a

Street Delivery 2018 va avea loc în perioada 15-17 iunie pe strada Pictor Arthur Verona. Tema ediţiei: „Smart Cities?”

- - 119- 339 vizualizari

Evenimentul-manifest pentru arte, urbanism şi arhitectură Street Delivery, ediţia a 13-a, are loc în perioada 15-17 iunie, pe strada Pictor Arthur Verona din Bucureşti, tema ediţiei 2018 fiind „Smart Cities?”.

Street Delivery dă startul celui mai influent eveniment de responsabilitate civică din România pentru o urgenţă comună: nevoia unor oraşe pentru oameni.

Potrivit organizatorilor, „în 2018, situaţia arată din ce în ce mai alarmant. Avem prea mulţi ani de recuperat în oraşe care continuă să ne sacrifice. Cum aducem înapoi timpul pierdut? Deprinderile obsesive, automate pe care le punem zilnic în practică ne deteriorează mediul şi bunăstarea în asemenea hal încât ne trezim că petrecem ani de zile într-un trafic infernal dând vina pe ceilalţi, dar nu ne-am da jos din maşină să mergem pe jos, cu bicicleta sau autobuzul. E prea complicat. Respirăm cel mai poluat aer din Europa, dar turnăm şi mai mult beton peste puţinul spaţiu verde pe care îl mai avem. Suntem conştienţi că automobilul a cucerit fiecare metru de promenadă, dar continuăm să lărgim bulevarde în loc să oferim mai mult loc oamenilor”.

Tema Street Delivery din 2018 este “Smart Cities?”. Sunt invitate organizaţii şi companii, cetăţeni care să propună moduri prin care oraşele să devină mai inteligente, mai vii, mai prietenoase cu locuitorii lor.

Ce este, în fond, un “smart city”? „Un oraş dominat de tehnologie sau unul în care oamenii aplică noile dezvoltări pentru o convieţuire mai plăcută? Un buzzword de marketing sau o direcţie inevitabilă a marilor aglomerări urbane? Ne apropie oare noile tehnologii sau ne îndepărtează şi mai mult, distrugând comunitatea? Un oraş „smart” îşi şterge trecutul pentru tot ce-i nou sau ştie să aibă grijă de propria sa memorie şi identitate? Ce poţi face într-un oraş în care sistemul de reciclare ba nu există, ba nu funcţionează? Cât de “smart” e să ai o grădină deasupra blocului sau pe acoperişul clădirii în care lucrezi?”, se întreabă organizatorii.

Tema este mult mai vastă decât nişa tech, iar proiectele care vor fi găzduite nu se rezumă la IT sau AI. Data limită până la care vor fi trimise propunerile şi soluţiile este 1 iunie. Sunt invitaţi cât mai mulţi actori civici din tot atâtea oraşe, mai ales că Street Delivery are loc în mai multe cetăţi din ţară.

Street Delivery a fost iniţiat în 2006 de Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România.

Intrarea este liberă, dar implică responsabilitate faţă de ceilalţi şi faţă de oraş.

119 recommended
339 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »