La Timișoara, Bogdan Cotîrță lucrează pentru JazzTM, festival ce adună în fiecare vară iubitorii de jazz în centrul orașului, este liderul trupui Melting Dice, a pus bazele festivalului de teatru independent Antagon, a creat conferința de bune practici în industria muzicală Muzicon, îl regăsești în echipa PLAI Festival și este production manager la TM2021. „Cred că generația mea are un context pe care nicio altă generație nu l-a mai avut și, când mă uit la ce reușesc să facă unii oameni din această generație, mă simt extrem de inspirat”, spune Bogdan. Cum trăiește un antreprenor cultural într-o Capitală Europeană a Culturii și ce atracții recomandă din orașul de pe Bega? Iată!

Bogdan, ne apropiem de o nouă ediție JazzTM. De când faci parte din echipa festivalului, cu ce te ocupi în cadrul acestui eveniment și cum l-ai descrie pentru cei care nu știu despre ce vorbim?

Echipa JazzTM este, în mare măsură, aceeași care face și festivalul PLAI și din care făceam deja parte, așa că m-am implicat de la început și în această inițiativă, la JazzTM având rolul de stage manager pentru scene secundare din festival. JazzTM, pentru mine, reprezintă o șansă de a vedea în Timișoara unele nume pe care altfel ar fi greu să le văd chiar la mine acasă, dar și posibilitatea de a descoperi nume noi. Îmi place mult că pot să fiu parte dintr-un eveniment care pentru câteva zile transformă zona centrală a Timișoarei, altfel destinată evenimentelor culturale ceva mai populare, într-una dedicată jazz-ului. Îmi place să văd oameni dansând în Piața Victoriei pe jazz. Dansează altfel oamenii ăștia, dar nu detaliez, aș risca să devin ridicol.

Ce aduce nou JazzTM în acest an? Ce concerte să nu ratăm și de ce?

În primul rând, aduce un nou spațiu inclus în teritoriul festivalului. Pe Strada Fără Nume va fi noua scenă de la JazzTM în 2018, unde vom avea și un tip nou de performance, cel puțin pentru Timișoara: spoken word. Tongue Fu este grupul care va urca pe această nouă scenă și care chiar nu este de ratat. Pe scena principală sunt de văzut nume mari ale jazz-ului, ca de exemplu Gregory Porter, The Cinematic Orchestra sau R+R=NOW.

La rândul tău, cânți, ca lider (plus voce și chitară) al trupei Melting Dice. Cum te-ai împrietenit cu muzica și ce ne spui despre trupa ta și despre albumul lansat în toamna anului trecut?

Primele amintiri legate de cântat le am undeva în jurul vârstei de 14 ani. Atunci am pus mâna pe chitară și de acolo a început cea mai lungă și frumoasă pasiune a mea. Melting Dice este un proiect care a apărut exact în momentul când credeam că muzica va rămâne pentru mine doar o activitate de sufragerie. De aproape patru ani ne străduim să transformăm pasiunea în ceva mai mult, iar în toamna lui 2017 am reușit să scoatem un album (Cord Cablu Creier). A fost o perioadă în care am trecut prin toate stările posibile, toate frustrările posibile, însă ceea ce m-a făcut să merg mereu înainte a fost conștientizarea privilegiului pe care îl am de câte ori urc pe o scenă. Indiferent câți oameni sunt în fața scenei, câți bani primești sau câte aplauze, dacă poți urca pe o scenă ești cel mai norocos om de pe pământ. Așa văd eu lucrurile și sper să le văd așa mereu. Sigur că e important să îți fie recunoscută munca, dar dacă există răbdare, pe lângă muncă și puțină inspirație, vine la un moment dat și recunoașterea. Sună a clișeu, știu, dar altă concluzie nu am acum.

Cum ai crescut, ce ai studiat și cum ai ales să te implici în organizarea atâtor evenimente culturale la Timișoara?

Am crescut într-un bloc de zece etaje, înconjurat de mulți copii, jucând fotbal, trăgând cu praștia și cu cornete, furând corcodușe încă necoapte de prin grădinile vecinilor, iar mai târziu ascultând muzica pe care deja o ascultau cei mai mari decât mine pe casete înregistrate iar și iar. Am făcut un liceu cu profil real și o facultate plus alte studii post-universitare de drept. Niciunele nu au fost exact ce îmi trebuia, dar cred că toate m-au ajutat într-o anumită măsură. Așă că, la un moment dat, m-am apropiat de evenimentele culturale pe care le frecventam deja din poziția de spectator. Totul a început din dorința de a-mi oferi evenimentul pe care nu îl făcea altcineva pentru mine. Când nu găsești de cumpărat ce îți trebuie, te pui și ți-l faci, cam ăsta e scenariul care m-a făcut să mă implic. Am pornit de la cele mai de bază activități și îmi face încă plăcere să le fac, chiar dacă în timp mi-am asumat și alte roluri. Nu aș vrea niciodată să mă limitez singur la coordonare când sunt atâtea șuruburi de strâns și saci de cărat.

Tot la Timișoara, organizezi, la final de octombrie, festivalul de teatru Antagon? Despre ce e vorba și cum se face că, pe lângă evenimente care țin de muzică, nu ești străin nici de teatru? Cum a apărut acest festival și ce aduce nou?

Antagon înseamnă pentru mine saltul acela necesar, asumarea completă a unui posibil eșec. Maturizarea mea în acest domeniu. Pentru oricine altcineva este un festival dedicat producțiilor de teatru care se întâmplă în afara sistemului instituționalizat. Teatru independent, cum îl numesc cei mai mulți din acest domeniu. Este un eveniment făcut după chipul și asemănarea noastră, cei implicați în organizare. Și, sper eu, că este un prilej de întâlnire. Încă de la început am avut la Antagon seri în care cine vrea să rămână după spectacole să mănânce cu noi sau cu invitații, să poată rămâne. Nu am vrut discuții elitiste despre teme și meta-teme, deși nu le cenzurăm sau excludem. Am vrut ca oamenii să se adune laolaltă și, dacă au văzut un spectacol care le-a spus ceva, să nu revină așa repede la realitatea lor, ci să mai rămână puțin în compania celor alături de care au trăit ceva pentru o oră sau două.

Și tot toamna, se întâmplă la Timișoara, o conferință dedicată industriei muzicale din centrul și vestul țării, o conferință de bune practici, în spatele căreia te afli tot tu. De ce ai considerat că e nevoie de un astfel de eveniment și cum se derulează?

Muzicon, pentru că așa se numește această întâlnire dintre diverși oameni din industrie, s-a născut atunci când mi-am dat seama că în cei patru ani de când mă învârt pe la poarta industriei muzicale, am făcut toate greșelile posibile. Și ar fi păcat să le facă și alții. Și probabil că sunt unele pe care le fac și nici nu știu încă. Și atunci am aplicat din nou regula aia cu luatul situației în propriile mâini și am făcut ceva de care cred că avem nevoie. Să te sui în avion și să te duci până în alt oraș să afli cum se face s-ar putea să fie inaccesibil pentru unii, așa că facem aici, lângă noi, să ne fie mai la îndemână.

Nu ești străin nici de PLAI, poate cel mai cunoscut festival timișorean în rândul tinerilor. Cum a început povestea ta cu Plai și cum arată azi? Ce amintiri și ce satisfacții ai din toți acești ani?

PLAI e prima dragoste. Am învățat acolo foarte multe și am întâlnit niște oameni care s-au transformat în prieteni în modul cel mai firesc și natural. La PLAI ai sentimentul ăla că ai ajuns acasă când începe septembrie și ne strângem la Muzeul Satului Bănățean pentru a pregăti o nouă ediție. Aici am făcut de toate și în fiecare an mai adaug câte o activitate la CV. În ultimii ani am avut grijă de partea dedicată artelor spectacolului, atunci când terminam de cărat paleți, desigur și legat de această scenă a artelor spectacolului am câteva amintiri extrem de importante pentru mine. Dar cele mai importante rămân cele legate de oamenii care însemană echipa PLAI.

Cum trăiește un antreprenor cultural în orașul din Vestul țării? Care sunt principalele provocări profesionale pentru tine? Ce e cel mai dificil?

Probabil că principala provocare este dată de rezistența la schimbare. Atât rezistența mea cât și a celor din jur. Suntem un oraș și o comunitate cu o istorie foarte frumoasă și bogată în domeniul cultural și, din păcate, uneori aceasta ne face deserviciul de a ne agăța prea tare de trecut. Cred că trebuie să ne asumăm că suntem o generație nouă și să luăm lucrurile de la început.

Și ce e poate cel mai important, ești production manager la TM2021. Ce înseamnă acest lucru mai exact și ce planuri ai pentru 2021, când Timișoara va fi capitală culturală europeană?

Cred că pentru Timișoara acest titlu înseamnă o mare șansă. Pentru mine înseamnă o mare responsabilitate și o ocazie să folosesc toată experiența de până acum, acceptând totodată că trebuie să învăț din mers ce înseamnă o capitală europeană a culturii. Cred sincer că, în acest moment, nu este nimeni în Timișoara care să fie expert în ce înseamnă un astfel de program, nimeni care să mai fi făcut așa ceva. Știm să ne facem fiecare treaba, o facem responsabil și cu pasiune și trebuie să învățăm să o facem într-un context complet nou. Avantajul este că doar astfel vom putea avea o Capitală Europeană a Culturii unică.

Apropo, de ce consideri că orașul tău a câștigat acest titlu?

Îmi place să cred că am câștigat pentru că cineva a văzut în noi potențialul de a face lucruri la fel de utile și frumoase pe cât au fost cele făcute de cei de dinaintea noastră. Aveam nevoie de un scop comun și l-am primit. Acum ține de noi să nu-l irosim.

Cum interacționezi cu statul român în realizarea proiectelor în care ești implicat, cât te ajută, cât te încurcă? Cum vezi implicarea autorităților și ce crezi că e de făcut pentru ca lucrurile să stea mai bine de atât?

Cred că lucrurile au rămas încremenite în timp, iar realitatea operatorului cultural este diferită de cea a administrației, fie ea centrală sau locală. Este în interesul tuturor celor implicați să încerce să schimbe ceva. Dacă noi stăm și ne uităm către niște clădiri din care sperăm să iasă cineva și să ne anunțe că se schimbă lucrurile, vom aștepta mult și bine. Sunt deja organizații care încearcă să facă ceva în acest sens și trebuie susținute de toți operatorii culturali, dar și de cei din sistem.

Cât interes există din partea publicului timișorean pentru evenimente culturale și care ai zice că este secretul pentru atragerea acestuia?

Primul lucru pe care îl înveți când faci evenimente culturale este că publicul nu este niciodată de vină. Nu cred că există cineva care în mod intenționat nu vrea să se bucure de evenimentul pe care tu îl faci. Publicul timișorean are o imagine de public rece, impasibil, însă cred sincer că este o imagine greșită. De fapt, nu cred, știu. Pentru că i-am văzut de multe ori pe oamenii de aici fiind una dintre cele mai primitoare audiențe la care poate visa un artist. Calzi, onești, indulgenți.

Nu știu dacă există un secret pentru a atrage publicul, însă cred că orice ai face, trebuie să-l iei în considerare cu adevărat. E ca în orice altă relație, trebuie să îți pese și să lași să se vadă că îți pasă. Dacă îți pasă de bani, se vede. Dacă îți pasă de propria ta imagine, se vede. Și tot așa, dacă îți pasă de public, se vede.

Ce atracții din Timișoara i-ai recomanda turistului care nu cunoaște foarte bine orașul?

I-aș recomanda să se plimbe prin Piața Traian, pe străzile din zona pieței Unirii și pe malul Begăi. Să meargă la un spectacol al trupei Auăleu, să vadă un concert la Reflektor sau să bea o cafea la Viniloteca. Și, în aceste locuri, să stea puțin de vorbă cu oamenii găsiți acolo. Să descopere orașul și prin intermediul timișorenilor.

Ce faci tu în timpul liber?

Încerc să îmi dau restanțele la citit, să mă văd cu oameni de care am ajuns deja să îmi fie dor sau pur și simplu să pun un disc și să-l ascult.

Te-ai gândit vreodată să pleci din România și să faci evenimente culturale în altă parte?

Nu m-am gândit niciodată la asta, am avut norocul de a-mi face o viață foarte bună în România.

Din Timișoara, cum se vede viitorul României? Se îndreaptă lucrurile într-o direcție bună?

Cred că fiecare vedem direcția aia către care vrem să mergem. Mi se pare că ține câte puțin de fiecare din noi să facem din direcție una bună și mi se mai pare că ne-au furat destul arbitrii, e timpul să nu-i mai lăsăm să fluiere a pagubă.

Ce schimbă generația ta în mediul cultural de la noi, din punctul tău de vedere? Ești mulțumit de ce se întâmplă în România, măcar pe plan cultural, sau și la acest capitol ar fi trebuit să stăm mai bine?

Cred că generația mea are un context pe care nicio altă generație nu l-a mai avut și, când mă uit la ce reușesc să facă unii oameni din această generație, mă simt extrem de inspirat.

Bogdan Cotîrță, antreprenor cultural, despre Timișoara: „Suntem un oraș și o comunitate cu o istorie foarte frumoasă și bogată în domeniul cultural și, din păcate, uneori aceasta ne face deserviciul de a ne agăța prea tare de trecut.”