Absolventă a Colegiului Național „Sfântul Sava” și campioană la debate în perioada liceului, Irina Țuca studiază acum dreptul la cunoscuta universitate Cambridge, din Marea Britanie, din „ambiția de a-și depăși limitele și pentru a-și da șansa să încerce ceva nou”. Și-a dorit să facă dreptul încă de dinainte să ajungă la liceu, iar această pasiune a ajutat-o, în timp, să-și descopere interesul pentru argumentare și arta oratoriei.

Experiența acumulată în debate a ajutat-o să treacă peste cele două interviuri de admitere la Cambridge, pentru că era deja obișnuită să vorbească în public și să ignore presiunea momentului. „Cunoștințele în argumentare au avut un impact major asupra felului în care am abordat întrebările profesorilor”, mărturisește Irina.

Ce ar trebui să se schimbe în România ca să te întorci?
Nu știu exact ce ar trebui să se schimbe concret ca să mă întorc. Întrucât am plecat din țară imediat după ce am terminat liceul, nu sunt suficient de familiarizată cu piața muncii din România ca să fiu îndreptățită să emit opinii  clare. Principalul motiv pentru care momentan nu vreau să mă întorc este numarul redus de oportunitati in raport cu parcursul profesional pe care imi doresc eu sa il urmez  în comparație cu oportunitatile pe care mi le ofera  Marea Britanie. După terminarea facultății, îmi doresc să fac cercetare în drept, iar la momentul actual România nu îmi pune la dispoziție metodele necesare ca să realizez acest obiectiv.   

Cum reacționează străinii când le spui de unde vii?
De cele mai multe ori, prin indiferență – majoritatea persoanelor cu care am vorbit despre subiect nu au manifestat niciun fel de curiozitate în legătură cu România. De puținele ori când am întâlnit oameni care s-au arătat cât de cât interesați de locul de unde vin, am fost surprinsă să descopăr că pentru ei, cronologia evoluției României se oprește în 1989. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să povestesc despre cum e viața acasă și interlocutorul meu să fie surprins că România „nu mai e ca pe vremea comunismului”.

Enumeră cinci motive pentru care tinerii români ar trebui să rămână în țară.
Îmi este greu să compun o astfel de listă, deoarece cred că atât conținutul, cât și lungimea ei depind foarte mult de fiecare caz in parte. În general, cred că există două categorii de considerente pe care un tânăr ar trebui analizeze  atunci când se decide dacă să plece sau nu din țară: O primă categorie ar fi cea a ambițiilor profesionale – dacă studiile pe care vrea să le urmeze și cariera pe care și-o dorește sunt obiective realizabile atât în țară, cât și în străinătate, ele pot fi motive pentru care să rămână. O a doua categorie vizează factorii de natură personală, precum atașamentul de casă și de familie, speranța de a produce o schimbare în țară și eventual sentimentul de apartenență la mediul social și cultural din România. Cred că de multe ori astfel de motive sunt subestimate și clasificate drept trivialități sau dovezi de comoditate, în mod nejustificat după părerea mea – cred că atașamentul față de mediul din țară este un motiv de a rămâne în România la fel de valid precum este oricare altul. 

Ce impact are tehnologia asupra noilor generații?
Cred că tehnologia are impact asupra noilor generatii in primul rand prin deschiderea pe care o ofera si prin accesul la informative. Aceste aspect pot fi atat pozitive, cat si negative.. 

Din câte observ, cea mai răspândită poziție adoptată în legătură cu tehnologia este că ea„răpește din timp” noii generații și acționează ca substitut pentru alte metode de informare (Google în loc de lectură în varianta tradițională) sau de comunicare (Facebook în loc de convorbiri față-în-față). Această premisă duce la concluzii conform cărora tinerii din ziua de astăzi sunt mai puțin curioși, mai delăsători, mai superficiali, mai insensibili. 

Sunt de acord că tehnologia poate avea astfel de efecte asupra noilor generații, dar cred că efectele enumerate mai sus nu trebuie exagerate, ci mai degrabă privite ca un rău necesar, ca efecte secundare a unor avantaje incontestabile. Tehnologia presupune nu doar acces la informații în doze mult mai mari, ci și în forme mult mai diverse, de la poadcast-uri, cursuri online și până la concerte pe Youtube. Sunt de acord că o deschidere mai mare presupune și un risc mai mare de abuz, dar potențialul pentru progres mi se pare un aspect care înclină balanța în favoarea tehnologiei. 

Ce părere ai despre generația actuală si cum se vede, din perspectiva ta, un viitor în care ea va  conduce companii, proiecte, țara?
Despre generația actuală am aceeași părere ca cea pe care o am despre toate celelalte generații: că are atât părțile  bune, cât și aspecte regretabile. Cred că evaluarea oricărei generații (în măsura în care o radiografie atât de generală și arbitrară e posibilă), trebuie să țină cont de circumstanțe și context. Astfel, raportând generația actuală la mediul în care trăim, cred că are un mare potențial de progres și dezvoltare. Tendința de a individualiza această generație mi se pare de multe ori exagerată – păstrând proporțiile, nu cred că este foarte diferită de generațiile anterioare, daca o raportam la  propriile circumstanțe. 

Sinceră să fiu, nu știu cum se vede un viitor în care ei vor conduce țara. Dar având în vedere că acest viitor  este inevitabil, cred că tinerilor trebuie să li se ofere mecanismele necesare prin care să facă din acest viitor unul care să arate cât mai bine. 

Cum ar putea fi oprit exodul studenților din România?
Nu pot vorbi în numele tuturor tinerilor, pentru că depinde de ce anume îi determine să plece. La nivel general însă, cred că ar trebui ca educația lor să devină o prioritate, în sensul de a li se oferi oportunitățile și deschiderea necesare pentru a se simți luați în serios și capabili de a își construi un viitor în țară. 

În opinia ta, ce ar trebui să facă tinerii din România pentru a spera la un viitor mai bun?
Cred că răspunsul depinde mult de felul în care definește fiecare „un viitor mai bun”. Un fost coleg de liceu urmează în prezent două facultăți în România, drept și științe politice, tocmai pentru că-și dorește ca după terminarea studiilor să producă o schimbare la nivel politic și să corecteze acele defecte ale sistemului care îi determină pe tineri să plece în străinătate. Admir această ambiție și cred că astfel de atitudini pot produce schimbări în bine. 

În același timp însă, „un viitor mai bun” nu trebuie să presupună neapărat o asemenea perspectivă de ansamblu, cu caracter revoluționar și altruist. Un viitor mai bun în România poate lua și forma revenirii în țară după terminarea facultății în străinătate, precum și finalizarea studiilor în țară și promovarea renumelui tarii în afară. Cred că a găsi o rețetă universală pentru un viitor mai bun e dificil și neproductiv totodată. Eu tind să fiu de părere că nu există un răspuns corect la această întrebare și că fiecare e îndreptățit să definească viitorul mai bun în funcție de propriile ambiții.