Așa cum vă spuneam din episodul precedent, luxul cu aer parizian în care trăia o minusculă minoritate a bucureștenilor vremii, în perioada interbelică, este doar o poveste de adormit copiii.

În realitate, Bucureștiul, ca de altfel întreaga țară, era măturat de epidemii cumplite de râie și pelagră, iar un copil din cinci din capitală murea înainte să împlinească vârsta la care să fie dat la școală. Statistica stătea mult mai rău în provincie, unde, în Moldova mai ales, mureau peste jumătate dintre copii. România conducea topul european al rușinii la mortalitatea infantilă, de altfel.

Conform statisticilor oferite de ”Buletinul demografic al României”, publicație care apărea lunar în anii ’30, bucureșteanul mediu privea simplul act de a face o baie drept un mare lux. Spitalul Militar Central din București era plin până la refuz cu râioși care dormeau doi sau trei într-un pat, uneori chiar pe podea, iar, în case, existau multe familii unde toți membrii erau infectați.

În noiembrie 1934, un control medical de rutină la o școală primară din cartierul Vitan, a dezvăluit că 30% dintre elevi aveau tuberculoză.

În general, traiul în cartierele mărginașe din București era un coșmar, în special pentru copiii care creșteau fără haine, fie dezbrăcați în ciuda iernilor grele, fie îmbrăcați elementar, într-un sac în care se făceau găuri pentru cap și mâini. Concluzia ziaristului Alex F. Mihail, dintr-un text publicat în 1935? ”S-ar putea spune că neamul românesc degenerează, dacă ținem seama de concluziile medicilor și ale statisticienilor. Este rezultatul trist al scăderii continue a bugetului de cheltuieli al populației care trăiește pe meleagurile vechii Dacii.”

Material realizat în cadrul „București-Centenar” Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic