a

Olimpică din Vaslui, studentă la o mare universitate din străinătate: „Materia de liceu în România este mult mai stufoasă ”

- - 29- 779 vizualizari

Se numește Mădălina Tudorache și a fost olimpică la fizică ani la rând. A absolvit Școala Gimnazială „Alexandra Nechita” și Liceul „Mihail Kogâlniceanu” din Vaslui.

Acum, Mădălina este studentă la Imperial London, unde studiază fizica, domeniu de care este foarte pasionată .”În clasa a 7 a, doamna profesoară de fizică Dyana Cruceanu m-a întrebat dacă vreau să rezolv câteva probleme de fizică, suplimentare. Nu aveam de gând să le rezolv, dar tata le-a găsit şi a propus să le rezolvăm împreună. Mi-a plăcut foarte mult să le rezolv şi am început să le fac singură după aceea. Astfel, am realizat nu numai că îmi plăcea fizica, dar mă şi pricepeam la ea”, explică tânăra.

După absolvirea liceului, Mădălina Tudorache a ales să studieze Imperial London pentru că este o universitate de prestigiu, aflată în top 10 în lume, care îi oferă o multitudine de avantaje şi oportunităţi în domeniul fizicii.

„Să fii student în Londra este greu, dar şi foarte distractiv”, mărturiseşte fosta olimpică a Vasluiului

„Sunt mereu ocupată şi am realizat cât de important este să ştii cum să-ţi echilibrezi studiile cu viaţa socială, mai ales că Londra oferă atât de multe atracţii.

Imperial oferă cursuri de limbi străine, pe lângă materia obligatorie, şi am ales sa învăţ limba japoneză – astfel am ocazia sa învăţ si despre cultura interesantă a acestei ţări.

Îmi place să citesc beletristică, fantasy sau science fiction, şi uneori fac astronomie pentru amatori, din păcate, vremea şi poluarea luminoasă din Londra nu mi-o permit prea des. Îmi petrec timpul cu prietenii, mergem la filme, ieşim în oraş”.

”Materia de liceu în România este mult mai stufoasă decât cea din Marea Britanie. Pentru mine, primul an de facultate a fost, în mare, o recapitulare a materiei din liceu, cu câteva excepţii.

Unii dintre colegii mei britanici râdeau că probabil în Romania ne învaţă şi cum să pilotăm avioane, dat fiind cât de multe chestii făcusem deja în liceu”,spune Mădălina Tudorache.

Citește continuarea pe Adevărul.ro

29 recommended
779 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »