a

Mircea Cărtărescu va lansa cartea „Un om care scrie. Jurnal. 2011-2017”, pe 8 mai, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

- - 40- 110 vizualizari

Mircea Cărtărescu va lansa cartea „Un om care scrie. Jurnal. 2011-2017”, pe 8 mai, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Cartea „Un om care scrie. Jurnal. 2011-2017” a apărut recent la Editura Humanitas.

La evenimentul de lansare vor vorbi, alături de Mircea Cărtărescu, criticii literari Radu Vancu şi Andreea Răsuceanu, precum şi Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas.

„Jurnalul meu este pielea mea de rezervă. E un înveliş magic, scriptural. Din când în când pielea adevărată mă apasă ca un costum greoi de scafandru. Atunci mi-o scot şi îmbrac acest tatuaj de cuvinte. În el respir liber, în el pot atinge, în fine, cerul cu palma”, a spus Mircea Cărtărescu despre jurnalul său.

Mircea Cărtărescu, născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti, a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. Este profesor doctor la catedra de Istoria literaturii române a Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti, poet, prozator, critic literar şi publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al PEN România şi al Parlamentului Cultural European. A semnat peste 25 de volume personale şi este prezent în numeroase volume colective şi antologii. Dintre scrierile sale mai importante fac parte „Nostalgia”, „Levantul”, trilogia „Orbitor” şi romanul „Solenoid”.

Cărţile sale au fost traduse, până în prezent, în 24 de limbi. Scriitorul a primit numeroase premii literare româneşti şi zece importante premii internaţionale, între ele: premiul internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), premiul internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“ (2012), premiul internaţional pentru Literatură, la Berlin (2012), premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, în Elveţia (2013), marele premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), premiul „Tormenta en un vaso”, Spania (2014), premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig, în 2015, şi premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, în 2015.

După 1989, Cărtărescu este activ în publicistică pe diferite teme de actualitate culturală şi politică. I-au fost decernate, între altele, Ordinul naţional „Serviciul credincios” în gradul de Comandor (2000), Ordinul „Meritul cultural” în gradul de Mare ofiţer categoria A (2006), Medalia Chevalier de l’ordre des arts et des lettres (2008), Medalia „Nihil Sine Deo” a Casei Regale române (2016).

Recent, Mircea Cărtărescu a fost distins cu un premiu internaţional pentru literatură, Premio Formentor de las Letras 2018.

40 recommended
110 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »