a

Zonele de munte, Transilvania și Maramureșul, în topul destinațiilor. Românii din diaspora, cei mai buni ambasadori ai turismului

- - 38- 598 vizualizari

Un procent de 98% dintre românii plecați în străinătate le recomandă prietenilor să viziteze România, iar asta se datorează zonelor de munte, Transilvaniei și Maramureșului. Cei mai mulți dintre români promovează intens aceste zone, potrivit unui studiu. Mulţi dintre românii din străinătate se întorc în România în această perioadă, pentru a sărbători Paştele alături de familiile şi prietenii lor. O mare parte dintre aceştia aduc cu ei şi noii prieteni sau familiile formate în ţările de adopţie, pentru a petrece româneşte şi a vizita cele mai frumoase locuri din ţară.

Din cei peste 4 milioane de români plecaţi peste graniţe, 98% îşi îndeamnă noile cunoştinţe din ţările de adopţie să viziteze România, conform unui studiu realizat în comunităţile de români din peste 60 de ţări. Realizatorii studiului consideră că „aceasta înseamnă aproape 4 milioane de ambasadori veritabili pentru turismul românesc împrăştiaţi în toate colţurile lumii, care le povestesc străinilor cu pasiune despre locurile şi lucrurile frumoase care pot fi văzute în România”.

Întrebaţi ce destinaţii le recomandă prietenilor străini, respondenţii studiului au menţionat peste 70 de destinaţii şi obiective, de la oraşe, la staţiuni, trasee montane şi plajele litoralului românesc, până la obiective turistice naturale, culturale şi istorice.

Zonele de munte sunt destinaţiile pe care cea mai mare parte a românilor din diaspora le recomandă cunoştinţelor din străinătate. 39% dintre ambasadorii turismului românesc îi îndrumă pe aceştia să viziteze staţiunile şi traseele montane, cele mai frecvent menţionate fiind obiectivele de pe Valea Prahovei.

Aproape un sfert (23%) dintre românii care trăiesc în afara ţării le povestesc prietenilor lor despre frumuseţile Transilvaniei, îmbiindu-i să o viziteze.

Maramureşul este cea de-a treia destinaţie în topul celor mai recomandate străinilor de către cei plecaţi peste graniţe – 13% dintre aceştia îşi îndeamnă prietenii să viziteze zona Maramureşului, deseori menţionat alături de Cimitirul Vesel de la Săpânţa. Pe lângă cele trei destinaţii turistice, în top se regăsesc şi Bucureştiul, Sibiu, Moldova cu ale ei mănăstiri, Delta Dunării şi Litoralul Mării Negre, fiecare dintre ele menţionate de câte 12% dintre respondenţii cercetării, scrie Agerpres.ro

Studiul „Brandurile Ambasador ale României” a fost realizat de MKOR Consulting în perioada septembrie-noiembrie 2017, pe un eşantion de 1.115 respondenţi din diaspora românească din 63 de ţări din întreaga lume.

38 recommended
598 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »