cu o idee.

Din păcate de cele mai multe ori proiectele sunt punctuale, durează puțin, țin jumătate de an, iar copiii mă întreabă când mai fac ateliere. Aici este de lucrat: cum facem ca ele să continue? Există varianta de a face parteneriate permanente, cu condiția să fie monitorizată activitatea lor. Să fie cluburi, ateliere, de pe urma cărora elevii să câștige ceva, iar rezultatul să fie făcut public. Nu exclud posibiltatea ca ONG-urile să fie parteneri în educația noastră, pentru că au fost mult mai dinamici decât noi și ei au vrut schimbare. România a căpătat altă dinamică odată cu apariția ONG-urilor. Nu spun că nu mai sunt și pe acolo struțo-cămile sau fantome, dar foarte multe sunt de bună credință și au făcut treabă.

V.R.:  Avem vem cazuri de profesori care impun violența fizică în fața copiilor, dar pe cealaltă parte sunt și cazuri de elevi care batjocoresc profesorii. Ce anume duce la astfel de situații și cum putem să le punem punct?

Violeta Dascălu: Nu se poate pune punct decât cu o conștientizare de ambele părți. Copilul acela care a devenit violent, nu a devenit peste noapte și nu s-a născut violent. Trebuie investigat ce s-a întâmplat cu acel copil. Iar pe cealaltă parte, dacă sunt profesori care fac asta și sunt, din nefericire, ei trebuie consiliați. Acei oameni trebuie să intre în terapie și dacă nu fac dovada că s-au reabilitat, n-ar mai trebui să fie primiți înapoi. Sistemul trebuie să permită asta. Sunt din nefericire oameni care n-au ce căuta în sistem. Medicii nu-și asumă responsabilitatea pe un diagnostic și nu ne ajută pe noi să luăm o măsură. Ei sunt cei care evaluează un om. Dacă un medic psiholog sau psihiatru nu este apt să dea o hârtie că un profesor este capabil sau nu să lucreze în învățământ, eu nu pot să nu primesc acel om, din moment ce el este acolo cu angajament pe termen nedeterminat.

V.R.:  cum vi se pare colaborarea cu profesorii tineri? Avem în fiecare an știri despre foarte mulți profesori care nu trec examenul de titularizare…

Violeta Dascălu: Noi avem niște tineri absolut fascinanți, învăț eu de la ei. Sunt responsabili, dornici să învețe, empatici, absolut de excepție. Nu ascund faptul că am avut și tineri mai puțin implicați, dar ei au plecat singuri, că au văzut că nu li se potrivește. Am avut și tineri care au plecat în mediul privat pentru că au văzut că erau mai bine plătiți. Iar apropo de note, cred că atitudinea lor nu a fost cea potrivită. Dacă simți că nu poți să asimilezi niște lucruri esențiale, dacă simți că nu ai niște rezultate bune la clasă, du-te acasă!

V.R.:  Ce planuri aveți de viitor pentru instituție?

Violeta Dascălu: Avem niște planrui pe care așpteptăm să le concretizăm. Cel mai important este legat de această clădire, care este o clădire de patrimoniu, cu spații foarte înalte. Este o mare consumatoare de energie. Suntem într-un proiect aplicat de primărie pentru eficientizare energetică, deci vom intra în șantier anul acesta sau anul viitor. Sper să devenim cât mai mult școală verde. Pe zona educațională investim mult în ceea ce înseamnă dezvoltarea profesională a colegilor mei. Recent am primit o sumă considerabilă de bani de la o firmă privată și toți îi ducem în zona aceasta de formare profesională.

V.R.:  Aveți vreun sfat pentru tânăra generație?

Violeta Dascălu: Să fie curajoși, să aibă încredere în ei și să încerce. Greșeală este o situație de învățare. Am căzut, mă șterg de praf, spăl rana, mă pansez și merg mai departe!